Fiţi pe fază, fiţi treji, wake up!“ – interviu cu Răzvan POPOVICI

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
Fiţi pe fază, fiţi treji, wake up!“ – interviu cu Răzvan POPOVICI jpeg

  

Ce înseamnă performanţă în muzica clasică?

În momentul în care reuşeşti să-ţi cîştigi existenţa făcînd muzică putem începe să vorbim despre performanţă. Sistemele de educaţie sînt diferite, în diversele părţi ale lumii. România e încă ancorată într-un sistem vechi, oarecum depăşit, care porneşte de la premisa că toţi tinerii muzicieni aspiranţi vor deveni solişti, că toţi trebuie să urmeze o carieră solo. N-are sens să explic acum de ce această ambiţie nu se poate îndeplini. Dacă orientezi tinerii talentaţi spre ceva ce de la bun început nu e fezabil, atunci îi pui pe o pistă greşită. În ziua de azi, carierele pot fi extrem de variate. Poţi fi solist de succes – dacă eşti foarte talentat şi dacă ai noroc, deci cei mai puţini dintre noi –, poţi fi membru al unei orchestre, poţi fi profesor la o universitate, poţi fi un profesor care se ocupă de copiii care învaţă pur şi simplu pentru plăcerea de a face muzică şi pentru a se dezvolta armonios, poţi face mare carieră în lumea muzicii de cameră… Dacă reuşeşti să faci o carieră în oricare dintre aceste domenii, înseamnă că ai ajuns la performanţă. Definiţia performanţei, pentru mine, este a ţi stăpîni instrumentul atît de bine încît să faci ce vrei cu el. Asta te poate califica pentru cercurile mai înalte ale vieţii muzicale. Performanţa este rezultatul investiţiei în timp, e rezultatul răbdării, al efortului depus, al perseverenţei. Doar aşa se ajunge la ea.

Dar care este diferenţa între un instrumentist bun şi un muzician?

E foarte simplu. Avem exemple la tot pasul în ziua de azi. Sînt foarte mulţi copii talentaţi care au o uşurinţă deosebită de a mînui instrumentul, care învaţă repede tehnica de interpretare, dar care tratează instrumentul de parcă ar face sport. Un muzician bun, pe lîngă faptul că stăpîneşte instrumentul, îşi dezvoltă spiritul în mai multe direcţii, are cultură generală, citeşte, vede filme, înţelege contexte, vede multe, ascultă, umblă, e curios. Un muzician adevărat este implicit un bun instrumentist, dar cu toate aceste componente adiacente.

Care ar fi etapele unei cariere pentru un tînăr muzician?

Întîi, desigur, înveţi instrumentul. Termini liceul, mergi la Conservator, studiezi, te dezvolţi, cauţi şi, în timpul studiului, deja trebuie să începi viaţa concertistică. Să aduni impresii şi experienţe, împărţind scena cu diverşi colegi, mai buni, de obicei. Marele secret e ca de mic să te anturezi cu muzicieni mai puternici şi mai buni decît tine. De asta am şi înfiinţat, acum zece ani, „SoNoRo Interferenţe“. Aceşti tineri talentaţi au ocazia, chiar şi la 15-16 ani, să împartă scena cu mari artişti. Ce lucru extraordinar este să cînţi împreună cu concertmaestrul Filarmonicii din Berlin sau cu Mihaela Martin, cu oameni care doar dacă te lasă să stai în aura lor deja te înalţă! Nu mai vorbim despre ce poţi „fura“ de la ei. Apoi, pur şi simplu trebuie să te ocupi de propria carieră, în cazul în care nu te decizi să intri într-o orchestră sau doar să dai lecţii începătorilor. Trăim timpul cel mai palpitant, inclusiv pentru muzica clasică, pentru că poţi crea lucruri, viaţa muzicală nu mai e atît de aşezată, nu mai e închistarea de odinioară. Pe vremuri existau doar aceste posibilităţi: orchestră, Conservator, profesor la liceu, solistică – dar şi atunci, doar un număr infim dintre absolvenţi ajungeau acolo – şi, eventual, mai exista, aşa, o mică portiţă pentru a face o carieră frumoasă într un cvartet de coarde şi o foarte mică şansă să ajungi într-un trio cu pian. Acum sînt sute de cvartete şi de trio-uri cu pian fantastice. Sînt tineri, ca şi mine, de altfel, care au pornit de la o vîrstă fragedă să construiască festivaluri, lumi muzicale paralele faţă de mainstream, să strîngă bani, să motiveze oameni, să creeze concepte, să scoată discuri, să găsească finanţare pentru proiecte culturale. E foarte interesant ce se întîmplă. Cred că după ce înveţi şi devii bun, adică după ce studiezi, studiezi, studiezi, începi să cunoşti muzicieni extraordinari de care încerci să te apropii. După aceea îţi iei soarta în mîini.

