Generaţia quicksand

Ana BULAI
Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
Generaţia quicksand jpeg

„...copil ucis pentru a nu i se mai plăti pensie alimentară...“, „…un copil de 12 ani a murit după ce s-a înecat cu mîncare…“, „…tragedie la Iaşi, un elev de 9 ani a murit căzînd în beciul şcolii...“, „…Dolj, copil de 3 ani bătut crîncen de concubinul mamei sale...“, „…Giurgiu, un copil de 14 ani a fost lovit mortal pe trecerea de pietoni...“ „…Tîrgovişte, o adolescentă ajunge la spital după ce prietena ei a agresat-o din gelozie…“, „Vaslui, copil de 9 ani agresat sexual de un adult…“, „...Tîrgu-Mureş, un adolescent şi-a împuşcat din greşeală un prieten…“, „...Arad, un băiat de 14 ani prins de poliţie la volanul unui autoturism…“, „....Iaşi, un elev s-a spînzurat pentru că a fost prins furînd un calculator…“, „...Cluj, doi copii au murit după ce au căzut în fîntîna din faţa casei...“, „...Timişoara, un băiat de 13 ani acuzat că ar fi violat un băieţel de 5 ani...“, „...Baia Mare, licean luat de la şcoală în comă alcoolică...“, „...Covasna, copil de 13 ani, premiant, a abandonat şcoala şi a fugit de acasă..“, „...Dîmboviţa, un băiat de 11 ani s-a spînzurat pentru că îi era prea dor de mama lui...“, „...adolescentă moartă la Tg. Jiu în urma unei operaţii de amigdalită...“, „ ...copii abandonaţi de bunică pentru că mîncau prea mult...“, „...maşini de sute de mii de euro la balul absolvenţilor la un liceu din Capitală...“. Etc. 

Mai mult de şapte sute de ştiri, la televizor, despre copiii români, doar anul acesta: copii victime, copii agresori, copii abandonaţi, abuzaţi, dezorientaţi. Rareori ştirile prezintă şi cîte un caz pozitiv, cîte un succes şcolar sau sportiv. În rest, media conturează imaginea unei copilării în derivă.

Cum sînt ei? Cum sînt aceşti „omuleţi“ de la care ne aşteptăm pensiile, liniştea senectuţii, calmul unor vremuri mai bune? Depăşind imaginea cotidianului mediatic, ce vedem dacă ne uităm ceva mai atent la miile de copii ai României? Dincolo de nemulţumirea firească ce se naşte la intersecţia dintre generaţii, dincolo de condescendenţa inerentă diferenţei de vîrstă, dincolo de justificarea firească a efortului parental, o privire mai atentă către copiii societăţii din care facem parte cred că spune multe despre noi înşine. Şi, mai ales, cred că este obligatorie. În definitiv, pentru ei se pun în practică sutele de reforme, de strategii, de politici, de proiecte. În numele lor clamăm, în spaţiul public, nevoia de valori, de ordine, de morală. Pentru ei păstrăm tradiţii, creăm instituţii, concepem tehnologie. Pentru ei. Sau, măcar, aşa vrem să credem.

Am simţit, în ultimii 15 ani de muncă de teren, schimbarea societăţii româneşti, cu marasmele şi sclipirile ei oglindindu-se în ochii sutelor de copii întîlniţi în diferite contexte de cercetare. Îmi amintesc cît m-a impresionat în Întorsura Buzăului un băieţel de 8 ani care îşi dorea de la Moş Crăciun un singur lucru: să-i aducă înapoi părinţii plecaţi la muncă în Italia. În rest nu-i lipseau de nici unele. Am întîlnit copii de clasa a VI-a care deţineau mai multe informaţii despre Uniunea Europeană decît un absolvent foarte bun de Ştiinţe Politice, dar nu ştiau să arate Aradul pe hartă, am întîlnit copii care mergeau pe jos 6 km pe zi pentru a face şcoala primară şi care, în vacanţe, luau avionul să-şi vadă familia împrăştiată la muncă prin toată Europa. Am întîlnit copii ce primiseră ca recompensă pentru trecerea corigenţei din primul an de liceu maşini de zeci de mii de euro, dar şi copii puşi să spele parbrize şi care, totuşi, la şcoală, primeau calificativul foarte bine. 

