Hualapaii hrăpăreți

Laurenţiu CÂRCOANĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 396 din 15-21 septembrie 2011
Hualapaii hrăpăreți jpeg

Las Vegas-ul ca Las Vegas-ul: o destinaţie de vacanţă devenită clişeu pentru familii, cupluri, tineri sau bătrîni deopotrivă, unde te minunezi de încăpăţînarea cu care dezvoltatorii au construit palate de carton şi neon în deşert. Iar în timp ce te minunezi, eşti literalmente întors cu capul în jos să-ţi iasă banii din buzunare. Unii te mai şi scutură. Pe scurt, cam asta a fost prima mea impresie ca vizitator al fabuloasei capitale a jocurilor de noroc şi distracţiei împreună cu prietenii şi familia. 

Nimerisem în august, cînd căldura era mare şi toate aparatele de aer condiţionat huruiau gata să-şi dea duhul, în timp ce emanau dogoare pe bulevardul de asfalt încins. Seara era mai plăcut şi îndrăzneam să ieşim la plimbare, dar tot ne moleşeam pînă ajungeam de la un cazinou la altul. Apoi ne pierdeam prin labirinturile luminate feeric în care magazine de lux şi săli de jocuri se suprapuneau în larma de muzică şi limbi dezlegate de cocktailuri în sonde ridicol de lungi pe care mulţi le purtau legate de gît. Tot aventurîndu-ne aşa, ne rătăceam temporar, găseam un restaurant şi beam o bere, apoi descopeream o ieşire şi păşeam iar pe trotuarul fierbinte pînă la următorul punct de interes. Eram în vacanţă. 

Desigur, în a treia zi de şedere, ideea de a vizita Marele Canion (Grand Canyon) a fost unanim aprobată. Cu toţii ne bucuram să ieşim puţin la piatră seacă (de iarbă verde nu se punea problema) şi să vedem celebra punte de sticlă suspendată ca-n basme deasupra abisului. Din Las Vegas pînă la Puntea Suspendată (Grand Canyon Skywalk) e cale de vreo trei ore şi ceva cu maşina, dar se poate ajunge şi mai repede cu avionul sau elicopterul. Am optat pentru a doua variantă. Ca să ne mai rămînă timp seara să mai tragem de manete în sălile de jocuri – deşi, în paranteză fie spus, clasicele manete au fost, mai nou, înlocuite cu butoane. Pentru bilete de avion a trebuit să scoatem cîte 300 de dolari de persoană plus ceva rest. 

Ce-i drept, am zburat „ca pe pietre“ deasupra deşertului, într-un avion uşor, din pricina aerului cald, în numai 30 de minute. La destinaţie am realizat că nu mai eram pe teritoriul Statelor Unite, ci intrasem de fapt într-o rezervaţie de indieni din tribul Hualapai. Carevasăzică eram oaspeţi. Mai aveam de mers cu un autobuz de la aeroport pînă la valea săpată în stîncă de către marele Colorado. Drumul cu autobuzul, condus de un indian grăsun şi cam repezit la vorbă şi la viraje, a costat şi el 30 de dolari de persoană, dar am ajuns chiar la obiectivul dorit.  Era un soare orbitor, un cer albastru şi priveliştea hăului, prăvălit între stîncile care băteau în toate nuanţele de portocaliu, era măreaţă. Jos de tot se vedea Colorado cum şerpuia asemeni unui şuvoi molcom de cafea cu lapte.  

Îmi pregăteam aparatul de fotografiat, în timp ce stăteam la rînd să intrăm pe puntea de sticlă. Înainte de a pătrunde în holul din care se putea păşi pe punte, am ajuns într-o încăpere ceva mai mare, în care un indian (semăna cu Winnetou din lecturile copilărei) şi două indience binedispuse din spatele unei tejghele ne-au spus un cordial „bine aţi venit“ şi ne-au cerut zîmbind toate telefoanele mobile şi aparatele de filmat sau de fotografiat. La întrebările noastre, ne-au spus că e o măsură de siguranţă în caz că le scăpăm din mînă, de emoţie, pe puntea de sticlă, să n-o crăpăm. Totodată, ne-au liniştit în privinţa imortalizării experienţei: „Avem noi fotograf foarte bun!“. Mi-am adus aminte că indienii din cărţile lui Karl May se speriau de fotografii, credeau că imaginea „prinsă“ pe hîrtie însemna o capturare a spiritului celui care era fotografiat. Se pare că hualapaii erau mai curajoşi şi chiar mari amatori de fotografie. Ne-am supus cererii tribului şi ne-am resemnat. Nu înainte însă de a mai întreba ceva pe una dintre indience: „Nu cumva pozele făcute de voi costă scump?“. A rîs, aruncîndu-şi capul pe spate: „Ai văzut că te-ai prins?“ a răspuns ea, dar a omis să spună preţul. De fapt, nimeni nu ştia. Grupurile care terminaseră vizita ieşiseră deja. Pe afiş scria doar preţul plimbării pe punte: 30 de dolari de persoană. Am plătit şi, după ce ni s-au dat nişte cipici de pînză (ca să nu zgîriem sticla), ne-am aventurat prudent deasupra prăpastiei. 

