⬆
marile speranțe pentru cei mici
Dosar cu emoție unică
În anii 1990, România era faimoasă pentru indolența față de propriii copii – copii ai nimănui, săraci, orfani, abandonați. Ani de zile, Bucureștii, dar și alte mari orașe ale țării au fost pline de copii care trăiau prin canale sau prin subsoluri de blocuri
Finalitatea organizației de cursă lungă
Cei doi auzeau doar rugăminți disperate: „Ajutați-mă să-mi găsesc familia“. Iar atunci cînd îi întrebau pe copii ce-și doresc cel mai mult, răspunsul pe care-l primeau cel mai des era: „Pe cineva care să mă iubească“. După ce au stat de vorbă cu mai mulți psihologi
Dramele care ne-au făcut să încercăm
Închiderea orfelinatelor din România părea un vis nebunesc în 2001, cînd m-am alăturat echipei „Hope and Homes for Children“. Pe atunci, de fapt, nici nu ne gîndeam atît de departe, voiam doar să oferim un mediu diferit miilor de copii din județul Maramureș aflați în instituții-mamut și să arătăm că se poate și altfel. Aveam un crez, o viziune: că sistemul de protecția a copilului trebuie să ofere soluții personalizate copiilor și familiilor lor.
„Poți ține alături de părinți 9 copii din 10 cu aceiași bani“ – interviu cu Ștefan DĂRĂBUȘ, director regional Europa Centrală și de Sud, „Hope and Homes for Children“
Locul fiecărui copil e în familie. Vor exista copii separați de familie și după desființarea orfelinatelor, dar locul lor e tot într-un mediu familial: fie în familia lor extinsă (bunici, unchi, mătuși, veri), fie în asistență maternală, fie în plasament simplu, fie în adopție, fie în case sau apartamente de tip familial.
Testimonial. 20 de ani într-o casă de tip familial
Îmi doream să fiu îmbrățișată și strînsă la piept de oricine trecea prin apropierea mea. Atunci, nu conta dacă era o doamnă educatoare sau orice străin care ne vizita, cerșeam acea atenție, care era de fapt o manifestare a unei singurătăți, cred eu.
Robin Hood
Peste 200 de copii. Și chiar dacă personalul ar fi fost suficient și bine calificat, sau extrem de bine calificat (căci aici avem încă o mare problemă în sistem), nu poți spune că viața alături de alți 200 de copii are ceva în comun cu atmosfera dintr-o familie.“
Programul de prevenire a separării copiilor de familie
Prevenirea separării copilului de familie se dovedește a fi o parte esenţială a reformei sistemului de protecţie a copilului din România. Prin urmare, sprijinul acordat familiilor pentru a putea avea grijă de propriii copii se arată a fi o direcție necesară și de neocolit.
Provocarea programelor de integrare socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului în România
O constantă este absența mamei. Prevenirea separării copilului de familie se dovedește a fi o parte esenţială a reformei sistemului de protecţie a copilului din România. Prin urmare, sprijinul acordat familiilor pentru a putea avea grijă de propriii copii se arată a fi o direcție necesară și de neocolit. Asumarea eșecului, învățarea din greșeli, dezvoltarea unei gîndiri raționale, non-absolutiste, precum și formularea de așteptări realiste, în acord cu nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, st