„Gîndul că lumea asta nu e doar urîtă şi rea mă ajută enorm“ – interviu cu Radu CIORNICIUC

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
„Gîndul că lumea asta nu e doar urîtă şi rea mă ajută enorm“ – interviu cu Radu CIORNICIUC jpeg

Radu Ciorniciuc e jurnalist. Scrie şi documentează subiecte grele, care se află la o distanţă cam de la cer la pămînt de fericire. Am vorbit despre poveşti şi personaje, despre zîmbete adevărate şi drame. Îl puteţi găsi pe casajurnalistului.ro.

Se contaminează jurnalistul de nefericirea/nenorocirea personajelor și subiectelor despre care scrie? Care e subiectul/povestea care ai simțit că te copleșește și cum ai reușit s-o scoți la capăt pînă la urmă?

Contaminarea, asumată și controlată, prin empatie, poate fi un instrument care ajută la înțelegerea și scrierea unui subiect. Dincolo de contextul politic și social în care se întîmplă lucruri nefericite și nenorocite, jurnalismul e despre oameni și despre ce-i face pe oameni să fie oameni. Toxic e atunci cînd jurnalistul începe să se identifice cu subiectul sau cu personajele despre care scrie. Cînd nu își asumă rolul și scopul jurnalistic și se solidarizează peste măsură cu nefericirile celorlalți, inevitabil își contaminează rațiunea cu părți din iadul pe care-l documentează. Abordarea asta radicală îi poate distruge viața și realitatea personală. Adică fix spațiul în care mintea lui ar trebui să-și regăsească limpezimea – din care ies textele alea care ajută oamenii să înțeleagă mai bine lumea ciudată în care trăiesc. În ultimii doi ani am lucrat ca reporter, de multe ori sub acoperire, prin tot felul de locuri în care se întîmplă abuzuri extreme. Am scris și am lucrat la filme despre rețele de sclavie umană, trafic de carne vie, animale abuzate la scară industrială, natură distrusă de lăcomie… Indiferent cît de puternice mi-au fost motivațiile, au existat momente în care am simțit că e prea mult. Însă am încercat să găsesc, pentru fiecare documentare care mi-a permis, cîte o „misiune“ paralelă, în afara subiectului, dar în beneficiul bunăstării mele emoționale. Cînd documentam condițiile mizerabile de muncă de la cel mai mare procesator de fructe din UK, în paralel cu munca din fabrică, îi învățam pe doi dintre „colegi“ engleză. Am învățat enorm de la ei. Despre reziliență, în primul rînd. Pe alți muncitori, care erau acolo de ani buni și care n-au mers niciodată mai departe de gardul care le împrejmuia baraca, i-am luat și i-am plimbat cîteva zile pe dealurile din Kent. Prin campusul universitar de la facultatea de teatru, printre studenți care repetau pentru examenul de dramaturgie, pe străduțele din jurul catedralei din Canterbury, prin pub-uri istorice cu zeci de feluri de beri tulburi… Le-am făcut poze „frumoase“, cu ei zîmbind pe bune, pe care să le trimită acasă familiilor care habar n-aveau în ce condiții muncesc și locuiesc frații sau tații lor. De la ei am învățat cele mai proaste glume. Gîndul că lumea asta nu e doar urîtă și rea mă ajută enorm, mai ales cînd sînt pus sub presiunea unui subiect cu mize atît de mari. Că nenorocirile pe care le documentez sînt temporare și au rezolvare. Și că scopul meu acolo este să forțez societatea să dezbată, să găsească soluții și să rezolve problema.

Cînd ai spus ultima dată „Mamă, ce fericit sînt!“?

Cînd am ținut de mînă un om care credeam că o să mă salveze. 

Dar „cît de nefericit sînt“?

Cînd mi-am dat seama, din nou, că singurul om care mă poate salva sînt eu.

Nefericirea va vinde întotdeauna mai bine decît fericirea. Cum găsești dreapta măsură în dramele din jur care devin apoi istorii scrise?

E adevărat că extremele negative atrag atenția cel mai mult. Însă un jurnalist poate folosi o extremă, sau o dramă, pentru a semnala un fenomen social care produce rău. Desigur, poate folosi dramele din jur și pentru trafic pe site sau bani din reclame, însă, în general, mă feresc să gîndesc în termenii ăștia. Sînt drame care vorbesc despre noi toți și care pot stabili amploarea unui fenomen. Cred că aici se poate găsi un soi de măsură de relevanță a unei drame.

Dacă ar fi să vorbești despre oamenii cei mai fericiți pe care i-ai cunoscut, unde i-ai întîlnit, cum arată și ce ți-au zis?

Fericirea cred că ține și de dorința cuiva de a-și organiza și hrăni nevoile în funcție de scopul lui. Imediat sau îndepărtat. Dacă drumul spre scop e clar și realist, atunci fiecare nevoie împlinită poate coincide cu ceva ce s-ar putea numi clipă de fericire, un pas mai aproape de ideal. Fericirea vine din proces, nu din atingerea scopului. Scopul, odată atins, moare. Am întîlnit niște oameni într-un moment în care păreau extrem de fericiți, deși viața lor era un coșmar. Tocmai ocupaseră un fost sanatoriu sovietic, în mijlocul unei păduri de la marginea Kievului, după o săptămînă de dormit pe la străini și pe străzi. O familie de medici din Donețk, cu patru copii, refugiați după ce le-a luat foc cartierul de la bombele cu care trăgeau rușii în ucraineni. Era unul din puținele momente în care nu și-au mai făcut probleme că nu or să aibă unde dormi în perioada următoare sau că o să le bubuie casa vreun tanc. Aveau fețele fine, ochii albaștri și triști. În cîteva săptămîni, familia de medici a făcut din sanatoriul semipărăsit un adăpost pentru refugiații din estul țării, cu creșă pentru cîteva zeci de copii, rețea de voluntari care cereau de mîncare pe la piețele din Kiev și bucătărie unde se gătea, în schimburi, pentru toată lumea. Nu-mi dau seama ce altceva, în afară de scopul de a-și vedea copiii îngrijiți, le-a dat putere să facă toate astea. Ei mi-au spus că nefericirea vine din lipsa scopului și nu din contextul, uneori debil, în care te afli.

 Vremurile sînt tulburi și fericirea devine un fel de lux de prost gust. Nu te mai poți afișa cu ea. Salvăm lumea sau salvăm ce putem?

Cred că toți merităm să fim salvați. Unii mai mult decît ceilalți.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: R. Ciorniciuc

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.