Identitate cu nervi

Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
Identitate cu nervi jpeg

De cîte ori am fost somată să-mi declin originea m-a destabilizat reacția: „A, da? N-aș fi zis”. Practica nonșalantă a lipirii de etichete și a smulgerii de identități (nos identités extorquées – le numește filozoful Jean Luc Nancy) mi-a dat ideea unei reflecții nervoase: ce lucruri ne deranjează cînd vine vorba de identitatea națională? 

Irina Teodorescu, scriitoare franceză, născută în România. Cel mai recent roman publicat: Les Etrangères, Gaia, 2015.

Trei lucruri mă enervează foarte tare la „identitatea națională”. Aș șterge fără nici un regret: steagurile țărilor (la început, cînd erau cu desene si embleme, erau mișto dar acum, în afară de ceea ce reprezintă, mai sînt și urîte); sentimentul de protecție pe care expresia îl generează; granițele și zidurile construite întru perpetuarea identității naționale și a națiunilor. Însă sînt și lucruri care-mi plac: limbile străine, identitatea gastronomiei naționale și, ca să zic și eu ca străbunica mea, rău cu rău dar mai rău fără rău, adică prefer identitatea națională identității religioase, prefer o convingere intelectuală unei credințe.

Noțiunea de patrie sau de identitate naţională generează un sentiment de protecție fiindcă e construită pentru a răspunde unei frici inițiale. Frica de vecin, frica de celălalt. Chestie animală de teritoriu. Fiind o construcție intelectuală ce răspunde unei frici, este normal ca răspunsul să fie un sentiment de securitate. Cum a fost cu apariția steagurilor pe Facebook și la geamuri, după atentatele din 13 noiembrie, în Franța.

Pe domeniul de siguranță nu găsesc un adăpost românesc, dar găsesc pe domeniul de încărcare a bateriilor și cu inspirație: dacă n-am idei, dacă mă plictisesc, dacă sînt deprimată, dacă chiar nu mai suport toată această ordine și curățenie de pe-aici, atunci mă duc la București, și-mi trece și plictiseala, și deprimarea și sila de ordine și curățenie și m-apucă rîsul.

Ovidiu Nimigean, scriitor român stabilit în Franța. Între cele mai recent titluri ale sale: antologia de poezie Nu-ți garantează nimeni nimic, Casa de editură Max Blecher.

Nu știu dacă mă scot din sărite, dar, cu siguranță, cîteva lucruri mă îngrijorează. „Identitatea națională” e tema contaminată. În interbelic de extrema dreaptă, înainte de 1989 de ideologia național-comunistă, după 1989 de Vadim Tudor, mai încoace de demagogia politicianistă sub sloganul „Mîndru că sînt român!” sau de un naționalism xenofob și obtuz, promovat de PRU. Dar a devenit, nu mai puțin, tema contaminantă din perspectiva politicii corecte, care o identifică agresiv cu patologia ei, supunînd-o unui bashing inflexibil sau culpabilizînd-o în pragul penalului. Oscilăm între exacerbarea etosului național și repudierea acestuia. Doar buna cale de mijloc se pare că n-o găsim. Dar, dacă vrem să ne definim cît de cît coerent într-o lume care se schimbă accelerat sub ochii noștri, într-o UE ce-și programează deja două viteze, trebuie neapărat să o găsim – niciodată nu e prea tîrziu? să nu fim atît de convinși... – și să „decontaminăm” incomoda noastră temă. Cum? Printr-un discurs al echilibrului, exemplificat recent de profesorul Mircea Martin în Observator cultural, „Pentru o reconstrucţie identitară”. Cine continuă?

Raymond Clarinard, jurnalist și scriitor francez, tradus în română cu titlurile Țara făgăduinței (Zodia fecioarei) și, în curînd, Logodnica neagră (Libris).

Precizez de la bun început: expresia identitate națională n-are pentru mine nici o conotație negativă. E chiar fondată. Da, națiunile au o identitate, așa cum fiecare femeie sau fiecare bărbat care o alcătuiesc au una. E legată de trecut, de origini, de conflicte și de întîlniri. Însă identitatea națională este adesea asociată cu prejudecăți, fie pentru a o denunța, fie pentru a o apăra. Cei care o preslăvesc cu orice preț au tendința de a o asocia cu noțiunea de superioritate. Se știe la ce greșeli s-a ajuns în trecut cu astfel de idei. După părerea mea, faptul de a fi conștient de identitatea ta națională înseamnă, așa cum o recomanda Socrate, să te cunoști un pic pe tine însuți, primul pas dacă vrei să-l descoperi pe celălalt și să cunoști alte identități.  

