Ătrah ep mătneiro et ăs

Mihai BARBU
Publicat în Dilema Veche nr. 638 din 12-18 mai 2016
Ătrah ep mătneiro et ăs jpeg

Propoziţia asta era ultima chestie peste care-mi treceau ochii în fiecare noapte, înainte de culcare, cînd eram copil, în camera din Petrila. Era scrisă cu alb, pe o cutie mare şi albastră, aşezată peste alte cutii, într-un raft, sus, deasupra intrării în balcon – un joc, un fel de puzzle cu piese hexagonale din care trebuia să alcătuieşti hărţi, mai multe, din care-mi aduc aminte doar harta mapamondului. De ce citeam numele jocului de fiecare dată invers, n-am nici cea mai vagă idee, cert e că asta e prima amintire cu hărţi pe care o am. Singura propoziţie pe care chiar şi acum, după treizeci de ani, ţi-o pot pronunţa invers trezit din somn, fără ezitare.

N-am o pasiune declarată pentru hărţi, dar îmi place să cred că am o relaţie specială cu ele. Mi‑au bucurat ochii şi mi-au stîrnit imaginaţia dintotdeauna. Chiar şi fără un mare X desenat pe ele, pentru mine ascund comori. Locuri desenate pe o hîrtie, în care n-am ajuns, sînt comori ce aşteaptă să fie descoperite. Copil fiind, de la misterioasa hartă a lui Piri Reis pînă la cea de pe peretele din atelierul tatălui meu, unde înfipsese steguleţe marcînd locurile prin care a fost, toate m-au atras. Am avut la un moment dat chiar şi o hartă a cerului, cu stele şi constelaţii, pe care o purtam în portofel în vremea studenţiei. Am dat-o cadou unui prieten pe care mi l-am făcut cînd m-a ajutat să-mi vînd mărţişoarele la taraba lui de la Universitate.

Mai tîrziu, după ce mi-am luat prima motocicletă, m-am apucat să interacţionez mai direct cu hărţile, în sensul că m‑am apucat să desenez şerpi de diferite lungimi şi forme pe ele, marcînd locurile prin care motocicletele m-au purtat. Le‑am avut tot timpul cu mine, fie sub forma unui teanc de hîrtii, fie în format digital, în GPS. Îmi aduc aminte cînd, motociclind prin pustietăţile mongole, am văzut pe pielea mea cum o hartă îţi poate face viaţa grea. Am făcut atunci ceva ce n-am crezut vreodată că voi reuşi să fac, ceva ce, în accepţiunea mea, doar oamenii incapabili săvîrşesc: mă rătăcisem. S‑a întîmplat din cauza unei greşeli a unei hărţi pe care o urmam. Am găsit atunci o familie care locuia într-o iurtă, în mijlocul pustiului, şi m-am trezit în­tr‑un paradox al rătăcirii, încercînd în zadar să obţin indicații de la nişte oameni cu care mă aflu în același loc, eu ­fiind pierdut, iar ei nu.

Îmi place să spun acum, uitîndu-mă în urmă, că greşeala de cartografie mi-a colorat viaţa, mai degrabă decît să mi-o încurce. Cîteva săptămîni mai tîrziu, aflat în Dușanbe, capitala tadjică, cu harta oraşului în mîini, căutam o ambasadă de la care aveam nevoie de o viză. După o goană labirintică prin oraş, am eşuat la o terasă, cu o bere în faţă, sfîrşit. Mi-a fost de ajuns jumătate de halbă ca să realizez, ca-n desene animate, că ţinusem preţ de două ceasuri, cît a durat hălăduiala prin oraş, harta cu susul în jos. De fapt, în toată Asia Centrală hărţile au dat tonul poveştilor ciudate. Îmi ajung degetele de la o mînă să număr oamenii în faţa cărora am scos harta cerînd indicaţii şi le-am şi primit. În rest, tot ce am obţinut au fost ridicări din umeri după un studiu amănunţit al hîrtiei pe care o afişam. Era ca şi cînd oamenii respectivi vedeau o hartă pentru prima dată. Aşa că-mi plac hărţile, e lesne de înţeles de ce. Cînd nu sînt pe drum îmi stîrnesc visele, cînd sînt pe drum mi le colorează.

Mai mult decît atît, hărţile sînt unul din motivele pentru care cred că m-am născut prea tîrziu sau, ştiu şi eu, poate prea devreme. Tot înainte de plecarea în Mongolia pusesem mîna pe o hartă militară a Mongoliei, de prin anii ’70, unde o anumită bucată din deşertul Gobi era încercuită cu o linie punctată, delimitînd un teritoriu pe care scria cu majuscule UNCHARTED TERRITORY. Zîmbeam atunci, gîndindu-mă că vremurile în care existau zone din astea, încercuite punctat, din păcate s-au cam terminat. Odată cu imaginile satelitare s-a ales praful de necunoscut. Nu sînt capabil, cred, să-mi imaginez cum plecau la drum navigatorii acum cîteva sute de ani. Cum o fi fost să pleci fără nici o hartă şi să te întorci îna­poi acasă cu una? De-asta spuneam de născutul prea tîrziu. Altfel, probabil că e doar o chestiune de timp pînă vom ajunge pe alte planete, cu pămînturi numai bune de desenat pe hîrtie. Am şi fantezii de-astea, dar, din păcate, nici deplasări interstelare n-am să apuc. De-asta spuneam de născutul prea devreme.

Aşadar, hărţile au un loc special în inima mea. Dar n-aş putea să închei fără să spun ceva ce m-a deranjat întotdeauna la ele. Ceva ce urăsc la toate hărţile pe care le-am văzut. Ceva ce harta cerului pe care o aveam în portofel, cînd vindeam mărţişoare, nu avea. Desenez şerpi şi, apropo de hărţi, urăsc graniţele.

Mihai Barbu este fotograf.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.