Puntea de sticlă nu e mare şi are forma unei potcoave înfipte în rocă, al cărei arc stă suspendat la 250 de metri deasupra fundului stîncos al malului vestic al lui Grand Canyon. Locul este încărcat de spiritualitate, legat de multe legende şi foarte spectaculos. Hualapaii sînt recunoscuţi ca protectori ai acestor locuri, de sute de ani. Unul dintre protectori era şi fotograful amintit de cei de la intrare. Rubicond, îmbrăcat în costum de piele întoarsă cu mărgeluţe colorate, ţinea ochii aproape închişi din cauza luminii puternice de amiază şi zîmbea larg. Pletele lui negre ca pana corbului fluturau în vînt (din fericire în spate, nu peste aparatul digital). Ne-a făcut rîzînd două poze de grup: una în picioare şi alta stînd pe jos, aliniaţi la „mantinela“ pasarelei. Fundul transparent al podului te făcea să simţi că gravitaţia chiar e o forţă, iar adîncimea prăpastiei îţi ridica efectiv părul în cap. Nu cred însă că aş fi scăpat din mînă aparatul, dacă mi l-ar fi lăsat. Unii încercau soliditatea punţii călcînd apăsat şi provocînd trepidaţii. Conştienţi de faptul că alţi vizitatori aşteptau şi ei să intre pe pod, dar şi de propria noastră fragilitate, ne-am grăbit să ieşim pe la capătul opus. 

Cînd am auzit că bravii hualapai cer 30 de dolari pe o poză, părul mi-a rămas tot în sus. Degeaba vociferam, pentru că, deşi experienţa fusese de neuitat, ştiam că nu puteam pleca fără ambele poze. Într-una ieşisem bine eu, în cealaltă prietenul meu. Dar m-am enervat că a trebuit să mai scoatem 60 de dolari fiecare. Văzînd că indianca rîdea euforic de surpriza noastră, mi-a sărit ţandăra şi am spus ceva maliţios de genul: „Ştii ceva, păi meritaţi să trăiţi într-o rezervaţie!“. Ca întotdeauna în astfel de situaţii, soţia mea împăciuitoare a făcut ochii mari şi m-a dojenit: „Ssst, nu spune aşa ceva etc.“. Conştient că veselia tinerei gazde cam dispăruse, eu mi-am menţinut privirea aspră, am plătit, am înşfăcat pozele, aparatul foto şi telefonul şi am mărit pasul spre uşă cu senzaţia că puteam să mă trezesc oricînd de-acum încolo cu o secure (tomahawk) între omoplaţi. 

Afară am aflat că autobuzul, care ne ducea înapoi la aeroport, venea abia peste 20 de minute. Parcarea nu oferea nici o umbră în afară de cea a tarabelor cu obiecte de artizanat înşirate de-a lungul bordurii, aşa că ne-am uitat la suveniruri (eu mă mai uitam şi în spate din cînd în cînd). Pînă a venit autobuzul ne-am tot uitat pentru că mîinile noastre obosiseră de atîta scotocit după bani şi stăteau imobile pe lîngă corp. La aeroport, avionul mai avea şi el 30 de minute pînă la decolare. Cum nu aveam altceva de făcut, am intrat în magazinul aeroportului doldora şi el de folclor indigen. Cel mic a vrut o tobă hualapai şi i-am luat-o. Cît a costat? Aţi ghicit: 30 de dolari. 

Zborul de întoarcere în Las Vegas a fost tot cu trepidaţii, dar de data asta nu mai era aerul cald de vină, ci vîntul care ne bătea nouă prin buzunare. Seara ne-am reluat programul obişnuit. Peste încă o zi vacanţa s-a încheiat (în America vacanţele sînt scurte) şi ne-am întors acasă cu amintiri minunate. Am auzit toba mezinului în fiecare zi, timp de trei zile, apoi din ce în ce mai rar. Fotografiile sînt şi-acum la loc de cinste pe policioară, deasupra televizorului. Mereu mă uit la ele şi mă gîndesc la bucuria cu care ne-au primit oaspeţii noştri în rezervaţie.  Laurenţiu Cârcoană este arhitect şi locuieşte în Fargo, Dakota de Nord, Statele Unite.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.