Eu de fapt aş vrea să vorbesc despre îngeri

Publicat în Dilema Veche nr. 515 din 24-30 decembrie 2013
Eu de fapt aş vrea să vorbesc despre îngeri png

Dar ştiu că nu s-ar prea potrivi cu situaţia din teren. Imaginarul internaţional al sărbătorii e asigurat de simpatica firmă furnizoare de cadouri, dotată cu sănii, reni şi brazi, sub conducerea jovialului Moş care izbuteşte în mod miraculos să-şi gestioneze grămezile de saci şi zborurile pe planetă. Cum să vorbeşti despre nişte invizibile fiinţe de lumină, cînd peisajul urban, virtual şi mental al sărbătorilor are culori aşa de tari, fosforescente, de ţiplă, neon şi advertising? Cum să invoci sensul creştin al sărbătorii, cînd scena e ocupată de mitologia recentă, vioaie şi mondializată a lui Moş Crăciun?

Timpul care se răsuceşte, ne judecă, ni se dăruieşte

E drept că etnologi şi antropologi menţionează personaje şi sărbători din diferitele vechimi europene, care ar putea să aibă legătură cu prosperul personaj modern. În mod nesmintit se pomenesc romanele Saturnalii şi Ziua Soarelui de neînvins, ca şi alegerea creştină a datei de sărbătorire a Naşterii, alături de personaje din carnavalurile medievale, precum l’Abbé de Liesse (un fel de „Egumen al Chefului“) sau de bătrîni zei impunători, precum Odin şi Wodan. Sfîntul Nicolae, important teolog prezent la Sinodul I de la Niceea (325), a cărui hagiografie cuprinde episoade de darnică grijă faţă de săraci, intră şi el în joc. Santa Claus ori echivalenţii lui sînt însoţiţi de un straniu personaj, judecător întunecat şi zgomotos, numit Hans Trapp – în Alsacia, Knecht Ruprecht – în Germania, Petre cel Negru – în Ţările de Jos. Tema dominantă e cea a timpului care a mai împlinit o roată, care coboară împreună cu soarele la solstiţiu, pentru ca – după un moment de răscruce şi de criză – să urce iarăşi arcul cosmic. E un moment de dezagregare, de atac la ordinea lumii, pe care omul tradiţional îl semnifica ritual şi îl depăşea, contribuind, alături de divinităţile cosmice, la înnoirea timpului, a ordinii. E ceea ce demonstrează Andrei Oişteanu în finele sale analize ale unor balade româneşti, din volumul Ordine şi Haos. E ceea ce evoca Şerban Anghelescu într-un savuros articol din Dilema veche („Nu cred în porcul de Crăciun“), unde vorbea despre tonul iniţiatic al unor texte „populare“, în care omul, înconjurat de vietăţi simbolice, primeşte statură princiară de cosmocrator. Dar, spunea el pe bună dreptate, aceste texte nu mai sînt „active“, nu mai au un mediu mental şi comunitar în care să lucreze. E sarcina etnologului şi antropologului să le dea o nouă viaţă, povestindu-le sensul, logica, anvergura, în termenii zilelor noastre.

Cît despre lista ingredientelor care au contribuit la reţeta lui Moş Crăciun modern, ea poate fi găsită – în diferite versiuni – pe Wikipedia, ba chiar prin ziarele care ne ţin la curent cu ultimele noutăţi. De pildă, în Evenimentul zilei din 19 decembrie 2012 se putea citi: „Adevărul dureros: Moş Crăciun i-a tăiat mâinile soţiei sale.“ Legende în care teme arhaice se articulează cu scenariul creştin al Naşterii – precum cea a „moaşei“ care îi ajută Maicii Domnului să nască, ceea ce implică sacrificiu, urmat de o sporitoare renovatio, căci femeia primeşte mîini de aur, corespondente condiţiei divine a Pruncului – sînt ambalate ca „dezvăluiri“ şocante.

O mitologie recentă

Dar dacă eşti un cercetător serios, aplicat, inventariezi rapid aceste vestigii şi te concentrezi pe actualul fenomen de societate al Crăciunului. De pildă, un colocviu organizat de Laboratorul „Littératures, Imaginaire, Sociétés“ de la IECA Nancy e intitulat „Magia Crăciunului. Patrimoniu cultural şi invenţie ficţională“ (17-18 decembrie 2013) şi anunţă comunicări precum „Rare Export: cînd Moş Crăciun pierde Crăciunul. Export al unui patrimoniu cultural în întreaga lume“ (Noémie Budin), „Între regres şi revoluţie: mitul Crăciunului în romanul contemporan pentru adolescenţi“ (Laurent Bazin), „Magia Crăciunului în jocurile video cu număr mare de jucători: transpunerea unei sărbători şi a codurilor sale în universuri fanteziste“ (Maxime Lemonnier), „Straniul Crăciun din Gotham City: deconstrucţie şi reconstrucţie în Batman Returns de Tim Burton“ (Sébastien Bertrand).

