Heterotopia Ne(t)muritori

Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
Heterotopia Ne(t)muritori jpeg

În 1967, Foucault a scris despre heterotopii, explicîndu-le ca spații disruptive, apărute pentru a produce un impact socio-cultural, reprezentînd ori societatea într-o formă perfecționată, ori tocmai opusul societății. În comparație cu utopiile, care sînt prin definiție imaginare și irealizabile, heterotopiile aparțin societății reale.

Internetul reprezintă o astfel de heterotopie pentru noi, unde identitățile și caracterele noastre sînt reproiectate, într-o cvasi-formă de evoluție a omului prin intermediul tehnologiei. Internetul e heterotopie socialistă cel puțin din punct de vedere artistic, în sensul în care ne dă șansa tuturor celor conectați, șansă ce o aveau pînă acum doar anumiți oameni, să rămînem în posteritate. Internetul, practic, este antimeritocratic în conținutul ce ajunge a fi promovat și accesat, deși nu exclude meritocrația. Adică, pe Internet, certitudinea pe care o au oamenii cînd se exprimă este semn al evoluției bazate pe curajul revendicării dreptului de a mîzgăli rupestru pereții peșterii și a fi admirat pentru minimum de efort, cel mult pentru originalitate. Devine la mintea cocoșului de natural și justificat să faci zgomot, să îți manifești un „drept“ care nu ți-a fost disponibil/accesibil pînă acum și care trebuie revendicat. Lumea e acum a ta, în sfîrșit.

Similar, în această heterotopie, lipsa îndoielii că alții pot greși ori răspîndi greșeli este explicată prin solidaritatea și deschiderea că X, ca și mine, spune… Așa cum eu vreau și pot spune în chip nelimitat orice și oricum, e normal ca și alții să vrea și să se manifeste ca mine. Dacă și eu gîndesc la fel ca X, îl aplaud, dacă nu, îl înjur simplu și nu încerc să exprim logic și coerent altceva. Nu contează dacă X nu le zice cu cap și coadă, contează că el a făcut un zgomot pe care l‑aș face și eu, ceea ce face conținutul zgomotului nu doar plauzibil, ci și real. Nu e loc de îndoială, să mîzgălim deci împreună pereții peșterii, în continuare la fel de frumos și de corect.

Ca formă de evoluție a participanților, nu este vorba aici de o dezumanizare. Ba, din contra, de o superumanizare, parte din care ne afirmăm, bătîndu-ne în piept, nătîngia acum dezvelită pînă la os. Această nătîngie omenească per se, dificil de depășit, care pînă nu demult a fost afișată cît de cît limitat, acum mușcă de peste tot, și mușcă din tot ce prinde, lăsînd urme adînci dincolo de fantastica heterotopie. Mai exact, proști am fost și vom fi tot mai departe, doar că acum fiecăruia i s-a dat un megafon în mînă pe care îl ține mîndru și asumat, căci, nesocratic, el știe că știe. Astfel se înfățișează puritatea ignoranței ce întreține ridicolul evoluției: secvența în care maimuța ce-și cunoaște drepturile, dar mai puțin obligațiile (un minim efort de a citi o carte ori mai multe, un articol științific sau mai multe, înainte de a-și descleșta maxilarul acum necenzurat de nimeni și nimic), își drege vocea, pocnește degetele și tacticos se așază pe tronul virtual, înșfăcîndu-și repezit megafonul ce‑o așteaptă. Iar, în lipsă de valori și repere, fiecare megafon prostește mai departe pe sine și pe cei din raza lui, dar și mai grav, nu numai: www-ul trece naibii peste granițe, și așa alții ajung să ne prostească pe noi mai tare decît noi pe noi (la orice nivel, vă rog, politic, economic, social, psihologic, ce mai vreți), și noi în mai mică măsură pe ei (aparent cel mai vizionat slime video pe YouTube e producție românească).

Această heterotopie ne arată cum sîntem de fapt – ne dă acces la o găleată nebuloasă de cunoaștere acumulată de omenire în mii de ani, la care noi zicem „pas“ simplu și neelegant. Setea noastră este să contribuim la ea, nu să ne hrănim din ea. Dar contribuim fiecare cu ce putem, nu e vremea să ne agităm, doar nu simțim datoria să îmbogățim ceva, să construim peste ceea ce a fost construit. Noi știm mai bine și n-avem nevoie să aflăm altele.

