„Festivalul din acest an a fost o necesitate. Noi așa am simțit” - interviu cu Dumitru BUDRALA, directorul Astra Film Festival

Publicat în Dilema Veche nr. 863 din 22 - 28 octombrie 2020
„Festivalul din acest an a fost o necesitate  Noi așa am simțit”   interviu cu Dumitru BUDRALA, directorul Astra Film Festival jpeg

Cum e să organizezi un festival de film în condițiile actuale? Imposibil?

Pentru că mă întrebi acum, răspund că este fascinant. Dacă m-ai fi întrebat în urmă cu două luni, aș fi spus că e o nebunie infinită și imposibilă. Ca să reușești să organizezi în plină pandemie un festival de film cu zeci de proiecții și mii de spectatori, ai nevoie, în afară de filme foarte bune, care să se preteze vizionării sub cerul liber, de multă îndrăzneală și sănătate (că-i mai bună decît toate și, dacă nu poți dormi doar trei-patru ore pe noapte în tot timpul ăsta, e greu să reușești), vreme bună, locuri minunate, parteneri pe care să te poți bizui, inclusiv sau mai ales pe partea de finanțare, și de o echipă de nota zece. Deci e simplu.

Care au fost cele mai mari provocări de la această ediție „pandemică” Astra Film Festival?  

Tradițional, Astra Film Festival are loc în luna octombrie – în cinematografe, domuri etc. În principiu, în spații închise. Așa a fost timp de 26 de ani. În luna august a celui de-al 27-lea an, nu știam încă dacă în octombrie vor fi sau nu deschise cinematografele. Cele mai optimiste previziuni dădeau de înțeles că vorbim despre o incertitudine.

Așa că am decis să facem un festival hibrid, cu două etape; una open air, în septembrie, cînd încă sînt șanse să fie vreme bună, cu temperaturi acceptabile și fără ploi, respectiv una online, în octombrie. Practic, două festivaluri. De ce două și nu unul singur? Pe de o parte fiindcă publicul nostru era obișnuit să vină la Sibiu în luna octombrie pentru experiența filmului documentar. Din 1993 pînă astăzi, s-au creat niște reflexe culturale pentru un număr mare de oameni pe care îi respectăm foarte mult: publicul Astra Film, care obișnuia să-și ia cîteva zile de concediu pentru a veni la Sibiu, la festival. Lor le-am fost datori să avem festival în octombrie.

Pe de altă parte, a fost nevoia de vreme bună, pentru proiecții în aer liber și, statistic vorbind, la începutul lunii septembrie sînt șanse mult mai mari decît la mijlocul lui octombrie.

Deloc în ultimul rînd, am avut de a face cu o constrîngere tehnică: filmele selectate (dintr-o bază de selecție de peste 3.000 de filme din toată lumea) nu aveau cum să încapă în zece zile de proiecții în aer liber – pentru că proiecțiile din timpul zilei nu se văd bine.

119445872 4380690768672621 688193756749696817 o jpg jpeg

A mai fost și provocarea de a respecta foarte strict toate măsurile de siguranță impuse de DSP: distanțare fizică, purtatul măștii, acces după controlul temperaturii și toate celelalte. Avem satisfacția că toate aceste proceduri s-au desfășurat ca la carte (am fost ajutați de 100 de voluntari din Sibiu și din București, cu inimă mare), publicul a fost foarte civilizat și, la o lună de la finalul ediției open air, nu a fost consemnat nici măcar un caz de COVID-19 asociat în vreun fel festivalului nostru. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, a trebuit să inventăm un nou spațiu al filmului, adică să creăm locuri de vizionare acolo unde nu erau. Practic, aceasta a fost marea noutate a conceptului: să realizezi că uitatul la film în aer liber e altfel decît în cinematograf și să gîndești asta ca pe o experiență complexă. Te mai uiți la film, mai privești la stele, auzi foșnind copacii, auzi broaștele pe lac, adie vîntul etc. Dar cum ar fi ca toate aceste detalii să facă parte din concept, să îmbogățească experiența vizionării? – ne-am întrebat. Apoi, lucrurile au început să se lege. Am amenajat spații ale filmului în centrul istoric și, mai ales, în Muzeul Astra. Printre copaci, lîngă o grădină de zarzavat, într-un complex de case țărănești, pe malul lacului și, dacă tot am pornit-o așa, pînă și pe lac.

