Evoluție, involuție, organodinamism

Publicat în Dilema Veche nr. 942 din 28 aprilie – 4 mai 2022
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg

În ceea ce privește sistemul nervos, poate ar fi bine să amintim mai des că purtăm în noi, tot timpul, istoria tăcută, adormită, a milioane de generații de viață dinaintea noastră. Complexitatea și paradoxurile creierului tocmai de-aici vin, din arhitectura lui diacronică, istorică. Creierul – și implicit sinele, deși am putea argumenta că creierul e mult mai mult decît noi înșine – nu e doar destinația unui lung drum evoluționar, ci harta lui vie, dinamică; creierul este drumul. În acest caz, harta se identifică cu teritoriul.

A durat mult pînă să înțelegem realitatea asta. A durat mult pînă să înțelegem importanța sistemului nervos. De-abia la sfîrșitul secolului al XV-lea, Leonardo da Vinci capturează niște nevinovate broaște rîioase și face pe ele vivisecții, constatînd că supraviețuiesc cîteva clipe indiferent ce organ scoți din ele, cu excepția măduvei spinării: dacă o împungi cu un ac, broasca e de îndată imobilă. Leonardo notează că acolo trebuie să fie sursa vieții și mișcării, apoi, copleșit de vinovăție pentru bietele broaște, devine vegetarian convins și cumpără păsări din piață doar ca să le dea drumul. De disecat, disecă de-acum doar cadavre, crede că descoperă traseul simțului comun, fluviul în care toate celelalte simțuri se varsă, și sediile anatomice al rațiunii și al memoriei, celelalte două compartimente ale sufletului. Dacă Leonardo încă vede sufletul ca pe un produs umoral, curgător, crezînd că el se adună  în ceea ce știm azi că sînt doar cisternele cu lichid cefalorahidian, măcar el recunoaște că în creier se petrece totul, acolo e viața noastră și a majorității ființelor mișcătoare.

Au trecut însă alte patru sute de ani ca să începem să bănuim originile complicate ale minții noastre, cauzele sale ultime. Bănuiala a venit din Anglia victoriană, odată cu teoriile lui Darwin, „universalizate” de Herbert Spencer, care preia noțiunile de evoluție și selecție naturală și le aplică psihologiei (știință aflată în pruncie pe atunci), sociologiei, moralei, politicii și oricărui alt domeniu a putut. În prima lui carte importantă, Principiile psihologiei (1855), el speculează că mintea este rezultatul unei îndelungate șlefuiri, prin interacțiunea cu mediul înconjurător. Astăzi, ideea aceasta ni se pare simplă și ușor de intuit, dar pe atunci era revoluționară și revoltătoare. Dar dacă Spencer a fost un „expansionist” al evoluției, privirea sa înăuntrul minții rămîne una superficială și speculativă. Însă cartea sa îi lasă o impresie puternică unui tînăr medic care avea să fie unul dintre părinții neurologiei moderne, John Hughlings Jackson. Vorbim prea puțin despre acest uimitor gînditor al medicinei și, din păcate, nu avem timp și loc nici aici să o facem cum se cuvine. Ajunge să spunem că Hughlings Jackson vede creierul ca pe o mașinărie ierarhică, evoluționară în însăși structura ei. Astfel, o funcție corticală mai evoluată, mai nouă, are și rolul de a inhiba funcții mai vechi (situate anatomic sub etajul scoarței cerebrale). Nu e speculație, ci banală observație clinică: atunci cînd părți din creier sînt deteriorate, pacientul capătă – sau regăsește – reflexe primitive, pe care nu le mai avusese din prima copilărie și care poate ar fi folosit strămoșilor cățărători, dar pentru el sînt vestigii. Așadar, bolile neurologice au, după Jackson, două tipuri de simptome: negative, date de pierderea unei funcții, și pozitive, date de manifestarea funcțiilor mai vechi, care nu mai sînt inhibate. Cu alte cuvinte, orice boală neurologică este o reîntoarcere pe drumul evoluționar al creierului, o regresiune.