Pe bună dreptate. Căci făurit preponderent în mediile americane de literatură, ilustraţie de presă şi comerţ din secolul al XIX-lea, Moş Crăciun e acum un enorm holding al mentalităţii şi al pieţei de sărbătoare mondiale. Promovat în anii ’30 ai secolului trecut sub culorile Coca-Cola, el a cucerit Europa occidentală în anii ’50, ai boom-ului economic, căpătînd vigoarea unei credinţe laice. În aşa măsură că, după ce stîrnise critica unor puritani americani, el a întîlnit şi gesturi de opoziţie catolică, chiar pînă la a fi ars în piaţa catedralei din Dijon, la 4 decembrie 1951. Însă doar „pentru a renaşte a doua zi pe acoperişul primăriei şi a începe o carieră comercială fără precedent“, spune Martyne Perrot (EHESS). Ea aminteşte articolul lui Claude Lévi-Strauss, „Le Père Noël supplicié“ (1952), unde antropologul constată că Moşul a avut de suportat un tratament de rege de carnaval sau de eretic sau de vrăjitor, ceea ce l-a calificat drept „păgîn“ sau i-a confirmat originile păgîne.

Păgîn ori nu, Moş Crăciun e eroul înfloritor al unei prospere „mitologii laice“. Ceea ce dovedeşte că mai bune creatoare de mitologie decît totalitarismele sînt comerţul, literatura şi presa de larg consum. Cine-şi mai aminteşte astăzi de sindicalistul Moş Gerilă?

Eu aş vrea totuşi să vorbesc despre îngeri

Nu despre cei cîţiva, infantilizaţi şi foarte dulci, care se strecoară cîteodată în anturajul secularizat al Moşului. Ci despre aceia care sînt nu „ficţiuni“, ci intelecte pure. Nu plăsmuiri ale fanteziei, ci fiinţe cu o realitate foarte densă, dar nonsensibilă. În momentul Naşterii, întreaga lor ierarhie freamătă de uimire. După cum spun unele cîntări liturgice, tagmele cereşti „se înspăimîntă“ în faţa marelui paradox al Întrupării lui Christos. Ca Supremul imaterial să prindă trup e pentru aceste fiinţe netrupeşti uluitor. Aşa încît, privită cu ochii îngerului, Întruparea îşi arată poate şi mai bine exaltanta noutate.

Bizanţul pînă la sfîrşitul său, dar şi Evul Mediu timpuriu au păstrat conştiinţa faptului că îngerii sînt creaturi în fond ireprezentabile. Dumnezeu însuşi îşi dăduse chip omenesc. Putea primi aşadar şi chip zugrăvit. Dar îngerii, în neta lor necorporalitate, nu ofereau nici un reper pentru reprezentare. Ceea ce Biblia şi oamenii credinţei consemnaseră ca întîlniri perceptibile cu îngerul erau întîlniri cu apariţii angelice, cu manifestări ale îngerului sub diferite chipuri şi simboluri, nu cu fiinţa lui. De altfel, figurarea îngerilor a avut, de-a lungul vremii, oponenţi serioşi. Totuşi, pentru omul şi comunităţile credinţei, lumea e plină de îngeri: îngeri ai protecţiei, îngeri mesageri între cer şi pămînt, îngeri ca puteri intelectuale de care omul se simţea asistat în efortul lui contemplativ. Iar într-o lume plină de îngeri, ei trebuiau să capete imagine. Pentru a figura simbolic pe aceşti ireprezentabili, codul cel mai folosit a fost aripa, fiinţa înaripată. Mantie de pene strălucite care flanchează un noncorp, în mozaicul arhanghelului Gabriel din Sfînta Sofia. Aripi curcubeu, invadînd imaginile Bunei Vestiri la Fra Angelico. Sau îngeri sub chip de pasăre somptuoasă, cum i se arată Gabriel egipteanului Aour. Căci, în termenii lui Andrei Pleşu, există o „«frază» simbolică riguros coerentă de tipul suflet-pasăre-înger-văzduh-lumină-volatilitate-libertate-ascensiune-cîntec-dans.“

Însă dinaintea fiecărei figurări de înger, privitorul bizantin ştia că i se livrează nu un „portret“, ci tensiunea între reprezentare şi ireprezentabil. În frumoasa lucrare Trupuri imateriale (Subtle Bodies). Reprezentări bizantine ale îngerilor (Nemira, 2011), Glenn Peers citează numeroase epigrame care formulează această tensiune. Cum îşi poate ascunde duhul natura necorporală în culori? Cum poate culoarea să capteze duhul de necuprins materialmente? se întreabă, de pildă, Nichifor Kallistus Xanthopoulos (1265?-1335?). Tensiunea aceasta e, pentru privitorul bizantin şi timpuriu medieval, mobilizatoare: ea „îi aprinde inima“. Pornind de la imaginea paradoxală, omul e incitat să se lanseze către condiţia noetică a îngerului.

Alături de înger, omul poate privi uimitorul act al Întrupării. Îngerul e duh, e netrupesc. În pofida neîncetatei asistenţe pe care o dă oamenilor, el rămîne deosebit de materialitatea lor. În pofida apariţiilor sale pline de realitate, el nu ia carnea noastră densă. Îngerul e duh separat. În schimb, în Christos, spiritul nu cunoaşte mărginire, nu lasă nici un nivel al realului pe dinafară. El e spirit atotcuprinzător. Christos asumă întreg realul pentru a-l reconduce către sine. E ceea ce îi uimeşte pe îngeri, e ceea ce le stîrneşte cîntările de laudă.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cele mai recente cărţi publicate: Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, 2010) şi Stilul religiei în modernitatea tîrzie, Polirom, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.