„E greu de tot“

Mona NICOARĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
„E greu de tot“ jpeg

Multă vreme mi-a fost frică să merg la TIFF. Nelocuind în țară, am devenit conștientă de el abia prin 2005, cînd am început să lucrez la primul meu film documentar ca regizor. Dacă la început m-aș fi dus la Cluj să văd și eu ce se-ntîmplă pe-acolo, pe măsură ce treceau anii și noi tot nu terminam filmul, mi-a devenit din ce în ce mai tîrșe să mă duc. Pe parcursul a patru ani de filmări și doi de montaj, am început să mă simt din ce în ce mai mult ca o femeie gravidă în luna a zecea: monstruoasă, dincolo de recomandarea doctorilor, sătulă de toate întrebările despre soroc.

Am ajuns prima dată abia în 2011, odată cu premiera românească a filmului cu gestație prelungită, Școala noastră. Tot frică mi-a fost, cu atît mai mult cînd am văzut că Mihai Chirilov ne programase filmul în ditamai sala „Florin Piersic“, care, proaspăt renovată, părea și enormă, și somptuoasă. Cu o seară înainte, aici văzusem Pina – și Pina Bausch, și Wim Wenders, și 3D. O seară după aceea, urma Incendies al lui Denis Villeneuve. Cum să concurezi cu așa ceva? Cine să vină să umple toate fotoliile alea frumos capitonate timp de aproape două ore la un amărît de documentar românesc făcut pe sponci despre educația copiilor romi dintr-un mic tîrg din Maramureș?

Copiii cu care lucrasem la film erau însă în delir: veniți cu tot cu familii cu autobuzul încă de dimineață, mîncaseră deja kilograme întregi de înghețată prin oraș. Mai mult, toți erau pentru prima dată în viață la cinematograf, să se vadă pe ecran mare, mai mare decît oricare dintre casele lor. Pînă am reușit să ne așezăm toți, ce să vezi, sala aproape se umpluse deja! La sfîrșit, cînd sutele de necunoscuți din cinematograf s-au ridicat din fotolii să aplaude, un tată rom s-a uitat la sală și-a zis cu satisfacție: „Mai ceva ca la Ceaușescu!“ Iar Alin, cel mai mic dintre protagoniști, ne-a întrebat la ureche cu mirare: „Ăștia toți îs români?!“

Am învățat atunci să cred aproape orbește în programarea de la TIFF. Întîi ca autor de film, pe pielea mea. Apoi, ca simplu spectator: știu că mă pot duce aproape la orice, la titluri și regizori de care n-am auzit în viața mea, și tot am să am o experiență memorabilă. Finalmente, ca programator, am învățat la TIFF cum se combină rigoarea intelectuală cu înțelegerea profundă a publicului și riscul asumat al împingerii limitelor lui. În programarea TIFF-ului am găsit poziții mai radicale decît cele pe care le întîlnisem în activism (o zonă a cărei misiune e să schimbe fața lumii, dar care de prea multe ori e mai puțin curajoasă ca arta), poziții acceptate ca atare de un public care clar împărtășește încrederea mea oarbă în selecția fiecărui an.

E un contract pe care am încercat, cu mai mult sau mai puțin succes, să-l reproduc în alte festivaluri și evenimente pe care le-am programat la rîndul meu. Ce am învățat tot de la TIFF însă e că nu e vorba doar de selecție. Selecția e doar punctul de pornire: provocările care nu insultă inteligența spectatorului sînt doar prima parte a comunicării cu publicul. A doua parte vine după încheierea proiecției, cînd stai la discuții despre filme, la ditamai feedback-ul și bîrfa, la băută, și închizi bucla. Chirilov face și partea asta alarmant de bine – pe mine nu mă țin întotdeauna ficații, așa că de cele mai multe ori invidiez teribil energia care curge timp de zece zile între publicul festivalului și staff-ul lui. Invidiez chiar și sevrajul legendar de după.

