Evaluări şi soluţii

Adrian MURARU
Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Evaluări şi soluţii jpeg

Despre situaţia studiilor clasice în România s-a scris adesea. Poate mai rar decît ar fi trebuit, însă adesea. Mobilizator, nostalgic, cu mînie, ultimativ, patetic, interogativ, cu resemnare. S-au încercat toate registrele, toate căile, toate argumentele. Şi totuşi, aproape nimic nu s-a făcut. Ba dimpotrivă: s-au făcut cele de nefăcut. Reduse la registrul gramatical încă din anii în care erau permise ca un soi de „aritmetică“, studiile clasice pierd an după an. Pierd elevi: din România au dispărut liceele „clasice“. Pierd studenţi: în ultimii zece ani, seriile de filologie clasică sînt anemice, limbile clasice sînt izgonite din programele Universităţii (aşa încît se pot studia filozofie, istorie, teologie şi chiar filologie românească fără a şti latină şi greacă). Îşi pierd chiar rostul: apariţiile editoriale din clasicii greco-latini sînt simbolice (iar editurile, în lipsa traducătorilor, recurg la soluţii exotice, oferind Platon sau Aristotel second-hand, prin intermediar francez sau englez). Desigur, dacă toate acestea se întîmplă, trebuie să existe (cel puţin) o cauză. Şi măcar un remediu, de mai este vreme pentru el. În continuare voi discuta despre acestea. 

Cum să obţii un „om nou“? 

În urmă cu 60 de ani, atunci cînd s-a decis că Răsăritul Europei trebuie comunizat, s-a procedat în mod organizat, după o bună planificare. În ziua de 2 iunie 1947, NKVD a emis „Directivele de bază pentru ţările din orbita sovietică“. Se stabileau multe acolo: exproprieri, arestări ale oponenţilor politici, infiltrarea informatorilor în fiecare instituţie, extinderea birocraţiei, cenzura culturală. Se reglementa pînă şi dimensiunea locuinţelor ce vor fi construite în „noua eră“.  O grijă aparte era acordată limbilor clasice, latina şi greaca veche. Acestea, împreună cu filozofia, logica şi genetica, erau excluse din programele de liceu. Dintre disciplinele enumerate, studiile clasice sînt astăzi în cea mai critică situaţie: cu un contingent minim de studenţi, fără cercetare organizată, lipsite de prestigiu în universitate şi în afara ei, ele se sting. Cel din urmă proiect de lege a educaţiei le semnează, suveran, actul de deces: practic, orele de latină sînt excluse din programele liceale. În lipsa oricărui alt debuşeu profesional (cercetare, traducere), legea e fatală pentru un întreg domeniu, cel al studiilor clasice. 

Regretabil, lipseşte compătimirea. Chiar şi cercetători experimentaţi în domeniul ştiinţelor exacte şi aplicate privesc cu indiferenţă studiile clasice. Nu prea există contracte de cercetare în această arie. Şi nici cu publicaţii ISI nu ne putem mîndri. 

Eroarea fundamentală ce sprijină aceste opinii este una de perspectivă: disciplinele umaniste se construiesc altfel decît cele ale „exactităţii“. Spre deosebire de ştiinţele experimentale, spre exemplu, în disciplinele umaniste este greu de distins, de multe ori, între „instrumentul“ utilizat şi „rezultatul“ predat de el, ce validează o „ipoteză“ sau alta. În contrast cu aceste ştiinţe, studiile clasice se înfăţişează adesea ca o îngemănare a „instrumentului“, „rezultatului“ şi „ipotezei“ (o ediţie critică, e.g., ce este instrument de lucru în disciplinele umaniste, reflectă implicit o „ipoteză“ de cercetare). Aşa că o ediţie critică a unui text grec sau latin, însoţită de traducere, este încununarea unui susţinut efort de cercetare, cu totul onorabil din punct de vedere ştiinţific. Mult superior redactării unui studiu, fie el acceptat într-o revistă ISI ori nu. 

Apoi, din perspectiva disciplinelor umaniste, există situaţii în care „ipoteza“ unui cercetător îşi poate avea întemeierea tocmai în confruntarea cu o sursă clasică: textele fundamentale pentru civilizaţia europeană devin astfel mijloace de probă. Or, în cultura noastră lipsesc colecţiile fundamentale, de texte fondatoare antice şi medievale. O ediţie Aristotel (aşa cum nu avem, şi nici nu vom avea curînd în cultura română) valorează infinit mai mult decît miile de studii, exegeze, meditaţii produse autohton. Căci valoarea lor va fi cea ştiută: cercetarea umanistă din România va avea dificultăţi sporite în a fi recunoscută acolo unde eseistica nu substituie studiul serios. Da, nu avem proiecte de cercetare, nu sîntem consideraţi egalii colegilor noştri din Occident: sîntem rodul unei decizii luate cu şase decenii în urmă şi mirabil urmate şi astăzi. De către noi, cei formaţi în ultimele şase decenii. 

