Faultul
Uitaţi, doamna, cum mi-am petrecut vacanţa. Să ştiţi că nu sînt eu de vină. Lucrurile ar fi stat altfel dacă aş fi putut să-mi aleg singur felul în care s-o petrec. O să-mi spuneţi că, din moment ce e vacanţa mea, cum e posibil să nu pot alege cum s-o petrec? Nu ştiu. Sînt o grămadă de lucruri pe care le ştiu, o grămadă de lucruri pe care nu le ştiu, o grămadă de lucruri pe care nu le ştiam atunci. Ce ştiu: să mă las faultat de fundaşi ca să obţin o lovitură de la unsprezece metri, să dau un gol printre picioarele portarului. Ce nu ştiu: să plîng. Ce nu ştiam atunci: asta o să vă povestesc acum.
În vacanţă am fost cu mama la prietenul ei, care are o casă pe malul mării. Mie casa mi s-a părut mare, dar mama a spus că e mică. Eu găseam casa prietenului ei mai mare decît a noastră, dar mama a spus că asta nu înseamnă nimic. Mie mi se pare că asta înseamnă că era mai mare decît a noastră.
Aşa, şi în casa de la mare a prietenului mamei nu există Internet. Nici cablu. Acasă la noi avem Internet şi cablu, dar nu prindem canalele pe care se difuzează campionatul de fotbal din Brazilia. Într-un an, am cerut de ziua mea un abonament pentru canalele pe care se difuzează campionatul brazilian, dar mama n-a vrut să-mi facă. Nici tata.
O altă schimbare în vacanţa aceasta a fost faptul că mama n-a vrut să meargă la plajă. Era timp frumos, iar ei i-a plăcut întotdeauna să stea la soare. Are o mulţime de costume de baie. În prima zi am auzit-o spunîndu-i prietenului ei că nu vrea să meargă la plajă pentru că i se pare că e grasă. El i-a răspuns că ar fi trebuit să-i spună asta dinainte, pentru că atunci n-ar mai fi venit cu ea la mare. Dar cu mine ar fi venit? Nu ştiu. Şi nu ştiam nici că mamei i se pare că e grasă. Mie mi se pare că e aşa cum o ştiu dintotdeauna. Vreau să spun că înainte să mă nasc eu era altfel. Am aflat asta între timp. Lucrul ăsta ar trebui să mă facă să plîng, dar nu mă face.
Bine, şi prietenul ei e gras, dar lui îi place să meargă la plajă. Pe plaja unde îşi are el casa, e plin de grăsani care vin acolo ca să bage în ei toată ziua. Voia să mă duc cu el la plajă, să mîncăm creveţi şi să bem bere, dar un jucător de fotbal nu poate să bage în el toată ziua, nici la plajă, nici acasă şi, chiar dacă aş fi fost major, tot n-aş fi băut bere, nici la plajă, nici acasă, pentru că un jucător de fotbal nu bea bere.
Un lucru pe care atunci nu-l ştiam, însă îl ştiu acum, este că şi tatăl meu bea bere, dar mama spune că tata nu mai joacă fotbal. Numai că mama iarăşi n-are dreptate. Dacă meciurile lui nu mai sînt difuzate la televizor, asta nu înseamnă că nu mai joacă. Şi, de altfel, tata apare la televizor şi cînd nu joacă fotbal. E invitatul preferat al mai multor emisiuni. Emisiuni care n-au nici o treabă cu fotbalul. Emisiuni cu dansatoare. Emisiuni cu cîntăreţi. Emisiuni în care oamenii primesc lucruri. Mama habar n-are de o droaie de chestii. Nu se pricepe să-şi ascundă urmele.
S-a certat cu prietenul ei pentru că lui îi place să bea şi să se ghiftuiască pe plajă cît e ziua de lungă, dar ştiu că, în timp ce el bea şi se ghiftuia cu mine la plajă, ea a stat şi s-a îndopat acasă. Nu ştiu dacă a şi băut. Dar de îndopat s-a îndopat sigur, pentru că a ras şi ce cumpărase prietenul ei pentru mine. Mi-a mîncat pastele. Şi el chiar spusese că e foarte important pentru mine să mănînc pastele alea, pentru că toţi sportivii trebuie să mănînce multe paste. Cînd am descoperit amîndoi că mi le-a mîncat mama, m-am gîndit că prietenul ei o să-i zică vreo două, dar nu i-a zis. A spus doar că într-o bună zi o să fiu un fotbalist atît de bogat, încît o să-mi cumpăr pastele din Italia, în timp ce ea o să se îndoape mai departe cu macaroane braziliene. Lui i s-a părut o poantă bună. Mamei nu, şi nici mie.
Lucrurile devin mai amuzante după cîteva beri, e un lucru pe care-l ştiu acum, pentru că, înainte să fi băut berile alea, pe prietenul mamei îl lăsa rece faptul că ea se considera grasă şi nu voia să meargă la plajă, iar după ce le-a băut i s-a părut foarte distractiv că ea se consideră grasă şi nu vrea să meargă la plajă, şi mi-a mîncat pastele. M-am întrebat de ce tata nu-mi dădea să mănînc paste, dar nu m-am întrebat niciodată dacă tata era gras înainte ca prietenul mamei să-i spună că tata e gras. După care m-am gîndit din nou la paste şi mi-am amintit că tata nu-mi dădea o mulţime de lucruri.
