Idoli, idolatri și idolătrăi

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Idoli, idolatri și idolătrăi jpeg

Idolul și idolatrul sînt personaje relativ banale, ușor de recunoscut. Dar idolătrăul are o definiție mai complexă, care-l face mult mai interesant decît binomul idol-idolatru pe care-l parazitează.

Idolătrăul trăiește mai întotdeauna pe lîngă un idol politic, care are nevoie de serviciile unui idolătrău, mai ales în momentele mai complicate din cariera sa de jucător public. Nu este, desigur, întotdeauna așa, cel puțin la prima vedere. Iată, de pildă, cazul unui idol muzical, Dan Bittman, în favoarea căruia azi latră multe voci care, cel mai probabil, nu dau doi bani pe muzica sa. Dar dau destul de multe ruble pe mesajul politic al lui Bittman, pe care îl promovează programatic. Este, desigur, un foarte transparent joc politic la mijloc, ceea ce arată că, chiar și atunci cînd idolăt(răt)urile par a glorifica un artist, întotdeauna există o agendă de interese mai tenebroase care determină laudele și favorurile de imagine.

Idolătrăul, spre deosebire de idolatru, nu crede în idol(i), dar poate părea, de cele mai multe ori, mult mai convingător decît idolatrul. Asta și pentru că idolătrăul este, înainte de orice, vocal, după cum îl și recomandă numele. Or, poate înțelege oricine, între un idolătrău vizibil, cu audiență, și un idolatru poate melancolic, strivit de adorația pe care o simte, poate timid ori, pur și simplu, anonim, primul va cîștiga întotdeauna în ochii idolului.

De ce nu crede idolătrăul în idoli? Pentru că idolătrăul este, de cele mai multe ori, dotat cu inteligență. O inteligență foarte practică, meschin de eficientă, care-i dictează cu destulă precizie ritmul și alternanța limbilor pro sau contra.

Dotat fiind, așadar, cu inteligență, idolătrăul știe că idolul politic nu doar că are viață scurtă (de obicei, această perioadă fastă a idolului poate fi calculată după formula „opoziție + campanie electorală + maximum prima jumătate a mandatului la putere”), dar și că moartea politică poate fi foarte violentă, trăgîndu-i în mormînt, ca pe niște servitori, și pe idolătrăi, laolaltă cu toată suita ex-idolului, ca într-un ritual antic.

Și, tocmai din acest motiv, principala preocupare a idolătrăului este să anticipeze riguros acel moment în care trebuie să latre împotriva idolului și nu împotriva adversarilor acestuia. Idolătrăii foarte buni reușesc asta întotdeauna și sînt marii cîștigători la bursa escrocheriilor de imagine.

Am avut ocazia să văd la lucru astfel de idolătrăi care au reușit performanțe uluitoare, demne de Houdini. Unul dintre ei, de exemplu, foarte dedicat unui idol politic care a deschis frumoasa tradiție românească a plagiatorilor aflați în funcții publice și deconspirați, a reușit, schimbînd doar canalul TV la care presta în calitate de gazdă de talk-show, să devină brusc onorabil. În astfel de cazuri, evident, contează să fii bine conectat, astfel încît mutările necesare să poată avea loc la momentul potrivit, dar un idolătrău de succes știe asta deja, nu trebuie s-o afle de aici. Azi, personajul la care mă refer este o prezență obișnuită la lansările de cărți ale celor care îl înjurau gros pe idolul plagiator (ciudat cum autorii cu pricina au uitat tot, definitiv, despre cariera anterioară a vorbitorului de la lansările lor) și, cînd e prezentat, se invocă numai trecerea sa pe la stația locală a canalului media public britanic, făcîndu-se abstracție de restul CV-ului, de parcă idolătrăul nostru s-ar fi născut direct din spuma din Portland & Langham Place.

Să menționăm și că idolătrăul, deși nu este un idolatru, poate poza foarte autentic (crede idolul) într-unul, reușind, astfel, nu doar să latre, dar chiar să muște mîna care obișnuia să-l hrănească pe cînd idolătrăul se gudura artistic pe lîngă idol.

