Finalitatea organizației de cursă lungă

Publicat în Dilema Veche nr. 765 din 18-24 octombrie 2018
„Poți ține alături de părinți 9 copii din 10 cu aceiași bani“ – interviu cu Ștefan DĂRĂBUȘ, director regional Europa Centrală și de Sud, „Hope and Homes for Children“ jpeg

În 1994, Mark Cook, un ofițer în rezervă din armata Marii Britanii, a citit despre situația disperată în care se afla un grup de copii care se lupta să supraviețuiască în orfelinatul cel mai mare din Sarajevo, în mijlocul războiului din Bosnia. I-a povestit și soției sale Caroline despre aceasta și în doar cîteva săptămîni au aranjat să zboare la Sarajevo pentru a vedea ce pot face ca să ajute.

Cînd au văzut orfelinatul Bjelave pentru prima oară, clădirea era într-o stare îngrozitoare, pentru că fusese bombardată în timpul luptelor duse în apropiere. Copiii și tinerii care trăiau acolo își duceau zilele cum puteau, părăsiți de toată lumea și lăsați să caute hrană în gunoaie. Un jurnalist străin a descris orfelinatul ca fiind „cel mai sinistru loc din Sarajevo, după morgă“.

Odată întorși în Marea Britanie, Mark și Caroline au hotărît că trebuie să pună bazele unei fundații prin care să-i poată ajuta pe acei copii ai nimănui. Inițial au strîns fonduri pentru reconstrucția orfelinatului și pentru dotarea lui corespunzătoare. Dar, pe măsură ce clădirea renovată arăta tot mai bine, cei doi au observat consternați că starea copiilor nu părea să se îmbunătățească aproape deloc. Același lucru l-au descoperit și în alte orfelinate în care au încercat să le ofere copiilor condiții mai bune de trai. Peste tot pe unde mergeau, cei doi auzeau doar rugăminți disperate: „Ajutați-mă să-mi găsesc familia“. Iar atunci cînd îi întrebau pe copii ce-și doresc cel mai mult, răspunsul pe care-l primeau cel mai des era: „Pe cineva care să mă iubească“. După ce au stat de vorbă cu mai mulți psihologi, și-au dat seama că orfelinatul nu este locul potrivit în care un copil să crească, departe de dragostea și afecțiunea pe care doar o familie sau un mediu cît mai apropiat de cel familial i-o pot oferi.

Orfelinatele nu lasă loc pentru afecțiune. Ele sînt niște fabrici de făcut oameni mari în care copiii sînt un fel de materie primă, care trebuie doar depozitată, hrănită, spălată, disciplinată și, în cele din urmă, strunjită grosolan în copia palidă a ceea ce ar trebui să fie un adult funcțional. Locul copiilor abandonați nu este în instituții care le schilodesc copilăria și care-i fac să se simtă cu adevărat ai nimănui.

Atunci, Mark și Caroline au luat o decizie drastică: au hotărît să schimbe misiunea fundației pe care o înființaseră. Și-au propus să schimbe din temelii sistemele de protecție a copilului care se bazează pe existența orfelinatelor și să închidă aceste instituții anacronice o dată pentru totdeauna. Astăzi, „Hope and Homes for Children“ derulează programe pentru reformarea sistemelor instituționalizate de îngrijire a copilului și pentru prevenirea abandonului în 30 de țări din Europa, Africa și America de Sud, prin filialele proprii sau prin organizațiile partenere.

În România, fundația și-a început proiectele în 1998, cînd Mark și Caroline au venit în Maramureș și au vizitat „Leagănul“ din Cavnic. Văzuseră deja destule grozăvii, dar parcă nici una nu-i pregătise îndeajuns pentru cea cu care aveau să se confrunte aici. „Ceea ce am descoperit acum douăzeci de ani în România ne-a șocat, ne-a îndurerat și a avut un impact profund asupra vieții noastre de atunci încoace“, povestește Mark. Însoțiți de Ștefan Dărăbuș, un student la Litere, aflat în ultimul an de facultate, cei doi au pășit într-o încăpere aflată la etajul superior al spitalului din orașul Cavnic. Acolo au descoperit 60 de bebeluși de care nu se ocupa nimeni. Cînd își amintește, pe fața brăzdată a bătrînului colonel se citește și astăzi oroarea: „Stăteau întinși în tăcere în pătuțuri, acoperiți de propriile dejecții. Imaginea asta ne-a dat fiori și ne-am dat seama că trebuie neapărat să-i salvăm. Aceasta a fost scînteia care ne-a împins pe drumul dezinstituționalizării.“

Caroline le-a spus atunci soțului ei și lui Ștefan că visează să închidă toate orfelinatele din România. Cei doi, mai pragmatici, i-au spus că e puțin probabil să reușească, dar asta nu i-a împiedicat să facă un plan și să se apuce de treabă. Pentru început, și-au propus să le închidă măcar pe cele mai odioase, care aduceau mai degrabă a lagăre și pușcării decît a instituții de creștere a copiilor. Un an mai tîrziu, fundația reușea să pună literalmente lacăt „Leagănului“ din Cavnic, un lacăt care închide și astăzi poarta acelei instituții de tristă amintire.

