Gîndirea altfel

Trăim un moment în care foarte multe state și aproape întreaga omenire pun în aplicare măsuri avînd la bază cam aceleași idei legate de pandemia de coronavirus. Sînt, desigur, idei venite în urma consultării unor specialiști. Deși există încă o mulțime de îndoieli în rîndul decidenților politici, în rîndul populației, și nici specialiștii nu sînt întotdeauna de acord între ei, există în mod evident un set comun de idei care determină un comportament public asemănător în China, Statele Unite, Iran, Europa, America de Sud sau Australia. Asistăm la un fenomen foarte rar, dacă nu chiar unic: cea mai mare parte a omenirii are o aceeași problemă, la care răspunde cam la fel, indiferent de continent, cultură, rasă etc.

Pornind de la această observație de moment referitoare la conformismul (poate inevitabil) mondial în lupta cu epidemia, ne-am decis să cercetăm o chestiune legată de gîndire într-un sens mult mai larg. Ne punem problema beneficiilor și a dezavantajelor, a posibilului progres, dar și a riscurilor pe care le implică, în general, originalitatea în idei, gîndirea diferită de a celorlalți sau chiar aceea care se opune curentului majoritar. Întreg acest subiect ar putea fi exprimat sintetic de titlul cărții scrise de Gabriel Liiceanu – Nebunia de a gîndi cu mintea ta.

Cazurile de oameni care au gîndit altfel sînt nenumărate în istoria omenirii, dacă nu cumva aproape întreaga istorie li se datorează tocmai lor. Au existat în filozofie, în știință, în politică, în arte. Unii nu doar că au gîndit altfel decît era considerat a fi obișnuit, dar au încercat să și trăiască, să se comporte în acord cu principiile pe care le gîndeau. Nu puțini, începînd poate cu Socrate, au plătit cu viața acest curaj. Un caz aparte îl constituie domeniul religios. Aici avem de-a face cu limite speciale, întrebarea care se pune fiind pînă unde se poate întinde originalitatea fără să devină erezie. Despre această problemă, despre rebelii din istorie, despre singurătatea oamenilor de știință de azi în oceanul de ignoranță care-i înconjoară, despre curajul savanților din trecut, despre cînd e bine și cînd nu e bine să gîndești cu capul tău sau să-i asculți pe părinți, va fi vorba în Dosarul de față. Asta în condițiile în care unii specialiști spun că, în fapt, cea mai nonconformistă minte poate produce maximum 15% gîndire originală.

Ilustrație de Ion BARBU