„Europa nu este în război, decît dacă definim linia frontului în interiorul constructului european“ - interviu cu Rufin ZAMFIR

Publicat în Dilema Veche nr. 634 din 14-20 aprilie 2016
„Europa nu este în război, decît dacă definim linia frontului în interiorul constructului european“   interviu cu Rufin ZAMFIR jpeg

Care sînt principalele vulnerabilități ale Europei în fața atacurilor teroriste?

Recenzarea vulnerabilităților Europei din această perspectivă este un demers complicat pentru că este dificil de aplicat o grilă sau o departajare a lor în funcție de importanță. Dacă vreți, o primă vulnerabilitate a Europei în planul securității rezultă tocmai din această tendință de a clasifica: aceste sînt problemele principale, iar acestea sînt cele secundare. În realitate, vulnerabilitatea, permeabilitatea Europei în fața atacurilor teroriste trebuie tratată ca fiind un complex de legături de cauzalitate lăsate neexplorate.

Atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles, cronologia măsurilor antiteroriste și mai ales decalajele înregistrate între inițierea măsurilor și obținerea primelor rezultate au scos la iveală un dezechilibru major în aparatul de securitate european. Practic, structurile de securitate sînt cantonate în organigrame de acum 30 de ani, cînd fenomenul terorist pe teritoriul Europei era asociat exclusiv cu ETA sau IRA, restul erau aberații imposibil de cuantificat. Statele mici precum Belgia, Olanda sau Danemarca au un astfel de aparat subdimensionat în raport cu problematicile actuale cu care se confruntă. Belgia, cu cei peste 500 de cetățeni ai săi care luptă alături de ISIS sau al Qaeda, are astăzi sub 1500 de ofițeri de intelligence. S-a ajuns aici deoarece construcția europeană cerea optimizarea cheltuielilor statale și oferea premisa neonorată a beneficierii de pe urma eforturilor comune și a cooperării între statele membre.

Ce a urmat, însă, nu a adus acea cooperare între structurile informaționale și de securitate în interiorul UE. Egoismul structurilor de informații și lipsa unui mecanism european eficient și credibil de traficare a informațiilor între cei care le au și cei care au nevoie de ele a condus la lipsa de cooperare activă între structurile de securitate inter-statale, dar și intra-statale. Nici după ce valul terorist cu origini în Orientul Mijlociu a ajuns în Europa (Madrid, 2004) lucrurile nu s-au schimbat semnificativ. Cetățeni ai unor state vest-europene, cu un trecut recent violent, despre care existau date care îi legau de mișcările radicale islamiste, au putut participa la atentate teroriste sîngeroase, unii dintre ei traversînd de mai multe ori frontiere interne ale UE.

Efectele lipsei de cooperare între structurile de securitate au fost potențate de depersonalizarea, robotizarea mecanismelor de analiză, o altă vulnerabilitate a Europei de azi. Crearea și implementarea unui sistem electronic de captare și reținere rapidă a unui volum imens de informații – căutate după criterii pertinente complexe, nu contestăm – nu a putut suplini lipsa unui aparat uman de analiză. În această privință, nici uniformizarea către un minim de libertate a pachetelor legislative care reglementează accesul la metadatele comunicaționale sau obligațiile utilizatorilor rețelelor de comunicare nu este de așteptat să elimine vulnerabilitățile securității Europei.

Menținerea unui aparat de securitate rigid, cu lanțuri de comandă lungi, reprezintă o altă vulnerabilitate a securității Europei. În contextul în care organizațiile teroriste cunosc o dezvoltare pe orizontală fără precedent, în care structuri locale au o largă libertate în a-și alege singure mijloacele, țintele, momentul atacului, este nevoie de flexibilizarea strategiei antiteroriste și popularea ei cu tactici care să permită revenirea în prim planul luptei a resursei umane specializate.

Nu în ultimul rînd, o vulnerabilitate majoră ce va persista încă în Europa este înțelegerea doar superficială a substratului generator de terorism, a motivațiilor, a structurii personale și a raportării la actul violent pe care atentatorii o au. Trufia disimulată mai bine sau mai puțin bine cînd vine vorba de a ne raporta la Orient conduce către ușurința substituirii proceselor cognitive necesare în eliminarea acestei vulnerabilități cu sloganuri de tipul „Ne urăsc!“. Este mai ușor și mai util, atunci cînd vrem să îi urîm și noi pe ei, la rîndul nostru.

Au fost lovite de atentate, în ultimii ani, mai ales locuri/orașe cu o anumită valoare simbolică pentru Europa (Paris, Bruxelles...). E „problema lor“, a țărilor respective sau e o problemă care trebuie tratată la nivel european?

Dacă ne simțim mai vulnerabili astăzi în România, după cele întîmplate pe 22 martie la Bruxelles, înseamnă că nu este doar problema țărilor țintite de terorism. Dacă admitem că s-a ajuns aici și din cauza lipsei de coeziune între sistemele de securitate ale statelor UE, din nou înseamnă că problema nu este doar la unii și ceilalți sînt exonerați.

