Icoanele din şcoli şi libertăţile individuale

Publicat în Dilema Veche nr. 158 din 15 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee", spune articolul 9, capitolul II, din Legea cultelor. Icoanele din şcoli, o problemă atît de discutată în ultimul timp sau, mai corect spus, atît de mediatizată, sunt un atentat la neutralitatea statului? O intervenţie a statului însă, privind această problemă, cerută de petiţia iniţiată de profesorul Emil Moise, este legitimă? În cadrul unei dezbateri organizate la clubul "Prometheus" pe această temă, Horia-Roman Patapievici, moderatorul discuţiei, vorbea de două tipuri de neutralitate. O neutralitate de tip clasic, care spune că statul nu are dreptul să intervină în opţiunile religiose ale individizilor, şi un nou fel de neutralitate, prin care statul intervine să sprijine un concept de neutralitate considerat laic şi progresist. Cu alte cuvinte, neutralitatea se reglementează prin lege, iar libertatea are reguli clare. Aceasta pare să fie situaţia în cazul icoanelor din şcoli. Ministerul Învăţămîntului, ca reprezentant al statului, este chemat să reglementeze libertatea religioasă. La aceeaşi conferinţă s-a aflat şi Mihail Hărdău, ministrul Educaţiei, care a spus că statul nu poate interzice icoanele, din simplul motiv că nu el le-a pus acolo. Au fost puse de copii, de părinţi sau de profesori şi a le interzice înseamnă o încălcare a principiului democratic. Majoritatea le vrea, le are. Corect, am putea zice. Să luăm însă un exemplu absurd. Să presupunem că elevii vor, democratic şi majoritar, să tapeteze sala de curs cu postere cu Marilyn Manson. Se mai aplică principiul democratic? Nu, statului i s-ar cere să intervină, chiar dacă nu-i aparţine scotch-ul cu care au fost lipite posterele. Nu e acelaşi lucru, o să spuneţi. De acord, nu e, dar nu putem ignora paralelismele. Exemplul, chiar vulgar şi forţat, demonstrează că principiul democratic invocat este relativ. Învăţămîntul are, prin definiţie, un rol formativ, iar tot ce se află în spaţiul şcolii ar trebui să aibă, cel puţin teoretic, această funcţie. Se neagă rolul formativ al icoanelor? Dacă vorbim în termeni religioşi, nu, dar, în termenii neutralităţii enunţaţi de stat, acesta nu sprijină şi nu favorizează nici unul dintre cultele recunoscute. Joacă icoanele vreun rol din punct de vedere educaţional? Ajungem astfel la un alt punct al discuţiei, şi anume distincţia dintre obiect de cult sau obiect artistic. Ce funcţie au icoanele din şcoli? Florin Iaru, prezent la dezbaterea amintită, îl contrazice pe Patapievici, spunînd că icoana are, chiar şi în acest caz, rolul de obiect de cult. Ce caută, aşadar, într-o instituţie neutră din punct de vedere religios? Ca obiect de cult, se află într-un loc care nu-i este propriu: Sebastian Vlad Popa chiar a vorbit de o desacralizare şi o imanentizare a semnului sacru. Alex Păun, student la filosofie, se întreba dacă prezenţa icoanelor încalcă această neutralitate şi dacă această încălcare este atît de gravă încît este necesar ca statul să intervină. Ţinînd cont că, aşa cum a subliniat şi ministrul Educaţiei, icoanele nu au apărut în şcoli pe o cale instituţionalizată şi sunt rezultatul opţiunii democratice a micilor comunităţi, răspunsul pare a fi negativ. Horia-Roman Patapievici spunea că aceste probleme se rezolvă prin negociere la nivel social şi că nu este problema statului să intervină. Obiect de cult sau artistic, prezenţa icoanei în şcoli îi poate discrimina, aşa cum susţine Emil Moise, pe cei de altă religie? Cei care spun nu au ca argument faptul că cineva aparţinînd unui alt cult se poate simţi discriminat chiar şi văzînd o biserică pe stradă. Iar aici se ajunge la discuţia mai amplă privind rolul simbolului în spaţiul public. Interzicerea sa ar fi la fel de discutabilă, cred, ca articolul din legea cultelor care acuză defăimarea simbolurilor religioase. Totuşi, şcoala este un spaţiu public cu statut special care impune o serie de nuanţe. Dacă spaţiul public în sens larg este greu de reglementat, entropic şi divers, şcoala impune control şi reguli. Libertatea este aici, vrem, nu vrem, limitată. Învăţămîntul ţine de cunoaştere în sens raţional şi trebuie văzut, de fapt, dacă simbolurile religioase contrazic acest principiu. Nu ştiu dacă este neapărat vorba de discriminare. O problemă ar putea fi cea a influenţării, faptul că, teoretic vorbind, un elev se poate simţi constrîns, chiar indirect, să adere la o anumită religie. În mod practic, profesorii prezenţi în sală la dezbaterea de la "Prometheus" au subliniat că problema este inexistentă. Copiii vin cu o moştenire religioasă din familie şi nici un simbol religios expus în şcoală nu le poate schimba opţiunea. În mod practic, ei nici nu le văd. Religia ţine de o opţiune personală şi de tradiţie, de educaţie. Florin Iaru vorbeşte însă de o dictatură a majorităţii, dînd ca exemplu faptul că cei mai mulţi elevi s-au simţit mîndri cînd au fost făcuţi pionieri, deşi acasă se asculta Europa Liberă şi părinţii negau comunismul. Nu cred că poate exista, în acest stadiu al dezbaterii publice, o poziţie clară şi corectă. Discuţiile ne arată că sunt argumente care susţin ambele puncte de vedere şi că, pînă la urmă, oricare dintre ele este acceptat, riscă să contrazică, mai mult sau mai puţin, libertatea de opţiune a cuiva.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.