Expertiza în educația națională (cîteva reflecții și un exercițiu de fixare)

Publicat în Dilema Veche nr. 879 din 11 - 17 februarie 2021
Expertiza în educația națională (cîteva reflecții și un exercițiu de fixare) jpeg

În anii din urmă, se adeverește foarte bine faptul că la fotbal, femei, politică, educație, medicină și – mai nou – la pandemii se pricepe tot românul. După cît ne ținem de pricepuți la cele esențiale, ar trebui să curgă lapte și miere pe toate autostrăzile, lupii să doarmă îmbrățoșînd miei pe treptele catedralelor, să avem lege de murături și, firește, să nu mai plătească nimenea bir (potrivit ideilor revoluționare ale unui expert în politică românească). Faptul că lucrurile din realitatea înconjurătoare (știți dvs., cea care ne lovește, dulce, în creștet, în fiecare dimineață) stau cu totul și cu totul altfel ne arată că, undeva, ceva nu merge. Cu priceperea noastră, vreau să spun. Sau, cum se zice acum, cu expertiza noastră. Cea super-mega-giga-extra-califragilistico-nemaipomenită, des auzită și mult slăvită. Desigur, cîtă vreme experții se găsesc pe sticlă și pe net (locuri de repede exprimare a tuturor, chemați și mai ales nechemați, pentru că, într-o matematică simplă, numărul celor din urmă îl depășește, mereu, pe al celor dintîi…), lucrurile nu au cum să stea altminteri. Așa cum, dacă toată lumea se pricepe la orice, nimeni nu se pricepe la nimic, iarăși e valabil că, dacă toată lumea vorbește devălmășit, nimeni nu mai ascultă pe nimeni. Iar experții – adevărații experți, cei ce dețin cunoașterea științifică a domeniului lor – se vor afla, mai mereu, în altă parte, neauziți de nimeni și, pe cale de consecință, neluați în seamă.

La educație (educația națională, cum îi zice și ministerului, care alta?), lucrurile stau tot astfel, de multă vreme (bună, rea…). Deși țara pare a fi (dacă ne luăm după imaginea ei în media) plină de experți în educație, procente enorme din tinerii nației sînt analfabeți funcțional și rezultatele de la testul Pisa ne dau, periodic, coșmaruri. Deși lungi șiruri de guverne, de toate culorile spectrului, au declarat educația un domeniu de securitate națională, numărul școlilor cu toalete în curte îl depășește de departe pe cel al bibliotecilor publice. Peste noi și prin școlile noastre au trecut multe și frumos trîmbițate (de experții invitați la presă, deh…) reforme ale învățămîntului românesc – eu, una, angajată umilă a „sistemului”, am numărat 14 mari reforme, după care m-am oprit din numărat și analizat, pentru că am, zilnic, ceva mai urgent de făcut: să îmi predau lecțiile, să îmi văd, adicătelea, de profesia ce-am visat și pe care am senzația că o exercit tot mai mult și tot mai des „în pofida experților”, așa cum, în anii comunismului tîrziu (sînt veche, am prins și asta…), exercitam aceeași profesie în pofida gîndirii controlate de sus și a manualelor unice. Uneori, mi se pare că tocmai experiența aceea, veche, din epoca de sinistră amintire, mă face să fiu reticentă față de lamento-urile despre „manualele proaste de azi” (o materie bine stăpînită de un profesor motivat poate fi predată după orice manuale, ba chiar și în lipsa lor), despre „programa unică” (oricine a transformat o programă unică de învățămînt politic obligatoriu într-una de ortografie și caligrafie, la clasa a V-a, mă va înțelege – dar cred că sîntem tot mai puțini!), despre profesorii slab pregătiți care ies din universitățile de azi (nu cred că generațiile vechi erau neapărat mai bine pregătite, dar eforturile partidului unic de a desființa elitele oricăror domenii generau reziliența ca un „esprit de corps”, al corpului profesoral, adică – unde și cît se putea).

