Fosta cetate de oţel şi de foc

Publicat în Dilema Veche nr. 191 din 8 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În aprilie 1994 am cîştigat o licitaţie pentru realizarea unui film documentar de prezentare a - pe atunci - Combinatului siderurgic Hunedoara. Era o epocă aproape romantică - se construia voios capitalismul, cu angajamente de tip "sîntem prea importanţi ca să ni se întîmple ceva rău". Mai bine de două luni, am bătut toate uzinele combinatului, devenit SC Siderurgica SA Hunedoara. Oamenii erau siguri de locurile lor de muncă şi se simţeau încă în elita clasei muncitoare. Sindicatele siderurgiştilor, puternice, se agitau în special pentru majorări salariale. Nu se punea problema reformelor şi a restructurărilor de personal. Şefii, de la director general la prefect (care se credea şi el un fel de prim-secretar PCR pe stil nou), visau mega-structuri monopoliste, în care să intre minele din Valea Jiului, combinatul de la Hunedoara şi termocentrala de la Mintia. Directorul general îşi iubea angajaţii - "Voi pleca de aici cînd pe poartă va ieşi primul şomer" - spusese el într-un cadru neoficial. Pe poartă intrau şi ieşeau, în fiecare zi, peste 16.000 de oameni - în sunet de sirenă. Directorul general a plecat cu puţin timp înaintea primului şomer. Ce-i drept, nu era chiar şomer, ci disponibilizat la cerere. Ajuns în 1997 în scaunul suprem de la combinat, fostul vicepremier Gheorghe Pogea a închis uzine, a demolat furnale şi a negociat cu sindicatele tot felul de salarii compensatorii şi "crearea de alternative viabile" pentru cei care plecau. Greviştii din timpul lui Ciorbea doreau păstrarea locurilor de muncă, iar Hunedoara, din cetate de oţel şi de foc, devenise, în opinia sindicaliştilor, "oraş calamitat social". Şomajul a crescut, iar prin 2003, la ordinea zilei erau marşurile disperării - nimeni nu dorea să cumpere combinatul, vîndut la pachet cu datorii de sute de miliarde. De lei vechi. Pînă la urmă, l-a cumpărat un indian - Lakshmi Mittal, un tip foarte bogat, atît de bogat, încît este printre primii în topul Forbes. Denumirea cu iz proletar Siderurgica s-a schimbat într-una prozaic-capitalistă - Mittal Steel, iar după ce dl Mittal a mai cumpărat un combinat, a căpătat rezonanţe francofone - Arcelor Mittal. Din cei 16.000, au rămas ceva peste 2000. Nu mai sună nici sirena. În luna martie a acestui an, cuprins de o nostalgie inexplicabilă, am luat camera pentru un alt gen de documentar, cu o tentă cumva psihologică. Împreună cu liderul sindical de atunci şi de acum, Petru Vaidoş, am pornit la plimbare pe străzile - că practic sînt străzi, nu alei - din cadrul combinatului (păstrez vechea denumire, din comoditate). Erau pustii - ne-am intersectat cu vreo doi-trei muncitori, o autoutilitară şi doi cîini. O parte din secţii nu mai existau - de pildă, cea a laminorului de 800 mm, inaugurat cu mare pompă în 1995 şi categorisit drept cel mai mare din ţară de acest tip. Din oţelăriile Siemens-Martin, nu au rămas nici măcar halele. Furnalele sînt toate dărîmate - chiar dacă, în 1994, unul dintre ele fusese proaspăt modernizat şi "controlat de calculator". L-am întrebat pe liderul sindical dacă nu regretă ceea ce s-a întîmplat - nu se putea altfel, mi-a răspuns. Atunci - prin 1999 - era convins că împotriva "Siderurgicii" există un complot, nu atît din partea străinătăţii, cît mai ales a celor de la minister. Acum crede că alternativa ar fi fost dispariţia completă. Indienii au promis că nu vor mai da afară oameni şi că vor face investiţii. Nu, nu este adevărat că au cumpărat doar ca să vîndă la fier vechi. Oamenii au trăit o vreme din salarii compensatorii - au avut cîte cinci milioane bani în mînă lunar, timp de doi ani, fără să facă nimic, dar veniturile li se rotunjeau, dacă se angajau în altă parte. Vaidoş îmi spune că cei mai isteţi şi-au găsit destul de repede de lucru. Din 2004, s-a deschis o fabrică austriacă de cablaje, care a "înghiţit" destul de mult personal. După 2003, mulţi au plecat prin Italia şi Spania. Alţii au continuat să fure fier vechi - dacă erau prinşi, încasau o amendă, pe care nu o plăteau. După 2004, n-au mai fost nici greve. Oricum, nu mai erau interesante pentru presă, ca în anii ’90, cînd era statul patron şi se strîngeau mii de oameni, secondaţi de ziarişti dornici de incidente cu poliţia. La ieşire, vechii portari au fost înlocuiţi cu o firmă de pază şi protecţie. Un vlăjgan vine aţă spre noi: "Aţi avut aprobare să filmaţi?" Liderul sindical ezită, apoi răspunde cu jumătate de voce: "Am filmat doar în partea dezafectată". "Aţi avut aprobare?", insistă bodyguard-ul. "Trebuie să anunţ administraţia." Liderul îmi strînge mîna. "Mergeţi, mergeţi, că rezolv eu..."

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.