"Există un dezechilibru al cunoaşterii între cele două părţi"

Publicat în Dilema Veche nr. 421 din 8-14 martie 2012
"Există un dezechilibru al cunoaşterii între cele două părţi" jpeg

- 3 întrebări pentru Vasile GÂRNEŢ -

Cît de bine se cunosc culturile română şi basarabeană?

Am să folosesc pluralul, aşa cum îmi sugeraţi, pentru a facilita distincţia, fără a pune sub semnul îndoielii „unitatea culturii române“– termenii pe care îi folosim sînt un subiect foarte sensibil la Chişinău. Aşadar, cele două culturi se cunosc pe potriva curiozităţii românului pentru celălalt, pentru „fratele de peste Prut“. E un indiciu de civilizaţie această capacitate de a te interesa de celălalt, şi cred că avem încă multe de recuperat în ce priveşte deschiderea faţă de lume. 

După 1989 s-au pus bazele unor colaborări la nivel instituţional: s-au fondat filiale ale unor asociaţii de creaţie româneşti în Basarabia, cum sînt USR şi UNITER. În septembrie 2010 la Chişinău s-a deschis, în sfîrşit, un Institut Cultural Român, care a avut pînă acum mai multe iniţiative lăudabile, între care aducerea în Basarabia a unor artişti români – scriitori, pictori, cineaşti. Doar două exemple semnificative: Festivalul Zilele Literaturii Române la Chişinău, o idee a lui Vasile Ernu (invitaţi: Eugen Negrici, Varujan Vosganian, Ion Mureşan, Radu Pavel Gheo, Cristian Teodorescu, Ion Vianu, Doina Ruşti, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu ş.a.) şi Festivalul Filmului Românesc, care a prilejuit sosirea la Chişinău a celor mai titraţi regizori din „noul val“ al cinematografiei româneşti: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean ş.a. 

Dar mult mai temeinice au fost relaţiile care s-au închegat la nivel (inter)personal. Aşa am căpătat sentimentul că sîntem o comunitate intelectuală, în pofida perioadelor de „îngheţ politic“ generate de regimul neocomunist al lui Voronin. 

În acelaşi timp, cred că există un dezechilibru al cunoaşterii între cele două părţi, în defavoarea basarabenilor. Majoritatea intelectualilor de la Chişinău sînt sincronizaţi cu „pulsul“ culturii române de azi (găsindu-şi, fiecare, grupuri şi „platforme“ corespondente în România), din păcate nu se poate spune acelaşi lucru despre confraţii lor români în raport cu climatul cultural basarabean. 

Statul român susţine cultura din Basarabia, însă a venit timpul ca şi statul moldovean să facă mai multe pentru creatorii săi şi pentru promovarea lor. Actuala guvernare de la Chişinău, deşi se declară proeuropeană şi recunoaşte comunitatea valorilor identitare şi culturale româneşti, este foarte inertă în ce priveşte reforma în cultură (ca şi în celelalte domenii, de altfel). În Basarabia stăm pe „nisipuri mişcătoare“. Nu poţi construi nimic durabil avînd o instabilitate politică pe cale să se cronicizeze. Instituţiile funcţionează de azi pe mîine, nimeni nu-şi asumă vreo iniţiativă majoră de reformă. Şi să nu uităm şi de puternica influenţă mediatică rusească – cea care subminează, consecvent, consolidarea unui public receptor de produse culturale româneşti în Republica Moldova.

Care sînt prejudecăţile culturale ale basarabenilor faţă de România?

Există o sumedenie de prejudecăţi benigne, inocente, care sînt fireşti pînă la un punct. De pildă, impresia că România s-a „scufundat“ în manele, a sacrificat folclorul autentic. O seamă de intelectuali basarabeni „patrioţi/păşunişti“ consideră că România e bolnavă de cosmopolitism, că e prea mimetică în raport cu Occidentul, că nu-şi respectă valorile tradiţionale şi „eroii naţionali“, de felul mareşalului Antonescu... Aceste percepţii se modifică prin cunoaştere.