Să nu fiu înțeleasă greșit, nu mi-e dor nici o clipă de vremurile comunismului apus (mă sperie rău de tot ardoarea nostalgică a celor care nu le-au cunoscut), mi-e dor în schimb de Legea Funeriu în forma ei dintîi (la care, cu modestele-mi puteri, am lucrat, alături de alții ca mine), perfectibilă – incontestabil, dar transformată, grație osîrdiei experților diverselor guverne, într-o pătură cîrpită rău, destinată să acopere ceea ce trebuie acoperit. Cred că avem, la ora actuală, mai mulți experți în modificarea Legii educației naționale decît în educație în sine. Astfel încît… oamenii partidului nostru să nu fie declarați plagiatori, inspectoratele școlare să fie conduse de noi și-ai noștri, iar rectorii universităților să ne conducă spre viitorul luminos, într-un infinit mandat, în veci amin. Într-o țară de mame adolescente, unde Religia e o disciplină mai obligatorie ca Educația sexuală, nu văd cum să închei mai frumos, mai în spiritul locului, asemenea înșirare dătătoare de speranță decît închinîndu-mă la cele sfinte. Argumentele raționale, evident, nu au trecere aici.

„România educată” e reprezentată, astăzi, de situația pandemică, unde toată lumea face școală online (prin ordin de ministru, musai și de azi pe mîine), chiar dacă aproape jumătate din școleri (de toate nivelurile și vîrstele) nu au acces la online-ul cu pricina, o treime nu au acoperire la Internet și vreun sfert au curent electric mai degrabă uneori decît tot timpul... Luați-o ca pe o metaforă. Pandemia ne-a întors, tuturor, o oglindă înfiorător de tristă, despre starea educației și a politicilor ei. Cei care au acces la microfoane (și la butoane?) vorbesc frumos, în fraze pe care poporul le ascultă și le pricepe cam ca babele predica lătinească a popii, în Ardealul imperial. Dacă – profesori fiind ei înșiși – experții vorbesc astfel și în clasă, pot să îmi imaginez ce înțeleg elevii de acolo. Ce ne spun ei? De exemplu, că „Pedagogia secolului XXI impune o schimbare radicală a abordării educației, unde profesorul să fie provocat să devină un lider cu o strategie bine-definită, bazată pe compasiune, reziliență și motivație, înțelegînd importanța adaptării cunoștințelor și aptitudinilor sale la tehnologia aflată în continuă dezvoltare”. E un fragment dintr-un (take your pic, this being a multiple choice test): webinar, TEDx, talk-show cu experți sau curs de formare a formatorilor de lideri care să creeze experții de mîine ai minunatei noastre patrii. Mă opresc (cu spaimă?– nici eu nu mai știu, nu mi-s expertă în emoții, ci-n predarea lor prin intermediul literaturii, dacă se mai poate vedea nuanța, mie definitorie), mă opresc, deci, la citirea frazei despre obligația profesorului de a se adapta la tehnologie. Aș zice că ar trebui să fie invers – iar inventatorii de tehnologie să fie cei ce răspund nevoilor profesorilor. Și aș mai zice – promit, cu asta am și încheiat – că un profesor bun (expert, adică, în materia lui) trebuie să își predea bine materia chiar dacă în timpul orei sale tocmai a căzut curentul sau nu merge net-ul. În pofida accidentelor cotidianului, un profesor e bun nu doar prin ceea ce predă („…să le facilităm elevilor accesul la informația de ultimă oră!”, ce mai, „țațo, mă-nnebunesc” după atari obiective globale), ci și (mai ales) e bun prin felul cum predă, prin etica expusă vederii discipolilor, oră de oră, în paralel cu conținutul lecțiilor.

În această lume pe dos, unde nimic și nimeni nu e ce pare a fi, cel mai mult mă îngrijorează nu lipsa de expertiză a multora, ci absența civilizației dialogului: cel mai credibil e cel ce strigă mai tare, cel care face rating, dominînd un peisaj cufundat în cacofonie. Cel ce vorbește fără sens, dar folosește toate cuvintele-cheie la modă. Bolile discursului – cum demonstra Orwell, de pildă – sînt doar simptomele unor boli ale gîndirii. Recent, un student cu ochii plini de stele îmi recomanda – ca un partener al actului educațional care și-a înțeles menirea în aceste vremuri (și în cele viitoare) – să încerc să țin niște cursuri mai profesioniste, ca ale profesorului Xulescu, cu argumentul: „la dvs. înțeleg tot ce predați, e totul limpede, la dl profesor, în schimb, nu pricep nici jumătate, acolo e filozofie, e greu, sînt nume mari și cărți groase pe care ni le povestește foarte profesionist… dvs. ne cereți să citim noi înșine bibliografia, și să o mai și comentăm, în loc să ne cultivați expresia liberă a propriilor idei!”. Ce ar mai fi de spus? Invit distinșii cititori dilematici să identifice lista problemelor (de expertiză?) relevate de explicațiile studentului și să construiască, din ele, tot atîtea metafore ale situațiunii în care ne aflăm.

Ioana Bot e profesor de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.