Focul ecranului și interfața lumii

Publicat în Dilema Veche nr. 1006 din 20 iulie – 26 iulie 2023
Her
Her

M-am plictisit. De ecranul-interfață. Cel de televizor de mult e stins, așa cum o mai fac și alții în ultimii ani. Mai greu e să le stingi pe toate celelalte, din oraș, metrou, autobuz, avion, din sălile de clasă și de operații, din muzee și de unde mai vrem. Omniprezența ecranelor – un titlu minunat de carte, dar probabil trebuia scrisă în anii ’70-’90 ai secolului trecut (cum probabil a și fost). Acum e doar metaforă tocită. Saturația ecranelor deja sună mai contemporan. Dar pentru ce?

Ar fi destul de greu să ne închipuim o lume funcțională fără aceste permanente ecrane, care nu mai sînt de multă vreme doar medii de redare pasivă a reprezentării. Au devenit medii de interacțiune (parcă văd cum atingi ecranul tactil al telefonului să derulezi textul în jos, pentru asta împingînd degetul în sus), medii de comunicare socială și memorie personală, medii-interfață pentru mijlocirea existențelor noastre în lume. Depășind piatra, tăblița, papirusul, pergamentul și hîrtia, ecranul face posibile viețile noastre de ființe cuvîntătoare, agenți care semnifică (aproape) tot ce văd, aud, simt. Puterea lui formativă este mare indiferent de etapă și experiență – copiii se joacă de la vîrste fragede folosind ecrane inteligente, bunicii stau cu orele în fața televiziunilor bombastice, ceilalți cumpărăm, iubim și ne vindem prin ecrane. Chiar și în realitatea virtuală, unde stai cu ochii în ecran la propriu. Ochiul a ucis de mult urechea, observa și McLuhan, dar acest fratricid nu aduce neapărat o viață mai bună. Nu ne mai sperie forța naturii, pe care o simțeai prin auz, înfricoșător sublim al furtunii sau mării mugind, dar ne afundăm în false crezăminte induse vizual și stăm vrăjiți în fața focului permanent al ecranului. Focul l-a făcut pe om să o ia mai repede pe cărările evoluției, pentru că deodată noaptea a devenit luminoasă, frica a scăzut, prădătorii s-au temut, vegherea a fost posibilă. Acum ecranul, pe care fiecare îl avem în buzunarul său, reia, modificînd-o, funcția focului. Lumina sa te ajută „să vezi” adevărul (adică să crezi multe dintre cele ce citești, fără fundament), să îndepărtezi singurătatea sau să te izolezi cu succes de ceilalți (nu din plictiseală stăm cu ochii-n ecran în spațiile publice), să te orientezi (de unde și incapacitatea crescîndă de a mai citi poziția soarelui sau semnele naturii), să nu-ți mai fie frică. Ce-i drept, un ecran pornit, din care iese o lumină și uneori se aud voci, poate fi simulacrul perfect, care astfel e mai real ca realul (ar zice metafizicienii puțin dubioși), de tovarăș de drum, păzitor sau simplu far călăuzitor astfel încît să nu-ți mai lovești degetele de marginea patului. Navigăm prin viață cu aceste ecrane, dar sîntem oare pregătiți să le cîrmuim? Și să le recunoaștem supra-vegherea?

Nu pare. Și nici în cazul simienilor, din ordinul nostru de primate evoluate, care sînt pur și simplu fascinate de ecrane, după cum o arată diverse experimente și expuneri (uneori involuntare). Mai mult, pare că mamiferele în genere au o relație bună cu imaginea reprezentată și pot folosi ecrane (atît pur vizuale, cît și tactile) să transmită diverse stări mentale pe care le au. Astfel, naturalețea cu care copiii speciei noastre le folosesc, navigînd intuitiv prin ele, nu e vreun mister. Și nici o formă de demență disimulată, cum se lansează în speculații unii psihologi sau psihiatri. Neintenționat, de la foc încoace, evoluția ne-a adus aici, adaptabili unei lumi pline de semnale luminoase. Desigur, e vorba de o adaptare, nu de o ameliorare. Expunerea la astfel de ecrane nu poate fi lăsată la voia întîmplării. Așa cum copiii nu ar trebui să se joace cu focul. Și, în genere, nimeni care nu e pompier. A controla ecranele în mod benefic, chiar virtuos, rămîne încă un deziderat, chiar și atunci cînd ai la dispoziție telecomanda și butonul de închidere. Nu poți naviga prin lume cu un ecran închis (și nu mă refer doar la a te orienta în spațiu), dar nu avem încă destulă disciplină-în-obișnuință să nu ne lăsăm capt(iv)ați, vrăjiți. Nu e doar limitarea cognitivă umană în joc, ci și meșteșugul de design care aplică principiile captologiei, aspirării atenției.

