Hîrtii de umblat

Ian SANSOM
Publicat în Dilema Veche nr. 638 din 12-18 mai 2016
Hîrtii de umblat jpeg

„Hărţile sînt desenate de oameni, nu trasate automat de maşini“, scria geograful J.K. Wright în clasicul său eseu Cartografii sînt oameni din 1942. Timpurile s-au schimbat: în ziua de azi, hărţile sînt trasate în mod automat de maşini, sau cel puţin de oameni care folosesc maşinării numite generic Sisteme de Informaţii Geografice (SIG) – computere şi programe utilizate pentru a înregistra, stoca şi afişa date geografice şi topografice şi care, în conformitate cu o prezentare standard a SIG, „transformă lumea şi aproape tot ce cuprinde ea“. Primele sisteme de cartografiere computerizate au fost dezvoltate de guvernul canadian şi de cercetătorii de la Universitatea Harvard în anii ’60, iar în prezent fiecare dintre noi este deja familiarizat cu hărţile pe care le poate descărca de pe Internet sau le poate studia online, mărindu-le ori detaliindu-le după preferinţă, în locul celor pe care le poate împături şi lăsa apoi să zacă pe fundul unui rucsac: atlase la îndemînă, globuri pămînteşti uriaşe în buzunar. În mod logic, hărţile pe hîrtie ar trebui să fie deja exilate în cel mai de jos sertar al istoriei. Dar nu sînt.

Motivul? Poate pur şi simplu acela că oamenilor le place să privească şi să atingă hărţile pe hîrtie – fireşte, unora mai mult decît altora. În 2006, un domn pe nume Edward Forbes Smiley al III‑lea a fost condamnat la închisoare pentru că a furat mai bine de o sută de hărţi în valoare de trei milioane de dolari din colecţiile universităţilor Yale şi Harvard şi de la British Library din Londra. Smiley a decupat hărţile din diverse lucrări cu ajutorul unei lame de ras, la fel cum a procedat un alt celebru hoţ de hărţi, Gilbert Bland, un aparent inofensiv anticar din Florida, care – în conformitate cu biograful său – a fost un „Al Capone al cartografiei“, deşi fără violenţele acestuia din urmă, fără comerţul la negru cu băuturi, mita şi sifilisul lui. Aidoma lui Smiley, Bland era doar un hoţ mărunt cu o pasiune pentru hîrtia veche.

Dar de ce fură oamenii hărţi? Din acelaşi motiv pentru care fură cărţi şi bani, desigur: fiindcă sînt bucăţi de hîrtie marcate cu simboluri care le conferă valoare. Dar poate într-o măsură mai mare oamenii fură hărţi fiindcă ele sînt reprezentări simbolice ale cuceririlor, astfel încît furtul unei hărţi constituie cucerirea supremă – alt­fel spus, denotă posesia mijloacelor de a poseda.

Nimic nu pare mai natural decît să-ţi găseşti drumul cu ajutorul unei hărţi – probabil fiindcă vreme de secole oamenii s-au ghidat folosind hîrtia, astfel că ne-am obişnuit ca ea să ne îndrume spre destinaţia dorită; descifrarea hărţilor este doar una dintre numeroasele noastre obişnuinţe în privinţa hîrtiei. Într-un articol publicat în 2008 în Journal of Environmental Psychology, intitulat „Orientarea cu ajutorul Sistemului Mobil de Navigaţie bazat pe GPS: O comparaţie între hărţi şi experienţa directă“, dr. Toru Ishikawa, geograf specializat în ştiinţe cognitiv-comportamentale la Universitatea din Tokyo, a constatat că pietonii care foloseau dispozitive GPS făceau mai multe greşeli de orientare decît cei care apelau la hărţile pe hîrtie (dar şi că aceştia din urmă greşeau mai des comparativ cu cei cărora li se arăta drumul în mod direct). Dr. Ishikawa a studiat şi perspectiva asupra exponatelor din muzee a vizitatorilor care utilizau ghiduri audiovizuale în comparaţie cu cei care se bazau pe broşurile tradiţionale: cei din prima categorie tind să uite mai repede ceea ce au văzut, spre deosebire de cei din categoria a doua. Buna şi brava hîrtie, cea mai bună prietenă a omului, alături de el la drum lung, ca un cîine credincios.

Un italian care se autodefineşte ca „un arhitect jedi şi maestru media“, pe nume Iacopo Boccalari, a conceput o metodă simplă de a transforma ternele hărţi Google online în hărţi Google online cu aparenţă de hîrtie (vezi iacopoboccalari.com), în vreme ce site-ul MapsOnPaper.com, administrat de o agenţie suedeză, poate transforma o hartă prietenoasă cu ecranul într-una cu format printabil. Hîrtia îşi păstrează deci statutul de deus ex machina. Metaforic vorbind.

