"Frustrarea de a fi pe hîrtie a şaptea putere în UE, dar, în realitate…“ - de ce este nevoie de Eurosfat

Alin Cristian MITUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 534 din 8-14 mai 2014
Cum ar fi fost fără… jpeg

Prin 2010, în grupul nostru de tineri profesionişti, pasionaţi de Uniunea Europeană, aveam o dilemă constantă legată de România în UE: ne întrebam cum este posibil ca subiectele legate de politicile europene să fie atît de inexact prezentate sau, pur şi simplu, cu totul absente din mass-media românească, fie ea presă scrisă, online, televiziuni sau radio. De ce chiar şi media de calitate era mai interesată să prezinte, spre exemplu, ultimele gafe ale unor europarlamentari cu totul marginali, decît să vorbească despre lucrurile cu adevărat importante care aveau loc la Bruxelles şi cu care se întîmpla ca noi să avem un contact cît se poate de direct? Nu era vorba doar de nişte preocupări intelectuale care îi afectau doar pe pasionaţii din nişa afacerilor europene, ci de lucruri concrete şi foarte importante: regulamente şi directive care constituie aproximativ 70% din legislaţia aplicabilă în România, alocare de fonduri, negocieri pe subiecte complexe, care afectează nu doar statul, ci viaţa de zi cu zi a românilor, în mod direct. După ce ne aruncasem în proiectul de integrare europeană cu un record de aproape 90 de procente cotă de aprobare faţă de UE, 1 ianuarie 2007 ne găsea încremeniţi în proiect: „şi acum ce-o să facem?“

Răspunsul la dilemă nu putea fi redus doar la a-i învinovăţi pe jurnalişti pentru că sînt interesaţi mai mult de poveştile care vînd sau la a reitera eterna poveste cu depărtarea „birocraţiei bruxelleze“ de viaţa de zi cu zi a simplilor cetăţeni. Fireşte că există o doză de adevăr în cele două argumente, însă acestea sînt doar vîrful aisbergului. Realitatea este că aderarea la Uniunea Europeană fusese partea uşoară. Învăţarea UE era mult mai grea, iar lipsa ei ar fi fost cu siguranţă periculoasă, ducînd invariabil către dezamăgire, resemnare şi necombativitate. Or, la Bruxelles, să fii combativ, să fii original, să vii cu idei inovatoare este fundamental, altfel riscînd să stai degeaba la masa celor 28 şi apoi să te plîngi că eşti ţară de mîna a doua. Probabil că scenariul pare familiar multora.

Ideea creării organizaţiei Europuls şi, mai tîrziu, a forumului Eurosfat a venit pe acest fond în care integrarea în Uniunea Europeană stagna, în care interesul faţă de politicile europene era apropiat de zero şi în care cetăţenii se dezangajau, din ce în ce mai mult, faţă de Europa, în condiţiile în care nu doar că nu curgea lapte şi miere, aşa cum se aştepta, dar o criză economică tocmai începea. Riscurile dezumflării bulei euroentuziasmului erau extrem de mari şi puteau duce nu doar la euroscepticism, ci, şi mai grav, la respingerea modelului occidental, adevărata miză la nivelul societăţii româneşti.

Ideea Europuls era simplă: vom aduce aportul nostru la a nu mai fi „noi şi Europa“, ci „noi în Europa“, prin crearea unei platforme de expertiză care să funcţioneze ca un liant între Bruxelles şi România şi care să contribuie la o mai bună înţelegere a Uniunii Europene.

Organizaţia a manageriat evenimentul numit Eurosfat, încadrat tocmai în acest proiect, pe termen lung, de înţelegere şi de apropiere între români şi Europa. Mai concret, ideea la baza Eurosfat a fost şi este aceea de a avea un forum anual bine stabilit, în care toţi cei care trăiesc şi fac să trăiască cetăţenia europeană participă activ la dezbatere, contribuind astfel la diseminarea nu doar a ceea ce numim, în termeni generici, „spirit european“ – de fapt, setul de valori pe care este clădită lumea liberă occidentală –, ci şi a înţelegerii practice a politicilor europene.

