Festivaluri, vară și cifre

Publicat în Dilema Veche nr. 708 din 14-20 septembrie 2017
Festivaluri, vară și cifre jpeg

Franța este fără îndoială campioana mondială a festivalurilor. Aici sînt organizate, pînă la 2500, în fiecare vară: arte ale spectacolului, rock, jazz, muzică clasică, benzi desenate, fotografie – oferta este abundentă. O mențiune specială pentru regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur (PACA), în sudul însorit, îmbinînd vacanțe, turism și sete de cultură. Bineînțeles, majoritatea sînt subvenționate: primării, departamente, regiunea și statul finanțează în medie 45% din buget, restul fiind acoperit din vînzarea de bilete și, cîteodată, ca la Aix-en-Provence, de mecenat. Dar dacă orașele se bat să găzduiască cîte un festival nu e numai pentru un certificat de splendoare culturală...

Sutele de mii de festivalieri contribuie din plin la economiile locale. În 2012, un studiu publicat de Nova Consulting pentru Festivalul de artă lirică de la Aix-en-Provence arăta că fiecare euro de subvenție antrenează 10 euro de recuperări economice, adică în total 65 de milioane de euro. Dificil de generalizat această formulă. Pentru Avignon, de exemplu, raportul ar fi de 3,70 euro pentru 1 euro de subvenție, un scor mai aproape de rata medie, care se ridică la 3,20 euro. Cîțiva nori se arată însă la orizont. Un raport publicat în mai 2016 de Pierre Cohen, fost deputat și primar socialist din Toulouse, constată o diminuare de 6,5% a ajutoarelor publice, între 2014 și 2015. În zece ani, din 2004 pînă în 2014, numărul festivalurilor subvenționate a scăzut de la 342 la 175. Primele victime ale restricțiilor bugetare sînt întotdeauna festivalurile „tinere“, din care 70% au dispărut în mai puțin de zece ani. Dar scăderea bugetului a atins de asemenea și marile festivaluri, cum e cel de la Avignon. Diminuarea subvenției s-a soldat cu o reducere a cheltuielilor de comunicare, a cheltuielilor artistice și cu o creștere a prețului biletelor.

În aceste vremuri de austeritate, care sînt alternativele de finanțare sau de supraviețuire? Se face apel din ce în ce mai des la platforme de crowdfunding, la campanii de finanțare participativă. Inițiative precum Kisskissbankbank înfloresc, oferind organizatorilor de evenimente (măcar) speranță. Partenerii privați, mecenat și sponsoring sînt chemați în ajutor, citați pe larg în paginile din programul festivalurilor. Distincția dintre mecenat și sponsor este de natură fiscală: mecena beneficiază de o reducere fiscală de 60% din donația sa. Sponsorul realizează o operație comercială și publicitară, care face să apară numele său, cheltuielile de sponsoring putînd fi deduse fiscal ca orice act de cumpărare. Toate aceste posibilități, care au stabilizat considerabil sectorul cultural, au fost fixate în august 2003, de legea Agaillon, fost ministru al Culturii sub Jacques Chirac.

Se spune că la Avignon, cu festivalul cel mai dotat din Franța, subvențiile și șampania curg gîrlă… Fondat în 1947 de Jean Vilar, desfășurat în luna iulie, festivalul prezintă astăzi în jur de 60 de spectacole, pentru aproape 300 de reprezentații, reușind alianța originală între un public popular și o creație de prestigiu internațional. Cîteva cifre: în 2017 a beneficiat de un buget de 12,6 milioane de euro (în afară de prestațiile în natură, locații și personal, ale Primăriei și ale Comunității urbane Grand Avignon). Resursele sale provin în proporție de 58% din subvenții publice (din care 55% de la stat, 13% de la Primăria Avignon, 13% de la Comunitatea urbană Grand Avignon, 11% de la regiunea PACA și 9% de la departamentul Vaucluse) și 42% din rețete proprii (bilete, mecenat, partenariate etc.) Cheltuielile se împart astfel: 35% – activități de programare, producții și co-producții; 36% – amenajări tehnice și funcționarea diverselor spații de spectacol; 29% – administrație și comunicare. Festivalul a instituit relații de mecenat durabile și un cerc de întreprinderi partenere și mecena individuali. Generează avantaje economice în oraș estimate între 23 și 25 de milioane de euro. Și totuși, într-o conferință de presă, directorul festivalului, Olivier Py, se plînge: „Capacitatea financiară a festivalului nu a crescut; practic, lucrăm cu capete agățate de sfoară“. Se pune întrebarea: Festivalul de la Avignon chiar merită 12,6 milioane de euro din subvenții? I se reproșează un anume elitism, faptul că nu mai atinge marele public, cu un repertoriu șocant și provocator. Printre argumentele pro se numără faptul că reprezintă o vitrină formidabilă pentru teatrul francez și un balon de oxigen pentru intermitenții din spectacol (regim special de lucru al artiștilor și tehnicienilor de scenă). Festivalul Off, creat în 1966, cu peste 1400 de spectacole, cu puține subvenții publice, nevoit să facă apel la fonduri private, rămîne o discuție aparte despre ceea ce am numi cel mai mare festival de teatru independent din lume.

