Gigantism sau creştere sănătoasă?

Experienţa cea mai apropiată pe care o am, în materie de China, este aceea că văd în fiecare zi o cohortă de muncitori chinezi. Locuiesc foarte aproape de şantierul unui viitor centru comercial şi zilnic îi văd mergînd aproape încolonaţi, modest îmbrăcaţi, cu feţele obosite. Muncitori chinezi care intră sau ies de la muncă. Arată la fel de trişti ca şi muncitorii români, şi două întrebări mi se strecoară în minte: "de ce au venit în România?" şi "pentru cîţi bani lucrează aici?". Analizele despre economia mondială nu ţin seama de muncitorii chinezi care lucrează la mall-ul din cartierul meu. Cifrele confirmă o realitate: progresul uluitor al economiei chineze din ultimii 25 de ani. Totul a început în anii ’80, cînd preşedintele Deng Xiaoping a rostit celebra formulă "o ţară, două sisteme". Tradusă în economie, ideea a însemnat două lucruri: convieţuirea capitalului de stat cu cel privat şi coabitarea regulilor economiei de piaţă cu cele ale economiei centralizate. Rezultatele au fost spectaculoase. În două decenii, China a devenit una dintre cele mai importante economii din lume. Datele seci o demonstrează: începînd cu anul acesta, China va deveni cel mai mare exportator din lume, luînd locul Germaniei; anul viitor, China ar putea deveni cel mai mare producător de bunuri fabricate din lume, trecînd înaintea SUA. Este vorba despre faptul că economia chineză va produce 17% din producţia mondială de bunuri fabricate. Mai mult decît atît, excedentele cu care a funcţionat economia au făcut ca, în ultimii ani, China să aibă la dispoziţie foarte mulţi bani. Anul trecut, se spunea, metaforic, că statul şi oamenii de afaceri din China se pregătesc să cumpere întreaga lume. Poate nu chiar întreaga lume, dar o bună parte din ea, cu siguranţă, pentru că, în acest moment, China este cel mai mare deţinător de titluri de stat americane, cu investiţii de 585 de miliarde de dolari, devansînd Japonia. De asemenea, presa chineză a anunţat că banca centrală se pregăteşte să mărească substanţial rezerva de aur. În fine, în ultimii ani, marile companii chineze au trecut de la cumpărarea de active, în special în domeniul energetic, la companii care activează pe pieţe externe. Şi pentru ca tabloul să fie complet, trebuie să spunem că nu doar cifrele macroeconomice sînt impresionante, ci şi consolidarea unor companii chineze. La sfîrşitul anului trecut, patru dintre cele mai mari zece companii din lume, în funcţie de nivelul de capitalizare, erau chineze. Este vorba despre companii care activează în domenii relativ diferite: industria energetică (Petro China şi China Petroleum), telecomunicaţii (China Mobile) şi asigurări (China Life Insurance). Cum a fost posibil miracolul chinez? Totul s-a derulat pe două coordonate. Prima a fost cea a fabricării de produse ieftine, în special în domeniul textil, al încălţămintei şi al industriei electronice. China s-a bazat pe forţa de muncă ieftină şi pe resurse distribuite pe principiul economiei socialiste, adică pe preţuri controlate sub diverse forme (una dintre acestea a fost vechea dispută cu Statele Unite, legată de controlul asupra yuan-ului, moneda naţională chineză). O a doua cale a fost deschiderea economiei pentru investiţii străine. Astfel au apărut zonele economice speciale şi au fost acordate facilităţi rezonabile companiilor. Investitorii s-au îmbulzit pentru că nici o companie serioasă nu-şi putea permite să lipsească dintr-o ţară care avea două mari atuuri: forţa de muncă ieftină şi o piaţă cu un potenţial imens, pentru că - se ştie - unul din cinci locuitori ai planetei este chinez. Creşterea economică a adus Chinei atît beneficii macroeconomice, cît şi pentru consumatori. Excedentele bugetare şi valuta venită prin investiţii străine şi exporturi au însănătoşit finanţele publice şi au născut proiecte importante de dezvoltare a infrastructurii. De asemenea, salariile au crescut, la fel şi puterea de cumpărare, iar populaţia a descoperit gustul consumului bazat adeseori pe credite. Toate acestea au creat cercul vicios. Creşterea consumului pe piaţa internă a convins încă o dată investitorii că nu pot lipsi de pe cea mai mare piaţă din lume. Există, în acest moment, mai multe semne de întrebare legate de dezvoltarea explozivă a Chinei, scepticii numind China "dragonul de carton". De ce? Pentru că au observat vulnerabilităţile economiei chineze: 1) este vorba despre faptul că economia chineză trăieşte foarte puţin din produse cu valoare adăugată mare; 2) economia chineză nu a reuşit să impună companii importante sau mărci de renume pe piaţa mondială. Orice sondaj poate arăta faptul că mărcile chinezeşti nu sînt renumite ca "brand", sînt văzute ca produse ieftine şi de o calitate discutabilă; 3) economia chineză are mari probleme de mediu. Respectarea standardelor de mediu a fost, de altfel, ultima preocupare a companiilor chineze, lipsite de constrîngerea respectării unor tratate internaţionale din acest domeniu, respectiv Protocolul de la Kyoto; 4) economia chineză a dezvoltat un alt tip de prosperitate decît economiile occidentale. O prosperitate care nu a fost distribuită în mod egal către toţi cetăţenii. De altfel, conform cifrelor oficiale, China are 29 de milioane de oameni la limita sărăciei, cifră nerecunoscută însă de studiile Băncii Mondiale care vorbesc despre un număr mult mai mare de săraci. Cea mai bună dovadă în acest sens pare a fi tocmai prezenţa chinezilor în număr mare - fie ca mînă de lucru, fie ocupîndu-se de comerţ - în toate statele dezvoltate ale lumii (ba chiar, iată, şi în România). Va reuşi China să valorifice atuurile sau dezvoltarea sa va fi încetinită de handicapurile pe care chiar creşterea economică le-a creat? Grea întrebare. Este dificil de dat un răspuns pentru că lumea se schimbă. Deocamdată, se pot întrezări cu greu marii cîştigători şi felul în care va arăta "noua economie". Cu siguranţă însă, economia chineză a traversat pînă acum cea mai uşoară perioadă de creştere. Este ca un organism care a trecut de pubertate. De-acum încolo lucrurile se complică. Creşterea economică va trebui obţinută pe alte baze economice, cu alte mijloace şi cu alte costuri. În următorii ani, vom vedea dacă economia chineză suferă de gigantism sau este, pur şi simplu, un organism dinamic şi sănătos.