Dar să trecem acum la modul literal. Recent, disponibilitatea tot mai largă a datelor şi a instrumentelor de cartografiere din domeniul public le-a permis oamenilor să-şi realizeze propriile hărţi. În modul deja familiar Web 2.0, consumatorii de hărţi au devenit producători de hărţi. Această nouă metodă este numită uneori neocartografie, iar în 2004, un ins pe nume Steve Coast a intrat în rîndul unora dintre primii neocartografi cînd a creat OpenStreetMap(OSM), un fel de Wikipedia a hărţilor. Folosind un dispozitiv GPS ieftin, manual, Coast a creat o hartă care să poată fi accesată gratuit, fără restricţii de drepturi de autor, şi care să poată fi modificată şi actualizată de alţii. Conform declaraţiei sale de intenţii, OpenStreetMap are „menirea de a încuraja sporirea, dezvoltarea şi distribuţia datelor geospaţiale gratuite şi de a oferi informaţii geospaţiale pe care oricine să le poată utiliza şi distribui“. Uluitor este faptul că, pentru a fi eficiente, utilizarea şi distribuirea de date geospaţiale prin intermediul OSM necesită hîrtie. Nu toată lumea dispune de instrumente digitale de ultimă generaţie sau de un ascuţit instinct cartografic pentru a putea adăuga detalii semnificative la hărţile digitale deja existente, astfel încît au apărut în scurt timp diverse metode de îmbunătăţire a hărţilor OSM, printre care şi aşa-numita metodă Walking Papers – în traducere liberă „Hîrtii umblătoare“ – care permite oricui să printeze hărţile OSM, să adauge cu creionul detaliile dorite şi apoi să le transfere prin scanare pe hărţile online, folosind programul OSM dedicat. Totul e foarte simplu; acum sîntem toţi neocartografi. Şi, foarte important, nu e doar un hobby pentru geografii de ocazie.

Kibera este o întinsă suburbie săracă a capitalei kenyene, Nai­robi, cu o populaţie estimată undeva între două sute de mii şi peste un milion de locuitori. În 2008, proiectul independent Map Kibera, pus la punct de italianul Stefano Marras, a început cartografierea zonei folosind metoda Walking Papers, pentru a realiza hărţi actualizate, corecte, destinate locuitorilor acestui oraş în continuă schimbare. Copiii din suburbie sînt instruiţi în privinţa bazelor tehnologiei GPS, pentru a surprinde datele geografice ale unei zone folosind dispozitive manuale, iar organizatorii şi voluntarii printează apoi hărţi pe hîrtie de format A1 utilizînd aceste date, pentru ca alţii să poată adăuga ulterior, cu ajutorul hîrtiei de copiat şi al markerelor colorate, detalii importante precum amplasarea pieţelor, a canalelor de scurgere şi a cursurilor de apă. Hîrtia cu note adăugate este fotografiată şi copiată într-un computer, harta iniţială este actualizată şi ulterior tipărită într-un număr mare de exemplare pentru a fi distribuită – un flux dinamic mediu virtual – hîrtie – mediu virtual – hîrtie.

În ciuda progreselor înregistrate de tehnologia digitală, încă ne înfăşurăm în hîrtie şi în reprezentările ei, încă ne străduim să discernem între hărţi şi teritorii, sperînd în van că ghidul nostru din hîrtie are considerabile proprietăţi de împăturire, este impermeabil şi rezistent la abraziune şi îşi păstrează forma, fără a se îndoi sau mototoli, în călătoriile lungi. Sau poate că doar eu procedez aşa.

(fragment din volumul Hîrtia, o elegie, traducere de Adriana Bădescu, Editura Baroque Books & Arts, 2013)

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
Români amendați pentru că au condus TIR-uri ilegal, deși nu au urcat niciodată la volanul unui camion. Cazul unor fapte inventate
Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința finală în dosarul unui polițist local din Dumbrăvița, județul Timiș, acuzat de abuz în serviciu și fals, după ce a aplicat amenzi pentru fapte inventate.
image
Jobul care oferă un salariu de 38.000 de lei, stres redus și muncă de la distanță. Ce trebuie să faci?
Un loc de muncă care se poate potrivi criteriilor multor lucrători este acela de actuar. Aceștia au un salariu mediu de peste 516 mii de lei pe an, iar mulți pot lucra hibrid sau de la distanță.
image
Dragostea excentrică dintre o văduvă bogată și un meșter fără adăpost. Sfârșitul dramatic al poveștii
Dragoste adevărată sau... întunecată? Carolyn Holland, o văduvă bogată în vârstă de 80 de ani, locuia în pitorescul oraș Cayucos din California, la malul mării, când l-a întâlnit pe David Foute, un mester cu 23 de ani mai tânăr decât ea.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.