Obosim mai repede folosind ecranele-interfață, mai ales ochii. Dar care sîntem acești „noi” și cu ce comparăm situația noastră? Cu o lume care avea un ecran unic (al televiziunii de stat, publice)? Cu o lume în care hîrtia era mediul fizic predilect pentru informare și comunicare? 

Totuși, m-am plictisit. Aș vrea să reușim mai repede tranziția către alte tipuri de mediere. De exemplu, interfețele sonore, așa cum sînt Siri sau Alexa. Dar, aici, ce se pierde e irecuperabil. Ecranul îți cere să fii hermeneut (amator), să interpretezi semnalele date. Și să ai imaginea de ansamblu. Interfața sonoră nu va face asta, ci ne va amăgi în alte moduri, cu voci duioase, ca-n filmul Her. Ar mai fi interfețele tactile neluminoase, poate chiar tridimensionale – să comunicăm prin obiecte, atunci. Avem deja hîrtia electronică, o suprafață reflectantă, nu emițătoare de fotoni, care nu poate „deturna” creierul așa cum o face lumina albastră. Nu în ultimul rînd, proiecțiile holografice ar putea înlocui ecranul. Dar pînă atunci, ne descurcăm cu ce avem. Concluzia fiind scrisă, așa cum e, salvez și închid documentul, ies din program și sting computerul. Limba de foc a ecranului se stinge, iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec!

Constantin Vică este lector la Facultatea de Filosofie și coordonează programul de master Etică aplicată în societate, afaceri și organizații la Universitatea din București (tinyurl.com/master-easao).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

felix baumgartner instagram webp
Mister deslușit. S-a aflat cine este femeia cu care Felix Baumgartner a petrecut cu 4 zile înainte să moară
Iubitul Mihaelei Rădulescu s-a prăbușit în timpul unui zbor cu motoparapanta.
Nicușor Dan și familia sa au fost primiți la Salzburg Foto Președintele României jpg
„Un adevărat motor de relansare economică în regiune”. Ce aduce reconcilierea relațiilor dintre România și Austria după VETO-ul Schengen
În spatele vizitei efectuate de președintele Nicușor Dan în Austria, alături de familie, sunt interese strategice ale celor douǎ state, punctează analiștii consultați de Adevǎrul.
Viktor Orban FOTO Inquam Photos / Tudor Pană
Viktor Orban a folosit „o practică de manual” în noul său discurs de la Tușnad: „Urmărește câteva proiecte strategice cu Bucureștiul"
Liderul Guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, a adoptat anul acesta un discurs mai „soft”, însă nu a omis să își atingă obiectivele și a făcut lucrul acesta „ca la carte”, explică specialiștii.
david popovici jo fb2 jpg
Dragos Pătraru. Sursa: Facebook
Câte mese trebuie să avem, de fapt, într-o zi? Dragoș Pătraru: „E greu și din două mese”
Așa cum ne-a obișnuit deja, jurnalistul Dragoș Pătraru revine cu informații utile despre alimentație și sănătate. Recent, acesta a abordat un subiect intens dezbătut, legat de numărul de mese pe care o persoană ar trebui să le aibă într-o zi.
Emmanuel Macron FOTO Profimedia
Mizele deciziei prin care Franța a recunoscut Palestina și de ce România nu are o poziție fermă. Analist: „Exista o decizie pe care azi România o nuanțează"
Decizia Franței de recunoaștere a statului palestinian are la bază mai multe motive ce țin de pozitionarea țării la nivel global. Din aceleași motive, România trebuie sǎ păstreze un ton neutru, potrivit experților.
pictura maica domnului aripi jpg
Postul Adormirii Maicii Domnului începe cu o zi mai devreme în 2025. Regulile de care credincioșii țin cont în această perioadă
Postul Adormirii Maicii Domnului se numără printre cele mai importante sărbători românești. Și cum acest eveniment creștin se apropie, iată câteva lucruri importante de care credincioșii trebuie să țină cont.
Biarezina  Бярэзіна (V  Adam, 1801 50) jpg
De ce a fost Rusia imposibil de cucerit de-a lungul istoriei. Secretele invincibilității rusești în fața oricărei armate
Rusia s-a transformat într-un adevărat iad pentru toate armatele care au încercat să o cucerească. Nici cei mai geniali generali cu cele mai bune armate nu au reușit să invadeze cu succes această țară din Estul Europei. Specialiștii au găsit și secretul invicibilității rusești.
Schimb de focuri Cambodgia Thailanda 2 FOTO EPA EFE jpg
Conflictul reaprins între Thailanda și Cambodgia pune față în față doi adversari inegali. Cât de puternice sunt armatele lor
Conflictul izbucnit la granița dintre Thailanda și Cambodgia opune un aliat vechi și experimentat al Statelor Unite unei țări cu o forță armată relativ tânără, care are în schimb legături strânse cu China, relatează CNN.