Familia românească – un reper de stabilitate

Raluca POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 322 din 15-21 aprilie 2010
Familia românească – un reper de stabilitate jpeg

Familia a reprezentat, de-a lungul timpului, instituţia fundamentală pentru supravieţuirea individului şi reproducerea societăţii, păstrătoarea tradiţiilor şi a valorilor naţionale, un reper de stabilitate. Ritmul accelerat al schimbărilor din societatea contemporană şi-a pus amprenta şi asupra familiei, aducînd transformări importante. Aceasta şi-a diversificat formele, structura şi funcţiile, a evoluat către o pluralitate de modele. Dezinstituţionalizarea, individualizarea şi democratizarea vieţii de familie sînt procesele cele mai importante pe care le-a traversat.

Previziunile alarmiste cu privire la evoluţia acesteia, formulate în urmă cu cîteva decenii, nu au fost confirmate de evoluţiile ei concrete. Datele demonstrează că opţiunile şi comportamentele indivizilor au fost mai puţin radicale.

Modelul familial românesc


Comparativ cu ceilalţi europeni, ataşamentul românilor faţă de familie rămîne foarte ridicat, aceasta ocupînd primul loc în ierarhia de valori şi fiind domeniul care continuă să le ofere cea mai mare satisfacţie. România are una dintre cele mai ridicate rate ale căsătoriilor din Europa, fiind în creştere în ultimii ani, şi ale vîrstelor tinere la încheierea căsătoriei şi la naşterea copiilor. Divorţialitatea are un nivel mediu, comparativ cu celelalte ţări europene, şi o mare stabilitate în timp. Cu excepţia perioadei imediat următoare decretului de restricţionare a divorţului care marca, alături de interzicerea avortului, debutul politicii socialiste pronataliste dure, divorţialitatea a avut aproximativ aceleaşi valori din anii 1960 pînă în prezent: 1,5 la mia de locuitori sau 1 divorţ la 5 căsătorii. Nici politica pronatalistă, nici transformările socio-economice de după 1990 nu au putut contracara acest model cultural stabil.

Atitudinile generale ale românilor cu privire la familie sînt preponderent de tip conservator


Modelul familial cel mai răspîndit este cel al cuplurilor căsătorite cu un copil. Scăderea nivelului de trai a făcut ca părinţii să-şi concentreze resursele pentru a îngriji un singur copil. Natalitatea este una dintre cele mai scăzute din Europa, iar tendinţele de redresare sînt slabe. Declinul dramatic al fertilităţii e o consecinţă directă a transformărilor socio-economice de după 1990, dar şi rezultatul unei tendinţe pe termen lung, instalată încă din perioada socialistă, şi care are la bază schimbări valorice. Deşi sînt invocate preponderent motivaţii economice precum lipsa banilor, a locuinţei, a facilităţilor pentru îngrijirea copilului, motivaţiile culturale, chiar dacă mai puţin declarate, sînt la fel de importante. Modelul românesc larg împărtăşit este cel al familiei restrînse.

Comparativ cu celelalte ţări europene, România prezintă o proporţie destul de mare a familiilor extinse, multigeneraţionale, atît din cauza unor presiuni economice, cît şi a persistenţei modelului tradiţional. Cu excepţia Lituaniei, Slovaciei şi Bulgariei, care înregistrează valori mai ridicate, România are de cel puţin două ori mai multe familii extinse, comparativ cu majoritatea ţărilor Uniunii Europene: 8,7% din totalul gospodăriilor familiale, în creştere faţă de 1992, cînd reprezentau 7,3%. Standardul de viaţă al familiei româneşti este unul mai degrabă scăzut. Rata sărăciei familiilor cu copii în întreţinere este cea mai ridicată din Uniunea Europeană – 26%, comparativ cu media de 18%, fiind într-o tendinţă ascendentă în ultimii ani. Riscul crescut de sărăcie se datorează în special familiilor cu trei şi mai mulţi copii şi familiilor monoparentale.

Valori şi atitudini privind familia

Atitudinile generale ale românilor cu privire la familie sînt preponderent de tip conservator. Ataşamentul faţă de viaţa de cuplu rămîne foarte ridicat, comparativ cu alte ţări europene. De exemplu, o relaţie stabilă este considerată importantă pentru a fi fericit de către 90% dintre români, comparativ cu numai 20% dintre olandezi (EVS/WVS). Oamenii căsătoriţi sînt consideraţi mai fericiţi de peste două treimi din populaţie. Modelul relaţiilor de cuplu şi al căsătoriei fericite este cel romantic, în care iubirea rămîne, aproape pentru toţi românii, cea mai importantă. Iubirea trebuie dublată însă de solidaritate între parteneri (încredere şi sprijin reciproc, respect şi înţelegere reciprocă, fidelitate), dar şi de suport material – în principal, condiţii bune de locuit şi, în secundar, bani. Norma fidelităţii rămîne deosebit de importantă în familia românească.

Orientarea de tip conservator din punct de vedere familial caracteristică românilor este vizibilă şi prin atitudinea faţă de divorţialitate. Deşi, la nivel declarativ, toleranţa generală faţă de divorţ este ridicată, analizînd motivele de divorţ, acesta este acceptat mai degrabă în situaţii extreme, excepţionale: în cazul în care există violenţă şi alcoolism şi, în secundar, infidelitate. Situaţiile mai puţin grave caracterizate prin neînţelegeri, incompatibilitatea partenerilor sau chiar prin încetarea iubirii nu reprezintă motive la fel de importante pentru despărţire.

