E normal să fim normali?

Publicat în Dilema Veche nr. 945 din 19 – 25 mai 2022
p 1 jpg

Ce-aveți cu toții de vă uitați așa la mine? Vedeți ceva anormal? Nu mai e nimic anormal, de vreme ce anormalul a devenit banal. Așa că toate se aranjează. (Eugėne Ionesco, Regele moare)

Normalitatea presupune conformarea la norme (nomos, cum ziceau vechii greci). Un pui normal are două picioare și două aripi și iese din ou – asta e norma la puii de găină, spre deosebire de cei de om (sau de crocodil, dacă preferați). E posibil ca, peste cîteva zeci de mii de ani, norma la puii de găină să se modifice, dar asta nu va afecta existența sapienșilor.

Problema e că normele sociale se schimbă mult mai rapid decît cele din biologie – adeseori, în decursul vieții unei generații. Norma socială cerea, acum 40-50 de ani, ca la teatru să mergi îmbrăcat în costum și cu cravată. Acum nu mai cere. Altă normă cerea ca partenerii să se căsătorească înainte de a face copii – da, în 1969, în România, 93% din copiii născuți erau „legitimi” (ce vorbă proastă!). Acum nu mai e chiar musai – în 2020, doar 67% se mai nășteau în interiorul căsătoriei (în Franța, 38%; în Turcia, 96%). Ziarele pe care le citeam prin anii ’60 elogiau muncitorul care intrase la 16 ani în uzina în care lucrase și tatăl său și ieșea la pensie, ca maistru, în același loc; astăzi, un asemenea personaj ar fi suspectat de mărginire, de plafonare.

Societatea e mereu în schimbare, chiar dacă noi, aflați înăuntrul ei, nu observăm întotdeauna – așa cum într-un avion avem adesea senzația imobilității. Atunci cînd majoritatea normelor intră, dintr-un motiv sau altul, în desuetudine, oamenii nu mai știu la ce să raporteze, apare starea de anomie. E cumplit de stresant; Durkheim a demonstrat statistic, acum mai bine de un secol, că în societățile cu un grad ridicat de anomie crește numărul sinuciderilor. Pentru a îndulci această tensiune, oamenii încearcă fie să se agațe de vechile valori, chiar dacă desuete, fie să bricoleze unele noi – dar acestea nu sînt întotdeauna adaptate noilor realități sociale.

O asemenea epocă trăim în acești ani: majoritatea valorilor după care învățaserăm să ne orientăm par să se fi prăbușit. Învățaserăm că cei ce scriu la ziar sau vorbesc la televizor reprezintă autorități în domeniul pe care-l abordează; rețelele sociale au destructurat rețelele de competență. Învățaserăm să zîmbim celor din jur; portul măștii ne împiedică și să ne recunoaștem pe stradă, iar despre zîmbet – putem cel mult să-l intuim. Învățaserăm că trăim într-o emisferă pașnică; dacă ne încordăm auzul, auzim exploziile bombelor tot mai apropiate. Învățaserăm să ne îmbrățișăm semenii; pandemia ne-a spus că e bine să păstrăm distanța socială (de ce „socială”?). Învățaserăm că școala te ajută să-ți îmbunătățești nivelul de trai; constatăm că bogații zilei nu reușesc să pună în acord subiectul cu predicatul. Învățaserăm că oamenii trăiesc tot mai mult și mai sănătos; statisticile ne spun că speranța de viață la naștere a scăzut doi ani la rînd, între 2019 și 2021 (de la 81,3 la 80,1 ani în Uniunea Europeană, de la 75,5 la 72,9 ani în România) după mai mult de 50 de ani de creștere neîntreruptă. Învățaserăm că-i alegem să ne conducă pe cei mai buni dintre noi; constatăm că în fruntea instituțiilor statului s-a instalat o gașcă de plagiatori. Învățaserăm că după o viață de muncă te vei odihni cu o pensie decentă; generația X tocmai a aflat că nu va mai avea cine să le plătească pensiile.

Mai presus de toate, internalizaserăm mitul progresului: cantitatea de fericire distribuită oamenilor (dacă nu tuturor, măcar nouă, celor din partea norocoasă a planetei) e în perpetuă creștere. Fiecare generație o duce mai bine decît precedenta – părinții au trudit pentru fericirea copiilor. Ei bine, nu. Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!”. Aveți toate șansele să trăiți într-o lume cu o climă neprietenoasă, bîntuită de penurii de tot felul, de războaie, de molime tot mai agresive.

Frustrările sînt cu atît mai mari pentru noi, românii. Fuseserăm închiși timp de o jumătate de secol în cușca lagărului comunist, trecuserăm apoi prin purgatoriul tranziției și, în sfîrșit, începuserăm să respirăm mult-visatul aer european. Aer care s-a rarefiat brusc.

Spre deosebire de Lenin, eu nu știu ce-i de făcut (între timp s-a văzut că nici ce a știut el n-a fost tocmai bine). Cel mai probabil, trebuie regîndită noțiunea de progres. Poate, eliminată asocierea cu spirala crescătoare. Nu orice adăugare aduce progresul. Poate trebuie asociat cu alegerea și renunțarea. Nu poți să ai și confortul personal, și echilibrul global. Și sănătatea, și plăcerea. Și viteza, și siguranța. Habar n-am.

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Costul vieții în România versus Marea Britanie: Prețurile la unele alimente din hypermarket, mai mari la noi decât în străinătate
„Să mai tăiem din visele în care viața din România e mai ieftină”, spune o româncă în cadrul unei dezbateri privind costurile vieții în Marea Britanie comparativ cu cele din România. Diferența de 3.000 de lire sterline este considerată o exagerare de majoritatea participanților la discuție.
image
Americani uimiți de vizita în România: „E posibil să fi descoperit aici cel mai frumos orășel din lume“ VIDEO
Doi vloggeri americani veniți în vizită la Brașov spun că este posibil să fi descoperit cel mai frumos orășel din lume. Americanii au fost impresionați de arhitectură și de Piața Sfatului.
image
Imagini virale. Un rus s-a filmat în timp ce urina pe mormântul părinților lui Vladimir Putin VIDEO
Un individ care a rămas necunoscut s-a filmat în timp ce pare că urinează pe mormântul părinților președintelui rus Vladimir Putin, din cimitirul Serafimovsky din Sankt Petersburg.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.