„Este simplu să faci vin, dar e nevoie de măiestrie ca să faci un vin memorabil“ - interviu cu George CHENDI, antreprenor

Publicat în Dilema Veche nr. 822 din 21–27 noiembrie 2019
Aromele și eticheta jpeg

Cum ați început să comercializați vinuri?

Povestea mea cu vinurile a început în 2006, cînd primul meu partener, care astăzi îmi este un foarte bun prieten, m‑a contactat din Franța și m-a întrebat dacă nu vreau să distribui în România vinurile lui. Nu știam nimic despre ele, știam doar despre vinurile românești de la momentul respectiv. Așa am început să import vinuri, pentru prima oară din sudul Franței, am găsit cîțiva clienți în București care erau entuziasmați de vinurile pe care le-am adus noi. Apoi am început să merg pe la tîrguri de specialitate. În 2009, primul tîrg la care am fost, Vinexpo, la Bordeaux, m-a impresionat foarte tare. Se ținea o dată la doi ani, în luna iunie, în anii fără soț, și reprezenta partea artistică a vinurilor, pentru că te duceai în mijlocul verii și îi vedeai pe toți marii producători cum își etalau produsele și stilul. Am întîlnit și am contactat atunci alți producători de vin din Franța, din Italia și din Spania, am început să lucrez cu ei și iată că astăzi aducem în România vinuri din toată lumea. Adică din toate țările din Europa care contează în ceea ce privește vinul, dar și vinuri din Liban, din California, din Chile, din Argentina, din Australia.

Cum vedeți piața de vinuri din România, la ora actuală?

Este o piață frumoasă, care crește. România se plasează în fiecare an pe locurile 4-5 ca țară producătoare de vinuri în Europa, pentru că noi producem foarte mult vin. Românii, pentru că au origini latine, se aseamănă cu italienii, cu francezii, cu spaniolii în ceea ce privește consumul de vin – ei doresc să-și bea vinurile lor. Munca mea nu este ușoară pentru că eu propun vinuri din import, dar pentru că afacerea noastră este în București, succesul nostru e aproape garantat. Bucureștenii sînt cosmopoliți, călătoresc mult și, de fiecare dată cînd pleacă în afara țării, gustă din vinurile țărilor respective și, dacă le plac, le caută și în România, iar de cele mai multe ori le găsesc la noi. Noi importăm vinuri pentru toate gusturile, de la vinuri de 23-25 de lei în raft pînă la vinuri de sute de euro.

Însă în fiecare an mai apare încă o generație de băutori de vin, iar ei prima oară se întîlnesc cu vinurile românești, care cresc în materie de calitate, an după an. Ar fi foarte interesant ca vinurile românești să aibă orginalitate. Copiile sînt copii întotdeauna, se văd față de original. Pentru că dacă faci un vin ca-n Bordeaux, ești doar o copie a Bordeaux-ului. Trebuie să-i dai vinului o identitate, avem și noi propriul nostru terroir, trebuie doar să-l înțelegem, dincolo de dimensiunea afacerii. Căci, în fond, ce reprezintă vinul? Niște struguri, îi culegi, i-ai stors, i-ai transformat în must, aștepți două săptămîni, au fermentat, s-au transformat în vin. Este simplu să faci vin, dar e nevoie de măiestrie ca să faci un vin memorabil. 

Cum a pornit ideea acestui proiect – colecția de vinuri „Doamnele“?

La un moment dat, eu și primul meu partener de afaceri ne-am gîndit să dezvoltăm o gamă de produse care să fie un brand românesc, dar vinurile să fie aduse din afara țării. A durat vreo doi ani pînă să-mi setez ceea ce voiam să fac. Așa că primul proiect se numește Vila Babiciu. Un brand românesc de vinuri care pot fi de oriunde din lume. Ne-am propus să-i dăm consumatorului un vin care să poată fi plătit cu ușurință, este practic vinul de zi cu zi, iar noi vom garanta în permanență că vinul din sticlă își merită banii. Brand-ul are un vin alb, unul roșu, un rosé, un alb spumant și un rosé spumant. Așadar, criteriile după care alegem vinurile care există în aceste sticle sînt trei – ușor de plătit, ușor de înțeles și ușor de băut. Ușor de plătit nu înseeamnă neapărat că e ieftin, ci că scoți cu ușurință banii din buzunar. Însă dincolo de acest brand, în căutările mele, am mai găsit o grămadă de vinuri care mie mi-au plăcut, dar care aveau niște nume și niște etichete care îmi displăceau, mi-ar fi fost foarte greu să le introduc pe piața românească. Mă tot gîndeam la un nou proiect, apoi l-am întîlnit pe artistul Tudor Banuș, ale cărui lucrări îmi plac foarte mult, și mi-a venit o idee – cum ar fi dacă Tudor ar desena niște etichete? Am stabilit că vinurile vor purta numele unor doamne, vor avea un descriptor, iar eu voi găsi niște vinuri internaționale pe care să le putem integra în această colecție. Tudor Banuș a venit cu ideea de a pune pe sticlă, dincolo de un desen, și un poem, iar Șerban Foarță e prietenul lui. Așadar, Tudor desena o etichetă, i-o trimitea lui Șerban, Șerban scria o poezie despre eticheta respectivă, după care împreună cu Iustinian Scărlătescu, un alt artist român, am încercat să le încadrăm sub forma unei colecții de vinuri. Am denumit colecția „Doamnele“. Sînt vinuri în ediții limitate, nu sînt multe sticle în fiecare an și am considerat că acesta este proiectul meu de top pe care îl iubesc foarte mult.