Mi-a dat însă o minge cu care echipa lui cîştigase cîndva un meci. Cînd mi-a dăruit mingea, m-am gîndit: vrea să fiu ca el, un fotbalist profesionist. L-am întrebat dacă vrea să mă fac fotbalist profesionist. A rîs. Atunci mi-am zis că unele lucruri pe care le spun îi fac pe oameni să rîdă. Dar nu-mi aduc aminte dacă pe dumneavoastră v-am făcut vreodată să rîdeţi, doamna.
Prietenul mamei s-a dus să se întindă un pic şi eu i-am spus maică-mii că atunci cînd o să fiu fotbalist profesionist poate să mănînce cîte paste vrea. A umflat-o plînsul. M-am gîndit că nu e prima oară cînd spun ceva care o face pe mama să plîngă. Aşa că dacă o să vă fac vreodată să plîngeţi, doamna, să nu vă faceţi griji, aşa sînt eu.
În fiecare zi vin pe plajă copii care joacă fotbal. Odată i-am întrebat dacă pot să joc cu ei. Erau un pic mai mari decît mine, dar numai unul dintre ei juca bine. Cred că nu prea le-a convenit că i-am întrebat dacă pot să joc cu ei. Atunci mi-am luat mingea şi m-am apucat să jonglez cu ea. Ăsta e un lucru pe care-l ştiu: să fac jonglerii în serie. Dar n-au zis nimic de schemele mele. Nu-i interesa decît mingea. Mingea mea era mult mai bună decît a lor. Era mingea pe care mi-o dăduse tata, deci mai bună decît multe alte mingi, o minge profesionistă. E atît de profesionistă încît m-au întrebat de unde o am. Le-am spus că mi-a dat-o tata. Nu văzuseră în viaţa lor o minge ca a mea, nu văzuseră o droaie de alte lucruri, dar ştiau cine-i tata. Ştiau aşa de bine, încît atunci cînd le-am spus cine e m-au făcut mincinos. Bine, acum chiar mint, pentru că de fapt nu m-au făcut toţi mincinos, pentru că nu toţi ştiau cine-i tata. Îmi pare rău. Sper că minciuna mea n-o să vă facă să plîngeţi.
Apoi m-am dus să joc fotbal cu ei, cu mingea mea. Dar cînd jucam nu mă gîndeam că mă joc. Jucam gîndindu-mă că un om mare ar fi putut să mă vadă şi să mă cheme să dau un test la un club sportiv. Aşa joc întotdeauna. Asta n-am mai spus-o niciodată nimănui, aşa că ştiu sigur că o să rîdeţi de mine.
Ştiţi, cel mai mare dintre băieţi juca foarte bine. Îl invidiam. Trebuie să mai spun şi că portarul nostru era jalnic, dar în mod normal un jucător bun poate salva o echipă care are ghinionul să nimerească un portar slab. Eu n-am salvat-o. Dacă aţi putea să nu rîdeţi acum v-aş fi foarte recunoscător. Mie îmi vine să plîng. Putem să ţinem secret faptul că-mi vine să plîng?
După meci, vedeta celeilalte echipe a făcut ceva care m-a bucurat foarte mult pe moment. Mi-a spus că el ştie cine e tata. Şi m-a invitat la el, să-i văd chestiile de fotbal. Cînd m-a invitat, m-am gîndit că vrea să se răzbune pe mine, pentru că îl faultasem în timpul meciului. Un fault destul de serios. Urît, chiar. Un fault pe care n-aş vrea să-l încasez, chit că eu ştiu să mă feresc de faulturi, inclusiv de cele urîte. I-am făcut un tackling. Un tackling fără minge. Mă rog, un fel de tackling, pentru că pe nisip nu aluneci, dar oricum. Nu-mi place să faultez, alţii trebuie să mă faulteze pe mine, eu sînt atacant şi dau goluri, dar pe el l-am faultat, cum v-am spus. În momentul acela a protestat mult, credeam că o să-mi şi tragă una, dar a lăsat-o baltă. Poate că ar fi vrut să-mi tragă una, dar pînă la urmă n-a făcut-o, nu ştiu de ce.
Casa lui e mai tare decît a prietenului mamei, pentru că are cablu şi Internet. Are cablu şi Internet chiar şi la el în cameră, care e ticsită cu chestii de fotbal. Are medalii şi cupe. Nici nu ştiam ce-i aia „cupă“. Joacă în echipa oraşului, adică nu la profesionişti, ci la un club sportiv pentru băieţii care într-o zi vor deveni fotbalişti profesionişti, de asta are toate medaliile şi cupele alea.
Mi-a arătat medaliile şi cupele şi mi-a spus povestea fiecăreia. Apoi a intrat pe Internet. Şi a scris numele mamei mele în motorul de căutare. L-am întrebat de unde ştie cum o cheamă pe mama. Mi-a spus că ştie cum o cheamă pe mama pentru că ştie cine-i tata. L-am întrebat: da’ ce, mama e celebră? Mi-a zis că da, ia uită-te aici.
Şi m-am uitat. O droaie de poze cu mama de pe vremea cînd nu se considera grasă, pentru că dacă o persoană se consideră grasă şi nu vrea să meargă la plajă, cum ar putea avea asemenea poze pe Internet?
N-am zis nimic, dar el se amuza. Acum ştiu că pot să-i fac pe oameni să rîdă chiar şi fără să zic nimic. Dar cînd m-am întors acasă şi i-am povestit mamei, am făcut-o să plîngă.
traducere din limba engleză de Anca BĂICOIANU