Hughlings Jackson a fost un om de știință și un medic pragmatic. A disprețuit metafizica și a criticat obiceiul unor medici de a filosofa. De asemenea, nu a părut interesat de psihologie și de capitolul anomaliilor ei, psihopatologie. Pentru el, psihopatologia nu are nici o legătură cu neurologia, iar mintea e un cu totul alt fenomen, pe care, din motive practice, e mai bine să îl separăm cu totul de creier și de sistemul nervos. Pare ciudat, dar la urma urmelor această idee nu era decît ultimul avatar al dualismului cartezian sau al „ceasurilor paralele” ale lui Leibniz, avînd ca motivație nu speculația asupra naturii sufletului, ci imposibilitatea, după Jackson, de a trasa o legătură directă între funcțiile senzoriale și motorii ale creierului, ordonate ierarhic, și gîndire, emoții și tulburările lor. Pînă astăzi, neurologia se delimitează astfel de surata ei de organ, psihiatria.

p12 jos jpg jpeg

Dar legătura aceasta a fost totuși trasată, mai tîrziu, de un psihiatru francez al secolului XX, Henri Ey. Nu mai vorbim astăzi prea mult nici despre Ey, dar lucrurile stăteau altfel în psihiatria românească a generațiilor anterioare. Am aflat de Henri Ey de la profesorul Aurel Romilă, în rezidențiat. Cea mai cunoscută carte a sa, La Conscience, a fost tradusă și în română și se mai găsește, cu mult noroc, prin anticariate. În tinerețea mea psihiatrică, am obținut, o vreme, un exemplar „xeroxat” după monumentalul Traité des Hallucinations (1973). Chiar și unui psihiatru, Henri Ey, care fusese licențiat și în filosofie, îi pare la prima lectură obscur, chiar ermetic, foarte dens și serios. Dar la o a doua vedere, e una dintre cele mai luminoase scrieri despre boala mintală. Ne purtăm adesea cu psihoza, de exemplu, precum cu o cutie neagră: deși îi căutăm fervent cauzele, ne lipsesc instrumentele de a înțelege exact cum ajunge un om să audă, pur și simplu, nemetaforic, voci poruncitoare sau să creadă orbește în cele mai bizare deliruri. Chiar și clasificarea maladiilor psihice, DSM, se declară ateoretică: tulburările psihice sînt clasificate strict în funcție de semne și simptome, și nu după cauze (care sînt, în mare, necunoscute). Ateoretismul nu e altceva decît delimitarea originară a lui Jackson: atunci cînd vezi și știi cauza, e neurologie. Cînd nu ești sigur, e psihiatrie. Ey nu este însă un ateoretic, nici nu se teme de misterul halucinațiilor. El preia munca lui Hughlings Jackson și vede psihicul ca pe o arhitectură dinamică, în care, în urma unei leziuni, etaje întregi sînt desființate și putem să le vedem pe cele „de dedesubt”. Dar edificiul nu este unul mort, inert, iar simptomele pozitive (jacksoniene) nu sînt fosile atavice, ci felul în care mintea încearcă să se reconstruiască, să se reorganizeze la un nivel inferior.

Adesea privim halucinația ca pe un fenomen nou, bizar, aproape extraterestru. Ei bine, dacă Ey are dreptate (și neuroștiințele regăsesc azi valoare în teoria sa, pe care o numește organodinamism), nu e nimic straniu la halucinație pentru că ea există deja în noi toți, într-o formă latentă, virtuală, inhibată de conștiință. De altfel, cînd conștiința se destramă în mod normal, de exemplu cînd adormim, putem avea halucinații „normale”, hipnagogice, pe care de regulă le uităm, dar care ne pot arăta din ce sîntem făcuți sub stratul monarhiei conștiinței. Și în privința minții, nu doar a părții „neurologice”, senzorimotorii, a creierului, purtăm permanent cu noi întreaga noastră evoluție și o putem oricînd parcurge în sens invers, dacă mediul, bolile sau unele droguri ne forțează. Aceasta este prima lecție cu care putem rămîne de la Ey chiar dacă nu ne interesează prea tare psihiatria. A doua, la fel de importantă, este că, deși orice boală mintală este un regres, acel regres conține deja un mugure de progres. Mintea bolnavă nu e un castel sfîrtecat de obuze, ci un mușuroi în permanentă construcție. Există reziliență și organizare după orice distrugere care nu ne omoară.

