Gesturi, ritualuri, maniere

Publicat în Dilema Veche nr. 716 din 9-15 noiembrie 2017
Gesturi, ritualuri, maniere jpeg

Cafeaua, licoarea amăruie care ne bucură diminețile, are o lungă istorie printre fanarioți, boieri, negustori, mahalagii. Cafeaua creează anumite gesturi și impune un oarecare control al manierelor, și asta datorită ritualului născut în jurul obiceiului băutului cafelei. Cafeaua, dulceaţa, narghileaua, siesta sînt parte din valorile orientale la care boierii, orăşenii, negustorii nu renunţă, oricît de criticaţi ar fi de ceilalţi. Cu excepția siestei, fiecare obiect al plăcerii dezvoltă un întreg aparat: de la crearea unei dregătorii specifice la curtea domnească (ciubucci-başa, cafegi-başa, şerbegi-başa, sofragi-başa, ibrictar-başa, peşcheregi-başa) sau a unor servitori cu atribuţii specifice, inclusiv în mănăstiri – cafegii, ciubuccii, şerbegii, sufragii, ibrictari, peşcheregii – pînă la prezenţa ustensilelor necesare: filigene, zarfuri, rîşniţă, ciubuce, narghilele din lemn de cireş sau din lemn de iasomie, farfuriuţe şi linguriţe, ibrice, talere, peşchire etc. În foile de zestre nu lipsesc cele şase filigene cu zarfurile lor, „moara“ de cafea, linguriţa pentru dulceaţă cu farfuriuţa ei, besacteaua etc. Zarful şi filigeana sînt singurele obiecte care se individualizează de celelalte prin folosirea lor separată. Dacă mîncarea poate fi servită din acelaşi castron pentru mai multe persoane, dacă paharul poate fi plimbat de la unul la altul, filigeanul şi zarful servesc doar cafeaua în mai toate casele boiereşti şi negustoreşti.

Ritualul cafelei este întotdeauna asociat cu ritualul dulceţii (sau şerbetului) şi al ciubucului. Boierii şi românii preferă cafeaua neagră, amară, foarte tare, fără zahăr, fără frişcă, mai toată ziua, chiar după ultima masă de seară. La casele marilor boieri se bea „cafea de Emen“ sau „cafea franţuzească“, pentru ceilalţi se foloseşte „cafeaua proastă“ sau „amestecată“. Diferenţele se simt atît la gust, cît şi la pungă: „cafe încă ţi-am luat 2 ocă, adecă una ocă cafe Emen de ace bună, pe care s-au dat 2 lei 15 parale, şi una oca cafe şi cincizăci dramuri de ace proastă pe care s-au dat 65 de parale“, scrie Catinca Racoviţă surorii sale, Nastasia vistiereasa, aflată la Călugăra. Sîntem într-o epocă în care cafeneaua pătrunde peste tot în Europa, detronînd cîrciumile şi tavernele, iar gustul cafelei este asociat euforiei, sociabilităţii, raţiunii, agerimii de spirit.

Ca urmare a războaielor, se introduce laptele şi, bineînţeles, ustensilele necesare: „un ibric pentru lapte“, iar în vremea ocupaţiei ruseşti din 1828-1834, ceaiul devine, pentru o scurtă perioadă de timp, o modă. Cafeaua şi dulceaţa deschid orice discuţie, orice primire, invitaţie, masă, serbare; sînt omniprezente, iar în cămările boiereşti se află zeci de feluri de dulceţuri şi şerbeturi. Este un obicei interio­rizat, pe care boierii nu-l percep altfel, chiar dacă, de exemplu, îşi primesc musafirii la prima oră a dimineţii cu chiseaua de dulceaţă sau la miezul nopţii cu cafeluţa neagră, chiar dacă acelaşi musafir trece, într-o zi, prin zece case boiereşti unde trebuie să înghită eterna linguriţă de dulceaţă şi filigeanul de cafea.

Iată cum se desfăşura ritualul cafelei, aşa cum este el descris de un martor ocular, medicul Andreas Wolf, la 1784: „Stăpînul casei bate din palme (este un semnal obişnuit care înlocuieşte clopoţelul folosit la noi) şi, într-o clipă, odaia de primire s-a umplut de slugi. Fata din casă, de obicei o ţigancă, aduce pe o tavă de argint un pahar cu apă proaspătă, împreună cu o chisea drăguţă, în care se găseşte aşa-numita dulceaţă. Aceasta o predă cucoanei care apoi serveşte cu mîna ei pe fiecare musafir. Deoarece acesta este primul semn al onorurilor, indiferent de zi sau de anotimp, refuzul ar însemna o lipsă de cuviinţă. Oaspetele îşi ia, aşadar, o linguriţă bine umplută şi apoi bea după ea apă cît pofteşte. În timpul acesta apare cafegiul cu tava sa, pe care se găsesc ibricul de cafea şi filigenele împreună cu suporturile. Se dă cafeaua nefiltrată (pregătită) de obicei fără zahăr, după cum am văzut şi la turci. Stăpîna casei întinde cu mîna ei fiecărui musafir filigeana cu cafea; în clipa aceea se apropie ciubugiul şi oferă pe rînd fiecăruia cîte o lulea aprinsă chiar atunci“.

