Godot a fost aici
- argument -
Plănuiam un dosar despre absurd încă din 2013, cînd a apărut la Humanitas cartea profesorului Ştefan Afloroaei,
De atunci au trecut doi ani, au venit peste noi Roşia Montană, depresia, noile dileme morale, atacurile de la Paris şi libertatea de expresie. Despre fiecare am făcut cîte-un dosar şi-am amînat absurdul pînă s-a făcut din nou primăvară, s-au deschis ferestrele şi s-a lăsat o linişte veselă peste oraş. N-am mai avut nici un subiect atît urgent încît să ceară
un dosar în
aşa c-am putut să mă întorc la absurd, convinsă fiind că, deşi de multe ori e invizibil, absurdul e bine înşurubat în vieţile noastre şi ar merita o cartografiere serioasă. Am adunat în paginile
absurdul mare, filozofic, şi absurdul mic, cotidian, absurdul ficţional şi cel pescuit în faţa unui ghişeu dintr-o instituţie publică, am vorbit despre absurd în comunism (sau „absurdul multilateral dezvoltat“, cum se zicea pe-atunci) şi despre absurd în capitalism (corporaţii, publicitate), despre proiecte de legi cu totul aiurite şi felul în care relaţia dintre cetăţean şi stat e prinsă deseori în spirala nonsensului, despre Urmuz, Borges şi toţi ceilalţi. Aşteptăm completări pe adresa redacţiei, sigur ne-a mai scăpat ceva. Am fi putut, desigur, să-i întrebăm pe Vladimir şi Estragon cum e să aştepţi pe cineva care nu mai vine, să-i lăsăm să strecoare îndoiala în sufletul omului.
„ESTRAGON: Încîntător loc.
Plăcut peisaj.
Să ne cărăm.
VLADIMIR: Nu se poate.
ESTRAGON: De ce?
VLADIMIR: Îl aşteptăm pe Godot...
ESTRAGON: Adevărat.
Eşti sigur că aici?
VLADIMIR: Ce?
ESTRAGON: Că aici trebuie să aşteptăm?
VLADIMIR: A zis în faţa copacului.
Mai vezi alţii?
ESTRAGON: Ăsta ce e?
VLADIMIR: Pare salcie.
ESTRAGON: Unde-i sînt frunzele?
VLADIMIR: Pesemne că e moartă.
ESTRAGON: A terminat cu plînsul.
VLADIMIR: Doar dacă n-o fi anotimpul.
ESTRAGON: Nu crezi mai curînd că e un copăcel?
VLADIMIR: Un arbust.
ESTRAGON: Un copăcel.
VLADIMIR: Un...
...adică ce vrei să insinuezi? Că am greşit locul?
ESTRAGON: Trebuia să fie aici.
VLADIMIR: N-a spus că vine sigur.
ESTRAGON: Şi dacă nu vine?
VLADIMIR: Ne întoarcem mîine?
ESTRAGON: Şi pe urmă poimîine?
VLADIMIR: Poate.
ESTRAGON: Şi aşa mai departe.
VLADIMIR: Adică...
ESTRAGON: Pînă cînd vine...
VLADIMIR: Eşti fără milă.
ESTRAGON: Am mai venit şi ieri.
VLADIMIR: A, nu, aici te-nşeli...
ESTRAGON: Dar ce-am făcut noi ieri?
VLADIMIR: Ce-am făcut ieri?
ESTRAGON: Da.
VLADIMIR: Păi...
Cînd e vorba să arunci îndoiala în sufletul omului, nu te-ntrece nimeni.“
(Samuel Beckett,
traducere de Gellu Naum, Editura Univers, 1970)
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
