Freizügigkeit

Publicat în Dilema Veche nr. 931 din 10 – 16 februarie 2022
Freizügigkeit jpeg

Străinătate, că-i mai bună decît toate? Nu. În nici un caz! Străinătatea – indiferent ce înseamnă asta, că pentru fiecare înseamnă altceva – nu e cîtuși de cît mai bună „decît toate” (adică decît toate din țara ta, evident). Hai s-o luăm simplu: ești tînăr, sănătos, bogat, celebru, frumos, fără datorii, ai și viză de America. Evident că România este locul unde merită să trăiești! Nu există lucru pe care să nu-l poți face, plăcere de care să nu te bucuri, succes pe care să nu-l ai la îndemînă; ești în situația ideală de a te ospăta la masa vieții! Dar, desigur, poți s-o iei pe droguri, pe ruletă, pe depresie sau pe vreo iubire neîmpărtășită. Abia atunci poți spune, fără dar și fără poate, că ești prost.

Prin comparație, emigrantul, desțăratul, plecatul are în minte, în suflet și în inimă doar trei lucruri: bani, bani și bani. Primii bani la care mă refer sînt, desigur, banii primiți în schimbul muncii depuse, adică salariul; e greu de imaginat un domeniu de activitate în care salariatul din România să cîștige mai mult decît salariatul dintr-o țară bogată – cu excepția bugetarilor de top, acești prinți și aceste prințese ale statului român (nu că la bulgari, la ucraineni, la polonezi sau la sîrbi ar fi altfel). Dar să lăsăm aristocrația și să ne întoarcem la emigrant: dacă primii bani la care se gîndește el sînt cei pe care-i cîștigă, banii numărul doi sînt cei pe care nu-i mai pierde, și aici este un chițibuș. Nici eu nu-l știam, pînă să plec. În România, nu știu cum se face, dar parcă buzunarele sînt găurite, tot timpul curg bani din ele: trebuie să dai la școală, că așa dau toți părinții? Trebuie. Trebuie să dai la doctor, că așa dau toți pacienții? Trebuie. Trebuie să dai la meșterii care-ți repară ceva prin apartament? Trebuie. Trebuie să dai ceva fiecărui funcționar care-ți rezolvă o problemă oficială? Trebuie. Nu am eu destulă memorie, dar lista e nesfîrșită, iar cetățeanul nici măcar nu este conștient de ea, cum n-am fost nici eu, dar mi-am dat seama odată ce-am ajuns în Belgia: prima oară cînd am comandat pizza pentru acasă, nevastă-mea m-a trimis emoționată în holul blocului, înarmat cu una bancnotă de cinci euro („Pentru băiat”). Omul mi-a dat cutiile cu pizza, a făcut ochii mari cînd i-am strecurat bancnota, a luat-o cu plăcere, mi-a urat „Bon appétit” și dus a fost. A doua oară n-am mai dat o hîrtie de cinci euro, ci o monedă de doi, iar a treia oară n-am mai dat nimic. E un exemplu minor? Da, nimic de zis, dar poate fi extrapolat cu ușurință. Există un preț pentru orice bun sau serviciu, îl plătești și gata. Restul bănuților rămîn frumușel la tine în buzunar, nu se scurg nicăieri. Aș mai putea face o comparație, deși asta e cam forțată, dar descrie o experiență familiară multora din middle-class: cînd te trimite firma în delegație în Germania sau Olanda (țări „bacșiș-free”). Drumul – atît, cazarea – atît, masa – atît; punctum. Restul banilor îți rămîn ție: vrei să faci paranghelie din diurnă? Treaba ta. Vrei să te întorci cu ei acasă? Te întorci cu ei acasă și pace bună!

Cu banii de-al treilea e ceva mai delicat. Am zis la început: bani, bani și bani. Ei bine, a treia categorie… e și nu e. Am vrut să mă refer la banii următoarei generații, dar nu cred că m-am făcut înțeles: e vorba de ciudata decizie a multor familii de peste 40 de ani de a pleca din țară. E vorba despre familii prospere, familii care ar fi trebuit să fie mulțumite cu viața pe care și-o croiseră în România (cu muncă multă și cu mult stres, din păcate), și care erau oarecum mulțumite… pînă la copii. La șansele copiilor, adică. Există părinți delăsători, ca mine („Dacă toți s-ar face popi, apoi cine ne-ar mai trage ciubotele?”), care preferă să facă pe filozofii și pe fataliștii („Ce-o fi, o fi! Cum m-am descurcat eu, o să se descurce și copilul meu”), și există părinți neorbi, ca nevastă-mea („Asta mică va trăi într-o lume globală. Va concura cu cei mai buni din toată lumea. Cum va putea să se bată de la egal la egal, pe baza educației din România? Cei mai viteji și mai drepți dintre traci? Cine o va angaja pe ea, ever, pe baza unor asemenea competențe?”). Cu alte cuvinte, unul dintre noile motive de înstrăinare este frica de sistem.

p13 jos wc jpg jpeg

Am zis „înstrăinare” și bine am zis. Că plecarea din țară vine la pachet cu o grămadă de chestii nasoale. Unul dintre ele (unul, doar!) este tensiunea care apare între cei plecați și cei rămași. Din cîte îmi dau seama, „plecații” par să fie cei de la care pornesc tensiunile, pentru că ei – mai ales dacă au o educație precară – tind să se laude. Mă rog, se mai laudă omul, dar unii emigranți sar calul, devin pur și simplu dezgustători, în timpul vizitelor la baștină. Ba își ridică în slăvi mașina, ba job-ul, ba orașul de reședință, ba concediile, ba hainele sau bijuteriile, ba amenajarea propriului ogeac (toate astea sînt „documentate” cu zeci sau sute de poze, la care n-are nimeni chef să uite, dar pe care „plecatul” le îndeasă sub ochii oricui îi cade-n gheare). Cu timpul, foștii prieteni ajung să-l evite pe individ (sau pe respectivul cuplu, că uneori consoartele sînt și mai rele) și fac tot ce pot să scape de socializarea cu el sau cu ei. Normal. Te pui cu realizații de „afară”?!

