Dubios mediocraţia venea (şi nu mai pleca)

Publicat în Dilema Veche nr. 131 din 27 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Nu aruncaţi gunoiul. Din el se fac emisiuni TV", avertiza Woody Allen cu două decenii în urmă, indispus de oferta americană a ecranului. Înaintea lui, Fred Allen trăsese deja liniile unei forme de compromis adînc, conchizînd că televiziunea este "un sistem în care nişte oameni care n-au nimic de făcut se uită la alţi oameni care nu ştiu să facă nimic". În spatele acestor expresii ale dezamăgirii stă un paradox desluşibil şi în televiziunea de la noi: cel mai eficient comunicator public e populat de o pletoră de veleitari care nu se pricep să comunice. Constatarea li se poate părea hazlie celor care consideră televiziunea un simplu loisir, dar sapă riduri pe fruntea celor care ştiu că, dincolo de divertisment, s-ar cuveni să se mai afle ceva. Sigur, nu e treabă uşoară să transformi o flaşnetă ideologizantă în arteziană de spectacol, instrucţie şi informaţie. Cînd un hîtru a amintit, la începutul anilor '90, că democraţia se distribuie la pachet cu mediocraţia, lumea a surîs subţire şi mefient. Cum adică, era mai bine înainte? Nu, nici vorbă. Numai că trecerea de la impuse la liber-alese în gimnastica televiziunii nu se face prin învîrtirea unui comutator. E nevoie de timp, bună-credinţă, discernămînt, tact, supleţe şi eficacitate. Fără oricare dintre ele, proiectul de înnoire fie suferă, fie îşi amînă sine diae restanţele. Din ianuarie 1990 încoace, televiziunea face netulburat o concesie primejdioasă. Ea se oferă spre exploatare tuturor celor care cred că au ceva de spus şi de dovedit. E democratic? Fără discuţie. E şi folositor? Nu prea, dar n-avem încotro. La adăpostul acestui alibi galant şi încăpător s-au născut forme de viaţă televizivă care au produs pe rînd îngăduinţă, nedumerire, stupoare şi dezgust. Marele lucru bun (desfiinţarea cenzurii) a apărut braţ la braţ cu marele lucru rău (dizolvarea autocenzurii). Ştacheta a coborît, filtrul exigenţei s-a înfundat, criteriile s-au elasticizat nepermis. Foamea de senzaţional şi setea de lucruri interzise au cimentat o cultură a excesului în care nu mai luăm lecţii de la nimeni. Acesteia i s-a adăugat, de la primul pas pe noul drum, o artă a manipulării care n-a produs doar confuzie, ci şi dramă stropită cu sînge. Oamenii de ispravă care apar la televizor dau impresia că înoată contra curentului şi că alcătuiesc un sindicat exotic, încă tolerat. Ţin minte ca ieri ultimele zile ale lui decembrie 1989, cînd la uşa televiziunii naţionale băteau tot felul de oameni seduşi de ispita de-a se adresa naţiunii. Aşa a început totul. Oşeni cu clop, bucătărese sosite în platou cu pîine caldă pentru soldaţi, plutonieri-adjutanţi rotofei şi volubili, preoţi galvanizaţi de importanţa momentului, filatoare limbute, dirijori uitaţi, profesori smulşi din rutina meditaţiilor combinate cu practica agricolă, muncitori ieşiţi din schimb, politruci năpîrliţi, şulfe preschimbate în albatroşi, poliţişti vigilenţi în folosul poporului - cu toţii voiau să-şi facă auzită vocea. Să vorbească la microfon. Să fie văzuţi, recunoscuţi de vecini şi băgaţi în seamă. Să năvălească împreună într-un spaţiu rezervat pînă atunci puţinilor aleşi (în cel fel erau aleşi, se ştie prea bine). Această devălmăşie entuziastă, altoită pe noul elan retoric al unei naţii deprinse să-şi ducă zilele cu leucoplastul pe gură şi ochii roată, a întemeiat o disciplină la care sîntem campioni incontestabili: aflatul în treabă. Aşa şi nu altfel a prins cheag ideea că într-o societate liberă fiecare se pricepe la toate şi e dator să-şi lase semenii să se adape de la izvorul nesecatei lui priceperi. Tot aşa a apărut panseul complementar: cine tace e gol pe dinăuntru. Urmarea? O inflaţie de zgomote curentate rar de fiorul ideii şi totodată o reverenţă făcută lui Maiorescu şi teoriei formei fără fond. După şaisprezece ani de televiziune liberă, prin faţa noastră defilează alcătuiri groteşti şi erori bipede, vindecători de iarmaroc şi starlete crescute în incubatoarele show-biz-ului autohton, inşi spînzuraţi de idealuri mesianice, răspîndite în teritoriu cînd cu vorba, cînd cu pumnul, vizionari prolicşi, atleţi ai iubirii de ţară şi ai venerării de sine, euri dilatate şi E-uri nenumărate, apostoli ai intoleranţei şi dive croite din silicolagen, maeştri ai diversiunii şi inconştienţi şturlubatici, gnomi văicăreţi şi coloşi vitaminizaţi, ţoape isterice şi găinari de duzină, ideologi reşapaţi şi vietăţi dilematice, agramaţi cu vervă pulmonară şi rapsozi ai noilor valori. Peisajul e încărcat, pestriţ, greu de cuprins cu ochii şi cu mintea. Oamenii de ispravă care apar la televizor dau impresia că înoată contra curentului şi că alcătuiesc un sindicat exotic, încă tolerat. De aici şi pericolul: invazia antimodelelor convertite în modele de o populaţie fragedă, impresionabilă şi nevaccinată la timp împotriva virusului catodic. Selecţia negativă operează în voie, aşa cum ne putem aştepta să se întîmple în orice spaţiu unde bunul-plac e filosofia esenţială de viaţă. Apărarea are cuvîntul şi rosteşte din vîrful buzelor: "Credeţi că în Occident e altfel?". Nu, nu credem. În Olanda şi SUA, în Germania şi Suedia emisiunile deraiate au nişa lor cuminte, fără anvergură şi pretenţii. Diferenţa dintre cei de-acolo şi noi este că ei au înţeles cu ani în urmă că o emisiune sulfuroasă e doar o parte a tabloului şi nimic mai mult. Sigur, au avut timp să priceapă şi au învăţat la vreme că libertatea de expresie nu înseamnă dreptul de-a face şi-a spune chiar tot ce-ţi trece prin cap. Defazajul dintre ei şi noi există, fără ca asta să aducă vreo surpriză. Marea problemă e doar voluptatea noastră nedomolită de a preschimba excepţia în normă şi norma în excepţie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.