Dacă privim lista de cumpărături, cerută de marele vistier Ienăchiţă Văcărescu, observăm că în jurul cafelei se dezvoltă anumite comportamente menite a forţa corpul să se supună anumitor reguli de igienă. Diversificarea obiectelor şi fixarea unor atribuţii specifice fiecăruia ar îndemna la idea unui anumit comportament. Ibricul pentru lapte‚ zaharniţa, cleştişorul, „cănile europene“ ar ajuta pe fiecare musafir să se servească, oferind celuilalt un „spectacol“ plăcut, fără ca degetele să alerge pe marginea filigeanului, fără sorbituri lungi şi zgomotoase, fără ca bucăţica de zahăr să alunece printre degete înapoi în zaharniţă. Raţiunile boierului sînt destul de simpliste: spiritul de imitaţie, „aşa cum fac europenii“ sau „aşa cum au obiceiul în zilele noastre nobilii în Europa“ şi nu pentru că ar fi neplăcut sau jenant să-ţi plimbi mîinile prin toate cele.

„Vino mîine dimineaţă“

Dar dacă băutul cafelei presupune o acţiune individuală, fiecare putîndu-și savura cafeluţa dintr-o ceaşcă proprie şi să spunem că, preferîndu-se cafeaua neagră, nu prea se umblă prin zahar, nu acelaşi lucru se întîmplă cu dulceaţa sau şerbetul. Acesta din urmă este servit numai în prezenţa unor musafiri de seamă, între cei ai casei, între prieteni se foloseşte dulceaţa. Servitorul aduce o tavă pe care se află una sau mai multe chisele cu felurite dulceţuri, cu linguriţe aferente fiecăreia, iar alături un pahar de cristal sau o cupă de argint, și trece prin faţa fiecărui musafir, care este îmbiat să ia una sau două linguriţe de dulceaţă şi să bea apă „la discreţie“… Ritualul se desfăşoară în intimitate, între prieteni, legăturile afective se exprimă şi prin această manieră de împărţire comună nu numai a alimentelor ritualice – cafeaua, dulceaţa, vinul, apa, tutunul –, ci şi a ustensilelor – linguriţa, farfuriuţa, paharul, ciubucul, narghileaua. „Vino mîine dimineaţă la mine să bei cafeaua şi ciubuc“ constituie invitaţia cotidiană ce se face mai ales între bărbaţi, fie că se întîlnesc pentru un joc de cărţi, fie că întîlnirea are caracter politic. Fraza îi aparține colonelului Grigore Lăcusteanu. Sociabilitatea asta masculină este o formă asociativă orientală care reuşeşte să supravieţuiască vreme îndelungată fără să ştirbească cu nimic succesul salonului.

Paralel se dezvoltă şi o „manieră individuală“ de punere în scenă a acestui ritual, destul de firav însă, şi este inclus în „aparatul grandorii“. Şi mai mult în prezenţa „străinului“, aşadar în prezenţa unui public, altul decît cel familiar sau grupul de prieteni, ustensilele devin parte dintr-un proces de etalare a poziţiei sociale. „Mosafirii“ sînt primiţi cu porţelanuri de Saxonia, cu ceşcuţe de argint, cu linguriţe poleite cu aur. Ustensilele se comandă la Sibiu, Viena, Paris sau Veneţia; unii ţin să noteze cu precizie calitatea acestora: „şase ceşti de Saxonia, cu smalţ şi suflate cu aur“, dar şi „12 zarfuri cu feligenele lor“ sau „12 farfurioare de argint cu ceşcuţele lor, din cele suflate cu aur“.

Populară, cafeaua îşi va găsi utilitatea şi în medicina incipientă de la începutul secolului al XIX-lea. Cu studii la Viena sau Paris, aceşti medici preiau în Principate succesul de care se bucură cafeaua în dezbaterile şi disputele medicale. Atunci cînd oferă poveţe spre prevenirea sau vindecarea de holeră, medicul Constantin Vîrnav vorbeşte de miracolele săvîrşite: „spre potolirea greaţei s’au dovedit foarte de folos şi cafeaoa neagră, făcută tare din care se dă bolnavului tot la 15 minute cîte o linguriţă de masă sau şi mai puţin; însă nu caldă ci rece şi fără zahar“. Reţeta are şi mai mare efect dacă se adaugă cîteva picături de „alămîie“. Încercați şi vă delectați! 

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860, Editura Humanitas, 2015.

Foto: flickr.com

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.