Apropo: e foarte important, pentru orice artist în formare, să aibă ocazia unor întîlniri cu mari spirite. Care au fost, pentru dumneavoastră, aceste mari întîlniri formatoare?

Au fost multe. Am avut noroc că am avut cîţiva pedagogi ieşiţi din comun. Începînd cu Peter Langarrtner de la Salz­burg, Jean Sulem la Paris, Wolfram Christ, fostul prim violist solo al Filarmonicii din Berlin. Cînd am început să împart scena cu mari muzicieni, am învăţat lucruri care m-au marcat. Prin Wolfram Christ am reuşit să cînt în Filarmonica din Berlin, unde eşti în cel mai bun corp orchestral din lume. După aceea îmi aduc aminte cînd am cîntat prima dată cu Natalia Gutman sau cu ­mulţi alţi mari muzicieni cu care, între timp, cînt regulat. Fiecare a fost o piatră de încercare. Secretul e că, atunci cînd eşti curios, poţi să prinzi. Uneori eşti la un festival timp de o săptămînă şi înveţi în săptămîna aia cît ai învăţat pe vremuri într un an. Asta le spun şi studenţilor: fiţi pe fază, fiţi treji, wake up!

Care sînt şansele pentru un tînăr absolvent de Conservator să facă o carieră în România?

Şansele există. Dar problema mare este că sistemul e destul de rigid şi mulţi tineri foarte buni nu prea au ce face. Pentru că mentalitatea e aşa: dacă nu cînţi în orchestră, trebuie să-ţi cîştigi cumva existenţa dînd lecţii. Şi dacă nu-ţi place să dai lecţii, trebuie să cînţi la tot felul de ciubucuri, pe la nunţi etc. Aşa se pierd talentele. Din cîte ştiu, sînt multe locuri în orchestre blocate. Dar lumea muzicii de cameră, de exemplu, poate fi o sursă de venit fantastică acum şi poţi face o carieră minunată. Dacă stai şi te gîndeşti cît de puţine triouri, cvartete, cvintete există în România şi cîte posibilităţi are ţara, îţi dai repede seama că undeva e un blocaj. Prin diverse workshop-uri, prin „SoNoRo Interferenţe“, întotdeauna am pledat pentru ca tinerii să-şi ia soarta în mîini, căci oportunităţile de a-şi demonstra talentul sînt destule. Chiar şi publicul devine din ce în ce mai curios, mai educat, îşi doreşte tot mai multe lucruri. Mă gîndesc cît de des sună telefonul pentru diverse concerte sau recepţii, unde recomand bursierii SoNoRo. Posibilităţi sînt. Văd că această nouă generaţie de muzicieni se descurcă destul de bine. Pe vremuri, dacă nu cîntai în orchestră, aveai un agent. Şi agentul făcea totul pentru tine. Acum, ce facem noi, ca muzicieni, e de cinci ori mai bine decît fac agenţii noştri din Berlin, Viena, Londra şi aşa mai departe. E-adevărat, ei se ocupă de concertele mari. Dacă sunăm noi, nu ne ascultă nimeni. Şi oricum, e jenant să te lauzi că tu eşti cel mai tare la festivalul de la Lucerna. Cred că agenţii au şi o mare şansă în vremurile noastre, pentru că, dacă îşi găsesc muzicieni ca parteneri, şi ei profită din treaba asta. Mulţi încă nu s-au prins de asta. Dar piaţa muzicală este într-o schimbare extraordinară acum. În viitor se va vedea cîte agenţii vor dispărea. E acum o perioadă intermitentă, cînd cărţile se amestecă altfel şi rolul muzicianului va fi mult mai mare şi el nu va mai fi atît de legat de agenţii.