Atunci cînd nu țintește repere consistente în economia statelor, terorismul vizează să cauzeze un număr cît mai mare de victime inocente (trenul din Madrid, metroul din Londra), să atingă repere reprezentative pentru cultura occidentală (Charlie Hebdo) sau amîndouă (teatrul Bataclan, Paris). Din punctul ăsta de vedere, statele cu economie dezvoltată și cu un exercițiu mai îndelungat al democrației și libertăților cetățenești vor fi și în continuare mai pretabile a fi alese drept țintă de către teroriști.

Logica de tipul „e problema lor“, însă, este cea mai păguboasă pe care am putea-o adopta în fața unei amenințări teroriste. Este logica adoptată de unele state europene în fața valului de migranți, cea în contul căreia sînt justificate gardurile de sîrmă ghimpată de la frontiere. În realitate, nu este niciodată doar „problema lor“, nu este nimeni ferit de a deveni țintă, indiferent de cît de departe se simte la un moment dat amenințarea teroristă. Bulgaria, cu atentatul de la Burgas din 2012, este cea mai în măsură să certifice asta. Da, din punctul de vedere al teoriei ce studiază actele de violență politică, cu cît valoarea simbolică și vizibilitatea țintei este mai mare, cu atît ea va fi mai luată în calcul de atentatori. Pe această linie, Bucureștiul nu e Paris, Burgasul nu e Istanbul și tot așa. Amîndouă sînt, însă, orașe europene din state care trebuie să contribuie la realizarea securității Uniunii și a indivizilor care o populează.

Destui lideri politici și lideri de opinie au spus, după atentate, că „Europa e în război“. Chiar este? Cu cine?

Europa nu este în război, decît dacă nu a înțeles nimic din greșelile altora care declarau „război terorismului“ pentru ca opt ani sau două mandate de președinte mai tîrziu să nu poată spune unde este începutul și unde e sfîrșitul unui conflict în care au murit cirrca 10.000 de soldați americani și alți peste 50.000 au fost răniți. Europa nu este în război, decît dacă definim linia frontului în interiorul constructului european, între vechea orînduire bazată pe bunăstarea industriașilor așa de bogați încît își permiteau luxul de a mima mărinimia față de vecinii modești – atîta vreme cît aceștia nu cereau nimic – și noua realitate care cheamă la unitate și la pragmatism. Dacă ar fi să poarte un război, atunci acesta trebuie purtat în special cu ea însăși. Este uimitor că lideri de marcă ai unui spațiu al multiculturalismului, ai unui concept politic făurit tocmai pentru a nu mai permite manifestări individualiste, naționaliste sau de altă natură, declară astăzi război în primul rînd propriilor cetățeni; e drept, nu tuturor, ci doar celor de care s-au preocupat ani la rînd cel mai puțin – comunitățile musulmane de la marginea societății, alunecate înapoi într-un ev mediu întunecat și lăsate pradă deviației de tip religios.

Unele voci afirmă că, în Uniunea Europeană, atentatele vor face parte, de acum înainte, din viața cea de toate zilele. E bine să ne obișnuim cu ideea?

Din 1958 și pînă astăzi în Europa au fost săvîrșite cca. 150 de atentate teroriste, deci mai mult de două pe an, dacă ar fi să facem o medie. Dacă asta se poate califica drept viața cea de toate zilele, atunci deja Europa s-a obișnuit cu ele și nu mai avem ce-i face. Dacă ne preocupă, însă, viața noastră și a generațiilor care urmează, și dacă ne preocupă supraviețuirea Uniunii cu toate beneficiile pe care le aduce apartenența la ea, atunci am face bine să nu ne obișnuim cu ideea. Ar fi bine să ne alegem lideri capabili și să continuăm să îi presăm pentru a căuta soluții viabile de luptă eficientă împotriva cauzelor generatoare de terorism. Ar fi bine să ne obișnuim să ne exercităm gîndirea critică și să nu ne lăsăm așa de ușor pradă discursurilor care incită la ură. Ar fi bine să pricepem că efortul de prezervare a unor drepturi și libertăți primite moștenire de la alții care au murit pentru ele a fost și va rămîne mult mai ușor de purtat atunci cînd numărul brațelor angrenate este mai mare.

Rufin Zamfir este director de programe la Centrul Global Focus. A studiat Terorismul și Violența Politică la St. Andrews University, Scoția. 

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Accesul turiştilor, interzis în Thassos. Pe ce plaje nu se mai poate ajunge
Mai multe restricţii sunt în vigoare pentru turiştii care ajung în Grecia, începând cu data de luni, 8 august. Autorităţile au interzis accesul din cauza riscului de incendiu.
image
Bătaie în tren între un controlor şi un călător fără bilet. Agresorul este căutat de oamenii legii VIDEO
Un controlor de bilete a fost lovit de un pasager fără bilet care a devenit nervos în momentul în care a fost depistat. Totul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta Mangalia - Sibiu.
image
Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO
Site-ul specializat Ukraine Weapons Tracker au prezentat imagini cu ceea ce par a fi obuze de calibrul 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.