Prima ediţie a forumului Eurosfat a avut loc pe 15 martie 2013 şi putem spune că am fost surprinşi de interesul pe care l-a suscitat. Peste 600 de experţi, politicieni, antreprenori, oameni de afaceri şi studenţi au participat, atunci, la cele zece dezbateri care au avut loc pe durata unei zile întregi, în cadrul cărora s-au abordat subiecte esenţiale, de actualitate pentru România şi pentru Uniune, precum criza economică, aderarea la zona euro, agricultura, politicile energetice, protecţia datelor personale.

Convingerea noastră este că, deşi Uniunea Europeană a fost creată de elite, ea nu poate fi un proiect durabil decît cu implicarea raţională şi emoţională a cetăţenilor. Tocmai de aceea, abordarea noastră a favorizat un tip de dezbatere participativă, în care cetăţenii să fie cît mai mult ascultaţi şi implicaţi în cadrul discuţiilor, astfel încît să poată avea un aport cît mai consistent la derularea dialogului. Deşi exerciţiul dezbaterii are o valoare în sine, potenţarea lui vine din aplicarea sa în poziţiile şi politicile promovate de reprezentanţii români în instituţiile europene. De aceea, după Eurosfat a urmat un exerciţiu de sintetizare a principalelor concluzii din cadrul dezbaterilor, care au fost puse împreună într-un raport şi prezentate eurodeputaţilor români şi reprezentanţilor guvernamentali de la Bruxelles şi Bucureşti, în cadrul unei conferinţe organizate la Parlamentul European.

Valoarea Eurosfat vine şi din mesajul pe care simpla sa existenţă îl transmite către public. Acela că există un loc unde oricine poate veni în fiecare an să îşi spună opiniile despre România europeană, să-şi exprime frustrările, să explice problemele pe care le întîlneşte, cît şi să dezbată soluţii. Probabil că nimic nu poate legitima mai mult o construcţie politică decît încrederea pe care un cetăţean i-o acordă, iar acest lucru devine posibil cînd vocea sa este ascultată şi opiniile sale sînt luate în considerare. Noi vrem să credem că sîntem unii dintre cei care facilitează acest proces de formare a unui spaţiu public european, a unui sfat european care să construiască treptat încrederea într-o nouă Europă a cetăţenilor. Însă pentru aceasta este nevoie de consistenţă şi de continuitate, ceea ce duce la nevoia de a dezvolta Eurosfatul şi de a-i imprima o existenţă perenă..

Ediţia a doua Eurosfat, care a avut loc pe 7 aprilie 2014 şi la care Centrul Român de Politici Europene s-a raliat în calitate de coorganizator, a fost centrată, în mod natural, pe alegerile europene din 25 mai. Spunem „în mod natural“, din mai multe motive. Primul este acela că alegerile reprezintă unul din rarele momente în care cetăţenii au pîrghia influenţării directe a cursului Uniunii Europene. Din păcate însă, prea puţini aleg să facă uz de acest drept, din cauza faptului că nu îi înţeleg miza. Al doilea motiv este că, încă din 1979, data primelor alegeri directe pentru Parlamentul European, agenda de campanie a candidaţilor avea prea puţin a face cu Uniunea Europeană şi prea mult – cu treburi interne ale fiecărui stat membru, prea puţin relevante pentru ce urma să se întîmple la nivelul instituţiilor europene. În sfîrşit, al treilea motiv este şi cel mai inovator şi ţine de posibilitatea acordată cetăţenilor europeni de a decide compoziţia Comisiei Europene prin alegerea pe care o vor face pentru Parlamentul European. De altfel, această apropiere de cetăţeni şi democratizarea instituţiilor reprezintă marele pariu strategic al Uniunii Europene, din ultimii ani. Cum fiecare mare familie politică europeană şi-a desemnat candidatul pentru şefia Comisiei, cetăţenii nu vor vota doar pentru lista închisă a partidelor naţionale, ci, indirect, şi pentru candidatul acestora la şefia Executivului european, ceea ce reprezintă un pas istoric pentru Uniunea Europeană, în direcţia democraţiei reprezentative.