Cum a funcţionat „SoNoRo Interferenţe“?

E componenta educaţională a festivalului. Au trecut aproape zece ani de cînd am iniţiat şi această direcţie. Peste 250 de tineri muzicieni români au trecut prin acest program de workshop-uri. Artiştii au ocazia să petreacă două săptămîni alături de noi. Învăţăm împreună şi cîntăm împreună într-o atmosferă plăcută. Lucrăm intensiv. Construim o relaţie discipol – maestru. E şi un soi de cantonament, o etapă de pregătire pentru viitor. Eu încerc să le deschid nişte uşi. Bursierii noştri primesc apoi felurite invitaţii ca să cînte. Dar programul e cu bătaie mai lungă: e piatra de temelie a unei viitoare elite muzicale româneşti. Depinde numai de aceşti încă tineri muzicieni să se coaguleze această elită. E nevoie nu doar de talent, ci şi de ştiinţa şi voinţa de a se implica în promovarea muzicii clasice.

De ce v-aţi întors în România?

Pentru SoNoRo. Dacă vrei să faci ceva bine, dacă vrei să transformi un festival promiţător într-o platformă culturală autentică – avem Interferenţele, SoNoRo Conac, concertele în străinătate, am făcut SoNoRo Sofia, SoNoRo în Arezzo, plus tot felul de parteneriate, plus albume cu fotografii, discuri etc. – trebuie să te ţii de treabă. Asta am de gînd să fac.

Un muzician foarte bun, performant, absolvent de studii în străinătate, de ce s ar întoarce în România?

Eu pot să vorbesc doar prin prisma experienţei mele. Mie îmi place Bucureştiul foarte mult. Îmi place cum miroase pe străzi primăvara în Bucureşti. Îmi place atmosfera. În plus, e un oraş foarte deschis, aici am foarte mulţi prieteni. Dar, mai ales, aici, în România, totul e de făcut, de refăcut. Asta mă motivează. Am putut construi ceva extraordinar, la un nivel cu care te poţi mîndri la Viena, Berlin, Paris şi Londra. E foarte frumos să vezi că poţi influenţa o societate în bine. 

a consemnat Matei MARTIN

Foto: S. Mestecăneanu

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

factura gaz jpg
Factură de 9.000 de lei după o „eroare de citire” a contorului. E.ON își cere scuze
O femeie din Reșița, Caraș-Severin, a primit o factură de gaz de 9.000 de lei pentru un consum nereal. E.ON a recunoscut greșeala, dând vina pe „o eroare de citire” a contorului.
Pană de curent FOTO SHUTTERSTOCK
Cea mai mare parte a Bangladeshului a rămas fără curent. 130 de milioane de oameni, afectați
Cel puţin 130 de milioane de persoane au fost private în Bangladesh de electricitate marţi după-amiază în urma unei defecţiuni a reţelei de furnizare a curentului electric.
Razboi in Ucraina FOTO Ministerul ucrainean al Apărării jpg
Ritmul infernal al contraofensivei Kievului, un coșmar pentru ruși VIDEO
Modul excepțional în care a funcționat ofensiva ucraineană a permis trupelor Kievului să recucerească Lîman, un nod strategic de transport din nord-estul provinciei Donețk.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.