„Europa nu este în război, decît dacă definim linia frontului în interiorul constructului european“ - interviu cu Rufin ZAMFIR

Publicat în Dilema Veche nr. 634 din 14-20 aprilie 2016
„Europa nu este în război, decît dacă definim linia frontului în interiorul constructului european“   interviu cu Rufin ZAMFIR jpeg

Care sînt principalele vulnerabilități ale Europei în fața atacurilor teroriste?

Recenzarea vulnerabilităților Europei din această perspectivă este un demers complicat pentru că este dificil de aplicat o grilă sau o departajare a lor în funcție de importanță. Dacă vreți, o primă vulnerabilitate a Europei în planul securității rezultă tocmai din această tendință de a clasifica: aceste sînt problemele principale, iar acestea sînt cele secundare. În realitate, vulnerabilitatea, permeabilitatea Europei în fața atacurilor teroriste trebuie tratată ca fiind un complex de legături de cauzalitate lăsate neexplorate.

Atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles, cronologia măsurilor antiteroriste și mai ales decalajele înregistrate între inițierea măsurilor și obținerea primelor rezultate au scos la iveală un dezechilibru major în aparatul de securitate european. Practic, structurile de securitate sînt cantonate în organigrame de acum 30 de ani, cînd fenomenul terorist pe teritoriul Europei era asociat exclusiv cu ETA sau IRA, restul erau aberații imposibil de cuantificat. Statele mici precum Belgia, Olanda sau Danemarca au un astfel de aparat subdimensionat în raport cu problematicile actuale cu care se confruntă. Belgia, cu cei peste 500 de cetățeni ai săi care luptă alături de ISIS sau al Qaeda, are astăzi sub 1500 de ofițeri de intelligence. S-a ajuns aici deoarece construcția europeană cerea optimizarea cheltuielilor statale și oferea premisa neonorată a beneficierii de pe urma eforturilor comune și a cooperării între statele membre.

Ce a urmat, însă, nu a adus acea cooperare între structurile informaționale și de securitate în interiorul UE. Egoismul structurilor de informații și lipsa unui mecanism european eficient și credibil de traficare a informațiilor între cei care le au și cei care au nevoie de ele a condus la lipsa de cooperare activă între structurile de securitate inter-statale, dar și intra-statale. Nici după ce valul terorist cu origini în Orientul Mijlociu a ajuns în Europa (Madrid, 2004) lucrurile nu s-au schimbat semnificativ. Cetățeni ai unor state vest-europene, cu un trecut recent violent, despre care existau date care îi legau de mișcările radicale islamiste, au putut participa la atentate teroriste sîngeroase, unii dintre ei traversînd de mai multe ori frontiere interne ale UE.

Efectele lipsei de cooperare între structurile de securitate au fost potențate de depersonalizarea, robotizarea mecanismelor de analiză, o altă vulnerabilitate a Europei de azi. Crearea și implementarea unui sistem electronic de captare și reținere rapidă a unui volum imens de informații – căutate după criterii pertinente complexe, nu contestăm – nu a putut suplini lipsa unui aparat uman de analiză. În această privință, nici uniformizarea către un minim de libertate a pachetelor legislative care reglementează accesul la metadatele comunicaționale sau obligațiile utilizatorilor rețelelor de comunicare nu este de așteptat să elimine vulnerabilitățile securității Europei.

Menținerea unui aparat de securitate rigid, cu lanțuri de comandă lungi, reprezintă o altă vulnerabilitate a securității Europei. În contextul în care organizațiile teroriste cunosc o dezvoltare pe orizontală fără precedent, în care structuri locale au o largă libertate în a-și alege singure mijloacele, țintele, momentul atacului, este nevoie de flexibilizarea strategiei antiteroriste și popularea ei cu tactici care să permită revenirea în prim planul luptei a resursei umane specializate.

Nu în ultimul rînd, o vulnerabilitate majoră ce va persista încă în Europa este înțelegerea doar superficială a substratului generator de terorism, a motivațiilor, a structurii personale și a raportării la actul violent pe care atentatorii o au. Trufia disimulată mai bine sau mai puțin bine cînd vine vorba de a ne raporta la Orient conduce către ușurința substituirii proceselor cognitive necesare în eliminarea acestei vulnerabilități cu sloganuri de tipul „Ne urăsc!“. Este mai ușor și mai util, atunci cînd vrem să îi urîm și noi pe ei, la rîndul nostru.

Au fost lovite de atentate, în ultimii ani, mai ales locuri/orașe cu o anumită valoare simbolică pentru Europa (Paris, Bruxelles...). E „problema lor“, a țărilor respective sau e o problemă care trebuie tratată la nivel european?

