„E greu de tot“

Mona NICOARĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
„E greu de tot“ jpeg

Multă vreme mi-a fost frică să merg la TIFF. Nelocuind în țară, am devenit conștientă de el abia prin 2005, cînd am început să lucrez la primul meu film documentar ca regizor. Dacă la început m-aș fi dus la Cluj să văd și eu ce se-ntîmplă pe-acolo, pe măsură ce treceau anii și noi tot nu terminam filmul, mi-a devenit din ce în ce mai tîrșe să mă duc. Pe parcursul a patru ani de filmări și doi de montaj, am început să mă simt din ce în ce mai mult ca o femeie gravidă în luna a zecea: monstruoasă, dincolo de recomandarea doctorilor, sătulă de toate întrebările despre soroc.

Am ajuns prima dată abia în 2011, odată cu premiera românească a filmului cu gestație prelungită, Școala noastră. Tot frică mi-a fost, cu atît mai mult cînd am văzut că Mihai Chirilov ne programase filmul în ditamai sala „Florin Piersic“, care, proaspăt renovată, părea și enormă, și somptuoasă. Cu o seară înainte, aici văzusem Pina – și Pina Bausch, și Wim Wenders, și 3D. O seară după aceea, urma Incendies al lui Denis Villeneuve. Cum să concurezi cu așa ceva? Cine să vină să umple toate fotoliile alea frumos capitonate timp de aproape două ore la un amărît de documentar românesc făcut pe sponci despre educația copiilor romi dintr-un mic tîrg din Maramureș?

Copiii cu care lucrasem la film erau însă în delir: veniți cu tot cu familii cu autobuzul încă de dimineață, mîncaseră deja kilograme întregi de înghețată prin oraș. Mai mult, toți erau pentru prima dată în viață la cinematograf, să se vadă pe ecran mare, mai mare decît oricare dintre casele lor. Pînă am reușit să ne așezăm toți, ce să vezi, sala aproape se umpluse deja! La sfîrșit, cînd sutele de necunoscuți din cinematograf s-au ridicat din fotolii să aplaude, un tată rom s-a uitat la sală și-a zis cu satisfacție: „Mai ceva ca la Ceaușescu!“ Iar Alin, cel mai mic dintre protagoniști, ne-a întrebat la ureche cu mirare: „Ăștia toți îs români?!“

Am învățat atunci să cred aproape orbește în programarea de la TIFF. Întîi ca autor de film, pe pielea mea. Apoi, ca simplu spectator: știu că mă pot duce aproape la orice, la titluri și regizori de care n-am auzit în viața mea, și tot am să am o experiență memorabilă. Finalmente, ca programator, am învățat la TIFF cum se combină rigoarea intelectuală cu înțelegerea profundă a publicului și riscul asumat al împingerii limitelor lui. În programarea TIFF-ului am găsit poziții mai radicale decît cele pe care le întîlnisem în activism (o zonă a cărei misiune e să schimbe fața lumii, dar care de prea multe ori e mai puțin curajoasă ca arta), poziții acceptate ca atare de un public care clar împărtășește încrederea mea oarbă în selecția fiecărui an.

E un contract pe care am încercat, cu mai mult sau mai puțin succes, să-l reproduc în alte festivaluri și evenimente pe care le-am programat la rîndul meu. Ce am învățat tot de la TIFF însă e că nu e vorba doar de selecție. Selecția e doar punctul de pornire: provocările care nu insultă inteligența spectatorului sînt doar prima parte a comunicării cu publicul. A doua parte vine după încheierea proiecției, cînd stai la discuții despre filme, la ditamai feedback-ul și bîrfa, la băută, și închizi bucla. Chirilov face și partea asta alarmant de bine – pe mine nu mă țin întotdeauna ficații, așa că de cele mai multe ori invidiez teribil energia care curge timp de zece zile între publicul festivalului și staff-ul lui. Invidiez chiar și sevrajul legendar de după.

Nu știu cît s-a schimbat TIFF-ul în toți acești ani. Că a crescut la cifre (bilete, titluri, vizibilitate, buget) aud de prin comunicate. Dar cînd ajung acolo găsesc de fiecare dată tot o bulă intimă de festival, aproape ca o reuniune anuală de familie – și aproape la fel de solicitantă emoțional și fizic. „E greu de tot la TIFF“, mă avertizase prietena mea Andreea Vălean într unul din primii ani de TIFF. „M-am în-tîlnit cu Porumboiu la opt dimineața, venea de la petrecere muncit rău. Acolo-i pe rezistență!“

Nu-mi iese întotdeauna să muncesc și eu acolo, că locuiesc departe de țară, avioanele sînt scumpe și copiii mei încă nu se bucură cînd plec de acasă. Mai nou, muncesc de la distanță și salivez cînd editez publicațiile și comunicatele TIFF în engleză. Dar și cînd îmi iese să vin! Tot cu trepidație mă duc: abia aștept să-mi fie frică și anul ăsta, și cu al doilea documentar cu care mă duc.

Mona Nicoară este regizoare și trăiește la New York.

Foto: Chris Nemeș

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Vladimir Putin si Viktor Orban FOTO AFP
Ungaria vrea să elimine importurile de gaze ruseşti până în 2050
Ungaria are ca obiectiv eliminarea importurilor de gaze ruseşti până în 2050, a declarat marţi ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, transmite Reuters.
Airbus A380 FOTO Wikipedia
Bucăți din avioanele A380, scoase la licitație de Airbus. Cât costă o chiuvetă de marmură artificială
Pasionaţii de avioane vor avea şansa de a deţine o bucată din unul dintre cele mai celebre avioane, Airbus SE A380, cel mai mare şi mai spaţios avion de pasageri construit vreodată.
episcopia tulcii jpg
Ierarhi menționați în scandalul sexual cu deputatul Bălășoiu în prim-plan. Scrisoarea care poate arunca în aer BOR
Numele a patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe apar menționate într-o scrisoare adresată Patriarhului României, în care înaltelor fețe bisericești li se aduc acuzații grave de natură sexuală. Prelații se apără și spun că acuzatorul este un frustrat.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.