Există viaţă după muncă

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Există viaţă după muncă jpeg

În urmă cu vreo 15 ani, o firmă asiatică (pot să-i spun şi numele, dar am observat că anonimatul e de bonton) cumpărase nişte fabrici de la noi (şi acestora pot să le spun numele, dar uite că n-o fac). Managerii se plîngeau că relaţiile cu muncitorii sînt tensionate, că una-două izbucnesc conflicte...

Cercetarea sociologică întreprinsă în rîndul muncitorilor a arătat că frustrările proveneau aproape numai din abordarea exclusiv funcţională a relaţiei muncitor – manager din partea asiaticilor. Aceştia încercaseră să introducă unele metode de creştere a productivităţii muncii verificate (ziceau ei) la ei acasă. De exemplu, introduseseră obligaţia muncitorilor de a-şi curăţa locul de muncă – în felul ăsta, pe lîngă economia de personal, ar fi rezultat o activitate mai organizată. Ce nu înţelegeau asiaticii era orgoliul justificat al muncitorului care deţinea o calificare înaltă, care se distingea (de la distincţie) de debutantul ucenic inclusiv prin această diviziune a muncii: nou-veniţilor le revenea întotdeauna, ca un ritual iniţiatic, sarcina măturării atelierelor de lucru. În marile uzine româneşti, indiferent de sorgintea lor socialistă sau capitalistă, au existat întotdeauna ierarhii precise: inginerul era inginer, maistrul – maistru, muncitorul calificat – muncitor calificat, şi fiecare avea pretenţia să-i fie respectat statutul.

Noii manageri – toţi trimişi din îndepărtata ţară asiatică – nu reuşeau în ruptul capului să comunice cu angajaţii, deşi începuseră să rupă cîteva vorbe româneşti. Muncitorul român respectă ierarhiile, dar nu acceptă uşor să fie tratat ca un simplu executant. Orice inginer cu experienţă ştie că, dacă vrei să obţii cooperarea celor din subordine, e nevoie să mai ceri, măcar de formă, din cînd în cînd, un sfat celor mai vîrstnici, să mai schimbi o glumiţă, să mai întrebi cum o duc copiii, să mai comentezi meciul de aseară... adică exact ce n-ar fi făcut în ruptul capului şefii asiatici.

Cel mai tare s-au enervat muncitorii cînd noii patroni au decis să introducă un sfert de oră de gimnastică de înviorare la începutul programului (poate pentru că observaseră demarajul matinal, îndeobşte lent, al indigenilor). Oameni serioşi, cu copii acasă şi zeci de ani vechime în fabrică, erau acum puşi să ţopăie şi să se scălîmbăie la comanda unui ins imberb, cu ochi oblici şi vîrstă nedefinită. Ceea ce managementul spera să constituie un factor de relaxare a atmosferei (aşa scrie în cărţi, că oxigenarea creierului la începutul zilei creează bună dispoziţie) a generat o adevărată revoltă.

Pe scurt, am asistat la un conflict între culturi. Ethosul muncii, în varianta asiatică, nu s-a potrivit în ruptul capului cu cel mioritic.

Lucrurile însă nu se petrec întotdeauna la fel. Avem numeroase exemple despre români care au emigrat şi, de cele mai multe ori, ajung vîrfuri ale ierarhiilor profesionale. Aici ar putea fi implicat şi un efect al „instrumentului de măsură“: despre conaţionalii eşuaţi pe diferite meleaguri n-avem de unde să avem veşti, cu cît succesul este mai mare, mediatizarea fiind pe măsură. Una peste alta, ştim că muncitorii români care pleacă la cules de căpşuni sau în construcţii sînt căutaţi de patroni, şi nu doar pentru că acceptă salarii mai mici. La cules de căpşuni, unde ştie că într-o zi cîştigă cît într-o săptămînă acasă, e mai degrabă performant. Ca generalizare (cît poate fi îngăduit), aş spune că românul e mai degrabă un bun muncitor, cu condiţia să fie stimulat cum se cuvine. Şi aş adăuga: performanţele bune sînt mai uşor obţinute „în deplasare“, acolo unde îi este mai uşor să accepte că are de jucat după regulile altora.

În clişeele de serviciu, muncitorul român nu este perceput nici ca excesiv de disciplinat (ca neamţul), nici ca dependent de muncă (cum ar fi japonezul). Cu toate că ne emoţionează, din cînd în cînd, tragedia unei tinere care s-a omorît (la propriu) cu munca – atenţie, veţi găsi cazuri similare în presa oricărei ţări civilizate. Cred că ceea ce îl deosebeşte muncitorul român de cel occidental este ataşamentul entuziast şi exclusivist faţă de carieră şi, implicit, faţă de muncă. După decenii de „timpul trece, leafa merge“ şi „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim“, angajatul român, mai ales cel tînăr, este în stare să muncească în exces în speranţa unei promovări sau a unui bonus. Asta, pentru că experienţa sa în competiţia capitalistă este de scurtă durată.