Eurosfat 2014 a încercat să răspundă acestor provocări şi de aceea a adus faţă în faţă candidaţi din toate partidele naţionale, pentru a dezbate împreună cu cetăţenii şi societatea civilă despre teme europene de interes pentru România – precum agricultura, economia, aderarea la Schengen, protejarea democraţiei şi a statului de drept sau mobilitatea românilor pe piaţa europeană a muncii. În plus, am încercat să mergem şi mai departe şi să dăm forumului o anvergură europeană, prin organizarea unei dezbateri între liderii principalelor partide politice europene, printre care s-a aflat şi Guy Verhofstadt, candidatul desemnat al liberalilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene şi unul dintre cei mai importanţi lideri politici europeni ai ultimilor ani.

Cetăţenia europeană şi sentimentul apartenenţei la familia europeană se formează în timp, iar condiţia sine qua non pentru a avea succes în acest demers este de a promova, pe scară cît mai largă, valorile lumii la care aspirăm, adică o cultură a dialogului, respectul pentru reguli, ideea de libertate şi de societate deschisă, cultura meritocraţiei şi nevoia cunoaşterii. Deocamdată însă, ce ni se pare că domină în tabloul României europene este frustrarea. Frustrarea de a fi pe hîrtie a şaptea putere în Uniunea Europeană, dar, în realitate, de a fi printre ultimele la absorbţia fondurilor europene, de a nu avea încă dreptul deplin de a călători sau lucra liber, de a avea constant cetăţeni români trimişi înapoi în ţară, din marile capitale europene. Deşi aceste frustrări sînt cît se poate de justificate, ar fi o greşeală să le considerăm nişte pietre agăţate iremediabil de gîtul românilor sau sculptate în frunte de birocraţii de la Bruxelles ori de partenerii din cele 27 de state membre. Ele sînt rezultatul unor probleme specifice, pe care, cu siguranţă, ne stă la îndemînă să le remediem. La Eurosfat, încercăm tocmai ca, prin dialog şi dezbatere, să transformăm aceste frustrări în şantiere de lucru pe care reprezentanţii români din instituţiile europene, inclusiv viitorii europarlamentari, să lucreze, în următorii cinci ani, alături de societatea civilă, de experţi şi, nu în ultimul rînd, de cetăţeni.

Pariul pe care îl avem este unul care necesită dedicare, răbdare şi multă muncă, dar România europeană, pe care o întrevedem la orizont, ne motivează să continuăm eforturile, astfel că sperăm ca Eurosfat să devină, cu fiecare an, un forum de discuţii recunoscut, unde românii să îşi poată exprima opiniile, frustrările şi soluţiile faţă de Uniune şi să participe astfel la construcţia Europei de mîine.

Alin Cristian Mituţă este directorul Europuls. A studiat afacerile europene la Sciences Po – Institutul de Studii Politice din Paris şi a lucrat la Consiliul UE şi la Parlamentul European.

Apariţia acestui text a fost realizată cu asistenţa Uniunii Europene, în cadrul unui grant oferit de Parlamentul European în domeniul comunicării. De conţinutul acestui articol este responsabilă doar revista Dilema veche şi nu se poate considera sub nici o formă că textul reflectă punctul de vedere al Uniunii Europene.

Proiectul BeEU - 8 organizaţii mass-media pentru un Parlament este cofinanţat de Uniunea Europeană.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Un fan al Angliei și un ofițer de poliție din Germania s-au ales cu răni grave după ce huliganii au atacat un bar în care suporterii Serbiei sărbătoreau înaintea meciului Serbia - Anglia de la Euro 2024, care va începe la ora 22.00.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.