Epistolaritatea - cîteva repere

Publicat în Dilema Veche nr. 835 din 20 - 26 februarie 2020
Epistolaritatea   cîteva repere jpeg

Primele scrisori au fost descoperite în Mesopotamia, sub forma tăblițelor de argilă, cu semne cuneiforme. După unii asirologi, cea mai veche scrisoare care s-a păstrat pînă azi aparține regelui Dagan (2400 î.Hr.), din Mari, în care își relatează succesele războinice. Într-un sit din vechiului oraș Ugarit, cele mai numeroase tăblițe (sute de exemplare) au un conținut epistolar. Se pare că scrierea cuneiformă nu era monopolul unei minorități de scribi, numeroși bărbați și femei din rîndul elitei știau să scrie și să citească și trimiteau scrisori. Iată ce scria un funcționar din Mari: „Dacă ești cu adevărat prietenul meu, scrie-mi noutățile pe care le-ai auzit“.

În Antichitatea greco-romană exista o adevărată cultură a epistolarității. De obicei, scrisorile erau dictate sclavilor-secretari de către stăpîni și trimise tot prin sclavi sau prin curierii profesioniști (Roma nu a avut serviciu poștal organizat pentru corespondența privată, ci doar pentru cea oficială). Cicero își scria scrisorile singur și socotea, spre deosebire de alții, că e o impolitețe să le dictezi. Cicero distingea între epistola ad familiares (scrisori intime destinate membrilor familiei și prietenilor) și altele severum et gravum (austere și serioase).

Pentru corespondență, grecii și romanii foloseau tăblițele de lemn (două sau mai multe, legate cu sfoară), cu partea centrală scobită și acoperite cu ceară, pe care se scria cu un instrument din metal, stylus. Acestea înlocuiau pergamentul, material scump, în diversele forme de scriere cotidiană, chitanțe, note rapide, fiind foarte utile pentru corespondență. Tăblița avea avantajul de a putea fi reutilizată: destinatarul ștergea mesajul zgîriat pe ceară, netezea și răspundea pe aceeași suprafață. Tăblițele sînt amintite în Iliada lui Homer. În literatura greacă apare prima mențiune a unei scrisori. Este vorba de regele Proitos care trimite o epistolă socrului său, prin Belerofonte, cu indicaţia ca aducătorul ei să fie ucis după citirea scrisorii: „Tocmai în Licia, unde pieirea să-şi aducă el însuşi / Semne de moarte scriind o mulţime pe-o placă-ndoită / Şi poruncind s-o arate crăiescului socru să-l piarză“.

La rîndul său, Ovidiu amintește și el tăblița cu ceară. În Ars Amandi, sfătuiește astfel bărbații: „Cearcă-ntîi vadul cu-o mică scrisoare trimisă drăguței: / Ea va fi sol vestitor al caldei iubiri. Vorbe aprinse așterne pe ceară (…) /. Plece, dar mica scrisoare cu vorbe-așa de dulci ticluită; / Slovele scrise pe măr pe Cydippe-nșelară odată“.

Cydippe este personajul lui Ovidiu, din Heroide, de care este îndrăgostit Acontius. Acesta recurge la un șiretlic: el scrie pe un măr, devenit suport pentru o scrisoare, următoarele cuvinte: „Jur pe Diana că nu voi fi niciodată, Acontius, decît a ta!“. Apoi îl aruncă la picioarele acesteia. Cydippe cade în cursă și citește aceste cuvinte, cu voce tare, în faţa altarului zeiţei Diana. Numai că, odată rostite, cuvintele aveau valoare de jurămînt care trebuie respectat.

Dovezi de afecțiune apar în scrisori păstrate din perioadele elenistice și romane ale Egiptului. În secolul I d.Hr., un oarecare Hilarion, aflat în Alexandria la muncă, îi scrie soției de acasă: „Te rog doar şi îţi cer să vezi de copil, şi imediat ce voi primi simbria o să ţi-o trimit. Mi‑ai transmis prin Aphrodisias: «Să nu mă uiţi!». Cum te-aş putea uita? Te rog aşadar să nu fii îngrijorată“.

În primele secole ale Evului Mediu scrisoarea circulă aproape exclusiv în mediile călugărilor și prelaților (singurii care știau să scrie și să citească). În secolul XI apar primele îndreptare care conțin modele epistolare pentru clerici (sub influența culturii latine clasice, ciceroniene, scrisoarea trebuia să conțină exordiu, narațiune, argumentare, concluzie, precum și formule de salut și de captatio benevolentiae).

Totuși, existau și persoane laice care trimiteau scrisori. Istoricii au descoperit corespondența unor bărbați erudiți cu femeile educate ale vremii. În secolul VI, poetul latin Fortunatus poartă un schimb epistolar cu Radegund, soția regelui francilor, trimițîndu-și poezii religioase. Nici scrisoarea de dragoste nu a dispărut, o dovadă faimoasă fiind tragica poveste de amor dintre teologul Abélard și tînăra Héloïse (secolul XII).