Şi poate că tîlcul cel mai important al prescripţiei studiilor clasice nu este acesta: ţelul este doar în secundar obţinerea unor performanţe în cercetare. Căci aceste studii, admirabil urmate odinioară în licee şi universităţi, nu te învaţă să ai (putere, bani, informaţie), ci cum ar trebui să fii. Ele domesticesc ceea ce este sălbatic, aspru în noi. Ele civilizează chiar şi atunci cînd sînt uitate. Ele ne oferă memoria, fără de care nu ştim cine sîntem. Din acest motiv cei dinaintea noastră, din interstiţiul interbelic bunăoară, aveau răgaz pentru „cele vechi“.

Ce se mai poate face? 

Ce se mai poate face, aşadar, dacă miza studiilor clasice este atît de importantă? Putem privi la cei dinaintea noastră pentru a înţelege cum se profesionalizează acest domeniu. În 1920, Parlamentul României decidea înfiinţarea Şcolilor Române de la Roma şi de la Paris. Scopul acestora era promovarea studiilor clasice, în sens generic, şi a artelor frumoase: istorici, filologi, arheologi, artişti aveau posibilitatea de a se pregăti în centre prestigioase. Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, fondatorii lor, observaseră că modelul „Şcolilor“ străine localizate în centre reputate de studii era util formării de specialişti, el fiind practicat încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea de mai multe state europene. 

Nimic nu împiedică statul român să urmeze astăzi modelul interbelic: fondarea ori refondarea de noi „Şcoli“ româneşti în străinătate (în fapt centre de cercetare care să adăpostească studioşi, oferindu-le astfel şansa de a se specializa) este posibilă. Nu avem o Şcoală românească la Atena (unde există un Institut georgian, şi un altul australian, spre exemplu). Nu avem o Şcoală românească la Ierusalim: nu doar filologia clasică ar avea de cîştigat în urma înfiinţării unei Şcoli româneşti acolo, ci şi studiile religioase autohtone. Astfel s-ar oferi spaţii de profesionalizare pentru cei pasionaţi, astfel comunitatea cercetătorilor de specialitate ar fi mai aproape de specialiştii autohtoni. 

Altfel, se poate gîndi un proiect de recuperare a memoriei culturale, care să vizeze tocmai valorile cuprinse în patrimoniul greco-latin, fondator al Europei moderne. Căci, pentru a înţelege Europa din care facem parte, trebuie să-i cunoaştem metabolismul cultural, modul în care homo Europaeus a fost posibil: colecţii academice ar trebui să ne ofere marile repere culturale, care sînt astăzi invizibile publicului. Un institut de recuperare a memoriei culturale europene este mai necesar ca oricînd, iar sarcina lui principală ar fi tocmai cea indicată de titlu: evidenţierea, prin traduceri şi exegeze, a ceea ce au oferit condiţiile unei Europe unite. 

În lipsa instituţiilor, cei pasionaţi, din ce în ce mai puţini şi mai puţin motivaţi, se vor pierde. Vom ajunge să ne înţelegem din ce în ce mai puţin, ceea ce ne va aduce negreşit aproape de idealul „omului nou“. Corpul cunoaşterii se va aplatiza, căci dimensiunea cunoaşterii umaniste îi va lipsi: oricîte premii în cercetarea „exactă“ vom strînge, oricîte aprecieri vor primi „inginerii sufletului omenesc“, deficienţa umanistă ne va costa. Vom perpetua, în această arie, cercetarea graţioasă a surselor secundare şi terţiare, spre paguba tuturor. Desigur, vom simula interesul pentru sursele clasice ale culturii: accesul la textele greceşti şi latine se va face prin intermediar modern. Şi, oricum, cine va mai putea citi texte greceşti sau latineşti peste patru decenii, cînd faptele noastre condamnă studiile clasice la moarte? 

Dar poate că nu e momentul... 

Desigur, dincolo de miza, intrinsecă şi extrinsecă, a unei discipline, există circumstanţe. Negreşit, în aceste vremuri de restrişte este greu să convingi de utilitatea unor proiecte instituţionale, evident utile cercetării. Ţara este greu încercată, aşa că nu e momentul potrivit pentru iniţiative umaniste. Deocamdată. Să mai aşteptăm puţin... 

Se întîmpla în 1920 ca statul român să aibă iniţiativa înfiinţării Şcolilor Române din Franţa şi Italia. La doi ani de la finalul unui război mondial şi la nici un an de la încheierea, pentru armata română, a ostilităţilor. Era în vremea în care statul român avea probleme legislative şi diplomatice semnificative, cînd administrarea ţării era foarte dificilă, avînd în vedere provinciile ce tocmai i se alăturaseră, dar şi pierderile de război, cînd tratativele diplomatice erau cruciale în recunoaşterea statutului României. În aceste vremuri, ce numai liniştite nu se pot numi, cercetarea clasică, umanistă era prioritate a Parlamentului României. 

