E 898989...

Ana BULAI
Publicat în Dilema Veche nr. 355 din 2 - 8 decembrie 2010
E 898989    jpeg

„Te-ai uitat la miting?“; „Nu, dragă mamă, am avut atîtea de făcut...“; „Păcat, mamă, ne-a dat şi la televizor...!“; „Şi... aţi obţinut ceva?“; „Nu, mamă, nimic, dar ne-a dat la televizor.“ După 40 de ani de profesorat, mama mea, care toată viaţa s-a evaluat doar prin elevii care reuşeau la facultate, mai ales la medicină, devenise dintr-odată dornică să fie vedetă. Chiar şi cu un eşec. După ore de stat inutil în frig, după o pensie umilitoare, era totuşi bucuroasă că, pentru cîteva secunde, ea, împreună cu cîteva colege de suferinţă umpluseră ecranul unui post TV oarecare. Iar eu, infamă, ratasem solidaritatea prin rating. 

Eşti la televizor,  deci eşti bun, ai valoare 

Se apropie sărbătorile de iarnă. În cîteva zile, fiecare dintre noi va fi preocupat de-a negocia optim între resursele din buzunar şi aşteptările unui copil, frate, iubit sau părinte. Gînduri, dorinţe, speranţe secrete vor fi cuantificate în bani, comparate între ele, încărcate cu emoţia dăruirii. Dar noi, noi toţi împreună, ce ne dorim? Ce ne-ar putea mulţumi cît de cît pe majoritatea şi pe fiecare în parte? Mama are dreptate: să apărem la televizor. Nu degeaba avem cel mai mare număr de televiziuni din toată Europa, nu degeaba o mare parte din adolescenţi consideră că televiziunea e principala rampă de lansare într-o carieră de succes, nu degeaba se bat politicienii să ocupe cît mai mult spaţiu de emisie, iar personaje de tot felul încearcă să facă cele mai stupide gesturi, doar-doar ajung pe undeva pe la ştiri. Că micul ecran este prea adesea plin de incompetenţă şi ridicol, de frust şi grobian, de violenţă şi carnalitate... Ce contează?! Vorba aceea: „Mulţi văd, puţini pricep!!“. Da, din păcate tot mai puţini! 

Fascinant acest instrument al comunicării publice de masă: televiziunea! Este fascinant prin impactul pe care îl are, datorită forţei persuasive a imaginii, prin conţinutul frugal, ce nu dă timp pentru reflexivitate, prin capacitatea de a impune în spaţiu public oameni, fapte, modele. Din punctul meu de vedere, televiziunea este „cel mai de masă“ mijloc de comunicare. Nu cere efort, nu cere competenţă, nu cere discernămînt. Nu are alte pretenţii decît de a te face să rămîi în faţa ecranului şi să sporeşti cuminte audienţa.  

În bulversarea valorică a ultimelor două decenii, televiziunea s-a transformat considerabil. A devenit, pentru prea mulţi, de la un simplu instrument, faţă de care, la începutul anilor ’90 existau şi ceva reacţii negative, un scop în sine, o rampă de lansare în spaţiul public, ce la noi echivalează lesne cu competenţa. Eşti la televizor, deci eşti bun, ai valoare. Valoarea ta... Sigur că, în spatele platourilor de filmare se află minţi, oameni care pot avea mobilarea intelectuală şi discernămîntul unei selecţii inteligente, care să urmărească şi altceva decît adunarea gregară a punctelor de rating. Dar de ce? De ce – mă întreba deunăzi unul din producătorii de televiziune – să mă chinui să fac ceva inteligent? Oricît de bun ar fi acel ceva, ar avea indiscutabil mai puţin public decît o tînără apetisantă  unduindu-se lasciv cînd prezintă vremea, sau nişte rufe murdare, din te miri ce familie, spălate cu voluptate în public, ori vreo serie de înjurături împărtăşite publicului de cîţiva politicieni nereuşind să decidă care dintre ei este mai corupt? Corect, nu-i aşa?  

De ce ar fi un producător mai responsabil pentru binele acestei societăţi, decît noi, toţi ceilalţi? De ce şi-ar sacrifica el comoditatea dată de schemele bazale ale captării atenţiei publice? Pentru că – sînt convinsă că ştiţi – în spatele valurilor de sex, violenţă şi mediocritate există o teorie. De fapt, mai multe – care au în vedere accesarea acelor mecanisme etologice care îl detemină pe homo sapiens să fie atent şi să aibă afecte. O atenţie primară, ca şi afectele, de altfel. Aceste scheme funcţionează la noi, funcţionează oriunde, tocmai pentru că nu au nevoie de conţinut, ci doar de formă, doar de imagine. O femeie cu sînii mari şi „apetisanţi“, cu mijloc subţire şi coapse dezgolite va atrage atenţia. Şi poate trezi şi afecte, mai mult sau mai puţin elaborate şi civilizate, în funcţie de privitor. Etologia – cu aerul ei pervers – ne spune că nu poţi rămîne indiferent în faţa acestei imagini, nici dacă eşti bărbat, nici dacă eşti femeie. Or, în atari condiţii, de ce ar mai trebui tînăra mai sus descrisă să înveţe să vorbească frumos, să aibă ceva inteligent de spus? Cui i-ar folosi? Să fim sinceri, ar intra în contradicţie cu ansamblul vizual pe care l-am conturat anterior, iar afectele acelea, cît sînt ele, ar dispărea într-o clipă.  