Într-o Românie care pare că nu mai are forţa de a-şi găsi drumul, într-o lume absorbită în voluptatea propriului declin, copiii au învăţat să se imunizeze. Sătui de schimbări pe care, de multe ori, nu le înţeleg, rezistenţi la învăţăturile unui sistem educaţional a cărui utilitate le este sistematic negată, supertehnologizaţi, cu un orizont de informaţie uriaş, dar fără nici o curiozitate, copiii noştri îşi dezvoltă propriul mod de a fi, propria strategie. O strategie a prezentului, a moralei conjuncturale, a interesului propriu, a formei indiferente la fond, a manipulării, a imaginii.  Şi nu pentru că ei ar vrea neapărat acest lucru, ci pentru că, trebuie să recunoaştem, noi ca societate i-am obligat să aibă o astfel de strategie.  O strategie care, poate, pentru ei, se va dovedi utilă. 

La prima vedere însă, această strategie generează doar un lung şir de paradoxuri: copiii noştri utilizează supercomputere, încă din grădiniţă, dar se dovedesc incapabili să se încheie corect la şireturi sau să repare un stilou. Vorbesc enorm de mult la telefonul mobil, dar nu pot povesti un text scurt dintr-un roman cunoscut. Sînt, mulţi dintre ei, protejaţi pînă la paroxism şi totuşi protagoniştii unor medii extrem de violente. Au sute de prieteni virtuali, deşi nu au nici măcar un amic cu care să bată mingea în spatele blocului. Învaţă în şcoală să creadă fără să gîndescă, li se spune că teoretic există mii de oportunităţi, de drepturi, de libertăţi, de idei, dar ştiu că, în mod concret, universul lor se restrînge, la fel ca în urmă cu sute de ani, la familie, la relaţiile, averea, modelul de reuşită pe care aceasta li-l poate oferi. 

Copiii noştri sînt copiii unei Românii ce are, din ce în ce mai pregnant, impresia că ea însăşi s-a ratat, sînt produsul unei societăţi ce nu găseşte forţa, legitimitatea, modelul de a-şi crea coerent viitorul, copiii unei lumi în care distanţa între Evul Mediu timpuriu şi postmodernism este de mai puţin de 30 de km.

Generaţia copiilor noştri este o generaţie care se structurează cumva în subteranul societăţii în care trăim noi – părinţii, bunicii, adulţii, în general. Noi – cei educaţi cu modele, noi – cei nostalgici după norme, noi – cei ce invocăm morala şi bunul-simţ, noi – cei orientaţi spre proiecte de viaţă şi traiectorii urmărite cu consecvenţă. Generaţia lor este generaţia schimbării, a societăţii post-Revoluţie, a unei realităţi fără istorie. Copiii noştri creează o lume ce nu ne este neapărat potrivnică, însă o lume mai puţin transparentă, mai greu de înţeles. O lume a magmei sau a nisipurilor mişcătoare, în care schimbarea pe care noi o simţim drept cutremur, pentru ei este un lucru firesc, în care regulile se creează şi se modifică permanent, în care timpul nu este neapărat o resursă, în care obiectele sînt mai importante ca preţ, nu ca utilitate. O lume în underground. O lume de supravieţuire. Copiii noştri învaţă foarte repede că ziua de mîine depinde atît de puţin de ei, că norocul e mai important decît munca, ştiu încă din grădiniţă că „merge şi aşa“, află în şcoală că între Isus şi Einstein e doar o pauză de zece minute pentru o ţigară, că viaţa poate fi şi roz, şi gri, şi neagră, depinde cum o priveşti şi din perspectiva cui.

Copilăria underground are victimele ei. Cred însă că această mişcare brauniană a copiilor noştri, pe nisipurile mişcătoare ale schimbărilor, va duce la un moment dat la o formă de echilibru. Va genera propriile reguli, o altă stare de lucruri şi alt mod de a privi realitatea. Cred că vor ieşi la lumină. Şi, sincer, ca om, ca sociolog, ca părinte, cred că lumea acestor copii care pot părea acum needucaţi, asociali, însinguraţi, naivi, egoişti, superficiali, lumea lor are şanse mai mari să genereze un viitor mai bun pentru noi toţi, decît ar putea-o avea lumea noastră, cea a adulţilor. 

Cred că, în aceste ultime două decenii, în care noi, adulţii, am fost mult prea preocupaţi să ne maturizăm, am dat naştere unor copii mai bătrîni decît noi înşine. O bătrîneţe ce se poate dovedi, cu şanse egale, debilă sau înţeleaptă. Tot ce putem face este să-i privim cu atenţie şi să-i convingem să nu ne imite. Să nu procedeze ca noi. Şi, poate, pe alocuri să şi învăţăm de la ei. Cerul să vă ajute, dragii mei copii! Noi nu prea avem soluţii.

Ana Bulai este sociolog.

Foto: Fundaţia HHC România / P. Călinescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.