Holeră şi naţiune în secolul al XIX-lea
– hărţile carantinei –
În 1831, dar și în anii următori, sînt publicate primele hărți ale Țării Românești făcute de români, în limba română, pentru un public românesc. Este vorba despre hărți ale carantinei și poștei care par foarte moderne, foarte schematice, lipsite de detaliile și poveștile ce înconjurau și contextualizau hărțile mai vechi ale regiunii.
Hărțile moderne nu există într-un vid: ele se articulează cu tehnologii de înregistrare, cu teorii și practici științifice, cu interese economice, cu construcții de identități politice și cu proiecte lingvistice și culturale. Alături de muzee și de recensăminte, constituie rețeaua de instituții și reprezentări în interiorul căreia sînt imaginate națiunile și statele naționale. Lumea – și realitatea reprezentată prin hărți – nu este cu totul în afara lor. Ea este construită, istoric, și prin intermediul înscrierii sale pe bucăți de hîrtie, pe hărți.
Nu e locul aici pentru o analiză detaliată a originilor, surselor și intențiilor acestor hărți ale carantinei. Anul apariției este important însă fiindcă e momentul instituirii Regulamentelor organice, dar, mai ales, pentru că înregistrează înaintarea prin Țările Române a unui val ce va modifica fundamental înfățișarea Europei. În 1832, holera a lovit marile orașe europene cu o forță ce aducea aminte de vechile epidemii medievale. Holera s-a pliat pe geografia urbanizării și industrializării Europei moderne, pe aglomerările și mizeria urbană și industrială. Părea că Europa primei industrializări fusese creată special pentru holeră. Zeci de mii de oameni au murit la Paris, Londra, Viena și Hamburg în cîteva zile. Boala se desfășura dramatic și rapid: după vărsături și diaree masive, oamenii deveneau inerți, cu ochii afundați în cap, cuprinși de tremurături incontrolabile și pielea căpăta o culoare verzuie. Moartea survenea în două-trei zile.
Războiul ruso-turc din 1828-1829 a adus, pe lîngă libertatea comerțului pe Dunăre și ocuparea militară a principatelor române, ultima epidemie de ciumă și prima de holeră prin părțile acestea ale lumii. Holera a lovit Moldova în mai 1831. În cîteva săptămîni, Iașiul era abandonat, iar medicii și boierii – fie morți, fie fugiți prin munți sau pe la conacele de la țară. Generalul Kiseleff a trebuit să evacueze mahalalele și să adăpostească sclavii țigani și evreii în corturi, pe dealurile din jurul orașului. În iulie, holera venea la București, unde consulul francez Lagan era îngrijorat atît de lipsa de igienă publică, cît și de incapacitatea românilor de a asculta de reguli și de a respecta măsurile administrative.
Holera de mai tîrziu, începînd cu 1848, ne dezvăluie un alt fel de aranjament intern al Țărilor Române. Cele mai afectate sînt porturile de la Dunăre, unde sînt depozitate, tranzacționate și încărcate grînele, și cele două mari orașe – București și Iași. La fel ca în restul Europei, holera desenează structura modernității locale.
Statalitatea României se constituie în strînsă legătură cu bacilul holerei. Prima acceptare internațională a unor forțe militare autohtone se leagă de păzirea punctelor de carantină. Constituirea corpului politic și economic național este modelată de criza carantinei clasice și de presiunile capitalului local și internațional. Încercările de instituire a unor modele sanitaționiste, de igienă publică, în locul celor foarte dure ale carantinei, țin de dilema ce prezidează constituirea modernității sociale la gurile Dunării: contradicția dintre nevoia de fluidizare a comerțului cu grîne și cea de control al epidemiilor. Mutarea liniilor carantinei de pe Prut spre Dunăre explică, parțial, creșterea importanței Bucureștiului.
Holera europeană a dat naștere unei lungi perioade de experimente și inovații spațiale, tehnologice, științifice și sociale, a deschis drumul modernității sociale. Epidemia a făcut vizibile noi legături între centru și periferii. Înaintarea spre nucleul european nord-atlantic a bacilului purtat de mărfuri și oameni a fost urmată de un val în direcția opusă. Prin peisajele și rutele moderne (comerciale, urbane și industriale) făcute vizibile de avansul mortal al holerei spre nord-vest, aceste noi metode de a reprezenta, număra și relaționa comportamente, corpuri și spații au călătorit înapoi spre sud-est. Modele sanitare, sisteme statistice, tehnici de supraveghere, diplome și tehnologii au început să (re)facă drumul invers celui urmat de bacilul holerei, de la Paris, Berlin și Viena spre ținuturile dunărene, devenite reprezentabile prin devastarea adusă de boală.
Hărțile carantinei și poștelor, ce încep să fie publicate în 1831, sînt hărți făcute posibile de holeră, ce indică viitorul corp colectiv modern al națiunii.
Călin Cotoi este sociolog.
