Ecouri și reacții în presă

Publicat în Dilema Veche nr. 369 din 10 - 16 martie 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

● Dialogul oglinzilor:  Michnik-Herta, Liiceanu-Pleşu  

Am regăsit la Michnik valori esenţiale pentru reconstrucţia unei societăţi post-totalitare, printre care cardinală mi se pare toleranţa, o toleranţă care nu anulează spiritul legii, dar refuză instrumentarea politică a justiţiei, un anticomunism justiţiar în numele poporului. Pe de altă parte, Michnik identifica avenit şi reversul acestei atitudini, şi anume relativizarea totală a responsabilităţilor, plecînd de la sistematica decredibilizare a elitelor, ca pe o nouă formă de nihilism. Pronunţîndu-se pentru responsabilitatea individuală, Michnik revendică încă o dată demnitatea individului opus colectivităţilor agregate indiferent de ce liant ideologic sau deziderat umanist, opus generalizărilor şi reducţionismelor de tot felul. Iar Michnik nu a ezitat să ilustreze virtuţile dialogului cu soluţia poloneză a Mesei Rotunde, ca mod de a se ieşi paşnic dintr-o dictatură, cu generalii Jaruzelski şi Kiszczak ca parteneri reliabili de dialog acţionînd ca buni polonezi. Analiza acestui context pe care Michnik a contrapus-o contextului românesc cred că merita mai multă atenţie, pentru că o parte dintre frustrările românilor se regăsesc în această revoluţie sîngeroasă, cu atîtea victime, dar fără explicaţie şi fără vinovaţi. 

Dacă dialogul a luat o turnură polemică spre final a fost din cauza reîntoarcerii la dialogul anterior Herta Müller-Gabriel Liiceanu. Cu toată consideraţia pentru disidentul polonez, cred că Michnik i-a făcut o nedreptate lui Gabriel Liiceanu calificîndu-l, printre filozofii intransigenţi, drept un „menşevik“, adică un troţkist, într-un context pe care nu l-a înţeles prea bine, un context extrem de tulbure, precum cel al anilor ’90. În acel context, recomandarea pe care Gabriel Liiceanu o adresa politrucilor de a-şi suspenda temporar participarea la viaţa politică reflecta nicidecum vreun extremism, ci moderaţia de care tocmai vorbea Michnik, idealismul unui intelectual bine crescut printre cărţi, faţă cu cinismul noii clase politice obţinute din cea veche prin partenogeneză. Şi aici contextul românesc prezintă cîteva diferenţe notabile faţă de cel polonez, unde puterea nu a fost preluată de un guvern format din foştii disidenţi, ci de reprezentaţi ai eşaloanelor doi şi trei ale partidului comunist, cu un lider format în anii stalinismului, Ion Iliescu, dorind reconstrucţia „comunismului cu faţă umană“ şi neezitînd să creeze premisele unui război civil prin aducerea minerilor în Capitală pentru a-i risipi pe opozanţii regimului Iliescu, de la studenţii din Piaţa Universităţii la reprezentanţii partidelor istorice, resuscitînd ura de clasă, ura împotriva intelectualilor, fundamente ale regimului comunist. 

Angelo Mitchievici,
în 22, 1 martie 2011,
www.revista22.ro

● Dialogul care ar fi putut să aibă loc  

Michnik a venit la Bucureşti pentru a reface, oare, brandingul personal al celor care s-au simţit lezaţi cînd au fost acuzaţi de lipsă de solidaritate în protest? În încercarea lui Andrei Pleşu de a-i procura un prilej de justificare unui prieten – lui Gabriel Liiceanu, care fusese amfitrionul discuţiei cu Herta Müller – tocmai performînd solidaritatea necondiţionată, nociv este chiar tipul de comportament public care înlocuieşte o dezbatere cu un exerciţiu de imagine. Tentativa lui Andrei Pleşu de a-l atrage pe Michnik într-o discuţie care să ia partea celor care – aşa cum spunea Herta Müller – „nu s-au enervat“ destul, a avut, însă, efect de bumerang. Michnik şi-a amintit de cartea lui Gabriel Liiceanu – Apel către lichele – şi a observat că „nu e menirea unui filozof să fie procuror“. Întrebat de către Gabriel Liiceanu dacă a greşit cînd şi-a asumat atitudinea din carte, Michnik a răspuns, fără ezitare, „da“. 

