Elefanți verzi și senzație de infinit negru

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
Elefanți verzi și senzație de infinit negru jpeg

Amintirea mea cea mai veche e legată de plictiseală, deși pe atunci încă nu cunoșteam acest cuvînt. Eram la grădiniță și în fiecare după-amiază înfruntam supliciul celor două ore în care toți copiii erau obligați să doarmă. Nu-mi era niciodată somn, însă după cîteva minute trebuia să mă prefac că am ațipit pentru a scăpa de mustrările vigilentelor educatoare ce-și ridicau sprîncenele și patrulau printre pătuțurile noastre cu grilaje albe. 

Retrăiesc și acum intensitatea surprizei cu care am înregistrat golul instalat în sufletul meu în prima zi cînd m-am pomenit dintr-odată prizonieră, culcată pe spate, cu ochii în tavanul înalt, fără jucării, cu nimic de făcut, cu nimic de auzit. Așternuturi albe, pat alb, tavan alb.

După cîteva momente de derută, am încercat să dau de mîncare gîndurilor mele rămase cu gura căscată. Mintea mea brusc înfometată a început să înghită hulpav toate observațiile pe care le puteam face în acel decor limitat. Încă revăd fotografic imprimeul de pe mînecile pijamalei și simt din nou nesațul cu care devoram desenul micilor elefanți verzi, pe care abia atunci i-am băgat în seamă. Linia subțire a cozii, doar un punct în dreptul ochilor, curba veselă a trompei ridicate, fiecare nou detaliu descoperit îmi umplea clipele și dădea un conținut cît de cît acceptabil acelui repaus forțat. Repede am fost însă dezamăgită să văd că toți sînt la fel, așa că nu prea mai avea rost să îmi fac de lucru cu examinarea turmei de elefănței verzi, identici și văzuți numai din profil. Oricum, deja fusesem somată de mai multe ori să închid ochii, așa că, nemaigăsind nimic de făcut și mai ales ca să scap de cicăleală, m-am supus. Ehee, greul abia  începea.

Ca să dau impresia că dorm, am încercat să stau absolut nemișcată. Se pare că mi-a ieșit destul de bine pentru că după un timp aproape dispăruseră toate senzațiile și aș fi putut jura că nu mai am corp. Aș fi zis că tot ce mai rămăsese din mine era respirația ușoară și gîndul că sînt trează. Credeam că nu mai sînt decît un suflu care pătrundea și se pierdea într-un  fel de întuneric dens ce mă învăluia deplin și îmi îmaginam că aș fi dobîndit puterea să mă retrag cu totul în spatele pleoapelor închise. Acolo, în acel ciudat înăuntru, undeva în spatele frunții, parcă aș fi plutit într-un spațiu străin, cu totul nou, cu totul altfel, fără margini, fără contur, fără consistență, fără nici un fel de însușiri. Îmi părea că pot să înaintez la nesfîrșit, în orice direcție, că aș putea să mă dizolv sau doar să mă scufund în adîncurile acelui negru copleșitor.

În timp ce mă sileam din răsputeri să țin atîta amar de vreme pleoapele lipite, m-am pomenit în centrul unui destul de dezamăgitor Mare Nimic Negru. Desigur, atunci nu l-am numit așa, în primul rînd pentru că nu cred că aveam reprezentarea nimicului. Dezamăgirea era dată de lipsa de conținut a tărîmului întunecat, pe care îl explorasem fără vreun rezultat. Începuse să-mi fie clar că era absolut pustiu, deși părea să fie infinit de încăpător.

Impresia că acolo era mai mult loc decît aș fi putut vreodată să străbat cu gîndul începea să se transforme în neliniște. Cu toate că nu era nimic de găsit în bezna atotcuprinzătoare, totuși descoperisem ceva. Mai întîi descoperisem că nu voiam să mă las înspăimîntată de senzația aceea de necuprindere. Mai apoi trebuia să găsesc un decupaj, un instrument, o armă cu care să mă apăr de acel infinit negru, amețitor și nedeslușit amenințător.

Mi-am amintit linia zugrăvelii care marca limita dintre tavanul foarte înalt și pereții camerei în care eram forțați să dormim. Fără să deschid ochii, am început să o urmăresc din memorie de la stînga la dreapta, perete după perete, colț după colț, reluînd operațiunea iar și iar, cu atenția, seriozitatea și concentrarea pe care numai un copil le poate avea în legătură cu o activitate atît de lipsită de sens.

Cert e că soluția mea și-a dovedit imediat eficiența. Reușisem să fac o spărtură în negrul acela compact, vîscos în care mă afundam ca într-o mlaștină de neputință ori de cîte ori închideam ochii și trebuia să pretind că dorm. Monopolul acelui infinit întuneric, aflat într-o continuă expansiune amorfă, nu mai era desăvîrșit și nu mă mai speria. Cînd închideam ochii nu mai orbecăiam, puteam ori de cîte ori voiam să reconstitui perfect imaginea tavanului alb. Vedeam linia simplă desenată de zugrav în chip de graniță fermă cu neantul negru. Îmi dădea încredere acel semn concret al victoriei. Era deocamdată un modest pătrat alb din care evacuasem întunericul, dar pentru mine reprezintă arena  primei mele lupte cîștigate cu spaima.