Dacă ne simțim mai vulnerabili astăzi în România, după cele întîmplate pe 22 martie la Bruxelles, înseamnă că nu este doar problema țărilor țintite de terorism. Dacă admitem că s-a ajuns aici și din cauza lipsei de coeziune între sistemele de securitate ale statelor UE, din nou înseamnă că problema nu este doar la unii și ceilalți sînt exonerați.

Atunci cînd nu țintește repere consistente în economia statelor, terorismul vizează să cauzeze un număr cît mai mare de victime inocente (trenul din Madrid, metroul din Londra), să atingă repere reprezentative pentru cultura occidentală (Charlie Hebdo) sau amîndouă (teatrul Bataclan, Paris). Din punctul ăsta de vedere, statele cu economie dezvoltată și cu un exercițiu mai îndelungat al democrației și libertăților cetățenești vor fi și în continuare mai pretabile a fi alese drept țintă de către teroriști.

Logica de tipul „e problema lor“, însă, este cea mai păguboasă pe care am putea-o adopta în fața unei amenințări teroriste. Este logica adoptată de unele state europene în fața valului de migranți, cea în contul căreia sînt justificate gardurile de sîrmă ghimpată de la frontiere. În realitate, nu este niciodată doar „problema lor“, nu este nimeni ferit de a deveni țintă, indiferent de cît de departe se simte la un moment dat amenințarea teroristă. Bulgaria, cu atentatul de la Burgas din 2012, este cea mai în măsură să certifice asta. Da, din punctul de vedere al teoriei ce studiază actele de violență politică, cu cît valoarea simbolică și vizibilitatea țintei este mai mare, cu atît ea va fi mai luată în calcul de atentatori. Pe această linie, Bucureștiul nu e Paris, Burgasul nu e Istanbul și tot așa. Amîndouă sînt, însă, orașe europene din state care trebuie să contribuie la realizarea securității Uniunii și a indivizilor care o populează.

Destui lideri politici și lideri de opinie au spus, după atentate, că „Europa e în război“. Chiar este? Cu cine?

Europa nu este în război, decît dacă nu a înțeles nimic din greșelile altora care declarau „război terorismului“ pentru ca opt ani sau două mandate de președinte mai tîrziu să nu poată spune unde este începutul și unde e sfîrșitul unui conflict în care au murit cirrca 10.000 de soldați americani și alți peste 50.000 au fost răniți. Europa nu este în război, decît dacă definim linia frontului în interiorul constructului european, între vechea orînduire bazată pe bunăstarea industriașilor așa de bogați încît își permiteau luxul de a mima mărinimia față de vecinii modești – atîta vreme cît aceștia nu cereau nimic – și noua realitate care cheamă la unitate și la pragmatism. Dacă ar fi să poarte un război, atunci acesta trebuie purtat în special cu ea însăși. Este uimitor că lideri de marcă ai unui spațiu al multiculturalismului, ai unui concept politic făurit tocmai pentru a nu mai permite manifestări individualiste, naționaliste sau de altă natură, declară astăzi război în primul rînd propriilor cetățeni; e drept, nu tuturor, ci doar celor de care s-au preocupat ani la rînd cel mai puțin – comunitățile musulmane de la marginea societății, alunecate înapoi într-un ev mediu întunecat și lăsate pradă deviației de tip religios.

Unele voci afirmă că, în Uniunea Europeană, atentatele vor face parte, de acum înainte, din viața cea de toate zilele. E bine să ne obișnuim cu ideea?

Din 1958 și pînă astăzi în Europa au fost săvîrșite cca. 150 de atentate teroriste, deci mai mult de două pe an, dacă ar fi să facem o medie. Dacă asta se poate califica drept viața cea de toate zilele, atunci deja Europa s-a obișnuit cu ele și nu mai avem ce-i face. Dacă ne preocupă, însă, viața noastră și a generațiilor care urmează, și dacă ne preocupă supraviețuirea Uniunii cu toate beneficiile pe care le aduce apartenența la ea, atunci am face bine să nu ne obișnuim cu ideea. Ar fi bine să ne alegem lideri capabili și să continuăm să îi presăm pentru a căuta soluții viabile de luptă eficientă împotriva cauzelor generatoare de terorism. Ar fi bine să ne obișnuim să ne exercităm gîndirea critică și să nu ne lăsăm așa de ușor pradă discursurilor care incită la ură. Ar fi bine să pricepem că efortul de prezervare a unor drepturi și libertăți primite moștenire de la alții care au murit pentru ele a fost și va rămîne mult mai ușor de purtat atunci cînd numărul brațelor angrenate este mai mare.

Rufin Zamfir este director de programe la Centrul Global Focus. A studiat Terorismul și Violența Politică la St. Andrews University, Scoția. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.