Există și reversul, dar ăsta nu e așa dramatic, parcă. Ajunge omul în România, în concediu, bucuros să-și revadă amicii (singurătatea e Inamicul Public Nr. 1 pentru imigrant), iar bucuria îi rămîne fix în gît, ba îi și vine înapoi sub formă de vomă, cînd aude din toate părțile: „TU trebuie să faci cinste la toată gașca!”. Unii se conformează, alții se revoltă („Ca ce chestie să fac eu cinste? M-ați găsit mai prost?”); unii rîd și plătesc, alții se eschivează, fiecare cu abordarea lui, dar cam tuturor desțăraților veniți în vacanță le cade greu chestia asta. O dată, de două ori, după care nu mai vin. Se duc în concediu în Spania. Sau Portugalia. Sau Grecia.

Necazul e că și acolo unde a plecat (pentru bani, bani și bani), românul dă tot peste români, așezați în mai multe straturi diasporene, ca-ntr-un doboș. Este mai întîi vechea diaspora, generația lui Neagu Djuvara, bătrîni absolut convinși că toți cei care-i caută sînt securiști trimiși să-i asasineze. Este apoi generația celor scăpați din comunismul românesc (1945-1989), unii pe cale legală, alții riscîndu-și viața (și de foarte multe ori găsindu-și moartea: frontieriștii!). După ei a ajuns primul val post-revoluționar, compus atît din infractori versați, cît și din „dumiriții” democrației originale a lui Nea Nelu. Între acest val și valul post-aderare, eu aș mai băga un vălișor: cei care au plecat cu picurișul, între 1990 și 2004 („generația vizelor”). După 2007 s-a plecat masiv, „la muncă”, iar ultimul val este cel din care fac și eu parte, cel al familiștilor în prag de bătrînețe, speriați de „sistem”.

Iată și-o povestioară, în bunul stil Buzea. Am aici un prieten: ne cunoaștem din 1975, am copilărit în două blocuri aproape lipite, acolo, în Berceniul nostru de legendă. Omul ăsta urăște Uniunea Europeană. Total, pasional, implacabil. Pentru mine, ura lui a fost mult timp de neînțeles, pînă cînd, la o țuicăreală mai prelungită („doza pentru adulți”), s-a scăpat: „Futu-i morții ei de UE, că s-a umplut Europa de români!”. Atunci am înțeles. El făcuse parte dintre privilegiații care putuseră călători încă din 1990 (vize, valută, invitații etc.), iar odată cu democratizarea libertății de mișcare, s-a simțit coborît de pe soclu. Dacă e să-l ascult pe Vasile Ernu, oamenii ca amicul meu provin din „copiii de aur” ai comunismului tîrziu (Ernu vorbește despre comunismul sovietic, dar mecanismul era similar și în cel românesc). Am găsit și confirmarea, dintr-o sursă independentă! La un articol de-al meu, cineva pe nume Flo a comentat (las comentariul needitat, e mai savuros așa): „ati ajuns pina si in «Westende» (bine ca n-ati cazut cu totii in ocean….) Fira-ar masa lu ala care a inventat «Freizügigkeit» pentru romani si bulgari. Au umplut Europa cu cocalari”.

Mihai Buzea este scriitor și locuiește în Belgia. Cea mai recentă carte publicată: Paralel, Editura Polirom 2021.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Casa de Cultură Alexandru Arșinel Arhiva Primăriei jpg
Moartea lui Alexandru Arșinel îndoliază Dolhasca natală. „Actorul venea la casa părintească” VIDEO
Casa de Cultură din Dolhasca, orășelul din Suceava în care s-a născut actorul Alexandru Arșinel, poartă numele acestuia. Edilii din Dolhasca își amintesc de vizitele maestrului care venea adeseori la casa părintească.
Vladimir Putin FOTO Profimedia
Ce va face Putin după anexarea teritoriilor ucrainiene ocupate?
Putin este încolţit. Este părăsit şi de aliaţii săi fideli, Turcia, China, India, Serbia, Kazahstan, care nu vor recunoaşte rezultatele referendumurilor de aderare la Federaţia Rusă a teritoriilor ocupate. Şi nici militar sau economic nu ajută Rusia.
Pavel Pchelnikov webp
Încă o moarte suspectă în Rusia. Director din Căile Ferate Ruse, găsit împușcat pe balcon
Un alt director rus de top a fost găsit mort într-un caz suspect de „sinucidere". Pavel Pchelnikov, în vârstă de 52 de ani, director al al unei companii subsidiare a Căilor Ferate Ruse, a fost găsit mort cu o rană de glonț pe balconul locuinței sale din Moscova.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.