Am văzut, de exemplu, interviuri luate unei idolițe (atît de dedicate promovării turismului românesc încît, la un moment dat, făcea asta, pe persoană fizică, tocmai în Costa Rica) – de către unul dintre cei mai încruntați idolătrăi din presa noastră – într-o manieră atît de evident partinică încît senzația de greață pe care o puteai avea, ca cititor, nu putea fi depășită decît de cea provocată de atacurile dure ale aceluiași idolătrău la idolița părăsită, nu mult timp mai tîrziu. Atacuri justificate, dar tardive și, mai ales, la fel de ipocrite precum advertorialele camuflate în interviuri de presă.

Într-o paranteză necesară, poate că trebuie să le facem o mică reparație acestor idolătrăi: ei sînt, totuși, un pic mai sus decît acei idolătrăi care o lăudau grosolan de excitați, public, pe aceeași idoliță aflată la apogeul succesului politic, ba chiar apăreau pe afișe electorale împreună cu aceasta, pentru ca, apoi, să acuze orbirea, întocmai lui Saul din Tars, și să arunce cu ocări grele (șterse ulterior, curajos, de pe Facebook-ul nostru cel de toate zilele) în fostul obiect al pulsiunilor lor erotico-politice. Revelația trăită de acești din urmă idolătrăi a fost că, de fapt, ei fuseseră niște bieți idolatri, sinceri în trăirile lor, care crezuseră că și sfînta cu breton îi iubea și urma să le demonstreze asta oferindu-le dregătorii.

Dar povestea acestui idolatru convertit în idolătrău acru merită mai multă atenție. Să aibă, oare, legătură această transformare și cu calitatea idolului politic?

În politica românească post-’89, doar doi actanți s-ar califica pentru statutul de idoli autentici: Ion Iliescu și Traian Băsescu. Ce-i face pe cei doi „autentici”? Masele enorme de idolatri, admiratori sinceri, adepți cu o convingere aproape oarbă în liderul politic. Nu mai vorbim azi de iliescieni doar pentru că nea Nelu s-a retras de mulți ani din viața publică, dar băsiștii sînt în continuare pe baricade și aproape au băgat în Parlament un partid practic abandonat de fostul președinte, dar care încă trăiește din legătura cu marinarul care a trecut de două ori pe la Cotroceni.

Nu e de mirare că, în timp ce PMP, partidul înființat de Băsescu, a fost la mustață să intre în Parlament, nefericita joncțiune Pro România – ALDE dintre doi idoli de carton, Ponta și Tăriceanu, a suferit o înfrîngere rușinoasă la aceleași alegeri din toamna lui 2020.

Dacă printre criteriile de stabilire a calității de idol neîndoielnic ar figura și proporția dintre idolatri și idolătrăi în interiorul clasei de susținători, s-ar observa că, în cazul idolilor autoproclamați, această proporție este net în favoarea idolătrăilor. Cu alte cuvinte, un idol fals adună, în special cînd are puterea politică, mulți idolătrăi și foarte puțini idolatri, în timp ce, la idolii „plini”, proporția este inversă.

Despre idolatri nu ar fi mare lucru de zis. Prin natura lui, cel care adoră nu poate fi decît placid-pătruns sau isteric. Din nefericire, după cum ne arată rețelele de socializare în fiecare zi, a doua specie este fie mult mai răspîndită, fie excesiv de comunicativă. Din și mai multă nefericire, fenomenul nu este românesc, ci global. Cum tot planetară este și proliferarea idolătrăului, care se confundă uneori pînă la suprapunere cu idolatrul isteric. O confuzie încurajată copios de apariția idolilor „instant” din algoritmii cîte unui Facebook sau Twitter.

Iar ca să fie totul și mai razna, rolurile sînt instantaneu interșanjabile în amorfa masă online: orice idolatru/idolătrău poate deveni un idol, așa cum orice idol poate cădea în depresie pînă la a ajunge chiar un idolatru trist și posac, blocat de însuși algoritmul care l-a ridicat pe coama cifrelor de audiență.

Altfel spus, trăim etern idologați, fără să trebuiască nici măcar să ținem minte parola: ne salvează idolum ex machina.

Cătălin Prisacariu este jurnalist, redactor-șef adjunct la Newsweek România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.