Nu știu cît s-a schimbat TIFF-ul în toți acești ani. Că a crescut la cifre (bilete, titluri, vizibilitate, buget) aud de prin comunicate. Dar cînd ajung acolo găsesc de fiecare dată tot o bulă intimă de festival, aproape ca o reuniune anuală de familie – și aproape la fel de solicitantă emoțional și fizic. „E greu de tot la TIFF“, mă avertizase prietena mea Andreea Vălean într unul din primii ani de TIFF. „M-am în-tîlnit cu Porumboiu la opt dimineața, venea de la petrecere muncit rău. Acolo-i pe rezistență!“

Nu-mi iese întotdeauna să muncesc și eu acolo, că locuiesc departe de țară, avioanele sînt scumpe și copiii mei încă nu se bucură cînd plec de acasă. Mai nou, muncesc de la distanță și salivez cînd editez publicațiile și comunicatele TIFF în engleză. Dar și cînd îmi iese să vin! Tot cu trepidație mă duc: abia aștept să-mi fie frică și anul ăsta, și cu al doilea documentar cu care mă duc.

Mona Nicoară este regizoare și trăiește la New York.

Foto: Chris Nemeș

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Nicușor Dan Inquam Photos/ Flaviu Buboi
Nicușor Dan, noul Călin Georgescu pe TikTok? Zeci de milioane de afișări în ultimele săptămâni| ANALIZA
În ultimele săptămâni, începând cu 26 februarie 2025, pe conturile TikTok pro-Nicușor Dan s-a înregistrat o creștere fără precedent a numărului de clipuri și mai ales a numărului de afișări, ce au ajuns la câteva zeci de milioane.
Silvio Grattini oncologul italian de 96 de ani care nu a luat antibiotice de 40 de ani și consumă desert la cină Foto YouTube
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
Longevitatea nu înseamnă doar a trăi mai mult, ci și a trăi mai bine. Secretul unei vieți lungi și sănătoase pare să stea într-o combinație de alimentație echilibrată, mișcare și o viață socială activă.
zat de cafea jpg
Nu aruncați zațul de cafea. 5 moduri ingenioase de a le reutiliza
Știai că zațul de cafea poate deveni noul tău ajutor organic favorit? În loc să-l arunci fără să stai pe gânduri, îl poți folosi în cel puțin cinci moduri ingenioase – de la grădină până la baie.
fericire pixabay jpg
„Slow Living”: Secretul fericirii autentice. Cum să ieși din ritmul nebun al vieții moderne și să recâștigi echilibrul
Mișcarea „slow living” oferă o perspectivă diferită asupra ritmului alert al vieții moderne, propunând încetinirea și recâștigarea echilibrului interior.
image png
Orașul din România fondat de sași. S-a întâmplat în urmă cu 800 de ani
Sibiul, unul dintre cele mai vechi și importante orașe din România, are o istorie fascinantă care se întinde pe mai bine de 800 de ani.
calarasi branza piata FOTO I.S.
Lapte și brânză de la țărani sau din supermarket? Mituri demontate și riscuri crescute
Laptele și produsele lactate sunt o categorie de alimente care oferă o mulțime de beneficii nutriționale, însă pot veni, în anumite condiții, la pachet cu riscuri grave pentru sănătate. Uneori problemele se pot instala fără semne.
medicamente jpg
Drama unei mame care nu își poate trata copilul de epilepsie: „Faceți ceva! Clobazam ne ține copilul în viață”
Clobazam, unul dintre medicamentele esențiale pentru tratamentul epilepsiei, lipsește din nou de pe piață. Motivul? Producătorul nu mai este interesat să-l aducă în România deoarece este obligat să-l vândă foarte ieftin.
via appia colaj captura video jpg
Drumul care leagă două orașe. E de pe vremea romanilor și se poate traversa și în zilele noastre
Via Appia, sau Drumul Appian, este unul dintre cele mai importante drumuri ale Romei antice. Conecta orașul Roma de Brundisium (în prezent Brindisi), unul dintre cele mai importante porturi din Italia antică. Drumul a rezistat timpului și conflictelor, nu doar cele ale Romei, ci și cele ale întregii
triburi foto razvan calcan jpg
Aventurile unor români alături de oamenii junglei din triburile Mentawai. „Am căutat și mâncat viermi”
O familie a trăit aventura vieții, alături de triburile Mentawai, supranumiți „ultimii oameni ai junglei”. Românii au povestit întreaga experiență pe rețelele de socializare.