hartă şi precizie

Hărțile n-au fost, de-a lungul istoriei constituirii lor, numai desene ale lumii, ci și hieroglife care au transcris veritabile romane de aventuri. Reprezentarea la scară a ceea ce există, dacă privești orizontal înspre toate punctele cardinale, a survenit mai mereu în urma impulsurilor cîtorva temerari.

În 1831, dar și în anii următori, sînt publicate primele hărți ale Țării Românești făcute de români, în limba română, pentru un public românesc. Este vorba despre hărți ale carantinei și poștei care par foarte moderne, foarte schematice, lipsite de detaliile și poveștile ce înconjurau și contextualizau hărțile mai vechi ale regiunii.

Propoziţia asta era ultima chestie peste care-mi treceau ochii în fiecare noapte, înainte de culcare, cînd eram copil, în camera din Petrila. Era scrisă cu alb, pe o cutie mare şi albastră, aşezată peste alte cutii, într-un raft, sus, deasupra intrării în balcon.

„Hărţile sînt desenate de oameni, nu trasate automat de maşini“, scria geograful J.K. Wright în clasicul său eseu Cartografii sînt oameni din 1942. Timpurile s-au schimbat: în ziua de azi, hărţile sînt trasate în mod automat de maşini, sau cel puţin de oameni care folosesc maşinării.

Am deschis febril sertarele în care nădăjduiam să găsesc teancuri de hărți. Toate erau goale. Doar în ultimul, cel mai de jos, se afla o hîrtie groasă, de culoare albă, cam de un metru lungime, pliată în două jumătăți, una fiind marcată de numărul hărții și de faimosul cuvînt Admirality.

Pînă la vîrsta de 20 de ani nu am ieșit niciodată din țară. Nici pînă astăzi nu am ajuns fizic în unele locuri, dar le-am putut vizita online. Pe măsură ce și-a dezvoltat sistemul de hărți, Google a introdus și lucruri mai interesante, chiar culturale.