Hater-ul de Internet și hater-ul sub acoperire

Publicat în Dilema Veche nr. 952 din 7 – 13 iulie 2022
image

Cuvîntul „hater” tinde se impună, măcar prin uz, în limba română, fiindcă nu are echivalent autohton. „Pricinos” ar fi prea reactiv și îndreptat mai degrabă către situații decît către oameni, „furibund” – epidermic și pasager, „urîcios” sau „antipatic” – superficial. Poate că „detractor” ar fi mai apropiat, dar și el sună prea cultural și premeditat față de ceea ce se întîmplă în momentul de față online. Dar, stați puțin, despre ce vorbim?

Haters gonna hate, zice o memă care pare a-și avea originile în textele de rap. Hater-ii urăsc, detractorii detractează. Dincolo de încărcătura sapiențială („lasă-l în plata Domnului, tot aia o să facă”, sugerează expresia), găsim în ea un viitor englezesc argotic cu sens de prezent ontic în română. Hater-ii urăsc tot timpul, spune, mai precis, expresia. Deși nu pare, din acest punct de vedere, hater-ul se deosebește de fabricantul de hate speech (discurs instigator la ură), care e propagandist, deci premeditat, și de troll-ul de Internet, care e disruptiv și el în mod premeditat, nu poate avea succes în deturnarea conversației dacă nu își face numărul cu o detașare mai mare decît a victimelor lui.

Și uite-așa, am ajuns pe Internet, mai precis, în zona rețelelor sociale și a Web 2.0. Hater-ul pare o vietate online, din moment ce nu îl întîlnim în altă parte, nu? Doar pe Net au apărut și alte apucături, ca flaming-ul de pe vremuri (un soi de execuție verbală dureroasă) sau doxxing-ul (băgarea în sperieți a cuiva prin postarea de documente personale online).

Ei bine, hater-ul e și nu e o vietate online. În primul sens, el nu poate exista decît într-un sos în care ceea ce face e oarecum acceptabil social, iar forumurile de alaltăieri, blog-urile de ieri și rețelele sociale de azi fix așa ceva sînt. În plus, Netul creează senzația de gratuitate, lipsă de consecințe, deci catalizează exprimarea emoțiilor, fiindcă urmările nu par a exista, mai ales în regimul așa-numitei pseudonimități (e altceva decît anonimat, gîndiți-vă singuri de ce).

Și totuși, haters gonna hate. Ei vor urî oricum, e un lucru care ține de consistența lor internă, de țesătura lor morală. Deci nu sînt vietăți exclusiv de Net, ci doar o specie care se vede pe Net, la fel cum fluturii sînt atrași și scoși la iveală de lumina unei lămpi (dacă vi se pare prea diafană comparația, treceți rapid mai departe, ca să nu vă vină în minte alta). Există în ziua de azi mai mulți hater-i decît erau înainte de apariția Netului? Nu în sensul sporului demografic global, ci ceva mai mult de atît?

Eu, unul, cred că nu prea, oricît „anturajul corupe”. Hater-ul, o persoană măcinată de anxietate și nemulțumiri, care își găsește o personificare a anxietăților și nemulțumirii ca poetul muza, a existat dintotdeauna. Doar că nu l-am văzut, fiindcă nu a avut unde să-și exprime această condiție existențială.

Internetul și, mai ales, rețelele sociale înseamnă democratizarea exprimării. Mai puțin pretențios, toată lumea poate spune orice, oriunde și oricînd. De aceea, de vreo 20-30 de ani, credem că lumea s-a umplut de hater-i. De fapt, diferența dintre hater-ul offline, pre-rețele, și cel 2.0 e că primul putea să-și exercite mai rar, mai greu sau mai puțin manifest ura. O înjurătură pe stradă sau o lovitură de bîtă fizică sînt un exercițiu mai dificil decît un comentariu veninos în nu știu ce subsol de ziar sau fundătură de Facebook. Publicul e mai restrîns.

Povestea asta ne zgîrie epiderma și ne face mai puțin senini în viața de zi cu zi. Dar are și ceva bun: ne arată că lumea în care trăim e, de fapt, așa cum e. Și, probabil, sublimează ceva din apetitul pentru bîtă și înjurătura „audio” a hater-ului lipsit de un mediu de exprimare mai încurajator.

Acestea fiind stabilite, are România mai mulți hater-i la mia de locuitori decît alte meleaguri? Faptul că termenul s-a impus rapid, ca și cel că am ajuns să discutăm în Dilema veche despre el, tind să sugereze că da. Nu am – și nu cred că există – studii care să se refere la fenomen, cu metode cantitative, dar mă hazardez, cu titlu de speculație, să spun că statutul existențial de hater se asortează cu România așa cum e. Dacă ne uităm spre Vest, stăm prost la productivitatea muncii, absorbția de fonduri europene, nivelul de trai și multe altele. Știm toate acestea foarte bine. Totul trebuie să aibă o explicație, dar nouă – de fapt, oricui – ne e mai greu să acceptăm că ea se găsește, cel puțin parțial, în noi înșine, sub formă de nepricepere, lene și altele asemenea. Trebuie să existe și alte cauze, externe nouă, pentru asta, nu-i așa? Și cel mai ușor ne e să le personificăm. Ceea ce creează exact ceea ce vă așteptați, un obiect al urii.

Poate că e adevărat, altcineva e de vină, în mare parte. Poate că guvernul e cel care ne-a dus de rîpă (care din ele? – fiecare dintre noi are un răspuns măcar un pic diferit), poate că rușii sînt de vină, poate că americanii, poate cepefiștii sau poate ateii.

Eu, unul, sînt dispus să fiu de acord cu oricine, în diferite grade. Dar tind să remarc că problema e în altă parte: în faptul că există și feluri mai glamour de a urî, care nu te expun unei sprîncene ridicate din partea unei elite. E ușor – și la unele marșuri de protest, chiar cool – să strigi „Jos!”. Pînă la un punct, e eliberator și igienic social. Acceptabil sau chiar dezirabil moral. Și eu am făcut-o și o s-o mai fac. Politicienii nu trebuie în nici un caz iubiți. Dar tind să cred că ura și senzația persistentă că cineva anume ar trebui anihilat nu ne fac nici mai fericiți, nici mai deștepți. Ci ne transformă în hater-i sub acoperire, acceptați social, cu basma curată (nu mă refer numai la cepefiști).

Dacă statisticile UE despre productivitatea muncii și tot restul ne provoacă senzația de inferioritate, să ne uităm puțin și spre Est. La atrocitățile din Bucea. Sau să revedem Fericirea mea al lui Loznița. Puteam fi și așa. Ceva-ceva tot am făcut după ce am scăpat de Ceaușescu, nu? Pînă la urmă, nu e cazul să ne urîm foarte tare. Și nici pe ei, pe hater-i. Poate că, din cînd în cînd, iau o pauză din solicitantul job de Facebook pe care îl au și mai pun o cărămidă la România, un vot în urnă. Da, e cool să urîm hater-ii. Dar, atunci, noi ce sîntem?

Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit la Bruxelles. Lucrează pentru oameni politici și instituții de acolo.

Foto: flickr

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.