Cu timpul, acest cadru alb s-a lărgit, a devenit ecranul stabil pe care am încredere să proiectez filmul vieții mele interioare. E o zonă liberă de frici, un fel insulă în care revin pentru un scurt răgaz ori de cîte ori trebuie să o iau din nou de la capăt.

Nu numai că nu regret teribila plictiseală trăită în după-amiezele acelui prim an de grădiniță, ci sînt chiar recunoscătoare pentru supradoza de conștiință de sine dobîndită atunci. În cursul acelei prime confruntări cu vidul am realizat faptul că exist. Aș spune că viața mea interioară este fiica plictiselii.

pv jos jpg jpeg

Cînd vine vorba de plictiseală, fiecare e pe cont propriu. Am înțeles repede că nu are rost să caut vindecarea în exterior, nu trebuie să aștept de la alții soluții rapide de umplere a momentelor de gol prin distracție. Oricum, distracțiile, după cum le spune și numele, distrag doar atenția de la problema care te chinuie, promit să alunge sastiseala, dar, în cel mai bun caz, nu fac decît să împrăștie pentru moment stolul tristeților, asemeni unui copil care aleargă printr-o piață plină ochi cu porumbei făcîndu-i pe toți să se ridice doar cîteva clipe în aer înainte de a se reașeza și mai înghesuiți pe caldarîmul plin de fulgi.

În același timp, nu cred că plictiseala are vreo legătură cu depresia. Depresivul își consumă cu ruminarea gîndurilor și sentimentelor de vinovăție pînă și ultima picătură de vlagă. El se învîrte în cercul infernal al consumului de sine, își prinde mereu coada în dinți, se autodevoră obsesiv pînă la os. De unde să mai aibă rezerve vitale pentru a se plictisi? Lîncezeala nu trebuie confundată cu plictiseala. Lîncezeala e descompunere lentă, care poate fi ireversibilă, în timp ce plictiseala e un lux energetic pe care depresivul nu și-l poate permite. Nemulțumirea depresivului e golită de speranța reală într-o schimbare, or plictiseala poate fi tocmai semnalul că trebuie să întorci foaia, impulsul că trebuie să începi un alt capitol în viața ta, tresărirea că nu mai suporți felul în care decurg lucrurile. Uneori plictiseala are o virtute igienică, te ajută să te debarasezi de lucruri care nu îți mai vorbesc, doar sufocă spațiul, nu mai întrețin nici o relație cu tine sau cu celelalte obiecte din jurul lor. Plictiseala e cioclul discret al lucrurilor care au murit.

Cu oamenii e și mai clar: te plictisesc cei care îți consumă timpul, dar nu sînt capabili să îți țină tovărășie, sînt cei care te fac să te simți cu adevărat singur în compania lor, de fapt nu doar singur, ci deposedat, ba chiar jefuit de timp și de propria identitate, secătuit de energie. Sfîrșeala pe care ne-o provoacă un discurs plicticos este epuizantă și uneori resimțită la cote tragice ca și cum ar fi o pregustare a morții. Dacă despre somn se spune că ar fi un frate al morții, plictiseala poate trece drept sora ei mai mică. Expresiile „m-a plictisit de moarte”, „am murit de plictiseală” exprimă cota insuportabilei intensități pe care o poate atinge această stare neplăcută, dar inevitabilă în cursul oricărei vieți. Unul dintre secretele unei vieți bune este să știi ce să faci cu tine astfel încît să ajungi să te plictisești cît mai puțin. Una e să te plictisești cînd circumstanțe temporare te țin departe de tot ce e semnificativ pentru tine și alta e să fii mereu plictisit în condițiile vieții tale obișnuite. Una e să te plictisești uneori și alta e să fii un om plictisit mereu. Nu mai pomenim de tragedia de a fi un om plicticos...

Nu orice plictiseală trebuie eradicată. Mă întristează încercarea aproape reușită astăzi de a elimina total plictiseala din universul de viață al celor mici. Un copil care nu apucă să se plictisească nici măcar o clipă, singur în camera lui, un copil care nu e livrat nicicînd lui însuși nu va învăța niciodată să-și organizeze prioritățile, nu își va da seama ce îi place cu adevărat și ce îl lasă indiferent. Totul va fi căldicel pentru că dacă experiențele sînt toate amuzante, toate antrenante, ajung să se egalizeze, neutralizîndu-se reciproc. Cîtă vreme sînt copii o mai scot cumva la capăt, ei se strică mai greu, dar odată ajunși adulți vor fi victime sigure ale atacurilor unei plictiseli crîncene, fără leac.

Există un timp pentru toate. Marea plictiseală trebuie trăită în copilărie.

Lucia Terzea-Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de antropologie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din București. În prezent este lector de limba română la Universitatea din Tel Aviv. Cea mai recentă carte apărută – Ferestre cu povești / Window Stories, Editura Monitorul Oficial, 2019.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.