Fructul otrăvit

România are, nu mai încape nici o îndoială, multimilionarii ei în valută. Mulţi dintre ei duc o viaţă de lux. Unii la vedere, pe ecranele televizoarelor, exhibîndu-şi casele, maşinile sau bijuteriile, alţii mai discret, ferindu-se de luminile rampei, aproape necunoscuţi opiniei publice. Evident, oamenii cu bani din România sînt mult mai puţin excentrici decît, de exemplu, noii îmbogăţiţi ruşi. Faptul vine din diferenţa de avere. Dacă ruşii au luat cu asalt staţiunile turistice de lux din Europa, românii îndrăgostiţi de imagine preferă să fie surprinşi de paparazzi parcîndu-şi maşina de lux în faţa vreunei cafenele din Piaţa Dorobanţi. Dacă ruşii au cumpărat echipe de fotbal pe care le-au dus în fazele finale ale "Champions League", milionarii români, proprietari de cluburi de fotbal, îi aleargă pe unii şi pe alţii cu valizele pline cu bani pentru a prinde un loc bine plătit abia în grupele competiţiei europene de fotbal. Oamenii cu bani din România au deja la îndemînă cea mai mare parte dintre ingredientele luxului. Nimic din ce este bogăţie nu le este străin: maşini, vile, haine, accesorii, bijuterii. Din păcate, bogaţii României au un mare dezavantaj. Vrînd-nevrînd, ei îşi amestecă existenţa cu cei săraci. Şi nu doar săraci, ci şi prost educaţi. Astfel, pe străzile Capitalei şi pe şoselele patriei se întretaie maşinile de lux cu cele din care urlă pe geam manelele, pe litoral, hotelul civilizat este la doi paşi de plaja populată cu vînzători ambulanţi de seminţe. Este un tablou colorat, compus din sărăcie şi bogăţie, din rafinament şi bădărănie, din discreţie şi lălăială zgomotoasă. Ideal ar fi ca luxul să fie însoţit de bun-gust şi completat de rafinament şi bună-creştere. O astfel de situaţie este o rara avis în România. De ce? Pentru că majoritatea celor bogaţi din România provin dintr-o zonă nebuloasă. Vorbesc o limbă română aproximativă, au atitudinea celor care au învins în lupta cu viaţa, adică dau cu pumnul în masă şi dacă este cazul ridică glasul. Aşa au făcut banii (prin tupeu şi învîrteli), aşa trăiesc şi acum cînd sînt bogaţi. Hotărîţi, siguri pe ei pînă la nesimţire, expunîndu-şi luxul ca pe nişte trofee de vînătoare. Şi totuşi, este evident, bogaţii încep să fie deranjaţi de săraci. Clasa bogată din România a depăşit situaţia anilor ’90. Atunci bogăţia trebuia să fie vizibilă, trebuia să impună respect sau teamă, trebuia să fie motiv de invidie şi, totodată, blazonul succesului. Acum, bogaţii noştri nu mai au nevoie de recunoaşterea poporului. Au obţinut-o deja prin emisiuni la televizor, prin ziare sau prin prezenţa în diverse topuri. Acum, acest amestec de lux cu austeritate îi oboseşte. Soluţia pentru oamenii cu bani ar fi izolarea în zone exclusiviste, dar în România nimic nu este exclusivist. O altă soluţie, mai idealistă, ar fi ca bogaţii României să aibă iniţiative ce ţin de - ceea ce se numeşte - responsabilitate socială. Pentru a se simţi mai bine în propria ţară, clasa de lux ar trebui să facă pe banii ei şi ai statului o muncă de educaţie. Ei nu vor mai apuca să culeagă roadele unui astfel de efort, dar urmaşii lor poate că vor trăi mai confortabil în România. Marea problemă a oamenilor de afaceri români este aceea că nu au găsit mijloacele de a-şi consolida afacerile, de a le da anvergura regională. Hărţuiţi de politicieni, sforari înnăscuţi, atenţi la chilipiruri, obosiţi de schimbările legislaţiei şi de încetineala cu care a crescut piaţa românească, mulţi oameni de afaceri români au ales calea cea mai uşoară: şi-au vîndut companiile unor investitori mai mari sau mici din străinătate. În felul acesta au preferat să-şi conserve luxul personal în dauna dezvoltării companiei pe care o deţineau. Au ales, aşadar, metoda cea mai la îndemînă: au vîndut, au încasat banii şi şi-au consolidat viaţa de lux. Desigur, dacă ar fi continuat să caute soluţii de management, dacă ar mai fi venit cu bani de acasă, riscîndu-şi luxul personal pentru prosperitatea companiei, ar fi însemnat că "îşi permit luxul" să lupte în continuare pe frontul afacerilor. "Îşi permite luxul" este, de altfel, una dintre cele mai suculente expresii din limba română. Pentru că ea defineşte, extrem de complex, mai mult decît o situaţie materială, o stare de spirit. O familie săracă îşi "poate permite luxul" ca, o dată pe lună, să ia masa la un "restaurant de lux", o familie din clasa medie îşi "poate permite luxul" să petreacă două concedii pe an, ambele cu destinaţii "exotice". Un om bogat are mult mai multe opţiuni atunci cînd se gîndeşte să "îşi permită luxul". De aceea, luxul este o noţiune atît de diferită şi ea îi poate face fericiţi şi pe cei bogaţi, şi pe cei săraci. Bogaţii României pot avea aproape tot ce îşi doresc. Din păcate însă, puţini oameni de afaceri români şi-au permis luxul să construiască o companie care să fie între cele mai mari din ţară. Economia românească este dominată de investitori străini. În ultimă instanţă, nu este nimic special în această situaţie, care însă arată că marile idealuri sînt de multe ori învinse de fructul otrăvit al luxului.