Dar, va spune poate cineva, criza economică este chiar mai dură decît un război. Desigur, argumentul poate fi folosit, chiar dacă frizează naivitatea. Atunci un alt exemplu, despre modul în care priorităţile unei ţări sînt înţelese de o guvernare responsabilă, va fi de ajutor: monumentalul sediu al Accademia di Romania, ce supravieţuieşte în condiţii precare astăzi, a fost inaugurat în 1933. An în care se încheia, ne spun manualele de istorie, o criză economică mondială. 

Negreşit, nimeni nu poate obliga un guvern să vadă în studiile clasice o prioritate instituţională. Preocupările umaniste pot fi neglijate, şi nimic grav nu se va întîmpla. Studiile clasice sînt deja condamnate, se pare. Însă dacă aş crede aceste enunţuri, aş fi obligat să cred nu doar în geniul rău, dar şi în spiritul profetic al celui care, în urmă cu şase decenii, a decretat: „La licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche...“  

Adrian Muraru este lector la Facultatea de Filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Coordonează, în cadrul aceleiaşi universităţi, activitatea Centrului TRADITIO, dedicat editării şi traducerii de texte latine şi greceşti. Coordonează, la Editura Polirom, colecţia „Tradiţia creştină“. Ultimul volum îngrijit: Grigorie de Nyssa, Împotriva lui Eunomie I (traducător Ovidiu Sferlea, studiu introductiv de Mihail Neamţu).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Marius Lulea, vicepreşedinte AUR, foto Facebook AUR
Un lider AUR compară presa cu crima organizată: „Trebuie să avem o discuție cu oamenii care fac parte din această breaslă”
Prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea a comparat presa cu crima organizată. Liderul AUR a susținut în cadrul unui interviu că „avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă”.
Spion FOTO Pixabay
Cum să identifici un spion rus. Letonia publică un ghid pentru cetățeni
Serviciul de informații militare din Letonia a publicat un ghid inedit pentru populație, oferind sfaturi despre cum pot fi identificați potențialii spioni și sabotori ruși care s-ar putea ascunde printre turiști sau localnici.
chris brown getty jpg
Rapperul Chris Brown, arestat după ce l-a atacat cu o sticlă pe un producător muzical
Rapperul Chris Brown a fost arestat la un hotel de cinci stele din Marea Britanie joi dimineață, după ce ar fi atacat un producător muzical cu o sticlă într-un club de noapte în urmă cu doi ani.
politia facebook jpg
Patronul unui club, reținut după ce a exploatat sexual două femei cu afecțiuni psihice
Patronul unui club din București a foste reținut şi prezentat judecătorilor, fiind acuzat de trafic de persoane, după ce ar fi exploatat sexual, pe o perioadă de cinci ani, două victime care proveneau din familii dezorganizate şi prezentau afecţiuni psihice.
simion bruxelles mp4 thumbnail png
George Simion, despre Nicușor Dan: „E autist, săracu’!”. Reacția contracandidatului: „Este intolerabil”
George Simion a avut o ieșire joi, 15 mai 2025, în timp ce se afla la Bruxelles, la adresa contracandidatului său. „E autist, săracu”, a spus liderul AUR, cu privire la Nicușor Dan.
batrana jaf gettyimages jpg
Un nigerian din Cluj a păcălit patru pensionare de la care a obținut 110.000 de lei
Un bărbat de 29 de ani, originar din Nigeria și stabilit în Cluj-Napoca, a fost reținut după ce a înșelat patru femei din România, cărora le-a promis iubire și le-a cerut bani pentru „probleme urgente”.
carte de identitate nou specimen jpg
Noua carte de identitate va fi disponibilă și cetățenilor din Ilfov
Procesul de emitere a noii cărţi electronice de identitate a fost extins joi, 15 mai, şi în judeţul Ilfov, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
jerome powell seful FED rezerva americana foto of today
Șeful FED: Șocurile în aprovizionare și scumpirile ar putea deveni frecvente
Oficialii FED consideră că trebuie să reconsidere elementele legate de piaţa muncii şi de inflaţie în actuala lor abordare a politicii monetare, ţinând cont că şocurile legate de aprovizionare şi majorările de preţuri ar putea deveni mai frecvente.
image png
A dispărut statuia Melaniei Trump din Slovenia. O altă statuie a Primei Doamne a fost incendiată în 2020
O statuie din bronz reprezentând-o pe Prima Doamnă a SUA Melania Trump a fost furată în ţara sa natală, Slovenia.