"Frustrarea de a fi pe hîrtie a şaptea putere în UE, dar, în realitate…“ - de ce este nevoie de Eurosfat
Prin 2010, în grupul nostru de tineri profesionişti, pasionaţi de Uniunea Europeană, aveam o dilemă constantă legată de România în UE: ne întrebam cum este posibil ca subiectele legate de politicile europene să fie atît de inexact prezentate sau, pur şi simplu, cu totul absente din mass-media românească, fie ea presă scrisă, online, televiziuni sau radio. De ce chiar şi media de calitate era mai interesată să prezinte, spre exemplu, ultimele gafe ale unor europarlamentari cu totul marginali, decît să vorbească despre lucrurile cu adevărat importante care aveau loc la Bruxelles şi cu care se întîmpla ca noi să avem un contact cît se poate de direct? Nu era vorba doar de nişte preocupări intelectuale care îi afectau doar pe pasionaţii din nişa afacerilor europene, ci de lucruri concrete şi foarte importante: regulamente şi directive care constituie aproximativ 70% din legislaţia aplicabilă în România, alocare de fonduri, negocieri pe subiecte complexe, care afectează nu doar statul, ci viaţa de zi cu zi a românilor, în mod direct. După ce ne aruncasem în proiectul de integrare europeană cu un record de aproape 90 de procente cotă de aprobare faţă de UE, 1 ianuarie 2007 ne găsea încremeniţi în proiect: „şi acum ce-o să facem?“
Răspunsul la dilemă nu putea fi redus doar la a-i învinovăţi pe jurnalişti pentru că sînt interesaţi mai mult de poveştile care vînd sau la a reitera eterna poveste cu depărtarea „birocraţiei bruxelleze“ de viaţa de zi cu zi a simplilor cetăţeni. Fireşte că există o doză de adevăr în cele două argumente, însă acestea sînt doar vîrful aisbergului. Realitatea este că aderarea la Uniunea Europeană fusese partea uşoară. Învăţarea UE era mult mai grea, iar lipsa ei ar fi fost cu siguranţă periculoasă, ducînd invariabil către dezamăgire, resemnare şi necombativitate. Or, la Bruxelles, să fii combativ, să fii original, să vii cu idei inovatoare este fundamental, altfel riscînd să stai degeaba la masa celor 28 şi apoi să te plîngi că eşti ţară de mîna a doua. Probabil că scenariul pare familiar multora.
Ideea creării organizaţiei Europuls şi, mai tîrziu, a forumului Eurosfat a venit pe acest fond în care integrarea în Uniunea Europeană stagna, în care interesul faţă de politicile europene era apropiat de zero şi în care cetăţenii se dezangajau, din ce în ce mai mult, faţă de Europa, în condiţiile în care nu doar că nu curgea lapte şi miere, aşa cum se aştepta, dar o criză economică tocmai începea. Riscurile dezumflării bulei euroentuziasmului erau extrem de mari şi puteau duce nu doar la euroscepticism, ci, şi mai grav, la respingerea modelului occidental, adevărata miză la nivelul societăţii româneşti.
Ideea Europuls era simplă: vom aduce aportul nostru la a nu mai fi „noi şi Europa“, ci „noi în Europa“, prin crearea unei platforme de expertiză care să funcţioneze ca un liant între Bruxelles şi România şi care să contribuie la o mai bună înţelegere a Uniunii Europene.
Organizaţia a manageriat evenimentul numit Eurosfat, încadrat tocmai în acest proiect, pe termen lung, de înţelegere şi de apropiere între români şi Europa. Mai concret, ideea la baza Eurosfat a fost şi este aceea de a avea un forum anual bine stabilit, în care toţi cei care trăiesc şi fac să trăiască cetăţenia europeană participă activ la dezbatere, contribuind astfel la diseminarea nu doar a ceea ce numim, în termeni generici, „spirit european“ – de fapt, setul de valori pe care este clădită lumea liberă occidentală –, ci şi a înţelegerii practice a politicilor europene.
Prima ediţie a forumului Eurosfat a avut loc pe 15 martie 2013 şi putem spune că am fost surprinşi de interesul pe care l-a suscitat. Peste 600 de experţi, politicieni, antreprenori, oameni de afaceri şi studenţi au participat, atunci, la cele zece dezbateri care au avut loc pe durata unei zile întregi, în cadrul cărora s-au abordat subiecte esenţiale, de actualitate pentru România şi pentru Uniune, precum criza economică, aderarea la zona euro, agricultura, politicile energetice, protecţia datelor personale.
Convingerea noastră este că, deşi Uniunea Europeană a fost creată de elite, ea nu poate fi un proiect durabil decît cu implicarea raţională şi emoţională a cetăţenilor. Tocmai de aceea, abordarea noastră a favorizat un tip de dezbatere participativă, în care cetăţenii să fie cît mai mult ascultaţi şi implicaţi în cadrul discuţiilor, astfel încît să poată avea un aport cît mai consistent la derularea dialogului. Deşi exerciţiul dezbaterii are o valoare în sine, potenţarea lui vine din aplicarea sa în poziţiile şi politicile promovate de reprezentanţii români în instituţiile europene. De aceea, după Eurosfat a urmat un exerciţiu de sintetizare a principalelor concluzii din cadrul dezbaterilor, care au fost puse împreună într-un raport şi prezentate eurodeputaţilor români şi reprezentanţilor guvernamentali de la Bruxelles şi Bucureşti, în cadrul unei conferinţe organizate la Parlamentul European.