Între etichetele care se lipesc îndeobște pe frunte, cred că francezul asociază identitatea sa națională cu gustul pentru lucrurile bune și frumoase, cu trecutul său milenar și cu vocația de a duce în lume bunele principii democratice. Dar vecinii îi văd pe francezi prin stereotipuri de tipul cîrcotași, leneși, lași… 

Românii asociază identității lor naționale acea legătură unică, ancestrală, cu pămîntul lor, indisociabilă de altfel de relația cu Dumnezeu, și din cele două decurg talentul artistic, „geniul național”, creativitatea. Dar sînt și conștienți, uneori în mod dureros, că sînt un pic singuri acolo unde sînt.

Pierre-Philippe Jandin, profesor de filozofie, Collège International de Philosophie, Sorbona. Între ultimele titluri publicate: Jean-Luc Nancy la possibilité d'un monde, Les Petits Platons.

Identitatea națională este o expresie suspectă, în mai multe privințe. Conceptual, îi lipsește substanța. Trimit aici la titlul lui J.-L. Nancy, Identité. Fragments, franchises, Galilée, 2010, ca răspuns la tentativa lui Nicolas Sarkozy de a crea un Minister al imigrației și al identității naționale. În spatele gîndirii inconsistente se ascunde de fapt refuzul ospitalității (să știi să te lași tulburat, deranjat de Celălalt), ura și o perfidă obsesie a purității . Mai devreme sau mai tîrziu, purificatorii cedează tentației de a purifica : sînt ființe pe care moartea îi fascinează.

Prin urmare, cuvîntul „inter-național” e și el problematic. Nimeni nu mai vorbește astăzi de „internaționala proletară”, în schimb oamenii suportă consecințele legii „capitalului internațional”: ce-ar mai putea face o comunitate inter-națională, atîta timp cît statele-națiuni gîndesc drept intangibilă „suveranitatea națională”? 

Cît despre etichetele care sar în ochi, pentru cei care-și amintesc, românii sînt ființe care au suferit (Ceaușescu); au de asemenea reputația că sînt greu de guvernat, „turbulenți”. Un popor nerăbdător să-și schimbe viața. Un popor artist, fantezist (să ne gîndim la Tzara sau la Elvira Popesco, spre exemplu) și sensibil (cuvîntul „dor”).

Despre francezi se spune că se aprind repede, sînt combativi, se ciondănesc ușor, sînt bombănitori… Că n-au talent la limbi străine. Că ar fi inventatorii „drepturilor omului” chiar dacă au fost și sînt încă incapabili să le respecte ei înșiși. Și o ultimă întrebare gravă: acel „French lover” mai e de actualitate ?

George Banu, scriitor, critic de teatru; cea mai recentă carte publicată: Parisul personal. Autobiografie urbană, Editura Nemira.

Ce clișee identitare sar în ochi?

Unul lingvistic, unic în Europa: „ne descurcăm” - el nu implică rezolvarea reală a problemei, ci doar soluția ei pasageră. Dar e totodată simptom de optimism: oricît de greu ne-ar fi, „ne descurcăm”.

Unul filozofic: „bășcălia” - nimic nu e „luat în serios” la Porțile Orientului. Un fel de eroziune, de imposibilitate de asumare a a valorilor, constant criticate prin „deriziune” - nu e oare principala condiție a personajelor la Caragiale, Ionesco sau... Mazilu? Și la Pintilie de asemeni!

Unul politic: „eu cu cine votez?” - clișeu național reactivat acum de situația în lume, mai ales în Franţa. Eu doar pe el îl folosesc zilele acestea. Ce mă deranjează este asimilarea „identității naționale” doar cu Caragiale care o sesizează și asumă în mod confortabil, dar deloc cu ...Brâncuși care o înalță. Însă el a trăit departe, la Paris. Caragiale însuși cînd e la Berlin se schimbă radical!

George Bodocan – BODO, artist vizual. Ultima expoziție personală: „ME MOI RE”, Institutul Cultural Român, martie 2017, Paris.

Identitatea națională în 2017 este instrumentul de marketing politic cel mai scîrbos. Utilizarea acestuia arată cel mai bine regresul societății schizofrenice în care trăim. Ba vrem să călătorim, să muncim sau să facem școală oriunde în lume și în același timp falsa idee că aparținem unei națiuni, oricare ar fi ea, ne asigură. În loc să simțim că aparținem fiecărui centimetru de planetă, ne complăcem, sufocați de identitatea națională.

E comparabil unui gard care înconjoară o casă, depinde din ce parte îl privești. Poate să protejeze dar în realitate acesta separă. Și de ce să credem într-o identitate națională dacă e o definiție legată de niște frontiere inventate și schimbate doar în funcție de interese politice și economice? În schimb, cred încă în diversitate și tradiţie, valori care nu au nimic în comun cu identitatea națională scoasă în vitrină în zilele noastre.

Cristina Hermeziu este jurnalistă. În 2005 s-a stabilit în Franța. Cea mai recentă carte publicată: volumul de poezii Parisul nu crede în lacrimi, Editura Junimea, 2016.

Foto: M. Fisch, flickr

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.