Identitatea omului cu bani, la noi şi aiurea

Publicat în Dilema Veche nr. 226 din 14 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Că există în România oameni bogaţi e de domeniul evidenţei: statisticile publicate ne indică peste o mie de oameni a căror avere depăşeşte milionul de euro. Studii sociologice pe această temă nu prea sînt, motivele principale fiind, pe de o parte, volumul relativ redus al categoriei respective (într-un eşantion probabilistic de 2000 de oameni, din 17 milioane, şansele să găseşti un milionar sînt reduse) şi dificultatea de a-i aborda (sînt oameni ocupaţi, nu răspund personal la telefon, casele la sînt păzite de bodyguarzi). Dificultatea unei abordări strict cantitative nu înseamnă că nu există informaţii despre traiul lor, originea socială, stilul de viaţă, valorile la care aderă. Chiar mă gîndesc că ar fi o temă interesantă pentru o cercetare sociologică de amploare. În general, ştim despre bogaţii noştri că le place luxul - nimic nou pînă aici, doar luxul nu fost inventat pentru clasa muncitoare. Producătorii de maşini scumpe (e vorba despre cele a căror producţie anuală se numără cu sutele, şi al căror preţ se scrie cu şase cifre) şi-au deschis pe rînd reprezentanţe la Bucureşti înainte să o facă în capitalele unor ţări mai dezvoltate. Mărcile marilor bijutieri sînt vizibile şi în cantităţi impresionante etalate la reuniunile mondene. Castelul de la Balcic al Reginei Maria, şi chiar Pelişorul par nişte locuinţe modeste dacă le comparăm cu noile palate răsărite în jurul Bucureştiului. Bogaţilor noştri le place să arate că sînt bogaţi în măsură mai mare decît celor din ţările unde acest statut datează de secole. Atributul definitoriu al categoriei oamenilor bogaţi din România este ostentaţia. Oamenii cu bani din România sînt marcaţi de exhibiţionism într-o măsură care dă de gîndit: le place să fie filmaţi pretutindeni (cazul Columbeanu e simptomatic), îşi expun portofelele burduşite (Becali nu pare să fi deprins manipularea cardului), cochetează cu statutul de vedete de televiziune, dar şi cu politica (Prigoană). Sînt bogaţi şi le place să le fie recunoscut acest statut. De aici se pare că li se trage mania ostentaţiei. Ca să înţelegem, trebuie să facem o comparaţie cu felul în care funcţionează clasa avută în ţările în care ea există nu de cîţiva ani, ci de cîteva secole. Cei mai mulţi bogătaşi nu au acest statut de azi, de ieri, ci de cîteva generaţii. Familiile respective sînt deja adevărate branduri, numele lor figurează pe frontispiciile unor mari uzine, lanţuri de hoteluri, dar şi al spitalelor sau ale muzeelor pe care le-au fondat. Fac parte din cluburi în care calitatea de membru nu se cîştigă doar achitînd o taxă, fie ea şi exorbitantă, ci mai degrabă prin faptul că ceilalţi membri ai clubului - respectiv ai clasei superioare - te recunosc ca fiind "de-al lor". Nu au nevoie să poarte bijuterii vizibile. Ochiul obişnuit nu distinge costumul de haute couture de cel de bună calitate, dar de serie. Apartamentele de pe Boulevard Foch nu au un exterior spectaculos, iar chalet-urile din Neuilly sînt discret ascunse privirilor, în parcuri cu arbori de vîrsta familiilor proprietare. Dimpotrivă, membrii clasei avute ştiu imediat dacă un veston costă 100 sau 10.000 de euro, cu atît mai mult cu cît sînt şanse mari să-l fi întîlnit pe purtătorul celui din urmă în holul casei de modă în care se intră numai în urma unei programări. De cele mai multe ori, recunosc pe unul "de-al lor" chiar dacă acesta merge pe bicicletă îmbrăcat în jeansi, după modul de a pronunţa cuvintele, după felul în care salută, ţine în mînă cuţitul şi furculiţa etc. Cele două sensuri ale cuvîntului "distincţie" (cel care desemnează un mod de a fi, şi cel care desemnează existenţa unei diferenţe) sînt de fapt convergente. Chiar dacă am idealizat puţin trăsăturile clasei avute (există peste tot nouveaux-riches), este evidentă diferenţa: acolo, cel bogat doreşte să fie recunoscut ca atare de către membrii clasei sale; la noi, bogătaşul se vrea recunoscut pe stradă, la televizor, în revistele de cancan, de toată lumea. Asta, pentru că de fapt la noi nu există o clasă superioară, ci doar o categorie de oameni bogaţi. Pentru a vorbi despre o clasă veritabilă, nu este suficient ca membrii ei să aibă caracteristici comune, ci este necesar ca între ei să existe relaţii strînse, să aibă interese comune, să-şi recunoască lideri mai mult sau mai puţin formali, să aibă valori comune. Cu alte cuvinte, să posede o identitate. Oamenii bogaţi din România sînt în criză de identitate. Ei nu se pot deosebi de ceilalţi prin distincţie pentru că deocamdată nu o posedă. Ei fac încă eforturi de a-şi afirma identitatea nu în faţa alor lor, ci în faţa celor din rîndul cărora tocmai au plecat şi, de aici, nevoia de ostentativ. Se impune, înainte de a încheia, o precizare. Românii bogaţi pe care i-am descris mai sus nu sînt toţi românii bogaţi. Există oameni care plătesc pentru a fi incluşi în topurile averilor, şi oameni care plătesc pentru a nu fi incluşi acolo. Ştiu cîţiva oameni care deţin nu doar conturi impresionante, ci şi realizări remarcabile materializate în afaceri solide şi produse de succes nu doar local; mă refer la oameni cărora nu le place să apară pe coperţile revistelor de lifestyle, nu îşi pavează cu marmură trotuarul din faţa casei, nu se afişează cu femei spectaculoase, fac acte de caritate şi cînd nu e de faţă televiziunea. Doar că, tocmai pentru că preferă discreţia, aceştia nu sînt cunoscuţi de către marele public. Imaginea bogătaşului român rămîne, deocamdată, cea despre care vorbeam.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.