Trucul cosmeticii 

Nu. Este cert: siliconul pentru mărit sînii este soluţia! Şi botoxul pentru buze! Puţină beladonă în ochi, ruj fucsia şi unghii false a căror lungime trebuie să fie invers proporţională cu cea a fustei. Imaginea este completă, coerentă şi de impact. Trebuie să recunoaştem că n-ar cadra cu numărul de cărţi citite, de piese de teatru vizionate sau de poezii învăţate pe de rost! Toate aceste trucuri cosmetice – cu o istorie cît cea a umanităţii, de altfel – nu mai ascund, nu mai au semnificaţie ritualică, ci doar captează atenţia. Ca şi televiziunea: devin scop în sine. Şi sînt chiar validate. O mulţime  de vedete declară la noi, dar şi aiurea, că au dobîndit mai multe roluri, mai multe avantaje sociale, mai mulţi bani, de cînd s-au siliconat, pe aici-pe colo, prin părţile esenţiale.   

Ca şi tinere domnişoare, bărbaţii, de cele mai multe ori nu la fel de tineri, au nevoie, la rîndu-le, de silicoanele lor, dar nu pentru a-şi potenţa neapărat sexualitatea, ci celălalt captator primar al atenţiei: forţa, puterea. În cazul bărbaţilor, cultural, dar şi biologic, sexualitatea şi puterea sînt corelate, iar siliconul se traduce într-o maşină „tare“, într-un lanţ de aur „lung şi gros“, asortat cu un ghiul pe măsură, într-o vilă „mare“, a cărei estetică nu contează, şi, sigur, pentru a da consistenţă, una, sau mai multe femei apetisante ce rareori reuşesc să articuleze ceva coerent. Pentru o parte din aceştia se adaugă funcţia. Musai cu „greutate“ şi cîteva cuvinte în limba engleză, pentru a crea şi aerul cosmopolit. Pentru ce s-ar ruşina domnul V. aflat în fruntea unei filiale importante de partid că este îngrozitor de agramat? L-a împiedicat lucrul acesta să ajungă şef de filială? Sau pe domnul B., l-a împiedicat ceasul cu diamante de la mînă să promoveze cu patos politicile de austeritate? Dimpotrivă! Iar pe tînărul P., maşina scumpă şi averea tatălui erau cît pe ce să-l facă deputat. În societatea noastră, ca în toate celelalte societăţi în care capitalismul a devenit a doua religie, banul – în diversele lui forme – exprimă puterea, iar pentru bărbaţi, siliconul cel mai eficient este acel obiect care, simplu, fără echivoc face trimitere direct la bani. 

...rămîn din ce în ce  mai puţine stele 

Privesc în jur. Simt, ca şi o mare parte dintre Dumneavoastră, un fel de dezamăgire. A fost cîndva altfel? Greu de spus! Fiecare perioadă socială a avut efemeridele ei. Oameni a căror existenţă a părut, pentru cîteva zile, săptămîni sau ani a fi determinantă pentru mersul lucrurilor. Femeile şi bărbaţii au folosit încă din Antichitate trucuri şi vopseluri pentru a-şi construi o imagine. Sexul şi forţa au vîndut bine de la începuturile comerţului. Sigur că, în ultimul secol, televiziunea a făcut ca numărul acestor efemeride să crească exponenţial. Ceea ce mă dezamăgeşte este că au rămas şi rămîn din ce în ce mai puţine stele. Tot mai rare sînt, pe cerul fiinţei noastre sociale, corpurile acelea mici, puţin spectaculoase, care au în ele însele forţa de a străluci, care creează în jurul lor lumi şi care, prin capacitatea lor de a rămîne pe firmament, reuşesc, peste timp, să îi ghideze şi pe alţii.  Sigur, sîntem într-o lume în formare, o lume în care schimbarea, imaginea, forma primează într-un index instrumentar. Orice „ism“, orice ideologie, pînă la urmă, se impune mai întîi prin forme care, în timp, reuşesc să creeze şi valorile care să le susţină. Ce ar putea crea această apetenţă pentru silicoanele de tot felul? Să fie el capitalism? Modernism? Postmodernism? Nu aş putea spune. Din păcate însă, mai întrevăd şi alte variante: sexism, primitivism, grobianism, extremism. 

