Gesturi, ritualuri, maniere

Publicat în Dilema Veche nr. 716 din 9-15 noiembrie 2017
Gesturi, ritualuri, maniere jpeg

Cafeaua, licoarea amăruie care ne bucură diminețile, are o lungă istorie printre fanarioți, boieri, negustori, mahalagii. Cafeaua creează anumite gesturi și impune un oarecare control al manierelor, și asta datorită ritualului născut în jurul obiceiului băutului cafelei. Cafeaua, dulceaţa, narghileaua, siesta sînt parte din valorile orientale la care boierii, orăşenii, negustorii nu renunţă, oricît de criticaţi ar fi de ceilalţi. Cu excepția siestei, fiecare obiect al plăcerii dezvoltă un întreg aparat: de la crearea unei dregătorii specifice la curtea domnească (ciubucci-başa, cafegi-başa, şerbegi-başa, sofragi-başa, ibrictar-başa, peşcheregi-başa) sau a unor servitori cu atribuţii specifice, inclusiv în mănăstiri – cafegii, ciubuccii, şerbegii, sufragii, ibrictari, peşcheregii – pînă la prezenţa ustensilelor necesare: filigene, zarfuri, rîşniţă, ciubuce, narghilele din lemn de cireş sau din lemn de iasomie, farfuriuţe şi linguriţe, ibrice, talere, peşchire etc. În foile de zestre nu lipsesc cele şase filigene cu zarfurile lor, „moara“ de cafea, linguriţa pentru dulceaţă cu farfuriuţa ei, besacteaua etc. Zarful şi filigeana sînt singurele obiecte care se individualizează de celelalte prin folosirea lor separată. Dacă mîncarea poate fi servită din acelaşi castron pentru mai multe persoane, dacă paharul poate fi plimbat de la unul la altul, filigeanul şi zarful servesc doar cafeaua în mai toate casele boiereşti şi negustoreşti.

Ritualul cafelei este întotdeauna asociat cu ritualul dulceţii (sau şerbetului) şi al ciubucului. Boierii şi românii preferă cafeaua neagră, amară, foarte tare, fără zahăr, fără frişcă, mai toată ziua, chiar după ultima masă de seară. La casele marilor boieri se bea „cafea de Emen“ sau „cafea franţuzească“, pentru ceilalţi se foloseşte „cafeaua proastă“ sau „amestecată“. Diferenţele se simt atît la gust, cît şi la pungă: „cafe încă ţi-am luat 2 ocă, adecă una ocă cafe Emen de ace bună, pe care s-au dat 2 lei 15 parale, şi una oca cafe şi cincizăci dramuri de ace proastă pe care s-au dat 65 de parale“, scrie Catinca Racoviţă surorii sale, Nastasia vistiereasa, aflată la Călugăra. Sîntem într-o epocă în care cafeneaua pătrunde peste tot în Europa, detronînd cîrciumile şi tavernele, iar gustul cafelei este asociat euforiei, sociabilităţii, raţiunii, agerimii de spirit.

Ca urmare a războaielor, se introduce laptele şi, bineînţeles, ustensilele necesare: „un ibric pentru lapte“, iar în vremea ocupaţiei ruseşti din 1828-1834, ceaiul devine, pentru o scurtă perioadă de timp, o modă. Cafeaua şi dulceaţa deschid orice discuţie, orice primire, invitaţie, masă, serbare; sînt omniprezente, iar în cămările boiereşti se află zeci de feluri de dulceţuri şi şerbeturi. Este un obicei interio­rizat, pe care boierii nu-l percep altfel, chiar dacă, de exemplu, îşi primesc musafirii la prima oră a dimineţii cu chiseaua de dulceaţă sau la miezul nopţii cu cafeluţa neagră, chiar dacă acelaşi musafir trece, într-o zi, prin zece case boiereşti unde trebuie să înghită eterna linguriţă de dulceaţă şi filigeanul de cafea.

Iată cum se desfăşura ritualul cafelei, aşa cum este el descris de un martor ocular, medicul Andreas Wolf, la 1784: „Stăpînul casei bate din palme (este un semnal obişnuit care înlocuieşte clopoţelul folosit la noi) şi, într-o clipă, odaia de primire s-a umplut de slugi. Fata din casă, de obicei o ţigancă, aduce pe o tavă de argint un pahar cu apă proaspătă, împreună cu o chisea drăguţă, în care se găseşte aşa-numita dulceaţă. Aceasta o predă cucoanei care apoi serveşte cu mîna ei pe fiecare musafir. Deoarece acesta este primul semn al onorurilor, indiferent de zi sau de anotimp, refuzul ar însemna o lipsă de cuviinţă. Oaspetele îşi ia, aşadar, o linguriţă bine umplută şi apoi bea după ea apă cît pofteşte. În timpul acesta apare cafegiul cu tava sa, pe care se găsesc ibricul de cafea şi filigenele împreună cu suporturile. Se dă cafeaua nefiltrată (pregătită) de obicei fără zahăr, după cum am văzut şi la turci. Stăpîna casei întinde cu mîna ei fiecărui musafir filigeana cu cafea; în clipa aceea se apropie ciubugiul şi oferă pe rînd fiecăruia cîte o lulea aprinsă chiar atunci“.