Angajatul occidental, a cărui relaţie cu producţia de tip capitalist e măsurată în generaţii, a înţeles că omul nu e doar o maşinărie, dar că şi o maşină se uzează dacă o supui permanent la efort excesiv. El a înţeles rostul repaosului săptămînal, al concediului de odihnă – cel adevărat, care durează suficient de mult încît să poţi uita de-a binelea problemele de la serviciu, fără e-mail pe telefonul mobil. El ştie că, pentru un randament optim, bateriile trebuie încărcate în mod regulat. Am lucrat de multe ori cu parteneri occidentali, m-a impresionat eficienţa, promptitudinea cu care-mi răspund la mesaje, cu condiţia ca acestea să le parvină strict în timpul programului de muncă. Munca-i muncă şi e a patronului, viaţa-i viaţă şi e a mea.

În contrast, noi, românii, amestecăm viaţa cu munca în ambele sensuri. La serviciu ne începem programul cu poveşti despre ce năzbîtii a mai făcut copilul, cînd ajungem acasă lăsăm acelaşi copil să plîngă pentru că tocmai a sunat un coleg, că a venit o solicitare urgentă din străinătate... Asta deocamdată, pînă ne dumirim şi noi cum e pe aici, prin capitalism.

Mircea Kivu este sociolog. 

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Un nou lot de trei aeronave F 16 Fighting Falcon a sosit la Câmpia Turzii MAPN jpg
Ar trebui ca România să doneze avioane F16 Ucrainei? Expert: „Summitul NATO stimulează statele europene să doneze Kievului vechituri”
La summitul NATO de la Haga s-a stabilit că în procentul de 5% din PIB pentru apărare vor intra și ajutoarele militare pentru Ucraina. Ce va însemna acest lucru pentru dotarea ucrainenilor și ce ar putea România să doneze/să achiziționeze a explicat experta în securitate europeană Iulia Joja.
image png
Cum să-ți încapă de două ori mai multe haine în valiză. Vei avea loc chiar și pentru puloverul „pentru orice eventualitate”
Sezonul estival aduce cu sine bucuria vacanțelor, dar și eterna provocare a împachetării eficiente.
Revizie masina service FOTO Shutterstock jpg
Cât costă revizia unei mașini în 2025 și de ce s-a scumpit cu circa 1.000 de lei pentru unele mașini
Costul unei revizii auto complete la mașină pentru sezonul de vară a crescut semnificativ față de anul trecut, ajungând până la 1.000 de lei pentru modelele de volum cele mai populare în România, potrivit unei analize de piață.
diabet jpg
45 de minute pe zi care îți pot schimba glicemia, greutatea și starea de bine, fără pastile, sală și gratis
Descoperă cum mersul pe jos 45 de minute pe zi îți poate reduce glicemia, greutatea și stresul – fără pastile, sală sau regim drastic.
image png
Cum să cureți o pernă la mașina de spălat. Trucul simplu ca să o faci din nou albă ca la un hotel de cinci stele
Vara e aici, temperaturile cresc, iar pernele noastre trec prin zile și nopți grele. Dacă te-ai uitat recent la perna ta și te-ai întrebat: „A fost ea vreodată albă ca zăpada?”, stai liniștit – nu ești singurul.
Congelarea și dezghețarea cărnii Colaj DMS
Secretul măcelarilor pentru congelarea și dezghețarea corectă a cărnii. Greșeala pe care să nu o faci niciodată
Secretul măcelarilor pentru congelarea și dezghețarea corectă a cărnii. Evită greșelile care afectează calitatea și siguranța alimentelor.
lingouri
Experți: Creșterea rezervei de aur ar îmbunătăți încrederea investitorilor în România. Ce spune BNR
Retrogradările recente ale ratingului de credit al României de către agențiile internaționale Standard & Poor’s și Moody’s pun țara la cel mai de jos nivel din categoria investițională, lucru care ar putea fi evitat dacă ne-am crește rezervele internaționale, spun specialiștii.
Vrei să începi o cură de slăbire  Iată cel mai ușor mod prin care poți face asta! jpg
Care sunt obiceiurile zilnice care par inofensive, dar te îngrașă. Nu au nicio legătură cu alimentația
Mulți oameni se concentrează exclusiv pe dietă atunci când vor să își controleze greutatea. Totuși, există obiceiuri zilnice care, deși par complet nevinovate, pot contribui semnificativ la creșterea în greutate
razboi bulgaria jpg
Pățaniile armatei române. Războiul în care soldații români au plecat ca la nuntă și erau pe cale să se învingă singuri
Cea mai hilară campanie militară la care au participat vreodată românii a fost cea din Bulgaria din 1913. Memoriile vremii oferă un tablou jenant al unei armate care aproape s-a bătut singură din cauza nerespectării măsurilor sanitare și care a îmbolnăvit trei sferturi din țara vecină.