Dulce ca mierea e vinul patriei

Publicat în Dilema Veche nr. 711 din 5-11 octombrie 2017
Dulce ca mierea e vinul patriei jpeg

Am băut primul vin îmbuteliat românesc în anii ’80, la restaurantul Calul bălan din Neptun. Era un Chardonnay de Murfatlar, inevitabil dulce, servit în ceșcuțe albe de porțelan, ca tăria în vremea prohibiției; eram minor și chelnerul a încercat, probabil, să mascheze ilegalitatea. Am părăsit locanta euforic și entuziasmat de vinul dulce de surcele, convins că am băut ambrozie și nectar.

Cîțiva ani mai tîrziu, la începutul anilor ’90, aflat pentru prima oară în Franța, am vizitat, împreună cu un vechi prieten, un han de țară ținut de Armand Poinsot, un gastronom formidabil, modest și ospitalier, în localitatea burgundă Arnay-le-Duc. Fără să fie fandosit, excelentul local Chez Camille avea o cramă proprie, cu rafturile pline de sticle vechi, prețioase, acoperite cu un strat de praf venerabil. Am încercat mai multe vinuri – fără îndoială, remarcabile. Nu-mi amintesc însă nici un detaliu. Știu doar că am băut cu mare bucurie.

Beneficiam, în ambele situații, pe litoralul socialist și în Burgundia gurmandă, de „toleranța“ superficială a inocenței – o simplă consecință a lipsei de criterii și discernămînt, care îmi îngăduia să mă bucur chiar și de un vin prost, dar care nu-mi permitea să apreciez la adevărata lui valoare un vin excelent.

Evoluția de la gustul dulce la savorile nuanțate și sofisticate e o bună metaforă a maturizării. Vinul, băutorul și piața evoluează deopotrivă de la un stadiu inițial al gustului dulce spre un gust maturizat, pentru care „bun“ nu e – ca pentru sugari – totuna cu „dulce“: și cel mai prestigios vin s-a format dintr-un must dulce; iar băutorul juvenil, amator de licori dulcege, se maturizează, învățînd să aprecieze farmecul aparte al acidității și al astringenței; la fel și o piață nouă, axată, la început, pe cantitate și pe vinuri zaharate, de duzină, evoluează, în cele din urmă, producînd și importînd vinuri de calitate.

Nu includ în categoria acestui tip de dulce brut, rudimentar, „de primă instanță“, dulcele elaborat, ales și rar al prețioaselor vinuri botritice, produse din struguri „stafidiți“, mai precis, din boabele culese tîrziu, spre sfîrșitul umed și răcoros al toamnei, atinse de maladia benignă a Putregaiului cenușiu sau Botrytis cinerea.

România are soiuri locale excelente și, mai nou, bine cultivate: de la Fetească – albă, regală și neagră – la străvechea Crîmpoșie (al cărei nume îmi amintește întruna de Cotletele Crîmpoțești ale lui Edward Lear), Băbească, Busuioacă, Frîncușă, Galbenă de Odobești, Negru Vîrtos (tatăl Negrului de Drăgășani), Mustoasă de Măderat, Zghihară și altele. Pentru aceste soiuri nu-mi fac însă griji – sînt pe mîini bune. Cred însă că ar prinde bine o reabilitare a unui soi venetic, mai puțin sofisticat, dar plin de șarm și de o prospețime explozivă. Mă gîndesc la Căpșunică sau vitis labrusca – un soi de viță nord-americană importată în Europa în secolul al XIX-lea, în vremea filoxerei. Italienii o comercializează deja ca spumant, în fiole elegante, sub numele Fragolino, iar austriecii au transformat Căpșunica lor, odinioară disprețuită, într-o marcă protejată și înregistrată a regiunii Burgenland, sub numele Uhudler.

Din păcate, încă se mai practică falsificarea fără scrupule a unor soiuri prestigioase și mai puțin răspîndite, cum ar fi Grasa și Busuioaca, ce pot fi găsite, printr-un evident abuz de denominație, pe toate drumurile, la un preț de nimic; iar anumiți producători încă abuzează de inocența consumatorilor jonglînd după bunul plac cu clasificări sforăitoare – precum „cules la maturitate deplină“, „cules tîrziu“, „cules la înnobilarea boabelor“ – sau cu denumiri absurde din categoria: „Dry Riesling demisec“.

Vinul românesc încă mai pendulează între excelență și submediocritate; încă îi lipsește, ca și țării, un middle class, o medie sănătoasă a calității acceptabile, constante și accesibile. Un bun indicator de normalizare a gusturilor și a pieței de vin deopotrivă ar fi, cred, ameliorarea vinurilor vărsate sau „ale casei“; iar evoluția lor, de la „spălătură de butoi“ îndulcită la vin de masă onorabil, a început deja să se petreacă.

În tot cazul, dacă gustul nediferențiat pentru dulce e marca unei „încremeniri în candoare“, putem spune, cred, că piața vinurilor românești și-a pierdut, în sfîrșit, cu bine, inocența.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.