⬆
de-ale familiei
Date şi aparenţe - argument
Despre familie, astăzi, se spun multe. Că „nu mai e ce-a fost odată“, că oamenii nu se mai căsătoresc ca altădată, că nu se mai înghesuie să facă atîţia copii, că divorţează una-două şi nu mai ţin cont de familia extinsă. Probabil că emisiunile mondene şi revistele aşijderea îşi au şi ele rostul în cultivarea acestei imagini.
Familia românească – un reper de stabilitate
Atitudinile generale ale românilor cu privire la familie sînt preponderent de tip conservator. Ataşamentul faţă de viaţa de cuplu rămîne foarte ridicat, comparativ cu alte ţări europene. De exemplu, o relaţie stabilă este considerată importantă pentru a fi fericit de către 90% dintre români, comparativ cu numai 20% dintre olandezi.
A fi de neam în Maramureş
Pe lîngă întrebarea obişnuită „De unde eşti?“, pe Valea Izei, în Maramureş, cînd eram pe teren în Săliştea de Sus, satul natal al tatălui meu, trebuia să răspund şi la o a doua întrebare care urma în mod natural: „De-a cui eşti?“. Odată cu răspunsul meu mi se dezvăluia complexitatea relaţiilor de rudenie dintr-un sat, pentru că, în oricare casă aş fi intrat, descopeream împreună cu gazda mea că ne înrudim mai de-aproape sau mai de departe.
Asceză, zoologie, transfigurare?
Un călugăr din pustia egipteană refuză să-şi întîlnească mama, venită în pelerinaj la chilia lui. Mort pentru lume şi pentru relaţiile de rudenie naturală, el aplică literal (sau simbolic?) principiul evanghelic „dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tată şi pe mamă... şi chiar viaţa sa însăşi, nu poate fi ucenicul Meu“.
Concepţii despre familie în secolul al XIX-lea
Frămîntările şi transformările care au traversat societatea românească de-a lungul secolului al XIX-lea nu puteau ocoli familia. Dimpotrivă, înţeleasă ca o instituţie socială fundamentală pentru supravieţuirea „naţiei“ şi considerată drept un model de ordine şi organizare socio-politică, familia – şi împreună cu ea căsătoria, rolul bărbatului şi al femeii, raporturile cu copiii şi educaţia acestora – capătă un rol central în (re)definirea identităţilor şi a ierarhiilor sociale în epoca amintită.
Două poveşti de divorţ
Secolul XX a adus numeroase schimbări în ceea ce numim „viaţa de familie“, iar divorţul este doar una din ele. Nu spun prin aceasta că divorţul este o invenţie a secolului trecut, ci mai degrabă că a suferit o serie de mutaţii, de la procedura în sine pînă la percepţia asupra persoanelor divorţate.
Măcar locuim împreună
Dacă trăieşti în România, ai în jur de 30 de ani şi nu eşti căsătorit(ă), deşi cîştigi bine spre foarte bine, pentru campaniile de marketing sau de publicitate eşti virtual inexistentă. Pînă de curînd, reclamele de la televizor erau aproape în exclusivitate dedicate „persoanelor de 25-45 de ani, mediu urban, cu sau fără copii, căsătorite“
“Nu cred în disoluţia familiei” – interviu cu Marius LAZURCA
Marius Lazurca este, din martie 2010, Ambasador al României în Republica Moldova. Este căsătorit cu Mirela, medic, şi are şase copii: Vladimir (1995), Olga (1997), Matei (1999), Toma (2002), Theodora (2006) şi Sebastian (2010). Este absolvent de Literatură comparată la Universitatea Paris IV Sorbonne (1994) şi de Litere (franceză-română) la Universitatea de Vest din Timişoara (1996).
Cum era pe vremea mea…
Nu mai e ce-a fost odată! Lumea a evoluat, familia s-a schimbat. E chiar atît de grav? Cine-i vinovat? Televizorul, calculatorul, femeia, emanciparea, globalizarea, criza (crizele), lipsurile, excesele?