Finanţarea diferenţiată

Publicat în Dilema Veche nr. 299 din 4 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pînă în decembrie 1989, cercetarea românească se desfăşura sub cupola Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei, aflat evident sub puternice directive şi presiuni politice şi ideologice. Aceste directive trasau direcţiile generale de cercetare, focalizate în general către copierea şi producerea de inovaţii tehnologice şi marcate printr-o acută ruptură faţă de comunitatea ştiinţifică internaţională. Activităţile de cercetare care nu aduceau foloase tehnice şi (sau) tehnologice imediate societăţii comuniste, adică acele cercetări "neproductive" (umaniste, economice, sociale...) erau supuse unei subfinanţări şi marginalizări continue. O trăsătură aparte a cercetării industriale româneşti era că aceasta se concentra în mari institute naţionale de cercetare, cercetarea privată sau cea universitară fiind foarte slab reprezentată şi finanţată la nivelul întregii ţări. Chiar şi aşa, nu se poate spune că erau încurajate creativitatea şi inovaţia, cultura cercetării româneşti din acea epocă fiind centrată pe copiere şi îmbunătăţire (vezi cazul Dacia, de exemplu...). După decembrie 1989 şi pînă în anul 2005 s-a conservat inerţial această stare de fapt şi, prin alocarea a doar 0,1-0,2% din PIB, cercetarea a fost menţinută într-o stare de subfinanţare cronică. Salariile mici, neproductivitatea, lipsa unei strategii şi viziuni naţionale coerente pentru a sprijini şi lansa activitatea de cercetare au făcut ca numărul salariaţilor din cercetare să scadă în mod continuu. Astfel, dacă în 1989 erau 148.513 salariaţi în cercetarea românească, în 1993 avem doar 73.611, pentru ca în 2003 să se ajungă la 33.077. Interesantă este însă dinamica acestui domeniu în raport cu cele trei sectoare în care se desfăşoară cercetarea. Astfel, dacă în 1993 aveam parte de o imagine încă foarte comunistă, în care 75% din salariaţii din cercetare erau în întreprinderi (22,3% în sectorul guvernamental şi 2,7% în universităţi), în 2003, odată cu colapsul industriei româneşti, aveam doar 43,4% din totalul salariaţilor din cercetare în întreprinderi, restul de 24,3% fiind în sectorul guvernamental şi 32,4% în învăţămîntul superior. Proasta organizare şi lipsa unui sistem concurenţial, dublate de un management defectuos s-au tradus în toţi aceşti ani printr-o situaţie de-a dreptul hilară şi regretabilă, şi anume că România, începînd cu 1998, în calitate de stat asociat Uniunii Europene şi mai apoi de stat membru, nu reuşeşte să atragă din fondurile europene decît cel mult o treime din contribuţia pe care o plăteşte la finanţarea comună europeană. Un moment de cotitură a fost poate anul 2004, cînd s-a făcut pentru prima dată o analiză naţională riguroasă a situaţiei cercetării, analiză care a stat la baza a ceea în 2005 se va numi Aria Românească a Cercetării. Un rezultat bun al conştientizării acestei situaţii a fost că în 2006 fondurile pentru cercetare aproape s-au dublat, ajungîndu-se la 0,38 din PIB. Obiectivul pe termen lung este ca pînă în 2010 cercetarea să primească 1% din PIB. Reducerea actuală a finanţării afectează cercetarea în cel puţin două moduri. Un prim efect este cel absolut imediat predictibil, şi anume că prin scăderea fondurilor alocate unui domeniu, acesta va avea inevitabil de suferit. Este de-a dreptul scandalos ca derularea unor proiecte de cercetare deja aprobate să fie grav afectată de revizuirea fondurilor alocate cercetării. Un cercetător care participă şi este finanţat dintr-un anumit grant îşi face un plan în ceea ce priveşte activitatea sa pe următorii ani, organizîndu-şi viaţa şi bazîndu-se pe aceste fonduri şi angajamente. Problema este că peste noapte realizează că angajamentul cade în mod unilateral, contractul de cercetare nemairespectîndu-se la parametrii stabiliţi iniţial. Angajamentul statului nu mai are practic nici o valoare, de unde şi o viitoare lipsă de încredere în funcţionarea acestui sistem. Al doilea efect, nu neapărat atît de evident şi direct, dar cu un impact pe termen lung asupra societăţii ca