Modelul relaţiilor intime este de asemenea unul romantic, în care sexualitatea este legată de iubire şi are loc mai ales în interiorul familiei. Relaţiile sexuale liberale, bazate doar pe atracţia reciprocă, sînt susţinute de o minoritate. Atitudinile indivizilor faţă de sexualitate sînt concordante cu comportamentele lor declarate: mulţi (în special femeile) nu au avut relaţii sexuale înaintea căsătoriei, cele mai multe dintre femei au avut un singur partener sexual.

Familia egalitară, în care nu contează cine conduce în familie, iar deciziile sînt luate în comun, este preferată de majoritatea indivizilor. În privinţa sarcinilor domestice însă, deşi în proces de modificare, tradiţionala diviziune a muncii este menţinută. Femeia este mult mai implicată în treburile casnice – petrece în gospodărie, în medie, o dată şi jumătate din timpul petrecut de partenerii lor. În acelaşi timp însă, femeia are şi o putere de decizie uşor mai ridicată în administrarea acestor sarcini, ca „stăpînă a casei“: nu numai că face mai multe în casă şi în privinţa copiilor, dar ea şi decide într-o mai mare măsură ce trebuie făcut.

Modele alternative: uniunile consensuale

Datele de la ultimul Recensămînt din 2002 (de altfel şi prima oară cînd au fost înregistrate oficial) indică o pondere scăzută a acestora în România: 3,9% din totalul populaţiei. Datele de anchetă estimează ponderi mai ridicate, între 5 şi 7% din populaţie. În prima anchetă reprezentativă la nivel naţional pe populaţia care trăieşte în astfel de uniuni (Viaţa de familie, Soros, 2008) ponderea era de 5,7%. Răspîndirea lor este destul de scăzută, comparativ cu Europa Occidentală – în Danemarca, una din cinci familii este de acest tip. Totuşi, ponderea lor este mai ridicată decît în unele ţări estice (Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania) sau mediteraneene (Italia, Spania, Grecia, Portugalia). Persoanele care trăiesc în uniune consensuală sînt, în general, persoane mai tinere, cu un profil social mai dezavantajat, comparativ cu populaţia căsătorită. Au mai puţină educaţie şi sînt mai sărace. Totuşi, coabitanţii din România nu reprezintă o populaţie omogenă, tinzînd să se polarizeze în două categorii diferite: una pentru care coabitarea reprezintă mai mult o opţiune contextuală, rezultatul adaptării la o situaţie problematică (lipsa veniturilor, a locuinţei, probleme familiale) şi alta pentru care uniunea consensuală reprezintă o opţiune de viaţă, expresia unei orientări valorice postmoderne. Cei care trăiesc în uniuni consensuale din motive pragmatice reprezintă majoritatea coabitanţilor, aproximativ două treimi. Au un nivel de educaţie şi un standard de viaţă scăzut, trăiesc în gospodării mai numeroase şi mai prost dotate, romii sînt mai răspîndiţi în rîndul lor, provin mai degrabă din mediul rural. Ceilalţi coabitanţi, cei pentru care uniunea consensuală reprezintă o alegere de ordin valoric, au un nivel de educaţie ridicat, o poziţie mai bună pe piaţa muncii, o situaţie materială prosperă şi provin mai degrabă din oraşele mari. Valorile şi atitudinile familiale ale primilor sînt conservatoare şi materialiste, iar ale celorlalţi flexibile, egalitariste, postmaterialiste.

Pe ansamblul uniunilor consensuale însă, persoanele care coabitează nu sînt foarte diferite de cele căsătorite. Coabitarea reprezintă o opţiune tranzitorie (peste trei sferturi intenţionează să se căsătorească în viitor), o modalitate de adaptare la o situaţie problematică şi mai puţin o opţiune care să conserve caracteristicile unei orientări postmoderne de viaţă, fondată pe nevoi ale libertăţii şi autorealizării. Modelul clasic de familie este valorizat chiar şi de majoritatea celor care trăiesc în uniune consensuală în România.

La nivelul opiniei publice, discursul dominant cu privire la familie este unul alarmist. Deşi în mass-media cazurile de familii destrămate, de familii conflictuale, confruntate cu infidelitate, violenţă, criminalitate par să reprezinte tot mai mult norma din societatea românească, analiza comparativă a datelor din celelalte ţări europene indică exact contrariul. Deşi confruntată cu o serie de fenomene negative, familia românească a găsit mijoacele de adaptare la schimbările economice, sociale şi culturale care au avut loc în ultimele decenii. Tendinţele de dezorganizare şi de restructurare a familiei într-un model diferit caracterizează, cel puţin deocamdată, o minoritate.

Fără a fi o instituţie în criză, continuă să reprezinte, ca şi în trecut, reperul cel mai important în viaţa românilor. Cele mai importante probleme cu care s-a confruntat familia au fost mai degrabă cele de ordin economic, principalii perdanţi fiind copiii, cu prea puţine resurse pentru dezvoltare, şi societatea în ansamblul ei, cu tot mai puţini copii. Valorile familiale ale românilor, deşi în schimbare, rămîn mai degrabă de tip conservator. Modelul familiei clasice este puternic valorizat, chiar de către cei care trăiesc în modele alternative de familie. 

Raluca Popescu este cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, doctor în sociologie şi lector la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. În 2009 a publicat volumul Introducere în Sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană, Editura Polirom.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?