Falsele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului

Cel mai recent roman al lui Umberto Eco,

a apărut în Italia în octombrie 2010. În doar cîteva luni a devenit un

internaţional, fiind vîndute mai multe milioane de exemplare. Versiunea românească a cărţii,

a fost publicată de curînd de Editura Polirom. [...] Eroul principal al cărţii este un anume Simone Simonini, un personaj straniu al cărui jurnal compune romanul în majoritatea lui. [...] Ideologia care îl animă pe Simonini este antisemitismul. El suferă de o evreofobie isterică şi viscerală. Aproape toate stereotipurile negative privitoare la evrei sînt trecute de el în revistă în jurnal: cele referitoare la portretul fizic (nas coroiat, buză inferioară răsfrîntă, exoftalmie, murdărie, miros urît ereditar –

etc.), la portretul profesional (evreul cămătar, comerciant, cîrciumar, evreica prostituată), la portretul moral (arghirofil, lacom, vicios, viclean, inteligent, dar perfid, laş, trădător), la portretul mito-religios (evreul demonic, asociat Infernului, vrăjitor,

profanator de ostie, acuzat de deicid şi de infanticid ritual) şi la portretul politic (evreul-capitalist, evreul-comunist, complotul iudeo-masonic) etc. 

Romanul fiind scris la persoana întîi, Umberto Eco nu a scăpat de acuzaţia de antisemitism, mai mult sau mai puţin mascat. [...] Acuzaţii de antisemitism mascat la adresa lui Umberto Eco au apărut în Italia

– ziarul Vaticanului,

Franţa

Israel ş.a. [...] 

În februarie anul acesta [2011 – n.r.], la Tîrgul Internaţional de Carte de la Ierusalim, am avut prilejul să mă întîlnesc cu Umberto Eco, cu care am abordat tangenţial şi acest subiect. Era cumva inevitabil, pentru că scriitorul italian era invitat la Ierusalim pentru a-şi lansa controversatul roman

iar eu pentru a-mi lansa volumul

apărut în SUA [University of Nebraska Press, 2009 – n.r.], avînd ca subtitlu „stereotipurile antisemite în culturile est-central europene“. [...] 

De fapt, miza cărţii lui Umberto Eco este de a demonta, nu de a promova, mecanismele de generare şi de supravieţuire tenace a clişeelor şi legendelor antisemite. Voi da doar două exemple: modul în care sînt abordate în roman

şi falsele

ale falşilor

[...] 

Al doilea exemplu important de distrugere de către Eco a unei legende antisemite se referă la compunerea falsului text

Este o temă abordată de Umberto Eco şi în cartea

(1988). În romanul

Simonini primeşte comanda de falsificare din partea Ohranei ţariste. Serviciile secrete ruseşti nu sînt de acord cu aplicarea „soluţiei finale“ în ceea ce îi priveşte pe evrei. Ele au o altă strategie. Evreii trebuie să rămînă în viaţă, „ca să avem un duşman ca lumea“, pentru a fi folosit în diverse situaţii critice. Populaţia trebuie manipulată şi convinsă că evreii diabolici vor să distrugă lumea printr-o uriaşă conspiraţie iudeo-masonică. 

În roman, Simone Simonini urzeşte în 1898 scenariul complotului, potrivit căruia, o dată la o sută de ani, se adună rabinii reprezentînd cele 12 seminţii iudaice. Chipurile, ei se întîlnesc noaptea, în secret, la vechiul cimitir evreiesc din Praga, la mormîntul marelui rabin cabalist Jehuda Löw, cel care l-a creat la sfîrşitul secolului al XVI-lea pe monstrul antropoid Golem. Acolo, cei doisprezece rabini veniţi din toate colţurile Europei fac un legămînt, stabilind regulile de guvernare a lumii pentru a distruge definitiv populaţiile şi religiile non-evreieşti.

Trecînd în zona

, în 1905 Ohrana ţaristă a publicat într-adevăr un raport al unei conspiraţii iudaice imaginare,

S-a lansat astfel pe piaţă unul dintre cele mai explozive şi tenace mituri ale antisemitismului politic al secolului XX. La sfîrşitul romanului

Umberto Eco reproduce coperta acestei cărţi maligne, la geneza căreia se află un fals dovedit. Cartea a influenţat decisiv mişcările extremiste şi ultranaţionaliste care au operat în Europa interbelică. Hitler a comentat-o în

(1925-1926), iar la noi, cartea l-a influenţat major pe Corneliu Zelea Codreanu şi a fost tradusă şi prefaţată de legionarul Ioan Moţa (prin 1930). [...] 

Cred că cei care îl acuză pe Umberto Eco de antisemitism nu au citit cartea cu atenţie sau nu au citit-o pînă la ultimele ei rînduri, fără de care romanul ar fi rămas neterminat: „Dacă mă gîndesc bine – conchide Umberto Eco –, Simone Simonini, deşi este rezultatul unui colaj, fapt pentru care i-au fost atribuite lucruri făcute în realitate de persoane diferite, într-un fel a existat şi el. Ba mai mult, ca să spunem totul, el se află încă printre noi.“  

22