De ce o abordare artistică a conceptului? Și de ce asocierea vinurilor cu nume de femei, de doamne?

Pentru că mie întotdeauna mi s-a părut că artiștii au foarte multe lucruri în comun cu vinul. În momentul în care începi să bei un pic, deja îți vin alte idei, ai o altă viziune, o altă perspectivă și atunci este clar că a face o legătură între artă, fie ea poezie sau desen, și vin, mie mi se pare de departe o combinație ideală.

Cu doamnele e o altă discuție. Eu voiam de la bun început o colecție cu nume de fete. Și mai departe am construit în jurul acestei idei. Numele pe care le-am ales sînt niște nume dragi mie, nu sînt alese la întîmplare. Poți să spui că ai în-tîlnit diferite persoane de-a lungul vieții care te-au marcat sau de la care ai avut de învățat. Ceea ce este interesant e faptul că pornesc întotdeauna de la numele doamnei și apoi caut vinul care să i se potrivească. Nu invers. 

Ne puteți prezenta, pe scurt, „Doamnele“?

Colecția nu se limitează la cinci vinuri. Avem doar cinci în momentul de față. Poate că anul viitor vor fi șase, vor fi șapte, poate vor rămîne patru, pentru că un vin se termină și vom vedea dacă următoarea recoltă merită să o punem în sticlă sau mai așteptăm încă un an. Vinurile sînt inedite, nu seamănă cu nimic din ceea ce am întîlnit pe piața noastră, multe sînt inedite și pentru piețele internaționale, dar sînt vinuri care pe mine m-au impresionat. Niciodată nu vei avea un vin la fel an de an pentru că vinul, ca și omul, se transformă. Îl iei acum, cînd este tînăr, poți să‑l ții zece ani, iar gustul și aromele i se schimbă. La fel și omul – cînd este tînăr este într-un fel, pe măsură ce înaintează în vîrstă se transformă.

Primul vin din colecție, „Ana – moft la cub“, este un Cabernet din Bordeaux atipic, pentru că în Bordeaux întotdeauna găsești blenduri. Am gustat vinul trei ani la rînd, mi s-a părut că se transformă și că este extraordinar de bun pentru ce aveam eu în cap, i se potriveau numele și eticheta. Pentru mine, Cabernet Sauvignon sînt unii dintre cei mai mofturoși struguri, se coc cum vor ei în funcție de condițiile climatice și poți să ai un Cabernet copt, dar taninii să fie verzi și atunci trebuie să fii foarte atent, să-i înțelegi și să-i vinifici la momentul oportun.

A doua doamnă este „Corina – leoaică tînără“. Este un vin alb în care găsești toate gusturile – sărat, acrișor, dulce și amărui, acel amărui al gutuii, și pe deasupra găsești multă savoare. E un vin pe care îl bei după vinurile roșii pentru că este concentrat în arome, îl poți asocia la mai multe tipuri de mîncare. El vine din Gasconia, este un Pecherenc du Vic-Bilh, o regiune în care nu găsești decît struguri albi din care se fac de obicei vinuri dulci. Însă producătorul acestui vin s-a gîndit să vinifice strugurii în sec, ceea ce este atipic, și a ieșit un vin savuros. Dacă o bei pe „Corina“ prima dată, s-ar putea ca un vin roșu să nu mai aibă gust după ea, trebuie să mai mănînci, să mai aștepți. E ca și o persoană cu care ai o legătură foarte puternică, ai stat cu ea, ați vorbit și după aceea te mai întîlnești și cu alți oameni care nu ți se mai par la fel de interesanți.

„Dana – eu zic că da“ este tot un vin alb, un vin din Sancerre. Există în lume trei regiuni, două sînt în Franța, una este în Noua Zeelandă unde se produce un Sauvignon Blanc deosebit, aromat, parfumat, ușor de băut. Familia care produce acest vin este la a șasea generație de vinicultori, deci vinul are o istorie destul de lungă. Prin anii ’60 s-au apucat să lucreze via în stil organic, fără fertilizanți și pesticide, la vremea respectivă nu era la modă cum este astăzi, însă așa au gîndit ei că trebuie să facă.

„Alina – oportună cu haz“ vine dintr-o altă regiune micuță din Franța, din Bugey, aflată între două regiuni importante viticole, Burgundia și Valea Ronului. Soiul este un Mondeuse Noire, unul dintre cel mai puțin plantate soiuri din lume, se găsește doar în regiunea respectivă, un strugure foarte vechi, un strămoș al Syrah, dar corpul lui este cumva de Pinot Noir, pentru că este un vin foarte ușor și are multe arome condimentate. Trebuie să-ți placă acest tip de vin.

Cel de-al cincilea vin din colecție se numește „Iulia – între da și între nu“, vine din Chile și este un Carginan care iarăși e un soi franțuzesc, însă toate podgoriile din Chile au struguri de origine franțuzească. Mi-a plăcut mult pentru că este în stilul chilian, îl identifici din prima clipă, din cauza aromelor, a gustului, a tipurilor de butoaie pe care le folosesc acolo și al modului de vinificare. Îmi propusesem să avem în colecție și un vin de dincolo de Ocean și l-am ales pe acesta, o producție 2015, e un vin pe care poți să-l ții lejer 10-15 ani.

Toate sînt favoritele mele, pentru că sînt diferite, ca și doamnele, ca și oamenii, e imposibil să găsești două persoane identice.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.