Frica de război

Paula ERIZANU
Publicat în Dilema Veche nr. 941 din 21 – 27 aprilie 2022
Frica de război jpeg

În perioada în care invadarea Ucrainei era doar în avertismentele americanilor și în presa internațională, citeam romanul lui Oleg Serebrian, Pe contrasens. Acțiunea romanului are loc între cele două războaie, în Germania nazistă. Am recunoscut tensiunea din presa internațională în tensiunea cărții. Anschluss vs Crimeea. Hitler vs Putin. Iar cînd protagonistul romanului își ia rămas-bun de la copilul prietenului său, care face 18 ani și e obligat să se înroleze în armată, am simțit că am crescut eu copilul acela și a trebuit să îl las eu să plece la război. Atunci mi-a apărut prima frică de război. Vedeam prea multe paralele între roman și realitatea noastră, de parcă ne-am fi întors cu 70 de ani în urmă și nu mai trăiam în secolul 21, așa cum îl cunoscuserăm noi. O glumă pe Twitter zicea: știm că istoria se repetă, dar chiar tot secolul 20 în doi ani?

Tot atunci, aveam un iubit corespondent de război. Era în Kiev. Aștepta războiul. Nu credea c-o să vină. El mergea prin cafenele, se plictisea, dar eu parcă vedeam deja titluri de presă despre cum a murit. Mă simțeam de parcă îmi plecase bărbatul pe front. Înțelegeam, prima dată, ce simțiseră străbunicele noastre. Înțelegeam ce urmau să simtă ucrainencele și rusoaicele ai căror prieteni, soți sau fii luptă sau cară provizii în orașe asediate – deși, cu 15% din soldați fiind femei în armata ucraineană și cu atacurile atroce asupra civililor, repartizarea pe criterii de gen nu funcționează după modelul tradițional în acest nou război care a dat peste noi.

În duminica dinaintea consiliului de securitate al Rusiei, care a anunțat recunoașterea independenței provinciilor ucrainene Luhansk și Donețk, am vorbit cu părinții la telefon. Erau amîndoi sumbri, siguri că urma să fie război. Eu încă eram în negare și am încercat să spun, pentru a aduce ceva lumină în conversația noastră, că sper că totuși nu va fi nici un război. De atunci mi-e frică să mai spun cuvîntul sper, de parcă speranța ar aduce ghinion.

În primele zile de război nu mă puteam opri din plîns. Mi-era frică pentru familia mea, pentru casa și grădina mea din Chișinău, pentru țara mea. Am izbucnit în plîns cînd mi-a spus un om drag că nu vrea să trăiască în Rusia lui Putin. Plîngeam cînd mă gîndeam că s-ar putea ca familia mea să trebuiască să devină refugiată. Plîngeam cînd îmi aminteam de cuvintele pe care le-a împărtășit scriitorul bosniac Faruk Sehic cu mine într-un interviu în Sarajevo: că acesta și-a pierdut toate fotografiile de familie atunci cînd i-a ars casa în război. Plîngeam cînd vedeam imagini cu mame și copii ucraineni la granița cu Moldova sau România. Cînd vedeam oameni încercînd să-și salveze animalele de bombardamente. Cînd vedeam blocuri și case distruse în Kiev sau Mariupol și toate semănau cu Chișinău.

Dar, în pofida fricilor, panicii și șocului, am reușit și să mă mobilizez. Să scriu, să donez și să strîng bani pentru a susține armata ucraineană, ajutorul medical mobil în Ucraina și efortul de a primi refugiați în Moldova și de a-i transporta în România. Dacă Ucraina rezistă, pot rezista și eu, îmi spuneam. Într-adevăr, am găsit resurse interioare, energie pe care nu știam că o am, chiar dacă în primele două săptămîni de război am reușit să înhaț și o angină, și un COVID.

Și totuși, mă întrebam: oare aș avea curajul să îmi apăr țara dacă aș fi fost ucraineancă, aș avea curajul să vorbesc deschis împotriva războiului dacă aș fi fost rusoaică?

Înainte de război, aplicasem la un job de corespondent străin, în descrierea căruia era scris că munca implică și călătorii în zone de risc. Cînd am aplicat, nu m-a înspăimîntat ideea. Acum, cînd vedeam titluri despre noi și noi jurnaliști uciși în Ucraina, nu mai simțeam că vreau să îmi risc viața.

M-am confruntat cu propria lașitate și în visele tot mai intense, tot mai politice: parcă eram într-o școală, cu arhitectură sovietică, în Moldova, urma să participăm la lupte cu ocupanții ruși, eram înconjurată de foști colegi de clasă și tot încercam să îmi schimb pantofii, să caut colțuri în care să mă ascund, cu un sentiment de vinovăție față de această lipsă de curaj.

Dar e firesc să ne fie teamă. Important e să nu ne paralizeze fricile, îmi spun. Pentru că, dacă acționezi, frica devine tot mai mică, iar speranța crește ca un soare – chiar dacă eviți acest cuvînt.

Paula Erizanu este scriitoare și jurnalistă care trăiește între Londra și Chișinău. Cea mai recentă carte a sa este Ard pădurile, Editura Cartier, 2021.

Foto: EPA-EFE / adevarul.ro

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

taul mare1 jpg
Alertă la Roșia Montană: locuitori evacuați după o fisură în barajul Tăului Mare
Comuna Roșia Montană este în pericol ca urmare a unei fisuri apărute digul Tăului Mare, cel mai mare lac artificial situat în amonte de localitate. 200 de locuitori au fost evacuați și zeci de pompieri se află în zonă.
Ioan-Marcel Boloș FOTO gov.ro
Boloș: Pensiile speciale trebuie să rămână. Le au și alte state europene
Pensiile speciale trebuie să rămână, susține Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, declarând că și alte state europene au astfel de pensii.
Alexandru Muraru/ Facebook
Alexandru Muraru, despre cazul Bălășoiu: „Există informații că îndeletnicirile lui erau cunoscute”
Deputatul PNL Alexandru Muraru a transmis că PSD datorează explicații privind scandalul sexual în care este implicat parlamentarul exclus din partid, afirmând că există informații potrivit cărora „îndeletnicirile” lui erau cunoscute.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.