Din 2001, „Hope and Homes for Children“ s-a înregistrat ca fundație de sine stătătoare în România, constituită în conformitate cu legea română, cu misiunea, deloc ușoară, de a reforma sistemul de protecție a copilului din România. Pentru început, organizația s-a concentrat pe închiderea instituțiilor de tip vechi și pe înlocuirea sistemului instituțional de protecție a copilului cu un sistem care se bazează pe conceptul familial.

N-a fost un drum ușor, pentru că nu poți face reforma unui sistem de stat fără sprijinul autorităților, iar bunăvoința lor este o resursă care se obține greu și se pierde ușor. Dar Ștefan Dărăbuș, devenit între timp director al fundației, a construit o echipă de oameni nu doar inimoși ci și suficient de buni diplomați ca să poată lucra cu consilii județene, cu consilii locale, cu servicii publice de protecție a copilului, cu autorități naționale și cu ministere de resort, astfel încît reforma visată de Mark și Caroline să poată merge mai departe.

În cei douăzeci ani de activitate în România, „Hope and Homes for Children“ a închis 56 de instituții de tip vechi de protecție a copilului, a construit 105 case de tip familial, a scos 5444 de copii din orfelinate și a ajutat 30.500 de copii să rămînă alături de familiile lor.

Acum zece ani, am avut privilegiul să aflu despre această organizație de la regretata Prințesă Marina Sturdza, sub patronajul căreia „Hope and Homes for Children“ s-a aflat încă de la bun început. Am fost impresionat de munca titanică depusă de echipa lui Ștefan și mai ales de bătaia lungă a misiunii lor. „Specialitatea“ mea, la acea dată, erau dezvoltările explozive, campaniile naționale, sprinturile organizaționale. Spre deosebire de proiectele în care eram eu angrenat, „Hope and Homes for Children“ părea angajat într-un ultramaraton cu un singur competitor și, în același timp, coechipier: statul român. Ștefan era perfect conștient că rezultatele la scară națională urmau să apară mai tîrziu, dar așteptarea nu părea să-l demoralizeze, ci, din contra, să-l motiveze și să-l facă să-și vadă de treabă cu și mai multă hotărîre. Întîlnirea aceasta, care m-a pus pe gînduri și care a dus la o lungă prietenie cu Ștefan, a fost unul dintre cele mai de preț daruri pe care mi le-a făcut Marina.

În scurta perioadă pe care am petrecut o, cîțiva ani mai tîrziu, la Comisia Europeană, m-am ocupat, între altele, de strategia europeană de dezinstituționalizare și am fost fericit să văd că România începe să fie dată de exemplu altor țări pentru felul în care trebuie închise vechile instituții de creștere a copilului sau de îngrijire a vîrstnicilor. Este rezultatul neîndoielnic al tuturor acestor ani de muncă asiduă a unei echipe care a reușit, cu multă tenacitate și infinită răbdare, să producă reforma unui sistem național.

Cînd m-am întors de la Bruxelles, mi-am reluat proiectul antreprenorial, dar am acceptat să mă ocup și de strategia de comunicare și fundraising a „Hope and Homes for Children“ în România pentru că am vrut să pun umărul la ceea ce cred că va deveni una dintre cele mai de succes povești de transformare a României contemporane. Anul acesta am avut bucuria să-i invit pe scena Ateneului Român pe Mark și pe Caroline Cook la aniversarea celor două decenii de existență a fundației. Nu cred că a mai rămas cineva cu ochii neînlăcrimați în sală atunci cînd Mark a evocat amintirea Prințesei Marinei Sturdza, care ne a adus pe toți, de fapt, laolaltă. În încheierea discursului, Mark și-a mai privit o dată soția și ne-a spus: „Caroline visa să închidă toate orfelinatele din România. Pare de necrezut, dar în curînd visul ei va deveni realitate.“ 

Dragoș Bucurenci este director de dezvoltare la „Hope and Homes for Children“.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.
11 septembrie
Cum a rescris George W Bush istoria atacurilor din 11 septembrie și avertismentele pe care le-a ignorat. Detalii dintr-o notă secretă
Pe 29 aprilie 2004, președintele George W. Bush a găzduit una dintre cele mai neobișnuite întrevederi care au avut loc vreodată în Biroul Oval.
Germania Japonia la Cupa Mondială de Fotbal 2022 din Qatar FOTO EPA EFE (3) jpg
Primul meci de la CM din Qatar care nu se vede pe TVR 1 sau TVR 2. Ce canal difuzează Germania - Costa Rica
Partida dintre Germania și Costa Rica, din faza grupelor a Campionatului Mondial de fotbal din Qatar nu se va vedea pe primele două posturi ale Televiziunii Române.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.