Nu departe de malurile Ronului, la Arles, se desfășoară „Întîlnirile fotografice“, între 6 iulie și 24 septembrie. Publicul de la Arles seamănă cu cel de la Avignon, cele două festivaluri se hrănesc reciproc și pot fi complementare. Evenimentul, creat în 1970 de fotograful Lucien Clergue, este primul festival de fotografie de renume mondial. Anul acesta vor fi expuși mai puțini artiști, 35, dar cu 3500 de fotografii, lucrări video și concerte de jazz. Un buget de 6,4 milioane, din care 3 milioane din subvenții publice (38% finanțare publică, 43% rețete proprii – bilete și produse derivate – și 17% partenariat privat). Frecventat de 100.000 de spectatori cu avantaje economice estimate la 9,5 milioane. Particularitate: prezența unui mecena, o miliardară helvetă, colecționară de artă contemporană, Maja Hoffmann, care e pe cale, prin investițiile sale, să transforme Arles într-o mașină de promovare mondială a artei contemporane, grație Fundației sale Luma, creată în 2004, cu un buget astronomic de 150 de milioane de euro.

Festivalul de la Aix-en-Provence plebiscitat de mecenat și sponsori, între 3 și 22 iulie 2017, este unul din cele mai prestigioase festivaluri de operă din lume, dar și printre cele mai scumpe. În mod paradoxal, la Aix, spectatorii nu plătesc decît 16,5% din costul real al biletului. Subvențiile și mecenatul asigură partea cea mai importantă. Pentru 2017, cu o producție de 6 spectacole și un buget total de 22,44 milioane de euro, resursele se împart în patru categorii: subvențiile publice ale statului și colectivităților locale, 8,1 milioane; parteneri privați, printre care Cazinoul din Aix, cu aproape 2 milioane, apoi fondul de mecenat și sponsori, care se ridică la 4,3 milioane. Vin apoi rețetele artistice diverse – audiovizual, turnee, drepturi de co-producție în valoare de 4,12 milioane, iar vînzarea de bilete atinge 3,69 milioane. Altfel spus, banii cheltuiți de festivalieri nu acoperă decît 16,5% din costul de producție al operelor la care asistă. Suma poate părea modică, dar melomanii privilegiați care frecventează Théâtre de l’Archevêché și minunata sa curte în aer liber plătesc pentru cele mai bune locuri între 270 și 700 de euro. Astfel, partea de subvenții publice și private e superioară celei a Operei din Paris, cea mai subvenționată din lume, unde spectatorul plătește jumătate din costul real al biletului. Totuși, comparat cu alte mari festivaluri lirice europene, aristocraticul Glyndebourne sau Bayreuth, consacrat cultului lui Wagner, sau fastuosul Salzburg în Austria, Festivalul de la Aix rămîne un festival cu resurse modeste. Programat imediat după Salzburg, care a produs anul acesta 50 de concerte și 12 opere, dar unde cei patru sponsori principali sînt Nestle, Audi, Siemens și Rolex…

Un gînd, în încheiere, pentru alt festival liric, unul din primele festivaluri europene în 1869, Les Chorégies d’Orange, pe marginea prăpastiei financiare. Cu o autofinanțare de 85% dificil de asumat, el trebuie să găsească 1,5 milioane de euro de urgență. Instituțiile de stat au promis însă că vor găsi o cale de salvare. Întîlnire în 2018, așadar…

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.