De cînd l-am citit pe Henri Ey, am fost mereu tentat să devin un spencerian modern. Să aplic noțiuni de organodinamism nu doar minții, ci și societății. Iar în cadrul minții, să văd nu doar regresul biologic sau psihic, ci și pe cel istoric. Citind despre gnostici, mi s-a părut că văd un organodinamism în întreaga genealogie cerească a arhonților. Și, în general, văd în religii doar moduri de a descrie structura minții omenești, păstrîndu-mi critica metaforică, desigur. Cînd am lucrat prima dată într-un spital de psihiatrie, întreaga instituție mi s-a părut una întoarsă în Evul Mediu, ca structură socială, și nici măcar nu îl citisem pe Foucault. Mai aproape de zilele noastre, sîntem șocați de ce face pandemia din noi, deși nu e decît tot un regres psihopatologic. Găsesc, în conspiraționismul devenit loc comun, stereotipiile delirurilor (care, misterios, seamănă izbitor unele cu altele). Un studiu foarte recent, publicat de catedra de psihiatrie de la Harvard, asociază simptomele depresive majore cu acceptarea știrilor false despre COVID-19. Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează: filtrul negativ al depresiei nu e altceva decît un mod mai simplu și mai vechi de a înțelege realitatea. Îmi imaginez că așa vedeam cu toții lumea înainte de presocratici.

Nu ne place ideea că am putea fi bolnavi psihic. Preferăm, printr-o altă regresie a rațiunii, vremurile nebuniei, în care aceasta era încuiată în azile, balamucuri și bedlam-uri, și nu avea nimic de-a face cu noi. E șocantă ideea că nebunia e deja în noi, parte din noi, o variantă mai veche a noastră. Și e și mai șocant să te gîndești că, chiar dacă sîntem, ca indivizi, sănătoși și nebunia e bine ascunsă în adînc, ea este astăzi, în vremea reîntoarsă a molimelor și războaielor, peste tot în jurul nostru, ieșită din noi și devenită fenomen social. Și vorbește cu cea rămasă înăuntru, care ține minte de molime mai vechi, de războaie de demult, pe care le priveam, cu conștiința și rațiunea, ca pe forme de literatură, ficțiuni istorice.

Putem fi martori pasivi ai acestui dialog. Unii dintre noi nu au încotro. Sau putem să ne sprijinim pe mugurele de reziliență și reconstrucție care ar trebui să fie și el prezent, pe undeva pe afară, chiar și acum, ca o primăvară invizibilă.

Vlad Stroescu este psihiatru.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Cum afli când te poți pensiona: ce documente trebuie depuse. CALCULATOR pensie anticipată
Creșterea vârstei de pensionare este luată în calcul în toate statele lumii în care natalitatea a scăzut, iar îmbătrânirea populației accelerează, punând în dificultate sistemele publice de pensii.
image
Povestea dramatică a celei mai de succes dresoare de lei și tigri din România. Final tragic de carieră
Cea mai renumită dresoare de lei și tigri din România a fost brașoveanca Lidia Jiga. Ea a murit în arenă, sfâșiată de tigrul pe care-l plimba cu decapotabila prin București în anii 1960
image
Misterul morții spionilor înecați în Lacul Maggiore din Alpii Elvețieni: „A venit apocalipsa peste noi“ VIDEO
Patru persoane au murit după ce o navă care transporta 21 de pasageri, toți în legătură cu serviciile secrete italiene și israeliene, s-a răsturnat, iar speculațiile privind natura călătoriei sunt din ce în ce mai multe.

HIstoria.ro

image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.
image
Ultimele zile din viața lui Adolf Hitler
Rar s-a mai întâmplat în istoria omenirii ca moartea unui om care a influențat decisiv nu doar secolul al XX-lea, dar și felul în care a evoluat omenirea până în ziua de azi să dea naștere la atât de multe minciuni, legende și adevăruri spuse pe jumătate. Autoritățile sovietice, singurele în măsură să afle adevărul, au făcut tot posibilul să încurce și mai mult lucrurile. Pentru Stalin, care gândea în termenii Războiului Rece încă din 1945, un Hitler probabil viu și nevătămat era mult mai folosi
image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.