Problema este că, în heterotopia asta ce pare avatar al libertății, se deghizează un panopticon și alți balauri, pe care oamenii încep să îi conștientizeze, dar numai în chip fantomatic și conspirativ: probabil că e așa, dar nu mă apuc să verific ori să renunț acum la social media și altele.

Oricum, nu e așa de negru pentru o primă etapă, cea a întîlnirii cu Internetul. Evolutiv, acum revendicăm și atacăm ca prădători fini, ca niște pantere agile, teritoriile spațiului virtual ce lasă impresia navigatorilor că pot fi cucerite. În realitate, panterele scot sunete de urangutani obosiți, mînjind tot ce prind și, culmea, ce nu-i tocmai palpabil.

Mălina Amortoaie are 23 de ani și este masterand în Politica Orientului Mijlociu, la Universitatea din Londra, Școala de Studii Orientale și Africane.

Foto: wikimedia commons 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Metinvest
De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel
Industria siderurgică ucraineană avertizează că restricțiile impuse de Uniunea Europeană asupra importurilor de oțel îi amenință supraviețuirea economică. Iurii Rîjzenkov, directorul executiv al grupului Metinvest, cere Bruxelles-ului o excepție pentru Ucraina.
crini jpg
De ce nu se țin crini în casă. Superstiții și aspecte practice
Crinii se numără, fără doar și poate, printre cele mai spectaculoase flori pe care le putem aduce în casă. În plus, despre crini există și nenumărate tradiții și superstiții fascinante. Însă, experții ne avertizează că această floare nu ar trebui ținută în dormitor, cel puțin nu în timpul nopții.
SGR se extinde, foto Shutterstock jpg
Românii ar putea returna ambalajele SGR la automate din școli și universități. Ce prevede proiectul
Un proiect de hotărâre de Guvern prevede instalarea de automate SGR în școli, universități și instituții publice, în parteneriat cu comercianții. Participarea este voluntară, iar garanția se restituie prin voucher sau transfer bancar.
Rikki Rockett Facebook1 jpg
Bateristul trupei Poison, vindecat de cancer în stadiul IV după ce chimioterapia a eșuat: Înregistram deja mesaje pentru copiii mei
Rikki Rockett, bateristul trupei Poison, a povestit cum un tratament experimental l-a ajutat să învingă cancerul la gât, ajuns în stadiul IV, după ce chimioterapia și radioterapia nu au dat rezultate.
Slabire metru shutterstock 2252138931 jpg
Câte kilograme trebuie să slăbești ca să se vadă?
Atunci când începi un proces de slăbire, este firesc să te întrebi după câte kilograme pierdute vor deveni vizibile rezultatele. Unele persoane observă schimbări încă de la început, în timp ce altele au nevoie de mai mult timp până când diferențele devin evidente atât pentru ele, cât și pentru cei d
ryanair (1) jpg
Ryanair își restrânge operațiunile pe 13 aeroporturi. Calendarul schimbărilor din 2026 și 2027
Ryanair își restrânge operațiunile pe 13 aeroporturi, prin retrageri etapizate în 2026 și 2027. Cinci aeroporturi sunt vizate în octombrie 2026, iar încetarea zborurilor de la Bremen, în Germania, este programată pentru 2027.
Copil sta pe telefon FOTO Shutterstock
Lovitură pentru marile platforme online: Australia pregătește reguli mai dure și amenzi de 100 de milioane de dolari
Australia pregătește noi reguli pentru companiile care administrează rețele sociale și alte servicii online. Un proiect de lege prezentat parlamentului prevede obligații suplimentare pentru protejarea utilizatorilor de conținut dăunător.
Imagine jpeg
„Ce se întâmplă cu copiii noștri când noi nu vom mai fi?” Drama familiilor care îngrijesc adulți cu dizabilități severe
La 37 de ani, sora Cosminei Kovács nu poate ieși singură din casă, nu poate duce o viață independentă și depinde permanent de îngrijirea mamei sale. Până la majorat, a avut acces la un centru de zi, unde participa la activități alături de alte persoane.
image png
Cât curent consumă un calorifer electric față de un convector electric. Care dintre ele este mai eficient pentru încălzire
Alegerea unui sistem de încălzire electrică poate avea un impact important asupra facturii la energie, mai ales în sezonul rece, când aparatele sunt folosite zilnic.