Michnik a văzut un punct comun între atitudinea acuzatoare a Hertei Müller (aşa cum o prezentase Pleşu) şi atitudinea lui Gabriei Liiceanu din Apel... (invitaţia adresată, la începutul anilor ’90, reprezentanţilor regimului comunist de a se retrage o vreme din viaţa publică) – şi anume acela că amîndoi s-ar fi erijat în procurori. „Acuzaţiile nu se termină niciodată,“ a spus Michnik.  

Mihaela Michailov, Vlad A. Arghir,  
în Art Act magazine, nr. 106, 23 februarie 2011,
www.artactmagazine.ro

● Despre Liiceanu după Michnik  

Într-adevăr, Gabriel Liiceanu nu s-a referit nici o clipă, în Apelul… său, la „comunişti“, aşa cum a părut Michnik să înţeleagă. El a vorbit totuşi despre o categorie – lichelele –, dar una care nu poate fi descrisă prin criterii exterioare, obiective şi, ca atare, nu ar putea fi nicicînd operaţionalizată în politică.  Licheaua este evident o categorie morală şi Gabriel Liiceanu evita, de altfel, să numească pe cineva, fie şi pe aceia despre care cei mai mulţi i-ar fi inclus spontan în categoria lichelelor. El a rămas, aşa cum bine ne amintim, în datele stricte ale unui limbaj aluziv, dar nu unul care face cu ochiul, trimiţînd, ca în fabule, la trăsături identificabile, ci unul care evocă situaţii impersonale de natură morală. Aşadar, în ciuda a ceea ce s-a crezut timp de 20 ani, G. Liiceanu nu a cerut în decembrie 1989 excluderea unor persoane anumite din viaţa politică. Nu s-a subliniat îndeajuns că între Apel către lichele şi „Proclamaţia de la Timişoara“ există o diferenţă de natură. Unul era un text apolitic, adică un discurs care opera în planul vieţii morale, în intimitatea persoanelor şi, aşadar, cu totul neaplicabil în viaţa publică. Celălalt era un manifest politic în sensul adevărat al cuvîntului şi, dacă ar fi să reluăm, doar pentru uzul demonstraţiei, afirmaţia lui Michnik, abia despre „Proclamaţia de la Timişoara“ s-ar putea spune că este sau nu un act „bolşevic“.  

Abia „Proclamaţia“ opera fireşte cu categorii colective – activiştii PCR, ofiţerii de Securitate – pentru că autorii ei ştiau că nu pot produce o schimbare reală în societate fără să recurgă la un instrument puternic, bazat pe distincţii cu putere juridică.  Or „lichelele“ nu pot fi subiect de drept şi, oricît s-ar spune că e vorba de o exprimare figurată, nu putem ignora că Apelul… nu cerea excluderea cuiva, ci autoexcluderea acelora care consimţeau, în prealabil şi în propria intimitate, că au greşit.  

Se trece iarăşi cu vederea că lichelele şi comuniştii nu sînt categorii congruente pentru simplul fapt că un comunist nu era cu necesitate o lichea, ba, dimpotrivă, revoluţionarii idealişti ai începuturilor vor fi fost persoane cît se poate de integre. […] 

Dar chiar dacă, aşa cum am arătat, Apelul… nu era un gest propriu-zis politic, influenţa sa a fost totuşi covîrşitoare. Acestui text i se datorează, în bună măsură, ceea ce am putea numi platonismul Opoziţiei anticomuniste din anii ’90, care cerea înainte de toate, chiar înaintea lustraţiei, o transformare morală a societăţii.  

Horaţiu Pepine,
Deutsche Welle, 25 februarie 2011,
www.dw-world.de

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.