Ich bin ein Hipster

„Dacă-ţi pasă suficient de mult de hipsterism încît să-l analizezi sau să-l discuţi înseamnă că ai o oarecare legătură cu fenomenul şi că eşti pe cale să te debarasezi de «pata» lui“ – asta susţine Rob Horning, unul dintre cei (mulţi) care s-au grăbit să decreteze moartea hipsterilor, înainte ca fenomenul să se ofilească puţintel în America şi să ajungă, proaspăt şi plin de avînt, în Franţa, România sau Rusia. Probabil că are dreptate, sigur sînt şi snoabă, şi hipsteriţă, motiv pentru care am decis că cititorii Dilemei vechi ar trebui să afle cîte ceva despre tinerii între 20 şi 30 de ani (limitele de vîrstă sînt aproximative), cu preferinţe muzicale şi cinematografice obscure, cu blugi mulaţi şi ochelari de vedere falşi (OK, eu am totuşi strabism), cu bicicletă vintage, cu un simţ ascuţit pentru ce nu-i cool acum, dar o să devină, şi o plăcere inepuizabilă în a bifa evenimentele culturale. Asta e doar o încercare stîngace de-a pune o etichetă pe un fenomen cu manifestări foarte variate (caracteristica principală a hipsterului e că nu recunoaşte nici în ruptul capului că e hipster). Dacă lucrurile ar fi atît de simple, atunci nu s-ar mai organiza colocvii universitare despre hipsteri, presa internaţională (de la The Guardian la Courrier International, trecînd prin Polytika şi Slate) nu s-ar mai strădui să priceapă ce-i cu tinerii ăştia, Internetul n-ar fi plin de site-uri care-i ridiculizează, iar Philip B. Corbett, unul dintre editorii de la The New York Times, nu le-ar mai fi atras atenţia colegilor lui asupra folosirii abuzive a termenului „hipster“ în publicaţia americană. În cele din urmă, orice lucru demn de dispreţuit ajunge să fie asociat cu hipsterii, ceea ce e pur şi simplu inacceptabil.

Întrerupem desfăşurarea firească a acestui argument pentru un soi de breaking news. În comentariile din jurul manifestărilor de revoltă din ultimele zile, a apărut ideea (prin vocea jurnalistului Vlad Ursuleanu) potrivit căreia indivizii care-au devastat zona de la Unirii, duminică seară, ar fi fost nu ultraşi, ci „hipsterii care o ard de obicei prin barurile din Centrul vechi“. Nu ştiu dacă e aşa sau nu, n-am fost acolo (Vlad Ursuleanu a fost, povesteşte aici: http://vlad.ursulean.ro/tinerii-adormiti-arunca-cu-pietre-we-are-fucking-angry/), dar asta dovedeşte că termenul „hipster“ e atît de abuzat, încît ajungi să vezi hipsteri chiar şi-acolo unde nu sînt. În orice caz, am nimerit cu dosarul despre hipsteri fix în mijlocul evenimentelor. Şi discuţia despre o contra-cultură apărută sub privirile părinteşti ale industriei publicitare e cît se poate de actuală. Am încercat să facem un pas în spate şi să ne-amintim de Malagamba şi de fandosiţii de-altădată, am discutat chestiunea consumului şi-a snobismului şi am ajuns, în cele din urmă, la hipsteri. De ilustraţia foto a acestui dosar e responsabil Andrei Pungovschi, unul dintre cei mai buni tineri fotografi de la noi (http://unfoto.blogspot.com/; o fotografie pe care-a făcut-o la Universitate sîmbătă, în prima zi de revolte, a apărut în galeria „24 hours in pictures“ de la The Guardian). Au fost de acord să fie fotografiaţi pentru dosarul pe care-l citiţi (şi le mulţumesc pe această cale): Daniel Popa, Adelina Amza, Cătălina Miciu, Cătălin Olteanu, Maria Stroe, Cătălin Mihai Ghiţă, Dana Gabriela Mihăescu, Alex Moise. Vă dorim vizionare plăcută.