Lumea de silicon 

Trăim într-o lume a aditivilor, într-o lume în care firescul, naturalul, obişnuitul nu ne mai mulţumesc. Sînt aditivi pentru gust, pentru miros, pentru culoare, pentru o mai mare rezistenţă la mediu, pentru formă, pentru simţuri, pentru imagine. E-uri al căror conţinut ne interesează mai puţin. Important este efectul lor imediat, beneficiul lor garantat şi uşurinţa utilizării. Vă imaginaţi cum ar fi un aditiv pentru minte? Sînt sigură că cineva se gîndeşte deja la el, iar televiziunea ar putea avea un rol.  

Ce facem totuşi, noi care credem, poate retrograzi, în seducţia naturalului şi firescului, în puterea bunului-simţ, în misiunea pe care educaţia şi cultura o pot avea în modelarea spiritelor şi a conştiinţelor? Ştiu, e dificil să pledezi în vremurile siliconului pentru cultură şi educaţie. Ele nu se văd de către toată lumea cu ochiul liber, au nevoie de timp şi efort, nu au nici măcar rezultate imediate şi garantate, dar, mai ales, nu duc decît rareori la putere şi bani. Îmi spun măcar că, în cazul culturii şi al educaţiei, nu există pericolul „ca în exces să dăuneze grav sănătăţii“ şi nici cel al „timpului de valabilitate limitat“. Dar prin aceste proteste împotriva religiei consumului şi vizualului, nu fac altceva decît să mă îndepărtez tot mai mult de regulile economiei de piaţă.

Să fie oare această lume aditivată cea pe care au visat-o învăţaţii care au pus bazele modernităţii?

Ana Bulai este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

casa alba steag foto x jpeg
Donald Trump se laudă cu doi stâlpi, în plină criză internațională: „Sunt cei mai buni din lume”
În timp ce tensiunile dintre Iran și Israel escaladează, președintele Donald Trump își dedică atenția remodelării Casei Albe, instalând două catarge uriașe pentru drapelul american.
bani jpg
Băncile, mai informate decât statul despre banii pe care îi fac în România Google, Facebook, Uber, Glovo sau Airbnb
Omniprezente în viața românilor, marile platforme digitale precum Google, Facebook, Uber, Glovo și Airbnb operează într-o zonă gri din punct de vedere fiscal.
laude pentru craiova lui mititelu au fost macelariti dar vezi ce inseamna o echipa puternica size6 jpg
Lamine Yamal si Nico Williams (EPA) jpg
Barça, la un pas să dea lovitura. Ce jucător de perspectivă e aproape să semneze
Gruparea catalană e aproape să semneze cu un fotbalist important.
Miss International, Georgiana Popescu, foto Facebook jpg
Georgiana Cătălina Popescu a fost încoronată Miss Internațional România 2025. Cine este tânăra care ne va reprezenta țara la prestigiosul concurs mondial de frumusețe
Georgiana Cătălina Popescu a fost desemnată oficial Miss Internațional România 2025, la finala care a avut loc aseară, 18 iunie, în București. Cea mai frumoasă româncă se pregătește acum să ne reprezinte țara la prestigiosul concurs mondial de frumusețe.
Nicusor Dan si Mirabela Gradinaru in Amalin by Andreea Raicu   Facebook jpg
Un moment special pentru familia președintelui. Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, prezenți la serbarea de sfârșit de an a fiicei lor. Ce a vrut să facă fiica președintelui
Președintele României, Nicușor Dan, cunoscut pentru discreția cu care își tratează viața privată, a fost prezent miercuri seară la serbarea de sfârșit de an școlar a fiicei sale, Aheea. Alături de el s-a aflat și partenera sa, Mirabela Grădinaru. Cei doi au participat separat la evenimentul care a a
fcsb   petrolul facebook jpeg
foto 1  Ion Iliescu in copilarie 639x1024 jpg
Ion Iliescu: „Nu mi-a fost frică de viață, și poate tocmai asta face relația cu moartea să fie una decentă”. Podcastul lui Ionuț Vulpescu
Președintele Ion Iliescu revine ca invitat al podcastului Avangarda cu Ionuț Vulpescu, fostul său consilier. Dialogul face parte dintr-o serie de întrevederi care au avut loc între cei doi înainte de spitalizare. Fostul președinte a vorbit în premieră despre aspecte mai puțin cunoscute.
Femeie aeroport FREEPIK jpg
Atenție la tarifele roaming în afara SEE: facturile la telefon pot fi uriașe
Persoanele care călătoresc în afara României, în special în afara Spațiului Economic European (SEE), trebuie să verifice cu atenție condițiile de utilizare a serviciilor de roaming pentru a evita costuri suplimentare ridicate, anunță ANCOM.