Valoarea Eurosfat vine şi din mesajul pe care simpla sa existenţă îl transmite către public. Acela că există un loc unde oricine poate veni în fiecare an să îşi spună opiniile despre România europeană, să-şi exprime frustrările, să explice problemele pe care le întîlneşte, cît şi să dezbată soluţii. Probabil că nimic nu poate legitima mai mult o construcţie politică decît încrederea pe care un cetăţean i-o acordă, iar acest lucru devine posibil cînd vocea sa este ascultată şi opiniile sale sînt luate în considerare. Noi vrem să credem că sîntem unii dintre cei care facilitează acest proces de formare a unui spaţiu public european, a unui sfat european care să construiască treptat încrederea într-o nouă Europă a cetăţenilor. Însă pentru aceasta este nevoie de consistenţă şi de continuitate, ceea ce duce la nevoia de a dezvolta Eurosfatul şi de a-i imprima o existenţă perenă..
Ediţia a doua Eurosfat, care a avut loc pe 7 aprilie 2014 şi la care Centrul Român de Politici Europene s-a raliat în calitate de coorganizator, a fost centrată, în mod natural, pe alegerile europene din 25 mai. Spunem „în mod natural“, din mai multe motive. Primul este acela că alegerile reprezintă unul din rarele momente în care cetăţenii au pîrghia influenţării directe a cursului Uniunii Europene. Din păcate însă, prea puţini aleg să facă uz de acest drept, din cauza faptului că nu îi înţeleg miza. Al doilea motiv este că, încă din 1979, data primelor alegeri directe pentru Parlamentul European, agenda de campanie a candidaţilor avea prea puţin a face cu Uniunea Europeană şi prea mult – cu treburi interne ale fiecărui stat membru, prea puţin relevante pentru ce urma să se întîmple la nivelul instituţiilor europene. În sfîrşit, al treilea motiv este şi cel mai inovator şi ţine de posibilitatea acordată cetăţenilor europeni de a decide compoziţia Comisiei Europene prin alegerea pe care o vor face pentru Parlamentul European. De altfel, această apropiere de cetăţeni şi democratizarea instituţiilor reprezintă marele pariu strategic al Uniunii Europene, din ultimii ani. Cum fiecare mare familie politică europeană şi-a desemnat candidatul pentru şefia Comisiei, cetăţenii nu vor vota doar pentru lista închisă a partidelor naţionale, ci, indirect, şi pentru candidatul acestora la şefia Executivului european, ceea ce reprezintă un pas istoric pentru Uniunea Europeană, în direcţia democraţiei reprezentative.
Eurosfat 2014 a încercat să răspundă acestor provocări şi de aceea a adus faţă în faţă candidaţi din toate partidele naţionale, pentru a dezbate împreună cu cetăţenii şi societatea civilă despre teme europene de interes pentru România – precum agricultura, economia, aderarea la Schengen, protejarea democraţiei şi a statului de drept sau mobilitatea românilor pe piaţa europeană a muncii. În plus, am încercat să mergem şi mai departe şi să dăm forumului o anvergură europeană, prin organizarea unei dezbateri între liderii principalelor partide politice europene, printre care s-a aflat şi Guy Verhofstadt, candidatul desemnat al liberalilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene şi unul dintre cei mai importanţi lideri politici europeni ai ultimilor ani.
Cetăţenia europeană şi sentimentul apartenenţei la familia europeană se formează în timp, iar condiţia sine qua non pentru a avea succes în acest demers este de a promova, pe scară cît mai largă, valorile lumii la care aspirăm, adică o cultură a dialogului, respectul pentru reguli, ideea de libertate şi de societate deschisă, cultura meritocraţiei şi nevoia cunoaşterii. Deocamdată însă, ce ni se pare că domină în tabloul României europene este frustrarea. Frustrarea de a fi pe hîrtie a şaptea putere în Uniunea Europeană, dar, în realitate, de a fi printre ultimele la absorbţia fondurilor europene, de a nu avea încă dreptul deplin de a călători sau lucra liber, de a avea constant cetăţeni români trimişi înapoi în ţară, din marile capitale europene. Deşi aceste frustrări sînt cît se poate de justificate, ar fi o greşeală să le considerăm nişte pietre agăţate iremediabil de gîtul românilor sau sculptate în frunte de birocraţii de la Bruxelles ori de partenerii din cele 27 de state membre. Ele sînt rezultatul unor probleme specifice, pe care, cu siguranţă, ne stă la îndemînă să le remediem. La Eurosfat, încercăm tocmai ca, prin dialog şi dezbatere, să transformăm aceste frustrări în şantiere de lucru pe care reprezentanţii români din instituţiile europene, inclusiv viitorii europarlamentari, să lucreze, în următorii cinci ani, alături de societatea civilă, de experţi şi, nu în ultimul rînd, de cetăţeni.
Pariul pe care îl avem este unul care necesită dedicare, răbdare şi multă muncă, dar România europeană, pe care o întrevedem la orizont, ne motivează să continuăm eforturile, astfel că sperăm ca Eurosfat să devină, cu fiecare an, un forum de discuţii recunoscut, unde românii să îşi poată exprima opiniile, frustrările şi soluţiile faţă de Uniune şi să participe astfel la construcţia Europei de mîine.
Alin Cristian Mituţă este directorul Europuls. A studiat afacerile europene la Sciences Po – Institutul de Studii Politice din Paris şi a lucrat la Consiliul UE şi la Parlamentul European.
Apariţia acestui text a fost realizată cu asistenţa Uniunii Europene, în cadrul unui grant oferit de Parlamentul European în domeniul comunicării. De conţinutul acestui articol este responsabilă doar revista Dilema veche şi nu se poate considera sub nici o formă că textul reflectă punctul de vedere al Uniunii Europene.
Proiectul BeEU - 8 organizaţii mass-media pentru un Parlament este cofinanţat de Uniunea Europeană.
