Finanţarea diferenţiată

Publicat în Dilema Veche nr. 299 din 4 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pînă în decembrie 1989, cercetarea românească se desfăşura sub cupola Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei, aflat evident sub puternice directive şi presiuni politice şi ideologice. Aceste directive trasau direcţiile generale de cercetare, focalizate în general către copierea şi producerea de inovaţii tehnologice şi marcate printr-o acută ruptură faţă de comunitatea ştiinţifică internaţională. Activităţile de cercetare care nu aduceau foloase tehnice şi (sau) tehnologice imediate societăţii comuniste, adică acele cercetări "neproductive" (umaniste, economice, sociale...) erau supuse unei subfinanţări şi marginalizări continue. O trăsătură aparte a cercetării industriale româneşti era că aceasta se concentra în mari institute naţionale de cercetare, cercetarea privată sau cea universitară fiind foarte slab reprezentată şi finanţată la nivelul întregii ţări. Chiar şi aşa, nu se poate spune că erau încurajate creativitatea şi inovaţia, cultura cercetării româneşti din acea epocă fiind centrată pe copiere şi îmbunătăţire (vezi cazul Dacia, de exemplu...). După decembrie 1989 şi pînă în anul 2005 s-a conservat inerţial această stare de fapt şi, prin alocarea a doar 0,1-0,2% din PIB, cercetarea a fost menţinută într-o stare de subfinanţare cronică. Salariile mici, neproductivitatea, lipsa unei strategii şi viziuni naţionale coerente pentru a sprijini şi lansa activitatea de cercetare au făcut ca numărul salariaţilor din cercetare să scadă în mod continuu. Astfel, dacă în 1989 erau 148.513 salariaţi în cercetarea românească, în 1993 avem doar 73.611, pentru ca în 2003 să se ajungă la 33.077. Interesantă este însă dinamica acestui domeniu în raport cu cele trei sectoare în care se desfăşoară cercetarea. Astfel, dacă în 1993 aveam parte de o imagine încă foarte comunistă, în care 75% din salariaţii din cercetare erau în întreprinderi (22,3% în sectorul guvernamental şi 2,7% în universităţi), în 2003, odată cu colapsul industriei româneşti, aveam doar 43,4% din totalul salariaţilor din cercetare în întreprinderi, restul de 24,3% fiind în sectorul guvernamental şi 32,4% în învăţămîntul superior. Proasta organizare şi lipsa unui sistem concurenţial, dublate de un management defectuos s-au tradus în toţi aceşti ani printr-o situaţie de-a dreptul hilară şi regretabilă, şi anume că România, începînd cu 1998, în calitate de stat asociat Uniunii Europene şi mai apoi de stat membru, nu reuşeşte să atragă din fondurile europene decît cel mult o treime din contribuţia pe care o plăteşte la finanţarea comună europeană. Un moment de cotitură a fost poate anul 2004, cînd s-a făcut pentru prima dată o analiză naţională riguroasă a situaţiei cercetării, analiză care a stat la baza a ceea în 2005 se va numi Aria Românească a Cercetării. Un rezultat bun al conştientizării acestei situaţii a fost că în 2006 fondurile pentru cercetare aproape s-au dublat, ajungîndu-se la 0,38 din PIB. Obiectivul pe termen lung este ca pînă în 2010 cercetarea să primească 1% din PIB. Reducerea actuală a finanţării afectează cercetarea în cel puţin două moduri. Un prim efect este cel absolut imediat predictibil, şi anume că prin scăderea fondurilor alocate unui domeniu, acesta va avea inevitabil de suferit. Este de-a dreptul scandalos ca derularea unor proiecte de cercetare deja aprobate să fie grav afectată de revizuirea fondurilor alocate cercetării. Un cercetător care participă şi este finanţat dintr-un anumit grant îşi face un plan în ceea ce priveşte activitatea sa pe următorii ani, organizîndu-şi viaţa şi bazîndu-se pe aceste fonduri şi angajamente. Problema este că peste noapte realizează că angajamentul cade în mod unilateral, contractul de cercetare nemairespectîndu-se la parametrii stabiliţi iniţial. Angajamentul statului nu mai are practic nici o valoare, de unde şi o viitoare lipsă de încredere în funcţionarea acestui sistem. Al doilea efect, nu neapărat atît de evident şi direct, dar cu un impact pe termen lung asupra societăţii ca întreg, este că astfel se constată o lipsă de coerenţă şi viziune în ce priveşte cercetarea. Poate buba cea mai mare a societăţii româneşti contemporane ar fi că este atît de tributară factorului politic, care se face remarcat prin majora lipsă de coerenţă la nivelul planurilor şi acţiunilor, făcîndu-şi un titlu de merit din întreruperea unor proiecte în derulare, doar pentru că au fost iniţiate în nişte timpuri ce aveau o altă coloratură politică. În lumina celor spuse mai sus, evident, o primă soluţie în acest sens ar fi să facem ceva pentru normalizarea vieţii noastre în calitate de cetăţeni, şi nu doar a activităţii noastre de cercetători. Cred că este nevoie de o ieşire de sub efemerul politicului şi trebuie să ne asumăm în mod coerent, la nivel naţional, strategii pe termen lung. Nu cred că avem exerciţiul angajamentelor pe termen lung şi acest lucru ne costă foarte scump la toate palierele existenţei noastre. Una dintre funcţiile de bază ale oricărei universităţi este cea de "producere" de cunoaştere. Această funcţie este în mod evident corelată cu finanţarea cercetării ştiinţifice. Problema nu este însă cea strict cantitativă a insuficienţei fondurilor în cercetare, ci este şi una calitativă, în care se impune o clasificare a universităţilor şi a centrelor de cercetare româneşti şi identificarea acelor instituţii care pot şi trebuie să primească fonduri importante suplimentare ca unităţi de cercetare autentice. Atît timp cît finanţarea universitară se face doar cantitativ, în funcţie de numărul de studenţi, nu cred că avem un cadru propice în care să putem vorbi de o cercetare reală în viaţa academică, viaţă bazată pe competitivitate şi performanţă. Pentru a putea obţine ceva substanţial şi consistent în acest sens, cred că trebuie să trecem la o aventură colectivă, la finanţarea diferenţiată a universităţilor la nivelul întregii ţări. Promovarea academică se face şi ea tot pe baza unor criterii cantitative (număr de lucrări, număr de ani de experienţă în domeniu...), or, cu adevărat importantă în viaţa academică este calitatea rezultatelor cercetării. Această calitate se poate şi ea cuantifica prin criterii de genul număr de citări, factor de impact şi aşa mai departe. Din păcate, această abordare calitativă nu joacă un rol important în viaţa noastră universitară, promovările şi salarizarea făcîndu-se în continuare după criterii cantitative. Faptul că un cercetător produce rezultate mai bune sau mai proaste decît colegii săi, că are lucrări mai mult sau mai puţin competitive decît colegii săi sau că ideile sale au sau nu impact academic nu influenţează şi nu se transpune cîtuşi de puţin în salariul pe care acesta îl primeşte sau în modul în care este promovat. Motivaţia de a cerceta devine astfel una strict personală şi totul este, în acest domeniu, o aventură individuală. Sorin Costreie este profesor la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.