Dacă privim lista de cumpărături, cerută de marele vistier Ienăchiţă Văcărescu, observăm că în jurul cafelei se dezvoltă anumite comportamente menite a forţa corpul să se supună anumitor reguli de igienă. Diversificarea obiectelor şi fixarea unor atribuţii specifice fiecăruia ar îndemna la idea unui anumit comportament. Ibricul pentru lapte‚ zaharniţa, cleştişorul, „cănile europene“ ar ajuta pe fiecare musafir să se servească, oferind celuilalt un „spectacol“ plăcut, fără ca degetele să alerge pe marginea filigeanului, fără sorbituri lungi şi zgomotoase, fără ca bucăţica de zahăr să alunece printre degete înapoi în zaharniţă. Raţiunile boierului sînt destul de simpliste: spiritul de imitaţie, „aşa cum fac europenii“ sau „aşa cum au obiceiul în zilele noastre nobilii în Europa“ şi nu pentru că ar fi neplăcut sau jenant să-ţi plimbi mîinile prin toate cele.

„Vino mîine dimineaţă“

Dar dacă băutul cafelei presupune o acţiune individuală, fiecare putîndu-și savura cafeluţa dintr-o ceaşcă proprie şi să spunem că, preferîndu-se cafeaua neagră, nu prea se umblă prin zahar, nu acelaşi lucru se întîmplă cu dulceaţa sau şerbetul. Acesta din urmă este servit numai în prezenţa unor musafiri de seamă, între cei ai casei, între prieteni se foloseşte dulceaţa. Servitorul aduce o tavă pe care se află una sau mai multe chisele cu felurite dulceţuri, cu linguriţe aferente fiecăreia, iar alături un pahar de cristal sau o cupă de argint, și trece prin faţa fiecărui musafir, care este îmbiat să ia una sau două linguriţe de dulceaţă şi să bea apă „la discreţie“… Ritualul se desfăşoară în intimitate, între prieteni, legăturile afective se exprimă şi prin această manieră de împărţire comună nu numai a alimentelor ritualice – cafeaua, dulceaţa, vinul, apa, tutunul –, ci şi a ustensilelor – linguriţa, farfuriuţa, paharul, ciubucul, narghileaua. „Vino mîine dimineaţă la mine să bei cafeaua şi ciubuc“ constituie invitaţia cotidiană ce se face mai ales între bărbaţi, fie că se întîlnesc pentru un joc de cărţi, fie că întîlnirea are caracter politic. Fraza îi aparține colonelului Grigore Lăcusteanu. Sociabilitatea asta masculină este o formă asociativă orientală care reuşeşte să supravieţuiască vreme îndelungată fără să ştirbească cu nimic succesul salonului.

Paralel se dezvoltă şi o „manieră individuală“ de punere în scenă a acestui ritual, destul de firav însă, şi este inclus în „aparatul grandorii“. Şi mai mult în prezenţa „străinului“, aşadar în prezenţa unui public, altul decît cel familiar sau grupul de prieteni, ustensilele devin parte dintr-un proces de etalare a poziţiei sociale. „Mosafirii“ sînt primiţi cu porţelanuri de Saxonia, cu ceşcuţe de argint, cu linguriţe poleite cu aur. Ustensilele se comandă la Sibiu, Viena, Paris sau Veneţia; unii ţin să noteze cu precizie calitatea acestora: „şase ceşti de Saxonia, cu smalţ şi suflate cu aur“, dar şi „12 zarfuri cu feligenele lor“ sau „12 farfurioare de argint cu ceşcuţele lor, din cele suflate cu aur“.

Populară, cafeaua îşi va găsi utilitatea şi în medicina incipientă de la începutul secolului al XIX-lea. Cu studii la Viena sau Paris, aceşti medici preiau în Principate succesul de care se bucură cafeaua în dezbaterile şi disputele medicale. Atunci cînd oferă poveţe spre prevenirea sau vindecarea de holeră, medicul Constantin Vîrnav vorbeşte de miracolele săvîrşite: „spre potolirea greaţei s’au dovedit foarte de folos şi cafeaoa neagră, făcută tare din care se dă bolnavului tot la 15 minute cîte o linguriţă de masă sau şi mai puţin; însă nu caldă ci rece şi fără zahar“. Reţeta are şi mai mare efect dacă se adaugă cîteva picături de „alămîie“. Încercați şi vă delectați! 

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860, Editura Humanitas, 2015.

Foto: flickr.com

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc
Rusia a pornit un veritabil război hibrid împotriva NATO, iar România e una dintre ținte. Analistul Hari Bucur Marcu a explicat motivele pentru care serviciile ruse sunt hiperactive în zonă și de ce România reprezintă o țintă importantă pentru spionii Kremlinului.
image
Mulți voluntari străini au crezut că sunt pregătiți să lupte în Ucraina, dar s-au înșelat, spune un veteran american
Unii voluntari occidentali care s-au alăturat războiului din Ucraina au fost uciși după ce s-au înrolat presupunând eronat că lupta va fi ușoară, a declarat pentru Business Insider un veteran american care a luptat în Ucraina de la începutul invaziei și până în decembrie.
image
„Copiii spun lucruri trăznite“, momente de colecție: Nu s-a oprit din râs toată emisiunea VIDEO
Virgul Ianțu s-a amuzat copios alături de fiecare copil care a spus un lucru amuzant în cadrul show-lui de televiziune.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.