Extinderea circuitului epistolar

Cam în aceeași epocă, în Extremul Orient, Murasaki Shikibu consemnează, în Povestea lui Genji (secolul XI), practica asiduă a schimburilor de răvașe versificate. Codul aulic amoros japonez era de neimaginat în absența acestor mesaje de un rafinament complex. Nu doar calitatea versurilor conta, ci efectul era garantat doar de perfecta armonie dintre tipul și nuanța hîrtiei, măiestria caligrafiei, florile momentului și spontaneitatea trăirii. Nobilii purtau la pieptul chimonoului fîșii de hîrtie pentru că oricînd se putea ivi prilejul unui răvaș de amor. Iată un exemplu: „Făcîndu-i-se dor de vremurile de demult / Cucul de odinioară a poposit iar la gardul casei tale“.

În Renașterea europeană, laicizarea corespondenței se generalizează, erudiții recurg frecvent la practica epistolarității. Iată obișnuințele scripturale ale lui Montaigne: „Scriu răvașele mele totdeauna în fugă și atît de repede că, oricît de neciteț și nesuferit scriu, mai bine o fac cu mîna mea decît să pun pe altul, fiindcă nimeni nu mă poate urmări și nu le trec niciodată pe curat“.

În secolul al XV-lea, italianul Boncompagno scrie o carte celebră, Rota Veneris, un manual cu modele epistolare consacrate artei iubirii (ad usum amantium), cu sfaturi pentru a întreține o relație amoroasă (14 modele sînt destinate femeilor). Printre filele unor manuscrise italiene, cercetătorii au descoperit ascunse scrisori de dragoste. Iată cîteva cuvinte scrise de o amorezată: „Îmi amintesc săruturile pe care mi le-ai dat și frumoasele tale cuvinte: «răcorirea sînilor» («refrigerasti pectuscula»)“.

Secolele XVII-XVIII au reprezentat perioada de apogeu a scrisorii galante, de salon. A apărut și moda de a publica scrisorile, de a le scoate din zona privatului. Celebrele scrisori ale doamnei de Sévigné au fost tipărite de urmași, la 30 de ani după moartea acesteia.

Un efect al extinderii alfabetizării a fost și participarea intensă a femeilor în circuitul epistolar. Numeroase tablouri prezintă femei citind sau scriind o scrisoare, meditînd la fereastră cu o epistolă în mînă. Fetele din rîndul aristocrației și burgheziei aveau la dispoziție culegeri cu modele epistolare, concepute special pentru ele, prin care li se inoculau valori domestice și familiale, devotamentul față de soț și înfrînarea în exprimarea emoțiilor. Pe lîngă modelele impuse, acasă, în internate sau în școlile din mănăstiri, practica epistolară se inflama sub influența scenelor de dragoste din romanele galante, citite pe ascuns.

Secolul al XIX-lea este epoca de aur a corespondenței. Mai întîi apare o întreagă geografie poștală: poștași, curieri, poștalioane, stații de poștă, stații de cale ferată, care nu au făcut decît să intensifice și să faciliteze circulația scrisorilor. Practica epistolară se răspîndește și în mediile populare rurale și urbane. Alfabetizarea de masă a dus la o „democratizare“ a corespondenței.

În ultimii ani a apărut un nou domeniu de cercetare, frecventat de istorici, antropologi și istorici literari: studiul așa-numitelor „scrieri domestice“, cele produse de oamenii de rînd, care țineau caiete de socoteli, caiete de versuri, povestiri de viață, jurnale intime și, evident, scriau răvașe. Să-i dăm cuvîntul lui Roger Chartier: „În cadrul unei istorii culturale redefinite ca loc unde se articulează practici și reprezentări, gestul epistolar este un gest privilegiat“. La noi, asemenea documente sînt relativ ignorate de istorici sau folcloriști. Scrisorile țăranilor români se găsesc risipite în colecţii particulare, dar şi în arhive, biblioteci, institute de cercetare, muzee.

Aceste scrisori nu se pot elibera de mărcile oralității, de formulele de început și de încheiere, de locuri comune, și cele mai multe dintre ele sînt versificate: „Află dragă despre mine, că sînt sănătos și bine“; „Eu îți fac această carte, căci cu fața sînt departe“; „De cînd de acasă am plecat, nici o carte nu mi-ai dat“, „Că pe-aici mi s‑a urît tot umblînd și colindînd“; „Frunză verde cucuruz, vă sărut, aștept răspuns“. Și aceste rînduri simple confirmă faptul că scrisorile sînt o expresie privilegiată a afectivității. În acest sens, Lamartine făcea observația că „familia nu are, precum prietenia sau iubirea, decît un singur gen de literatură: corespondența“.

Alexandru Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Farmecul discret al patinei și alte mici istorii culturale, Editura Humanitas, 2019.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.