119138337 4370821812992850 8924108277247325708 o jpg jpeg

Sîntem foarte bucuroși că ideea vizionării din bărci care plutesc pe lac a entuziasmat pe toată lumea și ceea ce părea o nebunie s-a transformat în emblema ediției Astra Film Festival din acest an. Am amplasat un ecran uriaș, de 180 de metri pătrați, între mori de vînt și i-am chemat pe spectatori să urce în bărci, să parcurgă lacul de la un capăt la altul. Totul, pe muzica Fanfarei Zece Prăjini, așezată frumos pe un bac ancorat în mijlocul lacului. A fost ceva unic, de povestit nepoților, încărcat de asemenea de metafore: să vezi filme în timp ce totul se clatină, să îți faci iluzii că poate va fi mai bine mîine, se te bucuri din răsputeri de ceea ce ai fix în acel moment, să stai pe gînduri, să-ți fie un pic răcoare, să simți mirosul lacului și al stufului și al pădurii și al stelelor – toate acestea au fost cumva despre vremurile pe care le trăim.

Cum a fost publicul? Diferit? Mai empatic decît de obicei?

Avem un public pur și simplu fantastic. Atît cei care sînt alături de noi de atît de mult timp, unii chiar de 27 de ani, cît și cei care ne-au descoperit acum. Tinerii pe care i-am văzut seară de seară la proiecții. Unii dintre ei sînt „juniorii” crescuți la Astra Film Junior, alții au venit acum prima dată. Adevărul e că festivalul din acest an a fost o necesitate. Noi așa am simțit. Aceasta a fost energia pe care am primit-o dinspre public. Oamenii au avut nevoie să vină să vadă filme împreună, să se bucure. Să-i dea peste nas pandemiei, dacă mi-e permisă expresia.

Voi spune ceva care poate suna banal, dar am simțit că sîntem, într-un fel mai aparte chiar mai mult decît oricînd, o mare familie. Pur și simplu ne-am bucurat de fiecare secundă a festivalului care a durat zece zile. Atît noi, cît și publicul și autorii filmelor selectate în festival. Bucurie, acesta este cuvîntul. O bucurie izvorîtă atît din revolta față de situația bizară în care am fost aduși de acest virus, cît, îndrăznesc să spun, o bucurie ivită din descoperirea faptului că experiența de a te uita la un film poate fi atît de surprinzătoare, atît de deplină. Cred că, în aer liber, poți să vezi același film de zece ori și de fiecare dată să mai descoperi ceva. Pentru acest nou spațiu al filmului e o realitate infinită.

119010968 4377852265623138 737726049526381658 o jpg jpeg

Care credeți că vor fi consecințele pe termen lung ale acestei „crize”? Se vor schimba obiceiurile consumatorului de film?

Eu cred că, în ceea ce ne privește, noi, cei de la Astra Film și alți organizatori de festivaluri, vom fi obligați să reinventăm continuu noi spații ale filmului. E ca și cum provocarea de acum înainte va fi să redescoperim Americi din ce în ce mai fascinante. Același lucru îl simt și din partea spectatorilor... 