întreg, este că astfel se constată o lipsă de coerenţă şi viziune în ce priveşte cercetarea. Poate buba cea mai mare a societăţii româneşti contemporane ar fi că este atît de tributară factorului politic, care se face remarcat prin majora lipsă de coerenţă la nivelul planurilor şi acţiunilor, făcîndu-şi un titlu de merit din întreruperea unor proiecte în derulare, doar pentru că au fost iniţiate în nişte timpuri ce aveau o altă coloratură politică. În lumina celor spuse mai sus, evident, o primă soluţie în acest sens ar fi să facem ceva pentru normalizarea vieţii noastre în calitate de cetăţeni, şi nu doar a activităţii noastre de cercetători. Cred că este nevoie de o ieşire de sub efemerul politicului şi trebuie să ne asumăm în mod coerent, la nivel naţional, strategii pe termen lung. Nu cred că avem exerciţiul angajamentelor pe termen lung şi acest lucru ne costă foarte scump la toate palierele existenţei noastre. Una dintre funcţiile de bază ale oricărei universităţi este cea de "producere" de cunoaştere. Această funcţie este în mod evident corelată cu finanţarea cercetării ştiinţifice. Problema nu este însă cea strict cantitativă a insuficienţei fondurilor în cercetare, ci este şi una calitativă, în care se impune o clasificare a universităţilor şi a centrelor de cercetare româneşti şi identificarea acelor instituţii care pot şi trebuie să primească fonduri importante suplimentare ca unităţi de cercetare autentice. Atît timp cît finanţarea universitară se face doar cantitativ, în funcţie de numărul de studenţi, nu cred că avem un cadru propice în care să putem vorbi de o cercetare reală în viaţa academică, viaţă bazată pe competitivitate şi performanţă. Pentru a putea obţine ceva substanţial şi consistent în acest sens, cred că trebuie să trecem la o aventură colectivă, la finanţarea diferenţiată a universităţilor la nivelul întregii ţări. Promovarea academică se face şi ea tot pe baza unor criterii cantitative (număr de lucrări, număr de ani de experienţă în domeniu...), or, cu adevărat importantă în viaţa academică este calitatea rezultatelor cercetării. Această calitate se poate şi ea cuantifica prin criterii de genul număr de citări, factor de impact şi aşa mai departe. Din păcate, această abordare calitativă nu joacă un rol important în viaţa noastră universitară, promovările şi salarizarea făcîndu-se în continuare după criterii cantitative. Faptul că un cercetător produce rezultate mai bune sau mai proaste decît colegii săi, că are lucrări mai mult sau mai puţin competitive decît colegii săi sau că ideile sale au sau nu impact academic nu influenţează şi nu se transpune cîtuşi de puţin în salariul pe care acesta îl primeşte sau în modul în care este promovat. Motivaţia de a cerceta devine astfel una strict personală şi totul este, în acest domeniu, o aventură individuală. Sorin Costreie este profesor la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Caz șocant în Capitală: femeie închisă în portbagajul unei mașini incendiate. Cum a fost salvată de polițiști și de operatorii 112 VIDEO
Un caz șocant de sechestrare a fost înregistrat luni dimineață în Capitală. O femeie a fost salvată de polițiști din portbagajul unei mașini incendiate.
image
Experiența nefericită trăită de o turistă într-un hotel de 4 stele din Sinaia. „Și un WC public arăta mai bine decât camera”
O româncă s-a plâns de condițiile oferite de un hotel de 4 stele din Sinaia. Femeia susține că a stat într-o cameră care merita cel mult două stele și a postat pe internet fotografii care vin în sprijinul afirmațiilor sale
image
Există legătură între cutremurul din Turcia și cele cinci seisme din România? Ce spun experții
După cutremurul devastator din Turcia, în această dimineață, au avut loc mai multe cutremure și în România. Seismologul Gheorghe Mărmureanu e explicat dacă acestea au legătură.

HIstoria.ro

image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.
image
Apropierea Ungariei revizioniste de Germania nazistă
Propaganda revizionistă maghiară, extrem de activă și de agresivă, a prins în străinătate și pe fondul lipsei de reacție a României.