Însă prejudecata cea mai răspîndită – aş zice chiar complexul cultural major care funcţionează în Basarabia în raport cu România – este cea a „fratelui mai mare de la Bucureşti“. El sună cam aşa: românul care nu are o imagine strălucită în Europa îşi oblojeşte orgoliul, manifestîndu-şi superioritatea faţă de fraţii mai mici şi necăjiţi de peste Prut. Acest complex, mai degrabă psihologic, alimentează, cu sau fără voie, ideologia moldovenismului. O teorie fabricată în laboratoarele KGB-iste pentru a ţine Basarabia despărţită de România. 

Acum, ce nu ştiu şi ar trebui să ştie românii despre cultura de dincolo de Prut?

Mereu vor mai fi lucruri de aflat: nume interesante, opere competitive, mai ales dacă acestea sînt validate în prealabil în Occident (se mai întîmplă). În pofida contactelor şi a colaborărilor noastre de după 1990, handicapul de receptare a culturii basarabene în mijlocul publicului român este încă prea mare. Dar chiar şi în breasla literaţilor, poate cea mai activă şi mai „integrată“ categorie profesională româno-română, lucrurile nu stau deloc pe roze. Felul mai mult decît expeditiv în care a prezentat Nicolae Manolescu literatura basarabeană în a sa Istorie critică... demonstrează o atitudine superficială şi o nepăsare regretabilă (unii, la Chişinău, au spus că e vorba de „dispreţ“).

Acum, în registru ironic, mă întreb cum ne-am putea declara mulţumiţi de calitatea receptării, dacă lumea literară de la Bucureşti nu a auzit de monumentalul roman Temă pentru acasă de Nicolae Dabija, „o capodoperă a prozei româneşti din toate timpurile“, cu care, în sfîrşit, literatura română va lua mult-visatul Premiu Nobel? Cartea lui Dabija este citită cu religiozitate în şcolile din Basarabia. În Literatura şi Arta – ziar condus chiar de autorul romanului –, au apărut săptămîni la rînd grupaje de elogii sub genericul „Republica citeşte o carte“ (sic!). 

Dincolo de aceste penibile secvenţe de „folclor local“, trebuie să spun că puţine titluri de autori basarabeni sînt prezente pe rafturile librăriilor româneşti, iar editurile din România au devenit mult mai parcimonioase cu scriitorii de la Chişinău. În lipsa unui sistem de „vase comunicante“, România/Basarabia, cultura din Moldova de Est va rămîne, în ochii consumatorilor de literatură români, o entitate „impură“, exotică, marcată exclusiv de influenţe ruseşti. Mie personal îmi repugnă diferenţa, căutată cu orice preţ, la care recurg unii scriitori mai tineri dintre Prut şi Nistru. Aceştia îşi cultivă „basarabenitatea“, apelînd adesea la un limbaj rebarbativ, la un argou împănat cu rusisme, doar pentru a şoca, a ieşi în evidenţă. Mi se pare un drum înfundat, care şi-a epuizat deja potenţialul de noutate. Din punct de vedere estetic, e o „marfă“ foarte îndoielnică. Pe de altă parte, o literatură mare, viguroasă – aşa cum se vrea literatura română – ar trebui să asimileze, să „topească“ şi asemenea „aluviuni“. Îşi au şi ele locul într-un metabolism estetic din care aşteptăm să iasă nişte opere de rezistenţă.

Cred că ar trebui căutate căi pentru a spori prezenţa creatorilor basarabeni pe piaţa românească şi pentru atragerea lor în strategii de promovare a culturii române în lume. Doar aşa putem spera să lichidăm decalajele de cunoaştere care persistă.

Vasile Gârneţ
(n. 1958) este scriitor şi director al revistei Contrafort. Cea mai recentă carte publicată: volumul de publicistică Interviu la "Contrafort", Cartier, 2011. Mai multe pe www.contrafort.md/vasilegarnet

a consemnat Marius CHIVU

Citiţi aici recenzia volumului Interviu la "Contrafort".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.