Și încă ceva, oricît ne învîrtim în jurul cozii, nici proiecțiile de aer liber, nici vizionarea filmelor online nu pot înlocui proiecțiile de cinema. Și acest lucru a fost spus de mai mulți organizatori de festivaluri și de public. Într-o sală de cinema unde are loc proiecția-eveniment și unde se face și Q&A-ul, există o comunicare specială. Reacția spontană a publicului reprezintă o comunicare importantă, dincolo de cuvinte, către autor. Și acest puls, emoția creată în spațiul cinema-ului în timpul proiecției nu se decodează întotdeauna în cuvinte, dar este esențială atît pentru autor, cît și pentru public. De aceea festivalurile exclusiv online nici nu se pot numi festivaluri, se apropie de experiența de vizionări de filme pe platforme VOD.  Festivalul are un spațiu, un timp, un ritual, o comunitate care este prezentă. Deocamdată toate acestea în spațiul virtual, la infrastructura existentă, nu se pot reproduce.

Ce se va întîmpla în mod special cu filmul documentar? Ne vom raporta la altfel de realități, altfel de subiecte?

Mă aștept ca în următoarea perioadă să vedem multe filme care documentează teribila experiență prin care trecem, pandemia. Cu efectele ei previzibile, dar și cu cele pe care nu ni le putem imagina. Am spus-o mereu, viața bate filmul și nu există un scenarist cu o imaginație mai bogată decît viața însăși. Mă aștept deci să apară filme surprinzătoare, care să prezinte perspective inedite ale impactului pandemiei asupra noastră, a fiecăruia dintre noi, a comunităților, a naturii ș.a.m.d. Dar nu trebuie să ne așteptăm că acesta va fi unicul subiect.

119394051 4385559941519037 9171314621200643241 o jpg jpeg

Avînd în vedere că situația cinematografelor din România era proastă și înainte de pandemie, oare ceea ce se întîmplă acum e începutul sfîrșitului pentru cinema-ul așa cum îl știm?

Nu aș spune că e începutul sfîrșitului. Dar un început este, cu siguranță. Fiecare zi e un nou început, nu-i așa? În ceea ce privește cinema-ul, am convingerea că putem vorbi despre o transformare, care pleacă atît de la constrîngerile de pe platourile de filmare, cum le place jurnaliștilor să spună, cît mai ales la cele de pe platourile de vizionare. Vorbim deja despre necesitatea unui nou spațiu al filmului. Așa că nu m-aș grăbi să cînt prohodul cinematografelor și nici slavă veșnică „grădinilor de vară”, dar cu siguranță cei mai inventivi dintre noi vor găsi soluții astfel încît oamenii să vadă și pe viitor filme împreună. Pentru că experiența unui film văzut alături de alți zeci sau sute de oameni este apropiată, cumva, de o experiență religioasă. Și oamenii vor găsi mereu căi și modalități pentru a trăi acest sentiment. Noi sîntem foarte bucuroși că am identificat cîte ceva din ceea ce am denumit noul spațiu al filmului. S-ar putea ca, după ce va fi trecut pandemia, căci va trece și asta, să constatăm că ne place să vedem filme în aer liber, în locuri inedite și să adoptăm modelul și de voie, nu doar de nevoie. Eu zic să fim optimiști.

interviu de Adina POPESCU

Foto: Astra Film Festival

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Miliardarul Rinat Ahmetov FOTO EPA-EFE
Dezastrul suferit de Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean. Ce-a pierdut din cauza războiului
Războiul, pentru Rinat Ahmetov, precum și pentru întreaga Ucraină, a început în 2014 cu anexarea Crimeei și confiscarea unei părți din teritoriul Donbass-ului.
Iohannis îi îngroapă pe liberali
Monstrul de la Educaţie a plecat. În urma presiunii societăţii civile, Sorin Câmpeanu, una dintre cele mai mari catastrofe care s-au perindat în ultimii 32 de ani prin fruntea Educaţiei, şi au fost suficiente, a fost forţat să îşi dea demisia ca urmare a acuzaţiilor de plagiat la adresa sa.
 Mobilizare partiala - rusi trimisi la razboi FOTO Profimedia
Câți bărbați ar fi recrutat Moscova pentru războiul din Ucraina
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat, marți, că peste 200.000 de rezerviști au fost încorporați.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.